Cristian Ghingheș

Guvernul României a fost dat în judecată astăzi de elevi pentru plafonarea decontării navetei

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a depus astăzi la Curtea de Apel Constanța o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului României, Ministerul Educației Naționale și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în vederea anulării Hotărârii Guvernului nr. 863/2016 privind impunerea tarifelor maximale pentru abonamentele elevilor la transportul județean.

Încă din 2016, elevii din România s-au aflat în imposibilitatea decontării cheltuielilor de transport, fiindu-le încălcat dreptul prevăzut la art. 84, alin. (3) și (3^1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 din cauza apariției tarifelor maximale impuse operatorilor de transport județean pentru abonamentele elevilor sub forma unor obligații de serviciu public, dar fără acordarea unor compensații. Astfel, din cauza acestui fapt, aceștia nu respectau tarifele, iar elevii nu puteau deconta facturile primite la licee, fiind invocate diferențele de tarif dintre lege și realitate.

Mai mult decât atât, în data de 28 iunie a intrat în vigoare OUG nr. 51/2019 ce are ca obiect eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice și din reglementările Legii nr. 92/2007. Or, HG nr. 863/2016 are ca temei legal art. (3^2) și (3^3) din Legea 1/2011, ce făceau derogare de la art. 43, lit. b) din Legea 92/2007 care a fost modificat în sensul eliminării prevederilor privind transportul județean. Pe cale de consecință, având în vedere că HG 863/2019 se aplică exclusiv pentru transportul județean, AEC atrage atenția că acesta nu mai este aplicabil și trebuie abrogat.

Cererea de chemare în judecată poate fi parcursă aici


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Guvernul României a fost dat în judecată astăzi de elevi pentru plafonarea decontării navetei

  1. JK

    Bravo lor! Așa se face cu orice infractor, individ sau organizație. Chiar dacă șansele sunt mici, dat fiind gradul de îmborfășire a instituțiilor. Ar fi fost totuși frumos ca un partid politic să se afle între reclamanți și nu numai în această cauză. La fel cum frumos ar fi ca Poliția Română să dea în judecată pe repede-pensionații de la Caracal și să le solicite daune în cuantum de 80% din pensie. Pentru dezonorarea uniformei (dacă mai țin la acest concept și nu-l consideră revolut: onoare).

    Reply

Lasă un răspuns la Adrian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *