Astăzi se pune un mare accent pe abuzul prezumat și se cere eliminarea tuturor imunităților, dar de mâine se va vedea că, odată cu acestea, a fost limitată și libertatea politică.
A făcut o carieră mediatică ieșită din comun afirmația unui candidat în alegerile prezidențiale din Franța care i-a replicat lui Marine Le Pen, deputată în Parlamentul European, că el nu ar putea refuza citația unui magistrat căci nu se bucură de ”imunitatea de muncitor”. De atunci toate ziarele ca să nu mai vorbim de rețelele de socializare fac mare caz de replica aceasta care ar dezvălui inegalitatea monstruoasă care domină lumea. Autorul replicii este muncitor la uzinele Ford, și militant al unui partid anticapitalist. Fenomenul este interesant în măsura în care pune în lumină un populism de stânga care nu este cenzurat de mass media, ci, dimpotrivă, este promovat cu mari delicii. A denunța pretinsele privilegii ale demnitarilor de pe poziția ”omului simplu” este exercițiul privilegiat al presei care se consideră de bună credință democratică.
Adevărul nu este însă nici la mijloc și nici doar la una din părți. El este pur și simplu așezat deoparte, într-un punct mai înalt de unde se vede mai bine funcționarea societății. Imunitatea acordată unui demnitar care exercită o misiune publică poate fi folosită abuziv – suntem conștienți de acest lucru -, dar ea are rostul de a-l feri pe oficiant de persecuții politice. Politica înseamnă părtinire și violență și adesea nu se dă înapoi de la nimic, așa cum vedem peste tot în jurul nostru, și de aceea e nevoie de garanții că un demnitar nu este urmărit abuziv. Astăzi se pune un accent extraordinar pe abuzul prezumat și se cere eliminarea tuturor imunităților și declanșarea unor anchete fără limite, dar mâine se va vedea că odată cu aceste ”ignobile” imunități a fost limitată drastic și libertatea politică. E inevitabil să se întâmple așa, căci atâta timp cât nimeni nu va putea să elimine și patima politică, aceasta va avea în fața ei un câmp nelimitat de manifestare. Să nu pierdem din vedere un fapt mereu dovedit: că orice om face din poziția de putere în care se găsește tot ceea ce poate, fără să-și îngrădească propriile pulsiuni.
În România valul acesta anti-imunități se manifestă și el cu mare energie și nu doar împotriva deputaților și senatorilor, ceea ce ar fi mai ușor de înțeles, dar și împotriva judecătorilor de la Curtea Constituțională. Potrivit unui proiect de lege adoptat în Camera Deputaților, judecătorul constituțional nu poate fi cercetat decât în cazul în care două treimi din colegii săi își dau acordul.
Legea a fost aspru criticată cu argumentul că la adăpostul imunității se vor înfăptui mari infracțiuni care vor rămâne nepedepsite. De fapt imunitatea exista și până acum, dar ea putea fi ridicată de președintele republicii sau de camerele parlamentului. Există și un precedent bine cunoscut. Fostul judecător Toni Greblă a fost reținut și cercetat de DNA. Se poate înțelege însă ușor că reținerea unui judecător (indiferent de faptele sale) a putut fi percepută ca un avertisment pentru aceia care s-ar mai opune pe viitor unor legi extrem de sensibile, așa cum a fost cea referitoare la urmărirea comunicațiilor private și la reținerea datelor personale. CCR a respins de mai multe ori la rând această legislație și prin urmare a fost ușor să se facă această corelație. În plus CCR a cerut retragerea SRI din sistemul de supraveghere (interceptarea convorbirilor etc) și de la o vreme încoace a stabilit limite pentru organismele de anchetă penală pe care procurorii DNA nu au ezitat să le critice fățiș.
Or, în acest context extrem de încordat, nu este deloc de mirare că judecătorii CCR se simt amenințați. Am văzut de altfel violența de ton abia reținută cu care a fost întâmpinată în anumite cercuri decizia CCR privitoare la ancheta pe care DNA o declanșase împotriva membrilor Guvernului pe tema Ordonanței 13.
Nu putem valida speculațiile sumbre care se fac pe marginea acestor subiecte, dar este cert că, în ultimul timp, CCR a căutat să limiteze abuzul de putere al organismelor de anchetă judiciară și să întărească garanțiile pentru respectarea drepturilor civile. Este de reținut însă că toate acestea s-au realizat împotriva unui curent politic puternic care s-a manifestat cu mare vehemență și în stradă. Se pusese la cale, de altfel, și un protest împotriva Curții Constituționale, deturnat ulterior de cei care au înțeles că-și autosubminează legitimitatea. În aceste împrejurări, a consolida garanțiile pentru independența de gândire a judecătorilor constituționali ni se pare o precauție folositoare.
Imunitățile acestea au fost o mare achiziție politică la vremea lor, ca garanție a libertății, și asistăm din păcate în ultimul timp la discreditarea lor tot mai puternică. Dacă nu poate fi instituită ”imunitatea de muncitor” sau ”imunitatea de om simplu”, atunci mai bine să piară toate imunitățile. Populismul acesta de stânga prosperă nestingherit și – fără să-și dea seama ce face – amenință de fapt viața instituțiilor liberale.
Text publicat pe portalul Deutsche Welle
„Imunitatea de muncitor” este o lozinca. Toti om fi muncitori, nu neaparat prin forta bruta si nemijlocit.
