Adrian Popescu

În sfârşit! Construcţia microhidrocentralei din Geoparcul Dinozaurilor, în atenţia DNA. Unde se fac percheziții

Procurorii DNA au descins astăzi (vineri) în 9 locuri din București și județele Hunedoara, Mureș și Cluj, într-un dosar de corupție legat de modul în care au fost acordate avizele și aprobările pentru construcția microhidrocentralei din Geoparcul Dinozaurilor.

Perchezitiile sunt făcute la Administratia Bazinală de Ape Mureș, Agenția de Protecția Mediului Hunedoara și Administratia Geoparcului Dinozaurilor – Tara Hategului (asigurată de Facultatea de Geologie şi Geofizică din Universitatea București). Procurorii de la DNA Alba care fac percheziţiile la APM Hunedoara au anunţat că vor ridica actele pentru a fi studiate în dosarul ce vizează acte de corupţie comise în perioada 2013-2015.

Ancheta DNA vine în urma numeroaselor sesizări ale societății civile, după ce cazul microhidrocentralei de pe Râul Alb a ajuns în atenția comunității științifice și a presei internaționale, dar și după atacarea, duminică, a unor activiști și jurnaliști care vroiau să documenteze subiectul la fața locului.

Procurorii din Hunedoara au deschis și ei, în urmă cu două zile, un dosar penal, în care se efectuează cercetări în legătură cu incidentul produs pe Râul Alb – Geoparcul Dinozaurilor, fiind începută urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire și tentativă de omor.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “În sfârşit! Construcţia microhidrocentralei din Geoparcul Dinozaurilor, în atenţia DNA. Unde se fac percheziții

  1. calin sipos

    Am fost de curand pe un parau superb,afluent al Gurghiului,numit Fâncel. Stupoare. La 1 km de la confluenta Fâncelului cu Gurghiul functioneaza o microhidrocentrala. Nu asta e problema,insa am observat ca de acolo in sus…7 km..debitul Fancelului este redus cu 75%. De fapt,apa este captata si deviata in tuburi cu diametru mare,care vin la baza,in turbina. PAraul este compromis. Vara vine azi maine si saracii pastravi,care sunt destui pe parau ,vor avea o soarta cruda. Problema nu se termina. Am inteles ca si la Lapusna, pe paraul Săcuieu se va intampla acelasi lucru…ce fac banii din oameni..distrug totul…

    Reply
  2. Adrian

    Nu inteleg de ce nu sunt interzise astfel de microhidrocentrale??? pentru ce mai exista institutii de mediu? daca padurile sunt taiate si raurile secate.Cum poti numi asta energie verde cand distruge totul in jurul sau? ba mai mult umfla si mai mult factura la curent.Este o situatie grava care ar trebui sa intereseze pe toata lumea.De asemenea imi exprim bucuria pentru faptul ca DNA a inceput o ancheta in cazul Raul Alb,sper sa fie o ancheta cat mai amanuntita.

    Reply
    • Dora

      Nu sunt interzise aceste „micro”hidrocentrale pentru ca sunt interese financiare gigantice in spate. O retea imensa de firme, care ne extermina raurile de munte, castiga enorm din cetificatele „verzi”(platite de noi toti) si au un lobby gigantic in Parlament si la Ministerul Mediului, cu institutiile de sub umbrela acestuia, mai ales impostorii supremi, Apele Romane, institutie aflata in conflict total de interese. Institutiile de mediu exista pentru a asigura hartii acoperitoare acestei mafii gigantice, pentru a o ajuta sa evite total respectarea legislatiei de mediu. Un mic exemplu: fostul primar al comunei pe raza careia este Raul Alb (Salasu de Sus), care este din acelasi partid si in relatii foarte stranse cu agresorul consilier local la Salasul de Sus (si probabil a apucat inainte sa se mute la parlament sa aranjeze cu terenurile pentru MHC), este membru in Comisia pentru Mediu si Echilibru Ecologic a Camerei Deputatilor.

      Reply

Lasă un răspuns la Dora Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *