Ideea Partidului Altfel

Titlul ‘Partidul Altfel’ a luat naștere în anul 2009, în textul de mai jos. Recitirea sa în context actual merita poate puțin timp. Pentru păzitorii antiplagiat, categorie in creștere, vă anunțăm că România curată e dispusă să încaseze un leu la fiecare folosire a sintagmei făra citare. Ca mai avem multe amenzi de platit, incepand cu cea de ieri a lui Alexandru Alexe de la lansarea lui Ion Iliescu la ICR. Iar daca cineva chiar vrea sa inscrie sub acest titlu vreun partid îl rugam respectuos sa ne ceara permisiunea pentru a vedea daca retragem denumirea din domeniul public și și-o poate privatiza careva.

De cateva saptamani incoace, de cand alianta previzibila a PDL cu PSD i-a lasat pe toti naivii cu gura cascata, ideea unui partid altfel decat celelalte, a unui partid curat, alternativ la intregul mod de organizare politica primitiv pe care il vedem la noi, a ridicat din nou capul. Eu nu am nici un amestec in aceasta nastere, nu am fost printre initiatori, fiindca, dimpotriva, m-am aflat printre cei care mai degraba au dat din umeri decat au facut o drama din alianta cu PSD. Asta, nu pentru ca as avea standarde mai joase decat altii, ci pentru ca am invatat totusi suficient in douazeci de ani de democratie romaneasca pentru a deosebi aspiratiile de realitate.

Daca mi se atribuie mie aceasta idee, cum aud din ce in ce mai mult, e o eroare si se datoreaza faptului ca am raspuns la un flux de intrebari pe HotNews care aveau toate acelasi scop: sa indemne societatea civila sa isi gaseasca o expresie politica mai curata decat cea actuala, si nu am ras de idee, desi am mai trait-o de aproape sau de departe de macar doua ori (PAC si Alternativa 2000), ci am raspuns cat se poate de serios ca, asa cum am dat idei cu potential electoral in mod dezinteresat la oameni care aveau de unde sa plateasca pentru ele, gen presedinti de tara, nu o sa-mi inchid usa nici o secunda cuiva onest, revoltat de situatia actuala si care vrea sa dezvolte un proiect. Imi dau seama ca asta nu raspunde complet dezamagitilor care cred ca lucrurile ies constant prost pentru ca oamenii, si nu ideile, conteaza, si ca oamenii cumsecade nu intra in politica mare si refuza sa devina jucatori pe fata, dar de dragul adevarului, pana la aceasta ora asta e tot ce am spus.

Daca se dezvolta o masa critica de oameni cu valori diferite de clasa politica actuala si intentii serioase de organizare, bineinteles ca vom sta de vorba cu ei, ca e pacat ca experientele noastre negative anterioare sa nu serveasca macar la asta. As vrea insa azi sa fac ceva mai folositor si sa enumar pentru acesti oameni dezamagiti cateva preconditii pentru constructia lor, nu pentru a-i descuraja, ci pentru a ramane totusi pe terenul realismului. Dupa parerea mea, merita discutat un asemenea partid in momentul in care se considera ca PDL este un esec total, un partid la fel de corupt ca si celelalte si fara speranta de vindecare. Recunosc temeiurile dezamagitilor de a crede ca reforma interna a esuat: chiar cu Catalin Avramescu seful Cancelariei Prezidentiale, tot citesc bancurile lui Mircea Dinescu despre influenta doamnei Udrea, deci nu s-a schimbat nimic.

Oameni cercetati de DNA se infiltreaza chiar la PDL pe unde pot, in timp ce tinem discursuri ca DNA e marea noastra mandrie. Dar, totodata, Emil Boc e seful Guvernului si Boc nu e un mafiot mediu din clasa politica. E un om onest si un administrator cu bune intentii. Anturajul lui nu e, cum s-a dovedit al lui Tariceanu, de baieti-comision. Sigur, Boc se poate dovedi slab, jocurile importante s-ar putea face peste capul lui, dar cat e el prim-ministru si seful partidului, eu nu consider PDL dincolo de speranta, judecand fata de celelalte partide. Desigur, unii ziaristi care nu vin la Bucuresti doar in weekend se pot dovedi mai informati ca mine si pot crede ca pragul a fost deja trecut. Eu mai astept. Al doilea element esential pe care entuziastii noii constructii trebuie sa il ia in considerare este potentialul pasiv de noi oameni in politica. Un partid nu se face doar cu votanti, pentru ca mai intai trebuie sa ajungi la ei.

Legea partidelor din Romania este extrem de restrictiva, desenata special ca sa faca dificila intrarea noilor actori. Un nou partid are nevoie din start, ca sa poata candida, de cateva mii de activisti raspanditi in tot teritoriul. Or, as vrea sa-i rog pe toti care cunosc si altceva decat Bucurestiul sa se gandeasca cati oameni stiu in orice localitate din Romania care ar merita sa fie in politica si nu sunt, fara sa fi fost deja bagati prin trei-patru partide sau a fi mancat din palma vreunui oligarh mai provincial. Daca raspunsul la intrebarea asta este macar doi-trei in orasul din care veniti dvs putem sta de vorba. Daca nu va vine nimeni in minte, decat niste editorialisti de la Bucuresti, nu e cazul.

A treia intrebare priveste orizontul de timp al unei asemenea constructii. Alternativa 2000 a fost conceputa de noi pentru ca socotisem ca in anul 2000 principalele alternative politice, CDR si PSD, vor fi total discreditate si lumea va avea nevoie de ceva nou. Asta era in 1996, cu cateva luni inainte de alegeri, cand era deja clar ca CDR, desi mai bun ca PDSR, nu era ceva de substanta diferita. Analiza s-a dovedit corecta, problema a fost ca asemenea constructii sunt confiscate de antreprenori politici care cauta profit imediat si nu sunt dispusi sa investeasca pe termen lung. Dupa ce s-a format cu pompa ca o alternativa politica la CDR, declarand ca va candida abia in anul 2000, Alternativa 2000 a fost repejor oferita pe tava contra catorva scaune in Parlament de doi baieti grabiti, Varujan Vosganian si Adrian Iorgulescu, care nu isi puteau tine foamea inca cinci ani. Alternativa in 2000 a ajuns astfel Corneliu Vadim Tudor, votat cu mare furie de toate generatiile de oameni scosi din minti.

Recunosc, dupa toate aceste avertismente, ca exista similaritati periculoase intre situatia de azi si cea din anul 2000. PDL, mai ales, e foarte expus, va pierde electoral mai mult ca PSD, pentru ca nu are electorat captiv rural. Liberalii, principala alternativa, par incremeniti in trecut, ca albina care s-a umflat de prea multa miere si nu mai poate zbura nici cand vede ca ii pica in cap tot copacul. Oricum s-ar incheia alegerile prezidentiale si criza economica, o oarecare dezamagire e inevitabila. si la fel este si crearea unor alternative noi. Unele vor fi in registrul comic, ca partidul lui Adrian Severin, de care tot aud. Altele, ca al lui Cosmin Gusa, s-au nascut prematur si au si sucombat. Dar nimic nu e exclus, cu conditia luciditatii.

Text publicat la 29 ianuarie 2009 în România liberă