Lozinca aceasta poate ascunde substratul ca anumite demnitati altadata pur onorifice au devenit simple locuri de munca.
Analiza dumneavoasrta ar pùtea merge mai departe, de pilda daca ar fi sau nu populism ca judecatorii CCR sa nu poata primi nicio indemnizatie nici in timpul mandatului, nici dupa.
Motto;
Sa privim demni
Inapoi cu iertare,
Inainte cu speranta,
In jos cu intelegere,
In sus cu recunostinta!
In Ro continua procesul de TRANZITIE catre o directie necunoscuta. Daca in UNELE din tarile FOSTE membre ale CAER , dupa incheierea razboiului rece, TRANZITIA inseamna si un progres cat de mic, in Ro efectul LOVITURII DE STAT din dec 1989 este un soi de PARALIZIE A SOCIETATII care a codus la prabusirea TARII. Economia a fost distrusa la fel si subsistemele sistemului social precum; sanatatea, invatamantul, siguranta nationala, etc. Populatia a emigrat MASIV datorita programelor criminale facute de guvernanti si Parlamentari. Clasa politica postcomunista este alcatuita din nulitati umane si grupari infractionale de crima organizata numite formatiuni politice care se tot regrupeaza in stil mafiot in numele inoiri partidelor incercand aburirea poporului.
E posibil ca pana la sfarsitul acestui an in Ro sa aiba loc o REVOLUTIE ADEVARATA daca PARLAMENTUL nu devine o normalitate democratica cu 300 de parlamentari , conform rezultatului referedumului ,INTEGRI, FARA ACUZATI PENAL SAU INFRACTIORI, FARA BARONI SAU OLIGARHI , FARA CIOCIOLINE ,.Doamne ajuta-i pe romani!
Articol partinic şi reducţionist.
Luarea de poziţii a unor jurnalişti este uneori complet demagogică şi oportunist-circumstanţială (vezi şi poziţionarea dnei.Pippidi pentru Dragnea, abandonată câtva timp mai apoi, în faţa unor evidenţe contrariante).
„Populismul de stânga” a creat drepturile muncitorilor, atât de exploataţi în secolul XIX. Anarhismul, la rându-i, doctrină politică atât de temută de cei de la „putere”, a dat naştere sindicatelor.
Dar e greu să vorbeşti de o „stângă” într-o ţară care nu a ştiut niciodată ce este aceea. Am trecut de la feudalism la „liberalismul” americanizat, trecând prin vreo două dictaturi strivitoare de mentalităţi (dacă le vom fi avut vreodată).
Până la urmă, îmi permit să mă îndoiesc de cultura politică a autorului acestui articol sau de dorinţa sa reală de a asista la o politică social egalitară în această Românie încercată. Bănuiesc că este tânăr şi trăit doar în cultul singurului curent „liberal” existent pe aici, deformat de amprenta românească.
Influenţa unei societăţi ce trăieşte în sferă închisă şi deci victimă a unor disfuncţionalităţi sociale şi politice semnificative (prin imposibilitatea unei analize şi sinteze obiective şi sănătoase), conduce ctăţeanul român la a confunda liberalism şi libertinage civic (în general, profitor). Este greu să sesizezi diferenţele atunci când eşti neinstruit, imoral şi pus pe doar pe căpătuială.
Scos din contextul în care este utilizat de obicei, libertinajul, în concepţia mea declarativă, naşte monştrii ce confundă „democraţia”cu ale sale „libertăţi” şi „drepturi” (obligaţiile fiecăruia) auto-regulatoare, cu un liberalism metis, cu ale sale (printre altele) „imunităţi” util protectoare.
Cum poate privi omul de rând „drepturile” legislativului, blindate în spatele unei imunităţi reactive, de exemplu, atunci când „liberalismul” (în sensul definiţiei ce pare să agreeze autorul acestui articol), este confundat cu o politică obscură (netransparentă), iresponsabilă şi vizibil păgubitoare, sau de-a dreptul cinic partizană, în slujba unui program, între ale cărui scoarţe, nimeni nu prea ştie ce se găseşte ?.
A pretinde la o imunitate demnă de o democraţie într-o ţară în care politica este tributară interesului personal şi nu cel al unei popor care te-a ales pentru aceasta, este aproape o aberaţie constituţională.
Comparaţi cu adevăratele democraţii nordice, şi veţi putea sesiza diferenţa dintre politicul liberal de stânga, responsabil, eficient şi viabil, şi reminiscenţele fanariote ale politicii dâmboviţene, veşnic fidelă propriei anomalii structurale.
Cei ce pleacă pot compara sisteme diferite. Brusc, România devine o mutantă ciudată, cu un viitor lipsit de viabilă speranţă. Cel puţin deoacamdată.
Emigrantii noştrii ar putea să mai schimbe mentalitatea generală. Dar se vor mai întoarce ei ?
România este complet debusolată de sus până jos şi invers, cu cangrenarea unei pseudo-elite ce-ar trebui să fie în primele rânduri, dar prea egotică, superficială şi limitată.
Reperele sunt inexistente iar „modelele”, împrumutate şi sărace în semnificaţie, ne transformă într-o ţară haotică şi disperată.
Într-o Românie fără infrastructură, fără legi coerente, fără justiţie eficientă, imorală, indolentă şi decadentă, imunitatea pare un lux şi un scut pentru impostură. Şi chiar aşa şi este.