Gratian Mihailescu

Impotenta Ministerului PIINIS si de ce taxa pe benzina nu va rezolva problema infrastructurii

Pentru perioada 2007-2013 România a primit 19 miliarde de euro, sumă ce reprezintă fondurile structurale şi de coeziune. La acesta sumă s-au adăugat fondurile distribuite prin intermediul Politicii Agricole Comune şi Politicii Comune de Pescuit. Astfel, suma totală de care România a beneficiat în perioada menţionată anterior a fost de aproximativ 30 miliarde de euro. Din fondurile structurale si de coeziune, România a reuşit să cheltuiască aproape 20%, ceea ce ne plasează pe ultimul loc în Europa. Din aceste 19 miliarde, o parte importantă a fost dedicată POST (Programului Operaţional Sectorial Transport) adică 5.7 miliarde de euro. Pe siteul POST apar datele despre acest program: 93 de proiecte contractate în şapte ani de zile, adică undeva la 15 pe an, deci unul pe lună. Gradul de absorbţie a POST conform AM POST este de 17.50%. Deci din 4.57 de miliarde de euro (Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională), România nu a reuşit să cheltuie pentru infrastructură nici măcar un milliard de euro în 7 ani de zile, în condiţiile în care la sfârşitul lui 2012, România avea doar 529 de km de autostradă. Nu ştiu câte dintre cele 93 de proiecte aprobate au fost pentru autostrăzi. Cert este că la noi, un kilometru de autostradă, conform Ziarului Financiar, costă 23 de milioane de euro. Deci puteţi calcula câţi kilometri de autostradă s-au putut face cu banii europeni până în prezent! Conform aceleiaşi analize, în Bulgaria un kilometru de autostradă ajunge să coste şi 2,2 milioane de euro, iar în Ungaria un tronson de 32 de kilometri între Szeged şi Mako a costat 6,6 milioane de euro pe kilometru. Deci POST nu a absorbit nici măcar un sfert din cât i-a fost alocat, şi atunci când se construieşte se face cu preţuri enorme, mult mai mari decât în alte ţări.

În acest context, apare declaraţia premierului Ponta, privind noua acciză la benzină. Guvernul susţine că 50 de bani la fiecare litru de benzină, ar permite colectarea a 26 de miliarde de euro cu care s-ar putea construi 4.000 de km de autostradă. Însă e o problemă în primul rând de matematică: la un simplu calcul 4.000 de km de autostradă, cât estimează guvernul să construiască din banii colectaţi de accize, înmulţit cu 23 de milioane de euro cât a costat kilometrul de autostradă pe tronsonul Gilău-Câmpia Turzii-Turda, face 92 de miliarde de euro, deci de trei ori mai mult decât au estimat. Dar să zicem că acciza de benzină intră şi se colectează cele 26 de miliarde de euro care ajung pentru 1.000 de km de autostradă. Bun şi ăştia. Fondul acesta pentru autostrăzi, va fi gestionat de ministerul d-lui Şova: Ministerul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine cu acronimul PIINIS. Problema vine de la una dintre declaraţiile din trecut ale d-lui Şova, care exprimă impotenţa ministerului pe care îl conduce: în România, nu se fac autostrăzi pentru că licitaţiile pentru alegerea constructorilor durează cu anii”. Pe lângă declaraţia dânsului, o analiză din trecut a HotNews arată că din 2012 şi până în prezent (mai 2013), guvernul Ponta nu a semnat niciun contract pentru noi tronsoane de autostrăzi, iar acest lucru se va vedea cel mai bine în anul 2014, când e posibil să nu avem tronsoane de autostradă ce ar putea fi inaugurate. Scriam în trecut, că la puţin timp după ce POST a fost deblocat, Comisia Europeană a început să deruleze proceduri de infringement pentru încălcarea legislaţiei europene privind achiziţiile publice, pentru reabilitarea drumului naţional între Crasna şi Iaşi.

Nu ar trebui ca înainte să punem taxe, să facem prognoze de investiţii, să ne asigurăm că putem gestiona şi administra eficient banii europeni? Ce şanse au banii colectaţi din acciza pe benzină să fie folosiţi eficient în construcţia de autostrăzi, dacă absorbţia POST până în prezent e catastrofală? Şi problema e că PIINIS îşi declară impotenţa în conferinţe de presă şi că pentru 2014 nu vom inaugura nici un tronson de autostradă!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Impotenta Ministerului PIINIS si de ce taxa pe benzina nu va rezolva problema infrastructurii

  1. Petre Opris

    Este posibil ca Ponta sa incerce strangerea unei sume de bani pe care, apoi, sa o foloseasca pentru accesarea fondurilor UE destinate construirii de autostrazi in perioada 2014-2016. Nu sunt un fan al lui Ponta, ci doar incerc sa ghicesc ce doreste sa faca anul viitor, reprosand in acelasi timp lipsa de transparenta a deciziilor luate de prim-ministrul Romaniei. Nu trebuie uitat principiul N+3 pentru accesarea fondurilor UE.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *