Alina Mungiu-Pippidi

Il spalam sau facem altul?

Conform unui vechi banc rasist romanesc, in ziua in care copilul de tigan vine acasa chiar mai jegos ca de obicei dupa joaca de fiecare zi, parintii au de raspuns la urmatoarea intrebare: il spalam sau facem altul? Cam asa ma tem ca ne simtim si noi fata de sistemul politic romanesc, nu fata de un partid anume, ci fiecare fata de toate. Eu am crezut in ultimele doua alegeri, citind multe biografii, ca exista un partid mai curat decat altele, care acum se numeste PDL. La nivelul anului 2004 pot chiar proba acest lucru. si sunt convinsa ca si astazi e inca adevarat. Numai ca, vazand viteza cu care oameni din alte partide sunt recrutati in PDL, sau faptul ca a fost posibila numirea intr-o functie a unuia care sa fie saltat de DIICOT a doua zi, ma intreb de cateva luni incoace pana cand va rezista aceasta diferenta pozitiva.

Cu toate astea, cine ma citeste regulat stie ca nu cred in solutii radicale. E plin la noi de oameni care sunt gata sa faca altul si foarte putini dintre cei care pun mana sa spele ceva. Primul e un exercitiu divertizant, din al doilea ies zoi si te poti murdari daca o faci chiar pe bune. Ne aratam valoarea prin asemenea incercari individuale si cotidiene, nu prin inventii institutionale. Erou pentru mine e omul caruia i se ofera posibilitatea unui castig nemeritat si o refuza, nu unul care scrie un proiect de lege anticoruptie. Nici o lege nu a schimbat vreodata o societate. Numai oamenii, prin atitudinea lor, schimba ceva.

Sunt sigura, in acest context, ca cititorii mei au inteles perfect ca aceasta telenovela cu Alina versus Elena pusa in scena si interpretata de o varietate de organe de presa in ultimele zile este o pura inventie. Dar, ca sa zic asa, daca personalizarea ajuta ca lumea sa participe la o alegere de principiu, sunt gata sa accept toata tabloidizarea si mizeria aferenta ei, oricat de falsa e alegerea.

Definitia cea mai buna a unei societati moderne este aceea in care spatiul public are la baza relatii impersonale. Sansele ca voi porni o firma cu un partener strain ar trebui sa fie la fel de mari ca si cu un membru al familiei. sansele ca va remarca cineva ca sunt mic, verde si am antene atunci cand bat la usa unei agentii guvernamentale sa depun un dosar complet de licitatie sunt zero. sansele ca politistul de trafic sa nu ma amendeze cand fac prostii fiindca stie cine sunt (persoana importanta) sunt de neglijat. Asa functioneaza societatea moderna, pe baza deplinei impersonalitati si formalitati. Nu ne cunoastem, nu ne batem pe spate, nu punem pachete de Kent pe buletin, nu vorbim intre noi una si in public alta, dar suntem tratati perfect, adica nici mai bine, nici mai rau decat toata lumea. Occidentul european dezvoltat, plus cateva foste colonii britanice (din Canada la Singapore) asa functioneaza.

Noi nu: pentru noi lumea e un spatiu al cumetriei, cum ar spune antropologii, in care cautam, dimpotriva, sa personalizam relatiile noastre cu indivizii si cu statul. Noi nu credem in aplicatii impersonale, cuvantul in sine are ceva peiorativ la noi. Esti cineva sau nu existi. Numai cine e cineva e vreodata tratat cumsecade. Adica asa cum ar trebui sa fim tratati toti.

Mai are vreun sens sa explic de ce, intr-o lume moderna, e o anomalie ca fiica unui sef de stat si, informal, si de partid, sa faca o cariera in interiorul aceleiasi organizatii? Simplu spus, pentru ca existenta relatiei personale va vicia tot acest sistem de relatii, nu doar pentru ea, ci si pentru ceilalti. Eu am facut o facultate in care tatal meu era profesor si daca o sa ma intrebati ce e iadul pe pamant o sa va spun ca asta e. si eu am crescut in acea facultate, dar cand am fost fortata sa studiez acolo mi-am blestemat zilele si m-am simtit pentru prima oara libera in viata cand am scapat (voluntar) din acel loc.

Multumesc colegilor mei ca nu m-au detestat, dar oricat te-ai stradui, nu ai cum sa iesi vreodata bine din asemenea situatii. Cel mai bine e sa le eviti. Ca sa arati cine esti, trebuie sa te incerci intr-un loc in care nu ai relatii personale. si asta fac multi tineri azi, care cresc intr-o lume mai normala decat cea in care am crescut eu. Numai pe masa mea de lucru am vreo douazeci de dosare de admitere la doctorat ale unor oameni care, la 25 de ani, au facut deja voluntariat in Uganda, in India, in Bosnia, pe langa ca si-au luat cu brio diplomele si au facut vara internate pe langa politicieni (cu care nu se cunosteau dinainte). In aceasta generatie de aspiranti la un doctorat in politici publice vad destui est-europeni, desi putini romani. Care cresc cu ochii la stirile din Darfur si Gaza si isi cearta parintii ca fumeaza si isi iau masini care polueaza mediul. Asa arata portretul unui tanar cool din mediul educat occidental azi.

Conflictul asta trivial, sub un pretext ridicol (Europa e aceeasi daca Romania nu are deloc reprezentanti in Parlamentul European), e un test, din pacate. O incercare mult mai serioasa decat pare. E un test daca sistemul nostru semiprezidential e modern si european sau poate deveni oricand un fel de caricatura populista latino-americana. E un test daca macar singurul nostru partid curatel e mai mult decat un SRL dezvoltat pe o pleasca incredibila, cum plastic l-a demascat dl Paleologu. E un test daca avem intelectuali publici adevarati, capabili de vreo atitudine autonoma, sau numai niste rentieri de curte. E un test daca Traian Basescu poate pastra si vreun prieten critic, capabil sa spuna si un adevar dezagreabil la nevoie, si nu doar o gasca ce gaseste curajul sa iti spuna ca e inundatie doar dupa ce apa e la etajul 1.

Nu e nici o placere sa faci pe dirigintele, credeti-ma. Dar reactiile pe care le-am vazut la mii de oameni pe forumuri saptamana asta ma conving ca asumarea acestui rol antipatic nu e o atitudine singulara, ci o forma de a articula pretentia noastra colectiva de modernitate. Aveam indoieli ca de la distanta se mai poate juca vreun rol civic: nu mai am. Societatea romaneasca urbana si alfabetizata pare gata pentru Europa si cere sa fie tratata ca europeana. si imi pare rau ca trebuie sa facem asa un efort penibil pentru indeplinirea regulii numarul 1 a progresului: in primul rand, sa nu dam dracului inapoi!


Articolul a fost publicat in Romania libera


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *