Mihai Goțiu

HAOS! CCR motivează: consilierii locali și județeni traseiști își pierd mandatul. Ce se întâmplă cu hotărârile de consilii locale și județene votate de traseiști și care au produs deja efecte?

Publicarea motivației Curții Constituționale (CCR) privind neconstituționalitatea OUG nr. 55/2014, care a permis migrația aleșilor locali, aruncă România în haos. Rezumând, CCR arată că Ordonanța traseiștilor este neconstituțională din motive extrinseci – adică pentru că urgența nu era justificată. Lăsând Parlamentului dreptul de a decide modul în care îndreaptă efectele produse de Ordonanța traseiștilor, CCR face distincție însă între primarii și președinții de consilii județene, respectiv consilierii locali și cei județeni. Primii, fiind aleși prin vot uninominal, nu e obligatoriu (din punct de vedere constituțional) să-și piardă mandatul. Consilierii locali și județeni, aleși prin vot pe liste își pierd însă, obligatoriu, mandatul. Iată de ce:

„În schimb, situaţia este distinctă în privinţa primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, cu privire la care scrutinul este unul uninominal, în sensul că motivarea Curţii a avut în vedere constituţionalitatea unui mod de pierdere a mandatului (demisia din partidul politic), fără a trage concluzia că legiuitorul nu ar putea elimina sau modifica această modalitate de pierdere a mandatului. Astfel, dacă la consilierii locali sau judeţeni încetarea mandatului ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului politic pe listele căruia a fost ales este o cerinţă implicită şi directă a art.8 alin.(2) din Constituţie, nu aceeaşi concluzie se poate trage în privinţa primarilor sau preşedinţilor de consilii judeţene cu privire la care legiuitorul a optat pentru pierderea mandatului în caz de demisie din partidul politic, o atare opţiune nederivând (datorită scrutinului uninominal prin care aceştia sunt aleşi), în mod implicit sau direct, din art.8 alin.(2) din Constituţie”, precizează motivarea CCR.

Mai simplu spus: în cazul primarilor și președinților de consilii județene care și-au schimbat partidul se încalcă o lege, situație care, la adică, poate fi ”corectată” de Parlament printr-o altă lege cu aceeași putere (votul fiind uninominal nu se poate spune că s-a încălcat art. 8, alin (2) din Constituție). În cazul consilierilor, aleși pe liste de partid, se încalcă un articol din Constituție. Și Parlamentul nu are puterea de a ”corecta” Constituția.

ATENȚIE! Cea mai mare problemă a acestei decizii nu ține de schimbarea componenței politice a consiliilor locale și județene, ci de faptul că aceste consilii locale și județene au luat numeroase decizii între timp. Dacă, din punct de vedere constituțional, mandatele consilierilor locali și județeni au încetat în momentul schimbării partidului politic, cât de legale mai sunt hotărârile adoptate din acel moment?

Art.8, alin (2), invocat de CCR pentru a arăta de ce consilierii își pierd mandatul, are la bază raționamentul că astfel a fost încălcată voința politică exprimată liber de către cetățeni (Art. 8, alin (2) Constituție: ”Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei (s.a.)”. Hotărârile consiliilor locale și județene exprimă, de asemenea, prin aleșii lor, voința politică a cetățenilor. Așadar, hotărârile luate de consilieri care nu mai exprimă voința  nu sunt doar ilegale, ci chiar neconstituționale (iar excepția de neconstituționalitate o poate ridica orice persoană care are un interes legitim).

Concluzia? Balamuc. Nici nu vreau să mă gândesc la acele hotărâri de consilii locale și județene care au fost adoptate după ce o parte a consilierilor și-au pierdut mandatul și care au început deja să producă efecte! Domnule Ponta, domnule Dragnea, pe unde scoațeți acum cămașa?


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “HAOS! CCR motivează: consilierii locali și județeni traseiști își pierd mandatul. Ce se întâmplă cu hotărârile de consilii locale și județene votate de traseiști și care au produs deja efecte?

  1. marius skolka

    Si uite-asa, „inteligenta” teleormano-gorjeneasca” dovedeste ca un anumit car nu s-a rasturnat (numai) la Caracal…..

    Reply
  2. Paul Constantin Marinescu

    Nu e nici un balamuc. Hotărârile Consiliilor Locale și Județene sunt perfect legale și constituționale dacă au respectat condițiile privind cvorumul. Atât. Jurământul consilierilor nu conține și textul ,,Jur să rămân în partidul pe lista căruia am fost ales”. Hotărârile NU reprezintă voința politică a cetățenilor, pentru simplul motiv că VOTUL IMPERATIV ESTE INTERZIS! Scrie asta clar, tot în Constituție. Nici absența consilierilor de la ședințele consiliilor NU este o încălcare a voinței politice a cetățenilor, indiferent de importanța subiectelor de pe Ordinea de Zi a ședinței și indiferent de gravitatea consecințelor pentru comunitatea locală, în cazul lipsei cvorumului din cauza consilierilor absenți.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Paul Constantin Marinescu: păi dacă nu contează dacă cei care au votat nu aveau dreptul să voteze, atunci ce sens mai are să se voteze? de ce mai avem consilii județene și locale și de ce mai organizăm alegeri dacă persoane care NU au mandat de consilier pot decide?

      Reply
  3. mihaim

    La sesizarea mea impotriva OUG nr. 55/2014, pe motive de DISCRIMINARE a comunitatilor locale ale caror alesi nu opteaza pentru un calcul politic pecuniar, deoarece comunitatilor nu le este permis sa isi pastreze direct taxele de gen TVA stranse local pentru a putea avea independenta si demnitate locala, Avocatul Poporului a raspuns cu textul standard trimis contestatiilor partidelor care au fost intr-un registru de echilibtu electoral (si deci nu de discriminare).
    In fapt, Avocatul Poporului a refuzat prin incalcarea Legii nr. 544 din 2001 pana si recunoasterea faptului ca au primit o sesizare pe motive de DISCRIMINARE (deci nu pe motive de drept electoral) inainte de trecerea celor 45 de zile de efect juridic. Motiv pentru care i-am dat in judecata.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *