I se înfundă de această dată ”cetățeanul clujean” al lui Băsescu? Arpad Paszkany, audiat de procurori. Care sunt acuzațiile din dosar

Omul de afaceri și fostul patron al clubului CFR Cluj, Arpad Paszkany, a fost audiat astăzi de către procurorii DIICOT și urmează să fie audiat și președintele CFR, Iuliu Mureșan. Procurorii anchetează modul în care aproape 8,5 milioane de euro și-ar fi luat zborul din conturile clubului între anii 2008 și 2013. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată. Totodată au fost făcute peste 20 de percheziții în locații din București și Cluj-Napoca, între care la clubul de fotbal CFR CLUJ 1907 și cei doi oameni de afaceri. Acțiunile vin la doar două zile după ce CFR a câștigat Cupa României.

Arpad Paszkany a fost, încă de la sfârșitul anilor 90, subiectul unor scandaluri de amploare, legate îndeosebi de afaceri imobiliare, dar și șantaj de presă. În primăvara lui 2007, Paszkany a devenit celebru după ce președintele de atunci al României, Traian Băsescu, i-a remis în mod public Laurei Codruța Kovesi un memoriu primit din partea ”unui cetățean clujean”. Ulterior s-a dovedit că ”cetățeanul clujean” era Paszkany, urmărit penal în acel moment pentru instigare la șantaj și sprijinire de grup infracțional în Dosarul Gazeta. Conform declarațiilor oficiale, în 2008, firmele lui Paszkany au fost cele mai mari donatoare pentru campania electorală a PDL, suma donată oficial fiind de aproximativ 238.000 de euro.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, delapidare, cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, în formă continuată, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Anchetatorii susțin că perioada infracțională este 2008 — 2013, iar perchezițiile au loc la membrii din acea perioadă ai Consiliului de Administrație, contabili și cenzori. Infracțiunea de delapidare se referă la posibila însușire de bani, respectiv aproape 8,5 milioane euro din patrimoniul SC Sportiva Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA, de către persoane din cadrul societății care deține clubul de fotbal, cu atribuții de gestiune sau administrare a banilor clubului, care nu au calitatea de funcționari publici, în interesul lor ori pentru alte persoane.

Sursele au precizat că faptele ar fi fost comise prin intermediul mai multor entități rezidente și nerezidente (firme off-shore din Cipru și din Seychelles) care au prestat servicii de consultanță și intermediere în domeniul sportiv cu privire la care există elemente majore de suspiciune de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activității echipei și altele) ori care au executat debite față de club provenind din cesiuni de creanță suspecte.

Faptele ar fi fost îndreptate asupra elementelor patrimoniale ale clubului provenite din primele încasate cu titlu de bonus de calificare directă în grupele Champions League oferite de UEFA, se mai arată în comunicat.

Cercetările privind infracțiunea de evaziune fiscală se referă la evidențierea în actele contabile ale Sportiva Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale privind suma totală de aproape 8,5 milioane euro, au explicat sursele citate.


Recomandări

One thought on “I se înfundă de această dată ”cetățeanul clujean” al lui Băsescu? Arpad Paszkany, audiat de procurori. Care sunt acuzațiile din dosar

  1. Suciu Adelina

    In Romania totul este o mascarada orchestrata de justitie! Inamovibilii judecatori sunt drastici si condamna exemplar “gainarii” . Cand vine vorba insa de “grei” …. noi muritorii de rand nu putem decat sa ne miram si sa ne punem legitima intrebare: care sunt criteriile dupa care judeca magistratii nostri? Nu exista in justitie aceeasi unitate de masura? Nu sunt insa sigura daca inamovibilitatea “Lor” , ne da noua dreptul sa ne miram sau sa punem intrebari! Scoala, sanatatea si justitia – daca s-ar redresa am putea spera ca dupa aproape 27 de ani de “democratie”, mai putem spera ca suntem pe drumul cel bun!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *