Romania Curată

Gîrbovan: Toate hotărârile CSAT și protocoalele dintre serviciile de informații și justiție ar putea deveni publice

Comisia parlamentară specială pentru domeniul justiției a adoptat mai multe modificări la Legea 303/2004, între care și una ce prevede ca toate hotărârile CSAT privind justiția, precum și protocoalele dintre serviciile de informații și justiție, să fie făcute publice, a anunțat pe Facebook președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan.

Daca propunerile UNJR, adoptate de Comisie, vor ajunge lege, toate hotararile CSAT privind justitia, precum si protocoalele dintre serviciile de informatii si justitie, care in acest moment sunt secrete, vor fi publice, orice persoana urmând să aibă acces la ele, a scris Gîrbovan.

Judecătoarea mai spune că, prin aceste propuneri, se va spori controlul parlamentar asupra serviciilor de informatii cu privire la activitatea pe care o desfasoara in relatia cu justitia, serviciile de informatii fiind obligate sa puna la dispozitia comisiilor parlamentare de control toate datele, informatiile sau documentele necesare in acest sens.

Gîrbovan ma precizează că a propus ca serviciilor de informatii să li se interzică prin lege să mai racoleze magistrati.

Citiți aici postarea integrală a președintei UNJR, Dana Gîrbovan:

„Comisia speciala comuna a Camerei Deputaţilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei a adoptat toate propunerile pe care UNR le-a facut pentru clarificarea, transparentizarea si responsabilizarea relatiei dintre serviciile de informatii si justitie.

Daca propunerile UNJR, adoptate de Comisie, vor ajunge lege, toate hotararile CSAT privind justitia, precum si protocoalele dintre serviciile de informatii si justitie, care in acest moment sunt secrete, vor fi publice, orice persoana avand acces la ele.

De asemenea, prin aceste propuneri se va spori controlul parlamentar asupra serviciilor de informatii cu privire la activitatea pe care o desfasoara in relatia cu justitia, serviciile de informatii fiind obligate sa puna la dispozitia comisiilor parlamentare de control toate datele, informatiile sau documentele necesare in acest sens.

Nu in ultimul rand, daca procurorilor si judecatorilor le este interzis sa fie ofiteri acoperiti, colaboratori sau lucratori ai serviciilor de informatii, acestia fiind obligati sa completeze o declaratie pe proprie raspundere ca nu sunt, atunci am instituit prin lege si interdictia corelativa a serviciilor de informatii de a racola magistrati. Raspunderea trebuie sa fie pentru ambele parti.

„Incalcarea acestei interdictii [de a racola magistrati] este infracţiune impotriva independentei justitiei si se pedepseste cu închisoare de la 5 la 10 ani. In cazul in care infractiunea este comisa de un ofiter cu functii de conducere sau la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majoreaza cu jumatate. Tentativa se pedepseste”, se prevede in amendament.

Una din cele mai mari amenintari la adresa independentei justitiei este interferenta serviciilor de informatii in justitie, colaborarea dintre judecatori/procurori si serviciile de informatii, ori existenta unor protocoale, hotarari si intelegeri secrete intre parchete si servicii de informatii la care partile si judecatorii nu au acces. Amendamentele pe care UNJR le-a propus, iar Comisia le-a adoptat, vor ajuta la eliminarea acestei amenintari la adresa independentei justitiei.

Asa cum am afirmat inca de la inceputul discutiei despre modificarile la legile justitiei, UNJR se va implica in aceasta procedura legislativa pana la capat, sustinandu-si si sustinand toate propunerile si amendamentele care vor conduce la intarirea independentei justitiei si luand pozitie fata de propunerile care ar ingradi sau limita independenta.

Cu privire la propunerile in cauza, amendamentele UNJR, adoptate de Comisie, pentru modificarea art. 7 din Legea 303/2004 au fost urmatoarele:

Articolul 7 se modifica si competeaza dupa cum urmeaza:

(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate si personalul conex prsonalului de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) completează anual o declaraţie olografă pe propria răspundere din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai vreo unui serviciu de informaţii. Declarațiile se depun și se arhivează la compartimentul de resurse umane.

(3) Serviciilor de informatii le este interzis sa racoleze persoanele prevazute de aliniatul 1 ca lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori. Incalcarea acestei interdictii este infracţiune impotriva independentei justitiei si se pedepseste cu închisoare de la 5 la 10 ani. In cazul in care infractiunea este comisa de un ofiter cu functii de conducere sau la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majoreaza cu jumatate. Tentativa se pedepseste.

(4) Verificarea veridicitatii datelor din declaratiile prevazute la alin. 2 se face de catre CSAT si Comisiile speciale parlamentare pentru controlul activitatii serviciilor de informatii anual, din oficiu, sau ori de cate ori este sesizata de Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii, judecatorul sau procurorul vizat.

(5) Serviciile de informatii sunt obligate sa puna la dispozitia comisiilor parlamentare de control toate datele, informatiile sau documentele necesare in acest sens.

(6) Prin derogare de la orice alte legi ori prevederi, informatiile, deciziile, hotararile, protocoalele, ordinele si orice alte acte emise ori co-semnate de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii sau de un serviciu de informatii care priveste sau are legatura cu justitia este informatie de interes public.”


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Gîrbovan: Toate hotărârile CSAT și protocoalele dintre serviciile de informații și justiție ar putea deveni publice

  1. Dumitru Drinceanu

    Cum ,,(…) toate hotararile CSAT…”??! Acolo se dezbat si lucruri ultrasecrete, de siguranta nationala, de aparare, strategii si tactici militare care nu trebuie sa transpara in spatiul public. Aceeasi enorma eroare se face, preuspun, discutand, chiar cu generali in rezerva despre ceea ce are si achizitioneaza armata, ce arie de actiune au, deci unde ramanem descoperiti in aparare si atac…Ce rost mai au hotararile si imensele eforturi de dotare, daca acestea toate nu raman strategice ( ceea ce presupune si accesul unui grup extrem de restrans la acele decizii si orientari)?! Cu ce se mai ocupa serviciile si CSAT daca nu in primul rand cu caracterul strict al unor informatii atat de importante care vizeaza insasi existenta unui stat? Cine si de ce accepta dezvaluiri si transparenta totala in aceste domenii. la acest nivel? La fel fac si americanii, NATO sau rusii si chinezii?? A innebunit lumea, s-a ,,globalizat” atat incat se va culege reversul cu cine stie cate consecinte nefaste pentru mapamond. Poate se vor face si emisiuni in sensul invers, deschiderea neinsemnand goliciune si dezmat public, nici indolenta si indiferenta fata de destinul unui stat. Cat vreau sa inteleg si sa gandesc total eronat!

    Reply
    • Daniel

      lasati secretomania stupida. e votba de telatiile cu sri si Dna. Nu e nimic pt securitatea nationala ci lupta politica dusa de statul paralel.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *