imPunitate

Domnul General Oprea are un alibi inatacabil. Stătea pe bancheta din spate. De acolo nu avea, fizic, posibilitatea de a comite acest omor din culpă.

De vină este lipsa de profesionalism a mortului. O idee lansată de către acelaşi Oprea, care pe de o parte se căinează e cât e el de afectat, ca militar, de această întâmplare… pe de altă parte mai trage, sugerând că Bogdan Gigină ar fi trebuit să refuze misiunea, o flegmă pe mormântul şi amintirea acestui om.

Aseară, Parlamentul penalilor a făcut un salt important. Până acum apărase suspecţi de corupţie, abuz în serviciu, furt etc.

Ieri i s-a oferit IMUNITATE împotriva cercetării penale unui suspect de omor. Din culpă, dar omor. UCIDERE. Crimă.

NU VOI FACE GREŞEALA DE A VĂ SPUNE CĂ OPREA E VINOVAT. Sistemul de justiţie – procurori, poliţişti, avocaţi de-o parte şi de cealaltă, judecători – ar fi trebuit să spună asta. Ca de atâtea ori, noi, oamenii “de rând”, ar fi trebuit să aşteptăm, cu atâta încredere câtă mai avem (iar eu mai am şi o să am întotdeauna… speranţă măcar), soluţionarea cazului. Numai că nu poate fi vorba de o soluţie, acolo unde nu este îngăduită punerea problemei, “ridicarea”întrebării pentru a găsi apoi, prin mijloace procedurale şi legale, răspunsul.

Este Oprea un ucigaş, sau – ca să nu exagerăm – au constituit faptele numitului Oprea o cauză directă a morţii poliţistului Bogdan Gigină? ÎN ROMÂNIA, ACEASTĂ ÎNTREBARE ESTE, ÎNCEPÂND DE ASEARĂ, INTERZISĂ.
Sau nu, să nu exagerăm, nu e interzisă – tocmai am scris-o şi, Slavă Domnului, nu voi păţi nimic pentru asta (încă nu suntem Turcia). Este RETORICĂ, nu în sensul în care am şti dinainte răspunsul (deşi frustrarea noastră ne face să înclinăm radical într-o anumită direcţie). Ci în sensul în care nu va primi nicicând un răspuns, nu va produce nicicând efecte în realitate.

Am scris cuvântul din titlu cu o singură majusculă, P de la Parlament.

Parlamentul cu P mare, care ne-a arătat încă o dată, LA UN NIVEL DE GRAVITATE FĂRĂ PRECEDENT, că, departe de a ne reprezenta interesele, reprezintă pur şi simplu, în România, o altă clasă, rasă, specie – spuneţi-i cum vreţi.

Noi, ăştia, suntem cu toţii Bogdan-i Gigină, carne nici măcar de tun, ci de tocător pentru fiţele câte unui individ care se comportă… regeşte. Ei, ăialalţi, fac parte din grupul aleşilor, al celor care pot dispune de viaţa – şi, iată, moartea – noastră după cum, au înţeles ei, li se cuvine. După bunul plac.

Eu v-aş propune să vă gândiţi la acel P (care transforma imunitatea în impunitate – în convingerea acestor oameni, una deocamdată pe deplin motivată, că nu li se poate întâmpla nimic, nici chiar de şi-ar mânji mâinile cu sânge) şi ca la un P de la PRAG. Frontieră, limită a suportabilităţii. Punct de unde nu există întoarcere.

Înecat într-o vâltoare de alte nesfârşite, mai mici sau mai mari, mizerii, evenimentul de ieri riscă să treacă relativ neobservat. În realitate, însă, el are o gravitate extraordinară.

FĂRĂ PRECEDENT (ţin să repet asta), şi instalând cel mai periculos precedent cu putinţă.

El are – pentru viitorul nostru, indiferent dacă alegem să reacţionăm pe măsură sau nu – o importanţă imensă.

La final, un gând cum nu se poate mai dureros, cum nu se poate mai întristat, mai – pur şi simplu – negru, (memoriei) lui Bogdan Gigină.

Încearcă să te odihneşti în pace, omule, compatriotule, frate de dincolo-de-suferinţă. Ştii, la fel de bine ca şi noi toţi, că, aşa cum nu ţi-ai meritat moartea, nu meritai terfelirea suplimentară de acum.

Iar noi, sper, ne vom reveni din perplexitate (pentru că deocamdată aşa suntem, perplecşi, aproape catatonici) şi vom mai încerca să-ţi facem dreptate. Ţie, şi nouă tuturor.


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *