Victoria Stoiciu

Guvernul Orban și măciuca anti-corupției

Acum, că avem un proaspăt învestit guvern de dreapta, haideți să vedem cum folosește acesta anti-corupția ca pretext pentru a elimina statul din joc, încurajând ”piața liberă”.

Anul acesta a fost înființată o companie de stat, la care acționar este Ministerul Agriculturii – Casa de Comerț Agroalimentar Unirea. E cea mai mare firmă înființată în 2019 și a fost creată pentru a valorifica produsele agroalimentare fabricate în România şi pentru a crește consumul de produse locale. Ideea nu e deloc rea – compania urma să deschidă magazinele în toate centrele dezvoltate ale ţării pentru a stimula consumul de produse românești din magazinele de proximitate, echilibrând astfel balanța comercială dintre importuri şi exporturi. Asta în contextul în care 12 lanțuri comerciale (printre care Kaufland si Lidl, Carrefour etc) dețin o treime din spațiul total de vânzare de băuturi și alimente, iar în 2017 s-a ajuns la un deficit total cu produse agroalimentare de peste 1 miliard de euro.

Primele două magazine au fost deschise în luna octombrie a acestui an în București și în Sibiu – deci au mai puțin de o lună de când funcționează.

La nici o săptămână de la investirea guvernului liberal, noul ministru al agriculturii, Adrian Oroș, anunță că au fost sesizate nereguli grave în modul de cheltuire a bugetului alocat Casei Unirea și dispune Corpului de control efectuarea unei verificări de fond asupra întregii activități a companiei.

Toate bune – un control nu strică, banii publici trebuie cheltuiți responsabil, etc. Problema e că acest control e un pretext pentru a desființa compania, exact așa cum de atâtea alte ori acuzațiile de corupție au fost pretexte pentru privatizare, dereglementare, etc. De unde știm că e un pretext? Pentru că în infatuarea și orbirea lor, liberalii o recunosc direct, cu subiect și predicat.

Iată ce spune Ministrul Oroș:

„Eu nu am fost de acord cu acest proiect nici cât eram în Comisia pentru Agricultură (vicepreședinte – n.red.), nu mi se pare un lucru serios, care poate rezolva o problemă. Explicația a fost că prin aceste magazine se vor promova produsele locale şi tradiționale. Produsele locale trebuie promovate în locul în care se produc, iar cele tradiționale în alt loc. Nu mi se pare că a avut un impact economic şi social”.

Și iată ce declară prim ministrul Ludovic Orban:

„Vremea gostaturilor a trecut. Pentru producătorii români trebuie să asigurăm condiții egale de acces la piaţă, dar consider că nu statul trebuie să se ocupe de această activitate (Casa de Comerţ Unirea – n.red.). Trebuie reglementări clare de asigurare a accesului la piață pentru producătorii autohtoni, iar dacă aceste reguli sunt respectate nu mai e nevoie să refacem gostaturile”.

Cu alte cuvinte, povestea e cam așa – noi, guvernul PNL, vrem să desființăm Casa Unirea pentru că vâna noastră neoliberală și lobby-ul marelui capital ne spun să facem asta. Iar pentru a o putea desființa e musai, dar musai să găsim ceva nereguli și ceva corupție. Pentru că cea mai bună măciucă evăr inventată pentru a scăpa de stat, de companii publice, de servicii publice, a anti-corupția. Și nu contează că în acest proces compromitem însăși ideea de anti-corupție, atâta timp cât scopul e atins. Tot ce contează e că avem piață liberă – liberă doar pentru lei, desigur, căci cățeii nu interesează pe nimeni.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Guvernul Orban și măciuca anti-corupției

  1. emil

    Maciuca coruptiei a lovit napraznic. Carcinomul mafiei a infestat tot organismul fiintei nationale paralizand institutiile vitale ale Romaniei.

    Reply
  2. IO

    Tov. dr. vet. Oros n-a băgat de samă pe când era la Cluuuj ori în Comisia de agricultură că tot negoțul agroalimentar mic autohton a fost măturat din toate cotloanele orașelor și satelor României ca de suflul unei bombe atomice? De exact cine spuneți: marile lanțuri. Unde mama dracului vrea Orban să-și vândă producătorul produsele tradiționale? La preț de nimic, la aceleași lanțuri de magazine? Știe Oros că în piețele agroalimentare se vând produse cumpărate de fapt de la piața de gros? Are habar că producătorii n-au facilități de depozitare? Știe Oros că în caz de forță majoră, ca nație, n-am avea ce mânca nicio lună? Are habar de gradul de descurajare și eliminare de pe piață a producătorilor mici și medii?
    Dreapta liberală și stânga socială de la noi sunt ficțiuni. Ăștia se lasă și sodomizați pentru o vacanță exotică plătită de o mare companie. Și oferă și bonus liber acces la mămicile lor.

    Reply
  3. Gabriel Radeanu

    Din pacate inovatia aceasta agro-alimentara nu este solutia,mai ales in formula asta … pe banii contribuabililor…daca era o cooperativa a producatorilor era altceva.Solutia este educatia,de a se hrani sanatos(biologic) cu produse locale,impreuna cu masuri de crestere a puterii de cumparare.Sub forma asta va deveni mai devreme sau mai tarziu o modalitate de a drena ilicit bani de la buget in buzunare private.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *