Guvernul Fatal Error. Lucrurile cu care nu se pot juca nici Victor, nici Viktor

Victor Ponta și-a pus în gând să-i trimită la pușcărie pe jurnaliștii de investigație. Doar un pic mai la vest, Viktor Orban s-a gândit să taxeze accesul la internet. Erori fatale, și pentru unul, și pentru celălalt. La București, doar ce a pornit comunicatul de la Guvern și presa a reacționat instant. A mai apucat Ponta să motiveze ideea că așa ceva ar fi ”normal” și reacțiile au explodat. Undeva, către miezul nopții, Guvernul s-a grăbit să anunțe că ar fi fost vorba de o ”eroare de comunicare”, că avizul asupra proiectului de lege care prevede trimiterea la pușcărie a jurnaliștilor care publică informații care ar trebui să-i trimită la pușcărie pe mulți dintre colegii de partid ai lui Ponta, ar fi fost, de fapt, ”negativ”, nu ”pozitiv”. Asta pentru cine îl mai crede pe Victor. La Budapesta, Viktor a ținut-o langa până s-a trezit cu 100.000 de oameni în stradă și cu niște reacții internaționale fără precedent. Înclin să cred că reacția străzii a fost cea care a contat mai mult în a-l determina și pe Viktor să dea înapoi.

Ce au în comun ambele cazuri? E evident, că atât Victor, cât și Viktor au încercat să restricționeze accesul la informație. Primul încercând să-i sperie pe cei care o mediază, al doilea punându-i la plată pe cei care doresc să o obțină. Nu e greu de înțeles de ce: ambii, atât Victor, cât și Viktor au suficiente schelete în dulapurile, șifonierele și prin birourile lor pe care le-ar dori cât mai puțin vizibile publicului larg. S-a scris suficient cât de grav încalcă drepturile cetățenilor astfel de inițiative (Cătălin Tolontan citează aici din jurisprudența CEDO, ca să nu existe loc de vreo controversă), pentru a nu mai insista asupra acestui aspect. Doar constat alte similitudini. Cu o presă aservită într-o măsură chiar mai mare decât cea din România, mediul online a rămas cam singurul loc în care cetățenii maghiari pot găsi informație critică la adreasa lui Viktor Orban. În România, dacă internetul ar fi principala sursă de informare a cetățenilor, Victor Ponta ar fi undeva sub 10% din preferințele electoratului (într-un sondaj printre cititorii România Curată e undeva pe la 1-2%! vezi aici; și nici în alte sondaje online Victor Ponta nu stă cu mult mai bine). Inutil a mai spune că mare parte a informațiilor care îl costă cu adevărat pe Victor Ponta nu le regăsim preluate și la televiziuni (nici măcar la cele care, aparent, îl critică, pentru că dacă ar merge mai în profunzime, s-ar ajunge și la cine ”nu trebuie”). Dacă Ponta mai trage încă speranțe că va ajunge la Cotroceni (deși șansele lui scad pe zi ce trece), asta se datorează televiziunilor (dacă Afacerea Microsoft sau Dosarul Retrocedărilor & Scandalul Herebenciuc ar fi fost purecate la TV la nivelul din online, Ponta s-ar fi apucat deja de scris primul volum din memoriile intitulate ”Cum era să ajung președinte”).

Dincolo de aceste evidențe, mai este una scoasă la iveală de cele două scandaluri: în ciuda pretențiilor, atât Victor, cât și Viktor sunt vulnerabili, altfel nu ar fi dat înapoi. Viteza cu care Victor a întors-o cu ”eroarea de comunicare”, comparativ cu Viktor, e singura diferență între cei doi: Victor este mult mai vulnerabil și mai slab decât Viktor.

Și mai există un lucru bun în povestea asta. Așa lovită, cu rândurile rărite, inflitrată și controlată cum e la ora actuală presa din România, încă mai contează. Încă mai există jurnaliști și instituții media care pot face diferența. Altfel nu s-ar mai gândi un Guvern să o amenințe cu pușcăria și nici nu ar ceda atât de repede în fața reacției de urgență.