Mihai Goțiu

Germania-Argentina și Ponta-Băsescu. Care meci contează. BONUS: Vezi înregistrarea cu ce i-a scăpat presei din partida de la Cotroceni (VIDEO)

Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia a început spectaculos. Și în stradă, și pe stadioane. Mă rog, în cazul străzii, nu a fost chiar samba, și ar fi de dorit ca FIFA să fie luată la întrebări și oficial, că prea tinde să devină stat în stat, mai presus de orice jurisdicție și control. Dar, la nivelul grupelor și chiar și în optimile de finală am avut parte cam de tot ce-și poate dori un iubitor de fotbal: goluri grămadă, răsturnări de situație, surprize. Semifinalele și finalele au răsturnat însă șiștarul plin cu lapte. În victoria cu 7-1 a Germaniei cu Brazilia n-a fost nimic spectaculos, nici măcar o prăbușire magistrală a gazdelor a căror valoare a fost umflată fără acoperire în ultimii ani. Iar confruntările dintre Olanda și Argentina, respectiv între Germania și Argentina au fost, pur și simplu, un chin, un calvar urmărit cu scrâșnete de dinți, prelungit nejustificat până la ore târzii din noapte. În regulă, nemții și fanii lor au tot dreptul să se bucure, dar cel mai mare merit ale Germaniei e că, în continuare, rămâne egală cu ea însăși. Nimic suprinzător sau spectaculos, dar cum nivelul la care Germania se menține constant e unul foarte ridicat, pentru a-i învinge pe nemți orice adversar trebuie să se auto-depășească. Și să aibă și un pic de noroc. Însă, până la urmă, titlul mondial s-a decis între ratarea lui Higuain, singur cu Neuer, și execuția lui Gotze în fața unui Romero care s-a ferit parcă de minge. La cum s-a jucat în finală, cine câștiga titlul mondial, nu prea conta. Exceptându-i pe nemți și argentinieni.

Exceptându-i pe pesediști și ultimii fani ai președintelui, nici meciul dintre Ponta și Băsescu n-ar trebui să conteze foarte mult. Și, totuși, contează. Contează pentru că demonstrează că nu avem instituții funcționale. Că persoanele ajunse în funcții publice se reprezintă doar pe ele însele, grupurile din care face parte și propriile orgolii. Contează pentru că oricine dintre ei câștigă meciul ăsta trecut deja cu mult dincolo de timpul regulamentar de joc, prelungiri și lovituri de departajare noi pierdem. Exclamații și interogări de genul ”Ce i-a făcut-o Băsescu lui Ponta!”, ori ”Cum l-a închis Ponta pe Băsescu!”, a fost sau nu a fost fault, a trecut sau nu mingea dincolo de linia porții, nu ne ajută să înțelegem cu nimic situația: E de bine sau de rău cu reducerea CAS-ului?  Sunt sau nu sunt bani pentru susținerea măsurii? Da, cu educația ce facem?

Aproape o zi și jumătate am butonat telecomanda pe televiziunile de știri și am deschis și redeschis site-urile generaliste. Două subiecte mari și late: Germania-Argentina și Ponta-Băsescu. Concluzia? Nemții au mai câștigat o dată. Noi am pierdut pentru a nu știu câta oară. Și nu doar la fotbal.

Mai spre dimineață, un prieten artist, Szakats Istvan, mi-a trimis înregistrarea meciului de la Cotroceni, dintre Ponta și Băsescu, cu secvențele care i-au scăpat presei. O puteți vedea mai jos. ATENŢIONARE: nu umblaţi la sonor. Nu e nevoie.

 

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Germania-Argentina și Ponta-Băsescu. Care meci contează. BONUS: Vezi înregistrarea cu ce i-a scăpat presei din partida de la Cotroceni (VIDEO)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *