Alina Mungiu-Pippidi

Iată și dovada – cum universitarii și criminalii își dau mâna în țara lui Becali. Listele complete ale ”savanților pușcăriilor”, ale coordonatorilor lor și ale editurilor care le-au publicat ”opera”, din 2007 până în 2015

Vuiește lumea deja cum că Gigi Becali a recunoscut că nu a scris el cărțile care i-au atras reducerea pedepsei. Conform Ministerului Justiției, care a răspuns unei cereri de informații (vezi la final listele complete din 2007 până în 2015), îndrumătorii săi, adică IPS Teodosie și prof univ. Dr IPS. Laurențiu Streza, beneficiarii unor generoase donații ale infractorului, dar și conferențiar doctor Dan Pavel de la Facultatea de Științe Politice a Universității București l-au ajutat – ultimul cu lucrarea. Becali, Parlamentul Europei și Parlmentul României. Dar noutatea listei nu e asta. Noutatea listei este că pe ea sunt zeci și zeci de cadre universitare, aproape toate universitățile din țară – masiv Craiova, Drept, Universitatea Maritimă Constanța, Danubius, Dunărea de Jos, Vasile Goldiș Arad, ASE, Hyperion, Spiru Haret, Cantemir, Lucian Blaga Sibiu, Academia de Poliție, Politehnica București, teologie, știinte sociale și umaniste Universitatea Iași, ca și Pitești, veterinare, stomatologie UMF Carol Davila, în general o listă care putea fi dedusă ușor din numărul de stele obținut de universități în precedentele edițiii ale clasamentului Universități Curate. De atunci s-au dat o legea și n ordonanțe, iar situația s-a degradat și mai mult.

Nimeni nu e la adăpost. Dacă te aștepți de la ”celebra” universitate din Reșița a d-nei Frunzăverde să coopereze cu unul condamnat pe baza legii crimei organizate pentru a scrie o lucrare despre resursele umane în fotbal, chiar și pentru Universitatea Vasile Goldiș din Arad, alt loc de tristă faimă, pare excesiv să supervizezi lucrarea lui Enea Aurel, condamnat la 20 de ani pentru omor calificat, ,,EVOLUȚIE&CREAȚIE” (conf. univ. dr. REGIS-MAFTEIU ROMAN, profesor în cadrul Facultății de Științe Umaniste a Universității de Vest Vasile Goldiș). Vă dați seama ce carte științifică e aia care rezolvă într-un volum scris în închisoare cu evoluția și creația, Biblia va deveni o anexă la ea. Altfel nimic mai logic decât ca unul condamnat pentru fals în înscrisuri să scrie o lucrare despre falsul intelectual, că doar e expert.  Pe aceeași linie cine fură din pădure scrie despre cum protejăm pădurile, cine nu plătește taxe despre evaziunea fiscală, un rom condamnat la omor calificat despre problemele romilor, un băiat deștept din energie despre tranziția de la plan la piață în sectorul energetic și așa mai departe.

Dan Pavel nu e unicul om cunoscut de pe listă. Mai găsim pe conf. univ. dr. Dan Dungaciu, directorul  Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române ajutându-l pe condamnatul Teodor Bogdan Nicola, pe dr. Mireille Carmen Rădoi de la Universitatea Babeș Bolyai (fosta directoare a Bibliotecii Naționale) dând asistență unui condamnat la patru ani pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, pe prof. univ. dr. Dumitru Miron de la Academia de Studii Economice București supervizând ”A patra cale” a lui Dan Voiculescu, până și Codruț Sereș, băiatul cu șantajul, are și el un înger protector la ASE care se ocupă să îl scoată din prima zi de când a intrat, așa cum Cătălin Voicu, pesedistul care trafica procese la Curtea Supremă îl are pe prof. dr. general procuror Dan Voinea, care ne-a ținut de vorbă peste 20 de ani cu dosarele Revoluției.

Lor li se adaugă zeci de edituri acreditate de CNSIS. O listă completă vedeți aici, și vă lămuriți imediat cât de academice sunt sau pot fi. Aici publică enorma majoritate a universitarilor români, de asta sunt pe listă aceste edituri. Valoarea? Zero. Numai ce se publică în sistemul științific internațional, în care răzbesc destui, mai ales din unele discipline, are vreo valoare științifică și va fi validat prin citare.

Da altfel, după cum am mai spus, poate doar editura Academiei să respecte niște proceduri de referare științitifică, nicio altă editură din România nu o face și nu are trebui ca vreo carte publicată de ele să aibă valoare științifică, că autorul e îndrumatul din pușcărie sau îndrumătorul său. Și scandalul recent privitor la lipsa de citare a lui Dan Slușanschi e lămuritor și cu Academia (lipsă de citare a unui predecesor ilustru, aparent deliberată, face obiectul unui proces).

Probleme enorme, care arată generalizarea imposturii, complicitatea cu infractorii, transformarea lumii academice într-o formă de crimă organizată, care practică frauda intelectuală pe scară largă.

Cine poate face ceva? Ministerul o să spună că universitățile sunt autonome, dar are controlul asupra CNCSIS și instituțiile derivate, vezi aici. Universitarii colegi ai celor de pe lista asta mai acceptă să fie colegi de catedră cu unii care nu au timp să scrie lucrări științifice să își crească indicele Hirsch că sunt ocupați să scrie cărți pentru deținuți sau să colecteze de la aceștia ca să-și mai completeze salariul? Că, desigur, nu e pro bono, caritatea se manifestă către orfani, nu către armata asta condamnată pentru înșelăciune, delapidare, mită și omor calificat, din când în când. Dacă mai există o urmă de onoare în universitățile din România, de luni vom avea grupuri de inițiativă pentru universități curate care vor convoca consiliile facultăților să discute despre acei colegi ai lor care sunt complicii infractorilor.

***

Mai jos, în format pdf, listele complete ale ”savanților” din pușcării, ale coordonatorilor lor științifici și ale editurilor care le-au publicat cărțile, din 2007 până în 2015

Anul 2007 (aici)

Anul 2008 (aici)

Anul 2009 (aici)

Anul 2010 (aici)

Anul 2011 (aici)

Anul 2012 (aici)

Anul 2013 (aici)

Anul 2014 (aici)

Anul 2015 (aici)


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

34 thoughts on “Iată și dovada – cum universitarii și criminalii își dau mâna în țara lui Becali. Listele complete ale ”savanților pușcăriilor”, ale coordonatorilor lor și ale editurilor care le-au publicat ”opera”, din 2007 până în 2015

  1. Adrian Lupu

    De acord. Cer celor care gandesc la fel sa pornim un grup de inititativa la ASE, care are pe lista peste zece profesori! Propun intalnire marti, la sala de la biblietca REI, ora 13, ordinea de zi Constituirea Grupului de Initiativa pentru un ASE fara Puscariasi si Indrumatorii Lor!

    Reply
  2. taunul77

    De parca trebuia sa recunoasca Becali ca nu el a scris cartile respective! Oricine cu ceva creier intre urechi putea sa-si dea seama de lucrul asta. Dar daca au fost legiferate in Justitie Coduri moderne! Chiar sunt curios cum se va rezolva chestiunea asta pana la urma.

    Reply
    • Enache

      Ca deobicei: în coadă de pește. Altfel rămânem fără „savanți” iar cei care urmează vor trebui să se „eforteze” să găsească o altă ieșire din pârnaie, inadmisibil că „e” prea mulți și prea mari.

      Reply
  3. Vasi

    Listele acestea releva cat de bolnava este comunitatea academica din Romania. Sunt profund revoltat. La o prima privire am remarcat o carte semnata Dan Diaconescu: Mecanica ruperii materialelor compozite, coordonata de Prof.dr.ing. Nicolae Toma de la Politehnica. Sunt apropiat de acest domeniu, si este interesant cum ar putea sa scrie DDD macar o pagina legata de subiect. Oamenii acestia, care au girat pentru impostura unor infractori, ar trebui trecuti pe o lista a rusinii de catre Coalitia pentru Universitati Curate.

    Reply
    • Un Altul

      Absolut de acord – pana acum suntem doi!

      Profesorii univesitari care au contribuit (contra bani grei – ca doar nu-i poti suspecta de prostie!) ar trebui afisati la „Panoul de Onoare” in fata Universitatii in care predau… Sa stie si studentii ce cadre universitare au, dar – mai ales – sa le fie o lectie de viata pentru viitor: te bagi in troaca, te mananca porcii…

      Are cineva girul legal sa verifice in ce masura respectivii au fost indrumatori si in ce masura au fost autori? Si sa fie trasi la raspundere LEGAL pentru Codului Penal, conform carora unul care fura un pui de gaina este stigmatizat si condamnat fara ezitare la atatea luni (sau ani) de privatiune de libertate?
      Aud?

      Pai parlamentarii – care sunt supra-oameni, deeci cu mult deasupra romanilor obisnuiti – fac legi cum ca sa se apere pre dansii, ca nu se stie cand trebuie sa inceapa scrierea cartilor…

      Dincolo de munca extensiva pentru publicarea informatiilor din articol, pentru care meritati felicitari neconditionate, poate ar trebui sa revizuiti listele publicate astazi: prea multi si-au depus lucrarile „stiintifice” in chiar ziua arestarii…Ma rog, unul-doi se asteptau sa fie „saltati”, totusi, conform celor publicate de voi, prea multi sunt cei care si-au depus „icrele” in ziua arestului.
      Gresesc?

      La multi ani,cu satisfactii si realizari pe masura ambitiilor! Sunt inca unul alaturi de voi!

      Reply
      • Vasi

        @ Un Altul: Data depunerii se refera la depunerea arestatului in penitenciar (care in cazul condamnarilor definitive coincide cu data arestarii).
        Cartile sunt elaborate in perioadele specificate in colana 6 si publicate la datele specificate in coloana 5. Este de asteptat ca in viitor, perioadele specificate in coloana 6 sa devina din ce in ce mai mici, ca sa creasca productia stiintifica a „savantilor” :)

        Reply
    • Enache

      Cei din interior o știu prea bine. Știu cum s-au acordat titlurile, cum s-au promovat, ce grupulețe și-au format fiecare, cum se fac lucrările și cine și în ce ordine sunt trecuți la autori (unii nici nu știu ce conține lucrarea). Și asta doar așa un vârf de aisberg. Mare parte din ei sunt impostori, la nivel de cel mult asistent dar se vântură prin lume ca mare prof. dr. etc. Să mai vorbim de pleiada de profi de prin tot felul de așa zise universități fabrici de diplome. Aș fi curios câte din lucrările de doctorat ar rezista unei examinări adevărate, temeinice. Am ajuns că aproape ți-e jenă să recunoști că ai doctorat! Lumea știe dar se face că e o.k. De fapt de ce ar fi altfel decât este și în rest?! Se face vâlvă că becali a recunoscut. Să fim serioși, oameni buni! S-a gândit cumva cineva că ar putea fi altfel? Bine, cu excepția celor care i-au dat drumul! Sau cu celălalt, dd, „coordonat” de cel dela politehnică cu titlul mai lung decât numele, cel cu compozitele? Deși era evident ca bună ziua, totuși li s-a dat drumul cu non șalanță! De nu se pornea media și societatea civilă, totul rămânea pe bune.
      Bine, nimic nou sub soare. Dar mă gândesc eu, ceilalți profi și neprofi dar din sistem ce-au gândit? S-ua lăasat mânjiți cu acest noroi? Nu le-a păsat? S-au făcut că plouă! De necrezut!

      Reply
  4. Vasi

    Lecturand lista am mai descoperit un caz fosrte interesant:
    Prof.dr.ing. Amza Gheorghe, fost decan al facultatii IMST, din Politehnica Bucuresti, condamnat pentru luare de mita, scrie in perioada 20.07.2015-19.11.2015, cinci carti. Cinci carti in 120 de zile. Haideti sa facem demersuri pentru eliminarea prevederii reducerii pedepsei pentru lucrarile publicate. Este calea corecta de a elimina aceasta impostura care afecteaza puternic societatea.

    Reply
  5. Dezideriu Dudas

    IDEEA 1. Dintr-o alta perspectiva, as propune o alta forma de evaluare a valorii unei lucrari. In ce masura a contribuit, concret, la vreo evolutie civilizationala ( tehnica, sociala, normativa, etc…). Ma refer chiar si la domeniile pur teoretice care, la randul lor, ar trebui sa determine evolutii ale lumii ideilor, cu rezultate concrete pe undeva pe la sfarsitul ( spre realitate ) lantului cibernetic de transmitere a ideilor sustinute….As puncta si pe cele care ar devoala manipularile, dezinformarile si nu ma refer aici la subiectele fierbinti ale zilei gen “bratul Borcea”, ci chiar la “brate stiintifice” care pot duce in “marea ideilor” virusi care cresc la infinit entropia societatilor….

    IDEEA 2 . Mai adaug o idee de temporizare legata de FONDUL MOLDOVA, mai ales ca referirea la Dan Dungaciu probabil va insemna abandonul F.U.M.N.… Cam asa cred eu ca se accepta “lumina” in “evul mediu” romanesc actual….Din ce am scris mai sus ar trebui sa nu dezarmeze ( mai mult, folosind definitia autoritatii a lui J.M. Bochensky, ar putea folosi situatia, in mod paradoxal si ca argument virtuos tinand cont de status-quo-ul generalizat actual…). Ca si in celalalt ( ev mediu )…Am citit cu mare interes din dictionarul enciclopedic datele despre Venetia si Genova. Mai mult decat Toynbee m-a ajutat Max Weber ( “Orasul” ). Democratia interna a oraselor italiene a contat foarte mult in formarea “bratului extern” a expansiunii lor coloniale…Ulterior si politicile lor de aliante geostratregice. Au iesit din joc odata cu descoperirea Americii de catre Columb ( 1492 ), perioada care a dus la cresterea fortei Olandei, tinand cont ca nu a mai contat asa de mult Mediterana cat Atlanticul…Nu intamplator tot in Olanda s-a infiintat prima Bursa de Valori din lume ( Amsterdam, 1602 )…Mutatis-mutatis, ref. la FONDUL MOLDOVA, dupa cum scriam anterior, cred ca pe langa partea de piata de care avem nevoie ( la conferinta din decembrie, acoperita bine de fostul minisitru PDL Catalin Predoiu in discursul sau ), pe langa partea guvernamentala necesara ( abordata mai concertat de d-nul Radu Craciun – BCR, la conferinta anterioara pe tema Moldova ), cred ca partea comunitara trebuie sa se bazeze pe elementele de inovatie care pot concerta eforturile sectorului de afaceri ( lipsa de oportunitati de investitii din lipsa de instrumente de dezvoltare finalizate pana la nivel de piata, clienti ) si cele ale administratiei ( blocata in infiintarea si dezvoltarea de investitii, dupa ce a trecut “furia” prin care capitalul strain a luat tot “caimacul” din economiile post-etatiste din Europa de Est si “nu se mai complica” pentru restul…)

    DE CE am contrapus astfel cele DOUA IDEI ? Nici puscaria/infractiunea, nici libertatea/corectitudinea, nu ne vor fi fost deajuns sa procedam precum RFG cu RDG. “Corecta” A.Merkel, ca succesoare si prietena a “infractorului” H.Kohl, o poate si demonstra….

    P.S. A nu se intelege ca neg idele articolului. Neg doar oportunitatea focalizarii eforturilor, predominant, pe anticoruptie. Cunosc relativ si celelalte initiative ale ARC si SAR. In zona institutionala reala, cu atat mai mult in sectorul de afaceri, nu cred ca reprezinta vreun reper determinant, decat prin prisma presiunii “anticoruptiei instrumentate” . E drept, e necesara si aceasta presiune, SAR face mult mai multe lucruri, dar deocamdata doar la anticoruptie rezultatele-s concrete. De acea ma si aflu aici insistent. Poate reusim sa schimbam ceva. Daca nu, revenim la ascutit creioane. Macar sa facem circulatie produselor forestiere care, de la “Harvard” incoace, au intrat in prima linie a mediatizarii mediului infractional, generator de atata emulatie intelectuala….Nu ar fi stricat daca “Solenoid-ul lui Cartarescu” ar fi fost “galactic” ( via Tismaneanu )…Campul magnetic ar fi fost mult mai mare si-atunci puscariile erau puscarii iar universitatile, universitati. Cand campul magnetic e foarte mic, abia de traiesc bobinatorii…

    Reply
  6. alexandru

    Academia Romana pare bine reprezentata pe lista, cu doi directori de institut. Dungaciu, pe care l-ati mentionat si un oarecare Radu Baltasiu, director la Centrul de Studii Etnice si director pentru romanii de pretutindeni in cadrul ICR. Un personaj interesant altfel si cu tot felul de idei nationaliste… Cel putin asa apare la o cautare pe google…
    Ambii profesori la Sociologie la Universitatea din Bucuresti.

    Cred ca normal ar fi ca aceste multe institutii de apartenenta sa emita niste puncte de vedere si sa faca o mica ancheta pentru lamurirea contextului in care s-a petrecut „coordonarea”.

    Si o opinie personala de fond: la baza cred ca trebuie clarificat in ce cazuri condamnatii chiar au scris si in ce cazuri li s-a servit lucrarea de catre coordonator. Pentru ca dincolo de etajul moral al discutiei, daca i-au servit lucrarea cuiva pentru a isi reduce pedeapsa – eventual contra unor avantaje materiale – deja ne aflam in fata unor dosare penale pentru coordonatori.

    Reply
  7. Calin Dejeu

    Nimic nou sub soare! Indivizii din ”mediul academic” de la Univ. Bucuresti s-au facut luntre si punte ca sa sustina interesele ilicite ale mafiei MHC-iste, in cazul Raul Alb. Si nu au facut aceasta doar inainte de-a fi deconspirati, au facut-o si dupa, au facut-o chiar si ulterior atacului din 24 mai, si o fac in continuare. Au un tupeu astronomic! Si putreziciunea nu se opreste la universitati ci ajunge is la Academie. Avem la Academie Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii. Ati auzit sa schiteze cel mai mic gest de impotrivire relativ la masacrarea ariilor naturale ”protejate” la care asistam?? Macar asa, de ochii lumii?

    Reply
  8. Eduard

    Sunteţi sigură că Mireille Carmen Rădoi are vreo legătură cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj? Eu nu prea cred ca are.

    Reply
  9. Valeriu Durac

    Propunerea dumneavoastră ar fi o soluție foarte bună dacă ar avea o finalitate.Cei ce au girat acești infractori să facă pușcărie măcar pedeapsa rămasă neexecutată de aceștia.Altfel noi vorbim iar ei merg mai departe.

    Reply
  10. Cora

    Cred ca si editurile ar trebui sanctionate. Am vazut nume de edituri acreditate de CNCS. Care CNCS (ma rog, conducerea acestui organism) ar trebui sa se sesizeze din oficiu. La fel ca si actualele comisii de etica din universitatile respective. Aceste comisii au datoria sa propuna sanctiuni in conformitate cu gravitatea faptei. Altfel ii vedem pe unii din acesti „manageri de stiinta” prin tot felul de organisme de conducere (de ce nu CNATDCU, CNCS etc.?). Poate chiar rectori, prorectori, decani, sefi de departamente.

    Reply
  11. Ionel LUPU

    Domnul CALIN DEJEU are perfecta dreptate despre : COMISIA PENTRU OCRPTIREA MONUMENTELOR NATURII a , ACADEMIEI ROMANE…. Conform Legii 213/2000 are obligatia de expertizare AVIZARE, supraveghere si CONTROL STIINTIFIC , inclusive asupra ariilor protejate….. Prin Hot. Cons. Jud. Satu Mare nr. 4/1995 Parcul Dendrologic KAROLYI din C A R E I a fost declarant „rezervatie botanica” si „arie protejata de interes judetean”…. Mergeti la fata locului si vedeti cum Primarul de Carei KOVACS EUGEN a extras sute de arbori tri-seculari pentru gaterele lui si ale fiului sau….. Unele parcele din acest parc au fost taiate ras….. Acolo este „Tara lui Papura Voda”…..

    Reply
  12. alexandru

    Coordonatorii au furnizat servicii complete : coordonare, redactare (in mod cert sefii institutelor Academiei etc. au insarcinat cu scrierea oameni din subordine) si editare (ca tot m-am referit la Academie, a se vedea editura ISPRI). Cotidianul avansa sume cuprinse intre 10 si 15000 de euro pentru o carte (http://www.cotidianul.ro/cartile-puscariasilor-si-elitele-romaniei-274206/)! Eu sper sa se sesizeze ANAF-ul si, desigur, institutiile academice trebuie sa ii excluda!

    Reply
  13. EMILIA

    CE SE POATE FACE???????????? IN ACESTE VREMURII, IN ACEST CONTEXT SI IN ACEASTA TARA

    ”Prima lege a supravieţuirii: să nu gândeşti; iar dacă totuşi nu te poţi abţine, atunci obişnuieşte-te să taci; şi dacă ţi-e imposibil să taci, nu-ţi mai rămâne decât ultima şansă, să spui invers decât ai gândit!” Augustin Buzura

    SI ASTA DOAR PENTRU CA

    ”Te naşti cu ideea tâmpită că ţi se cuvine şi ţie un pic de fericire. Şi dacă ai curajul să o cauţi, să nu renunţi la ea, până la urmă agitaţia ta se transformă în tragedie. Eu una am încetat să mai sper, speranţa ţine şi de vârstă.” Augustin Buzura

    SI

    “Pentru că, uite, viaţa asta te saltă şi te coboară, te aruncă-n apă, te ia de acolo şi te târăşte în foc, şi nici n-ai timp să înţelegi. Te întrebi mai târziu – mintea îţi vine la urmă de tot, dacă-ţi vine -, dar n-are haz. Fiecare trebuie să se ardă singur, să greşească singur. Mă gândesc uneori că, dacă ar fi să se transforme şi mutra în funcţie de faptele noastre, atunci unii n-am avea dreptul să umblăm în două picioare, ci în patru, şi cât mai aproape de pământ. Şi n-am avea ochi, mai mult ca sigur, că de atâtea ori ne-am purtat de parcă nu i-am fi avut, de parcă pe umeri am fi avut o oală cu supă sau un cuier.” Augustin Buzura, Feţele tăcerii

    SUNA A RESEMNARE dar acesta ”reprezinta” institutia la care suntem angajati
    http://timisplus.ro/?cat=5

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ EMILIA: hmm… nu știu dacă ați ales cel mai fericit exemplu, că una e Buzura ca scriitor, și alta a fost Buzura în fruntea Fundației Culturale Române, unde, printre altele, inclusiv în nașterea situației asteia și în promovării pe criterii de apartenență la diferite grupuri de interese are o anumită responsabilitate

      Reply
  14. Roman Regis

    Doamna Alina Mungiu Pippidi,
    cu tot respectul si considerarea vreau doar sa va comunic cateva lucruri pe care o sa le luati, sau nu, in considerare.
    Sunt incriminat ca mi-am dat mana cu criminalul Enea Aurel, acceptand coordonarea unei lucrari cu titlul Evolutie vs Creatie, insinuandu-se ca ma fac partas la crima sau la coruptie, intr-o forma sau alta! Va inteleg punctul de vedere, insa trebuie sa tineti seama si de motivatiile mele: de ce ? am acceptat asa ceva… Enumar motivele sa fiu succint si sa nu va pierdeti vremea cu literatura inutila;
    1. Exista in psihoterapie si studiile cognitive ” inteligenta emotionala” localizata in nucleul amigdalian. Blocajul inteligentei emotionale transforma unele persoane din rationale in lipsite de discernamant pentru moment, dar faptele nu le sunt neimputate fiindca acest blocaj trece*apelez la Daniel Goleman – Inteligenta emotionala- Ed Curtea Veche, pp. 41 o crima de-o cruzime asemanatoare doar ca R. Robles a omorat 2 studente*.
    2. Crima odioasa comisa de Enea Aurel un fost penticostal, devenit intre timp ateu, conform lecturii cartii publicate, nu are nicio justificare. Insa de ce am acceptat coordonarea? Am gandit in perspectiva! Simplu. Cei mai multi criminali recidiveaza. Insa, scrisul este o forma de terapie! Oricine stie acest lucru. Ca orice este legat de arta. Am pacatuit ca am acceptat sa isi ordoneze mintea, gandirea, ratiunea si emotiile prin scris – tema are o natura reflexiva si eseistica si nu se ridica la nivelul unor elemente de cultura consacrate. Am sperat ca atunci cand va fi liber, ceilalti, adica noi, sa avem o sansa in plus! Sa nu ne mai intalnim cu Enea Aurel in situatia de criminal! Credeti ca un om care fiind inchis, daca sta 30 de zile in plus in inchisoare, devine uman in conditiile in care toti ii intorc spatele? Eu cred ca lucrurile trebuie puse invers> intervin procese de reinvatare a inteligentei emortionale, simplu, reeducare comportamentala.
    3. Sunt convins ca si lucrarea va fi cercetata. Din studiile mele nu apare ca fiind plagiata, nu am program de detectare a plagiatului, dar am cautat pe internet introducand fragmente din lucrarea lui Enea Aurel sa vad daca nu e preluata de undeva. Nu am gasit corespondente grave.
    4. este normal sa fiu cercetat, dar nu am nimic sa-mi reprosez de vreme ce n-am facut nicio ilegalitate.
    E un simplu raspuns care sper sa nu mai supere pe nimeni!

    Reply
      • Roman Regis

        dupa stil, dupa judecatile exprimate in propozitii, dupa faptul ca incearca sa se revalorizeze, cred ca da. dar nu sunt Dumnezeu sa le cunosc pe toate, insa asa cred si sper

        Reply
  15. eu

    Asa se vede totul la nivel teoretic. La nivel practic la Universitatea Cuza din Iasi coordonatorii cercetatorilor din puscarii candideaza la functia de rector. Nicu Gavriluta a fost verificat de comisia de etica? A girat un fals? Ce se intampla acolo? Am inteles ca DNA s-a autosesizat. La Iasi nu exista DNA? Universitatea Cuza e stat in stat?

    Reply
  16. sorin sirbu

    Doamna Mungiu,

    poate ar fi interesant sa vedem o actiune a procurorilor pentru incriminarea actelor in opinia mea penale ale celor care au girat acest sir nesfarsit de pseudocarti de specialitate. Banuiesc ca exista o metoda de a face o intelegere cu condamnatii, asa ca prin filmele americane care sa conduca la denunturile acestora impotriva celor care, cu rea vointa au folosit aceasta lacuna a sistemului.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *