Alina Mungiu-Pippidi

Imaginati-va numai…

De Crăciunul ăsta, am avut prieteni în stradă, la minus zero grade. La Moscova, la Skt Petersburg, chiar şi din Siberia, unde şi-au lăsat oasele atîţia strămoşi de ai mei. O fostă studentă de a mea mi-a trimis fotografii făcute cu celularul ei de la demonstraţia anti-Putin, la care a luat parte cînd s-a dus să-şi viziteze bunicii. Am schimbat mesaje de Crăciun cu Dan Perjovschi şi am descoperit că şi el are prieteni în Piaţa Roşie. Că nu sînt numai activiştii anticorupţie sau studenţii reveniţi din Occident acolo, ci şi artiştii, scriitorii, fizicienii; jucătorii de şah şi pensionarii ca Mihail Gorbaciov, care au făcut totul posibil.

De Crăciunul ăsta mi-am imaginat că Rusia ar putea fi o democraţie şi m-am gîndit ce simt oamenii aceia din stradă, dacă se numără în fiecare zi, se vadă cîţi sînt, cum făceam noi în Piaţa Universităţii, şi fac după aceea raportul cu cîţi nu sînt acolo, ci acasă, bînd votcă şi mîncînd cîrnaţi. Pentru că, dacă la noi raportul ne-a fost întotdeauna nefavorabil, cu toate eforturile lui Haret, Iorga şi Gusti să îl mai dreagă puţin, ridicînd poporul, la ruşi a fost totdeauna zdrobitor. Imaginaţi-vă că împingi o uşă ca să o deschizi şi e foarte greu, că dincolo de ea stau pe jos, cu spatele şi în deplină indiferenţă, douăzeci de milioane de oameni care în principiu ar beneficia toţi de oxigenul care ar intra pe uşa deschisă, dar în practică ar consuma energie şi oxigen din puţinul pe care îl au dacă s-ar ridica să se dea mai încolo (şi de asta nu o fac) – ca să facă posibilă deschiderea uşii.

Imaginaţi-vă acuma că, în loc de douăzeci de milioane, sunt două sute de milioane care nu se dau la o parte din uşă – şi o să înţelegeţi drama intelectualului rus, de la Tolstoi la Troţki, şi de la Cehov la Gari Kasparov. Imaginaţi-vă numai cum ar fi dacă Rusia ar deveni o democraţie, şi această mînă de oameni neobosiţi, hărţuiţi, eroici, ar conduce ei ţara asta, ce dezlănţuire de libertate, de talent, cum s-ar schimba Europa de Est şi ar cădea zidurile ca dominourile, ca în ultimul episod din Războiul inelelor, de la Damasc la Pyong Yang.

Dar de ce să mergem cu imaginaţia aşa de departe? Hai să ne imaginăm mai degrabă cum ar fi fost joia trecută la noi, la Bucureşti. Imaginaţi-vă pe Emil Boc, tînăr şi naiv, cum era acum zece ani, citind discursul acela odios cu alegerile care nu se mai ţin din cauza cheltuielii şi aruncîndu-l brusc la coş, spunînd: „Nu se poate, e prea gogonată, în rupul capului nu spun aşa ceva, o să mă pufnească rîsul în public”!. Imaginaţi-vă pe toţi cei care trăiesc, direct sau indirect, de pe urma regimului actual, scriindu-şi scrisorile de demisie joi, începînd toate cu aceeaşi frază: „Dacă vrem să fim votaţi pentru că sîntem superiori alternativei, nu putem chiar noi să modificăm regulile jocului ca să ne favorizeze în alegeri. Odată ce facem asta, orice pretinsă superioritate a noastră dispare şi nu mai avem altă justificare decît simpla putere. Or, nu pentru putere ne-am alăturat noi acestui regim, ci pentru că am crezut sincer că acesta e regimul care promovează supremaţia legii şi a regulilor faţă de comportamentul discreţionar şi interpretarea arbitrară, în favoarea unor interese private”.

… Imaginaţi-vă numai că toţi cei care au privit în altă parte cînd am scris, acum două săptămîni, Uşor cu democraţia pe scări (jalnic, am primit felicitări doar de la opoziţie şi presa străină) mi-ar fi scris ei, spontan, un rînd de recunoaştere, care să spună că nu au fost atenţi, dar că acum, cînd le-am atras atenţia, vor lua seama, şi asta de la intelectualii lui Băsescu la postacii doamnei Udrea. Imaginaţi-i copleşiţi de ruşine, scriind aşa: tot anul am scris ce mi s-a ordonat şi am semnat cu pseudonim, astăzi mă semnez cu numele meu şi vreau să vă spun că adesea îmi e ruşine de ce scriu aici, sînt şi eu om, am demnitate şi sentimente, dar trebuie să mănînc o pîine. Înţelegeţi-mă şi iertaţi-mă! De Crăciun!

Dar atîtea alte lucruri ne solicită imaginaţia. Ia imaginaţi-vă că atunci cînd şeful statului a luat-o razna, prietenii mei, de la consilieri de ai lui la oameni care i-au dat credit public atîta cît au avut – şi au rămas ei fără el – ar fi spus şi ei cu mine, nu e bine, nu fă pasul ăsta sau ne delimităm toţi public! Şi asta în loc să accepte azi unul, mîine altul, o atenţie, o măslină, lucruri mai degrabă insignifiante, de la slujba a doua la subvenţii pentru colecţii de cărţi sau reviste culturale, de la invitaţii să te tragi în poză cu unii mai mari ca tine la case RAAPPS sau poziţii în consilii, abandonate de unii ca mine din principiu, dar culese cu grijă de alţii, totul sub genericul că asta nu e nimic, că omul trebuie să trăiască, că ticăloşia e graduală şi noi suntem încă mult sub linia mercurului, iar ăilalţi sînt peste.

Nu ajungeam să se lepede el de noi, pe rînd, culminînd cu procurorii, săptămîna trecută, ce să mai vorbim de insultele aduse olandezilor şi eforturile de a scăpa de mecanismul de cooperare şi verificare, care durează de ceva vreme şi sînt contra a ceea ce dna Udrea numeşte sincer ţi adecvat „discursul anticorupţie al Monicăi Macovei”, unul din obiectele de toaletă din trusa Vuitton, de scos la ocazie! Dress for the occasion!

Ia imaginaţi-vă numai că în loc de ticăloşirea graduală s-ar fi produs însănătoşirea graduală, că în loc să vedem intelectuali poleiţi în aur de Gold Corporation şi în continuare preţuiţi de comunităţile lor, respectaţi de colegii lor (poate chiar invidiaţi, cînd văd ce drepturi de autor le pune Gold în conturi- vezi declaraţia de avere a Prof. Dr. Viorel Achim din Grupul de Sprijin Roşia Montană, singurul care a avut onestitatea să declare, pe romaniacurata.ro), i-am fi văzut, dimpotrivă, izolaţi de colegi şi boicotaţi de studenţi….că în loc ca valorile să se atrofieze şi să moară în ultimii douăzeci de ani s-ar fi întîmplat invers….Nu am mai fi ajuns la aniversarea simbolică a Revoluţiei să credem că Dinescu nu e salvatorul care ne-a adus Vestea, ci kaghebistul care a făcut sforăria! Nu am fi ajuns să izolăm pe cei care au valori, de parcă acestea ar fi purtătoarele unei maladii contagioase, şi să ne grupăm în turme de interese, cum suntem azi.

Imaginaţi-vă doar, şi cu asta închei, că din 1996 încoace toţi cei care am studiat în străinătate şi ne-am contaminat de ideea de a schimba România am fi fost în poziţia să o schimbăm, de la Costin Borc, şeful de cabinet al lui Coposu, care îşi întrerupsese doctoratul în economie în America ca să vină şef de cabinet la Radu Vasile, la Alin Giurgiu, pe care regimul Stănoiu-Năstase l-a băgat pur şi simplu în puşcărie că a privatizat, l-au scos cu greu ambasadele şi prea uşor a uitat lumea cum era cînd nu judecătorii hotărau arestarea preventivă…la mine şi la prieteni de ai mei, care am rezistat mai mult ca alţii… dar pînă la urmă tot ne-am dus talentele aiurea, cîştigînd granturi şi creînd locuri de muncă în ţări, slavă Domnului, super dezvoltate, şi care se descurcau ele şi fără noi. Şi că nu ar fi condus România aproape douăzeci de ani aceşti lideri de Românica, de la Iliescu la Băsescu, de la Iosif Boda la Mugur Ciuvică şi de la Hildegarde Puwak la Monica Iacob Ridzi.

Imaginaţi-vă că aţi putut fi, ca în frumoasa vorbă a lui Gandhi, dvs înşivă schimbarea pe care aţi fi vrut să o vedeţi, dacă nu aţi fi preţuit totdeauna, tot vorba lui, fructul acţiunii, şi nu acţiunea în sine. Imaginaţi-vă altfel, măcar o dată pe an.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Imaginati-va numai…

  1. Dollo

    Problema noastră nu e lipsa imaginației, ci a acțiunii. Frumos exercițiu propuneți, dar ce te faci cu intelectualul român care s-a obișnuit să dea doar like și share, nu să-și miște și fundul din casă/birou ca să acționeze?

    Reply
  2. Emil stoica

    Statistica …. e problema Dv.

    Nr. celor cu un nivel de constienta ridicat e inca foarte mic. Ca Puskin etc….cei de care spuneti.

    Deocamdata ei sunt prea putini, nu s-a format o masa critica.

    Asa ca, tot asa va fi si la anul, cum a fost de 2000 de ani incoace. Mai incercam….

    Reply
  3. George Baciu

    Nu cred ca trebuie sa fie doar un exercitiu de imaginatie. Putem, impreuna, sa schimbam sistemul. Cu conditia ca toti oamenii care simt ca au sufletul curat si mintea deschisa, sa se implice. ONG-uri, partide, nu conteaza. Important e sa nu lasam ciocoimea asta sa creada ca doar ei sunt stapani. Ei ne vor indiferenti si dezgustati. Dar daca nu vom fi asa, ii vom invinge in cele din urma.

    Reply
  4. George Petrineanu

    Nu pot sa nu imbratisez aceste ganduri, viziuni, ma rog, chiar daca de la mare distanta si chiar tinut la distanta.
    Bravo dumneavoastra, doamna Mungiu Pippidi ca le impartasiti.

    P.S. Apropo de viziuni, deci nu chiar de tot off topic. Cu dezamagirea ca nu mi-ati raspuns nici cu o critica succinta la comentariul pe care l-am trimis saitului referitor la o alta viziune pe care o impartaseam, ,,Romania Fara Ghisee”. S-ar putea sa fie o casunare nefondata a mea, pentru ca a fost primita de multi romani cu reticenta si chiar asprime.
    De ce ar fi un concept pe care l-am observat si deprins in Sufrageria democratiei europene (Suedia – pentru ca ,,leaganul” se zice a fi Grecia) nepotrivit pentru Romania??

    Reply
  5. Mihai M

    Diferenta intre emulatia civica a perioadei 1990- 1991 si sfarsitul anului 2011 esta ca de acum 20 de ani facea parte din aceasta miscare. Este adevarat, civismul anilor 90 era mult mai simplist, el raportandu-se la rigiditatea si aberatia natanga a comunismului nu doar impotriva unei inertii consumatoriste, indiferente la incalcarile democratiei, a populatiei anului 2011.
    Din pacate, multi dintre exponentii rezistentei civice a anilor trecuti au ajuns in derizoriu uman si social: G. Liiceanu a descoperit rezistenta stoica la autoflagelarea cu balsamuri scumpe a trupului sau martirizat, H.Patapievici a coborat de pe soclul elitismului anilor 90 incepand sa savureze rahatul pe care il aruncase mai devreme in capul poporului roman – aviz aici proxenetismului sau politico-voluntar din imediata apropiere de alegerile din Dec 2009 -, iar Andrei Plesu a inceput sa se martirizeze si sa se auto-sanctifice, refuzand orice critica din partea opozitiei, pentru ca T. Basescu a ridicat putin tonul la el.

    Cu asemenea exemple penibile ce trebuie incluse in manualul protestatarului incepator, ceea ce a mai ramas din societatea civila trebuie sa se dezmeticeasca si sa se implice la nivel academic si programatic – prin elaborarea unei carte democratice post-comuniste, a carei utilitate parea ireala pana acum 2 ani – dar si prin prezenta mai vizibila in media si in societate prin seminarii deschise publicului dar si a izolarii social-politice a civici.
    Abia dupa aceea ar trebui ca cetateanul anonim sa fie responsabilizat pentru gradul sau de implicare civica impotriva masinariei securiste a statului.
    PS: din pacate roman a demonstrat ca nu are coloana vertebrala nici in fata dictaturii de subzistenta, cazul lui C.N. din inchisoare – necunoscut publicului – fiind relevant, dar nici in fata capitalismului materialist.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *