Dollores Benezic

Increderea in justitie si investitia in puscarii

Un mesaj pentru parlamentarii cu procese: „S-a furat atâta în țara asta, iar în sistemul penitenciar nu s-a investit nimic. Este inadmisibil ca în secolul ăsta să trăim în mizeria asta!”

Într-una dintre celulele mici, cu paturi suprapuse și latrine incluse, stăteau două doamne de vârste mijlocii. Aveau figuri de gospodine care se uită la telenovele. Chiar asta făceau – televizorul era pe ProTV, Tânăr și neliniștit – doar că geamul lor nu avea perdele și mușcate, ci gratii. Erau deținute în arestul din Craiova.

Una fusese arestată în Italia, pentru furt din magazine, și condamnată la arest la domiciliu acolo. N-a răbdat-o inima să stea departe, când a aflat că bărbatul ei avea pe alta aici în țară, așa că a fugit din Italia. Să-i arate nenorocitului ce a pierdut… De fapt a mers încet, a trecut granița legal, doar că autoritățile italiene o tratează acum ca pe o evadată, așa că face în România, unde a fost prinsă, pușcărie reală, ceea ce în Italia era o bagatelă. Nu se plânge de condițiile de detenție pentru că mai are câteva luni de ispășit.

Colega ei de celulă, fostă contabilă arestată pentru delapidări, se plânge că nu e bună salteaua, că budele sunt infecte, că nu are medicamente și că în general „S-a furat atâta în țara asta, iar în sistemul penitenciar nu s-a investit nimic. Este inadmisibil, doamnă, ca în secolul ăsta să trăim în mizeria asta!”, ne arată doamna contabilă celula în care e silită să aștepte procesul.

În decembrie anul trecut am fost în vizită la Penitenciarul Craiova și la arestul din localitate, în cadrul unui program de monitorizare a condițiilor din pușcării, derulat de un ONG. Nu era prima pușcărie vizitată, așa că nu m-au dat pe spate condițiile. Doamnele cu pricina n-o duceau chiar rău, comparativ cu colegii bărbați, înghesuiți câte 15-20-40 într-o celulă, fără WC-uri, nevoiți să bată în ușă ori de câte ori aveau nevoie la toaletă. Dar e o realitate ce a spus cu năduf contabila: condițiile din pușcăriile României au rămas în urma vremurilor, și asta e o situație pe care politicienii noștri ar trebui s-o ia în calcul serios, mai ales că după 20 de ani de muncă în slujba țărișoarei, unii au început să mai ajungă și prin locurile astea aglomerate. E bine să te preocupi și de condițiile de cazare în București, dar e bine să-ți pregătești și niște camere albe pentru zile negre.

***

Avem acum trei foști parlamentari încarcerați, și numai unul e suficient de celebru încât să scrie pe blog din pușcărie. Dar nu se plânge de condiții. Restul se supun regulilor închisorii în care au nimerit. Și nu e ca la hotelul de cinci stele pe care-l cer în București. În majoritatea penitenciarelor din țară cea mai mare problemă e supraaglomerarea. Când intri într-o cameră ai senzația asta din poză, că sunt ca maimuțele, cocoțate în copaci. Camere sunt neaerisite, fără lumină suficientă, uneori cu doi deținuți în același pat, cu saltele uzate – ca să folosim un eufemism. Și prezervativele sunt ținute (dacă există) la cabinetul medical, de unde trebuie să le ceri, dacă ai tupeu, ceea ce înseamnă că dintr-un viol e posibil să nu scapi doar cu o gaură mai mare, decât aia existentă, ci că te poți pricopsi și cu vreo boală care-ți poate schimba pedeapsa blândă dată de justiție.

Iar prezervative nu se dau peste tot. De exemplu în arestul din Craiova, unul dintre gardieni a făcut ochii mari când l-am întrebat de ce nu există prezervative la îndemână, pe holul unde deținuții au acces la telefon sau la cutia poștală.

– Păi cum, doamnă, să le dăm prezervative? Vreți să le dăm idei?, a întrebat șocat bărbatul, între două vârste.

– Raporturile sexuale între deținuți sunt o realitate. E mai bine să le dați prezervative ca să preveniți îmbolnăvirile, decât să cheltuiți bani pe tratamente, i-a explicat colega cu care eram în vizită.

– Păi dacă le punem aici la îndemână le iau și se joacă cu ele, le umflă, le umplu cu apă, își bat joc, zice cu voce joasă – cum se cade să vorbești despre o treabă rușinoasă – și șeful arestului, un tip mai tânăr, romantic, admirator înfocat al regelui Elvis. În birou la el, pe timpul interviului, s-a revărsat „Are you lonesome tonight” din boxele de la computer. „Regele nu poate fi oprit, sper că nu vă deranjează”, ne-a anunțat el în treacăt.

După ce am încheiat vizita în arest, gardianul mai bătrân, căruia probabil nu-i dădea pace treaba cu prezervativele, o trage pe colega mea de-o parte și o mai întreabă o dată: „Și cum, ziceți să le punem prezervativele așa, la liber? Așa e prin alte părți?”.

***

Azi l-am văzut la știri pe omul de afaceri Puiu Popoviciu, ieșind de la proces, și declarând, senin, că are încredere în justiție, prin urmare nu face nicio declarație.

Tot azi, senatorul Dan Voiculescu a decis să-și dea demisia din Parlament, din respect pentru cei 70% dintre alegătorii din colegiul său care îl votaseră în defavoarea unuia care nu avea probleme cu justiția. Voiculescu vrea să fie judecat ca un om de rând, deși avea același proces și când a candidat și nu l-am auzit în campanie strigând la alegători, precum Spirache din Titanic Vals, nu mă votați că nu sunt demn de așa onoare! Dar cu siguranță că și gestul domnului Voiculescu nu se traduce altfel decât prin încrederea în justiție.

Ba, și Gigi Becali a apelat azi la înțelepciunea judecătoarei căreia i-a prezentat diploma lui de „locul întâi pe țară la creștinism” (oare cine o fi al doilea?) și a spus, spășit: “Dacă eu sunt un simbol, atunci înseamnă că procurorul acuză tot poporul care m-a votat. Eu mă simt terorizat de statul român, de procuror. Nu vreau altceva decât să faceţi dreptate şi să aflaţi adevărul”. Așadar, și domnul Becali are încredere în justiție, chiar așa terorizat cum e.

Încrederea în justiție merge mână în mână cu subfinanțarea pușcăriilor, pentru că, nu-i așa, numai cine merită ajunge acolo. Chiar dacă faptele arată contrariul. Regretabile persecuții politice au făcut ca și unii politicieni sau oameni de afaceri cu notorietate să ajungă, fatalmente, la pușcărie.

Așa că, oricât de „too big to jail” te-ai crede, s-ar putea să ajungi vreodată să regreți că n-ai depus măcar un amendament la buget, pentru construirea unui penitenciar de protocol. Sau să fii primul creștin al țării și să nu donezi o valiză cu bani și pentru o pușcărie în țară, pentru că nu se știe niciodată, până la dreptatea divină te poate mânca asta dintr-o țară europeană de mâna a doua…

Sigur că e greu să motivezi un astfel de amendament în Parlament, cu clasica sintagmă „la cererea alegătorilor din colegiul meu”, pentru că în pușcării sunt prea puțini cei care mai au drept de vot, iar cei care-l mai au adesea nu ajung să voteze, din cauza unor deficiențe legislativ-birocratice. Deci, categoric investițiile în pușcării nu vor fi niciodată aducătoare de voturi. Așa că poate o altă soluție ar fi taxarea marilor averi cu un impozit direcționat automat spre pușcării. Un fel de 2%, pentru orice eventualitate, pe „cât s-a furat în țara asta”, cum bine spunea contabila aia, că o ști ea ceva..

Că e ușor să zici la TV că vrei să fii judecat ca orice om de rând, dar parcă nu-ți convine să stai nici în libertate într-o garsonieră în Dristor, darmite în pușcărie într-o celulă fără prezervative. Cu toți oamenii de rând. Păi nu?


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Increderea in justitie si investitia in puscarii

  1. George P

    „condițiile din pușcăriile României au rămas în urma vremurilor” dar tin pasul cu cu toate situatia generala din Romania. O Romania pe care unii, agatindu-se de mentalitatile lor anacronice, o fac, in intregimea ei, sa fie ramasa in urma vremurilor.
    In consecinta, fiecare particica, inclusiv inchisorile, sunt o oglinda a nivelului pe care ni-l dorim si a ceeace vrem sa fim.

    Reply
  2. Lulu

    Toata lumea condamna penitenciarele si isi focalizeaza atentia pe puscarii, dupa condamnarea infractorilor. Stimata doamna Dollores, nimeni nu observa ca institutia integratoare a eforturilor de reinsertie sociala ar trebui sa fie PRobatiunea, o institutie cvasiinexistenta la noi. Penitenciarul, autoritatile locale, ONG-urile de profil ar trebui sa intervina prin demersuri coagulate de ofiterii de probatiune, legati de maini si de picioare din punct de vedere legislativ la noi si total insuficienti fata de problematica vasta legata de persoanele care au savarsit infractiuni.

    In tarile scandinave, reintergarea incepe de la incarcerare, iar interventia este dicatata de ofiterul de probatiune. Specialistii din penitenciare (psihologi, educatori, asistenti sociali) contribuie la planul de interventie, dar activitatile sunt centrate pe ceea ce va face fostul detinut `afara`, nu pe comportamentul conformist, dezirabil, din interior, impus de regulile de ordine interioara si negociat astfel incat sa previna conflictele, dar fara sa aiba efecte asupra comportamentului pro-social.

    In alta ordine de idei, in Romania, 30-40% dintre infractori percep penitenciarul ca pe o forma de asistenta sociala, nu de sanctiune sociala, atata timp cat `afara` nu au nimic din ceea ce li se ofera in interior. Sunt multe de spus…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *