Dollores Benezic

Genuri in politica: feminist, misogin si neutru

Theodor
Stolojan, europarlamentar, candidatul PDL la alegerile europene, e
neutru cu homosexualii și un pic misogin cu femeile, cât să se înscrie
perfect în sentimentul românesc al electoratului.

N u cred că cineva se așteaptă în România ca un politician (poate cu o
singură excepție) să fie de acord cu legalizarea căsătoriilor gay în
campania electorală. În principal pentru că poporul nostru creștin n-ar
accepta, nici măcar pentru o sacoșă cu zahăr, ulei și Delikat, plus o
găleată pentru inundații, că nu e treaba lui ce face fiecare la el în
dormitor. În secundar pentru că și candidații provin tot din poporul ăla
și fie nu și-au depășit condiția intelectuală cu care au intrat în
politică, fie nu vor să riște să piardă voturi, chiar dacă opinia lor e
alta.

Totuși, la 13 ani de la abolirea celebrului articol 200
(care incrimina relațiile homosexuale) din Codul penal mă gândeam că
măcar discursul politic corect le va sta bine unora, din familiile astea
mari europene. Prin urmare, nu mă așteptam, participând ieri la o
dezbatere electorală, să am surprize tocmai de la Theodor Stolojan, cel
mai vârstnic candidat la europarlamentare de la noi.

Discuția a
fost prima dintr-o serie organizată de Fundația pentru o societate
deschisă, iar „dragă Stolo” a fost primul candidat care a acceptat
invitația societății civile. Este și primul pe lista candidaților PDL,
partidul care la alegerile astea are o singură femeie (Monica Macovei)
pe lista cu locurile „cu șanse”.

Am
plecat de la dezbatere cu senzații amestecate. De bine, că după niște
ani în Parlamentul European omul admite că s-a lăsat educat în anumite
privințe. De rău, că totuși strămoșescul misoginism românesc nu se lasă
estompat nici la 71 de ani și după o bucată de viață trăită bine, prin
lumea civilizată.

Cele două chestiuni care au trezit sala din
politețea ascultării invitatului au fost: discriminarea persoanelor LGBT
și a femeilor în fața bărbaților.

„Pot să facă ce vor, dar nu mă puneți pe mine să votez pentru”

ONG-urile
venite la dezbatere au stabilit o listă de subiecte de interes, iar
candidatul a primit înainte de întâlnire și subiectele, și un chestionar
cu 8 măsuri antidiscriminare pe care era rugat să le evalueze, cum
le-ar vota el în PE:

La
punctele 5 și 6 s-a declarat „neutru”, cu mențiunea că dacă ar fi fost
pus să voteze acum câțiva ani, înainte de a ajunge în Parlamentul
European, le-ar fi respins categoric. În urma „educării” sale în PE,
Stolojan spune că înțelege că „oamenii ăștia” au dreptul să facă ce vor,
dar tot nu e de acord să voteze niște măsuri pentru evitarea
discriminării lor.

Din înregistrare se vede mai bine situația.

… eu, care toată viața mea am sprijinit femeile…!

La
chestiunea cu egalitatea de gen am fost tentată să cad de acord cu el în
privința cotelor procentuale obligatorii, stabilite în lege pentru
promovarea femeilor în funcții de conducere. Cred că „măsurile
afirmative” fac uneori mai mult rău, în percepția publică, decât bine.
Iar modul cum începuse el să-și argumenteze poziția, cu cotele
obligatorii din comunism, are o oarecare logică.

A rămas, însă,
fără replică atunci când asistența i-a întors argumentele în defavoarea
lui și a început să se piardă în explicațiile clasice ale misoginului
„nu mă înțelegeți greșit, eu toată viața am lucrat cu femei în minister …
și le-am sprijinit, dar …”, pentru ca în final să se retragă în spatele
zâmbetului condescendent al bărbatului care abdică de la o dezbatere cu
femeile pentru că știe că nu are șanse de izbândă, dar tocmai asta îi
demonstrează că are dreptate.

Pentru că în asistență erau mai
multe femei decât bărbați, elegant a întors-o ca la Bruxelles, cum că e
nevoie de educarea (bărbaților) și poate că vom ajunge și noi să nu mai
discriminăm femeile când vom fi o societate dezvoltată, la anu și la
mulți ani.

 

Mă știți că nu-s vreo feministă acerbă, ba aș putea spune că pentru
mine feminismul a murit într-o seară când, participând la o dezbatere cu
feministe multe, am avut ocazia nesperată de a o auzi pe una cum îi
transmite alteia, printr-o terță, că „dacă o mai vede îi dă și un cap în
gură”.

N-aș putea să spun, deci, că discursul lui Stolojan m-a
deranjat. Poate și pentru că eu una nu m-am simțit niciodată
discriminată ca femeie, la job. Mai degrabă m-a mirat (din nou) faptul
că un europarlamentar educat (că nu avem pretenții la alde Vadim sau
Gigi) nu uzează de discursul corect politic pe care-l folosesc ăștia din
vest. Omul a fost sincer.

Dar punând cap la cap declarațiile lui mi-am dat seama că ele au același izvor: Am
învățat să nu mai spun că sunt împotriva homosexualilor, pot să facă ce
vor, dar nu mă obligați pe mine să votez pentru tratarea lor ca oameni,
nu vă așteptați să-i accept în viața mea, în cartierul meu, la școala
mea, la firma mea. Am învățat, în ultima sută de ani, că femeile au și
ele drepturi, ba unele sunt și deștepte, le pot folosi la muncă, dar
dacă ar fi să aleg le-aș sugera să fie feminine și să nu se amestece în
troaca noastră. 

Argumentele astea sunt folosite de
majoritatea românilor în legătură cu orice segment de populație care
pretinde să fie tratat în mod egal pentru că, până la urmă, ca oameni
avem aceleași drepturi fundamentale. Doar că din cauza diverselor
prejudecăți, stereotipuri, nedreptăți istorice ei sunt siliți să
muncească mai mult decât media pentru a obține același lucru banal.
Înlocuiți în discursul de mai sus femeile sau homosexualii cu țiganii,
evreii, negrii, ungurii, orbii, handicapații… și veți obține același
rezultat. De aceea s-au inventat feministele care exagerează, activiștii
pro gay/romi/handicapați care ne sar tot timpul în ochi cu
discriminarea și cer locuri speciale, acces preferențial, măsuri
afirmative, bla, bla, bla.

Pot să înțeleg că activismul ăsta în
sprijinul „defavorizaților” obosește „populația majoritară”, că fiecare
avem necazurile noastre și ni se pare că ONG-urile astea sprijină caii
verzi pe pereți, în loc să se ocupe de „lucrurile importante” care ne
dor pe noi toți. Dar nu pot să înțeleg de ce un politician inteligent,
de la care am pretenții, nu înțelege că de fapt de el depinde mai mult
ca de alții să facă în așa fel încât să îndrepte lucrurile astea, și
odată cu ele opinia misogină, xenofobă, rasistă, discriminatoare a
majorității populației. Politicianul poate fi orice în forul lui
interior, dar în fața oamenilor și atunci când e cu pixul deciziilor în
mână n-ar trebui să fie nici misogin, nici feminist, nici rasist. Cu
atât mai puțin neutru. Neutralitatea domnului Stolojan echivalează cu
„cine tace, consimte”. În spatele ei se petrec toate chestiile alea
nașpa pe care ne place să credem că le fac doar alții, nu și noi.

Dezbaterile
astea continuă, campania electorală abia a început, așa că o să
urmăresc să văd și ceilalți candidați ce păreri au despre drepturile
oamenilor de a nu fi discriminați pe criterii de sex, rasă, religie,
etnie…


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Genuri in politica: feminist, misogin si neutru

  1. misantropu

    Nu intelegeti de ce Stolojan este misogin si homofob pentru ca ati inversat premisa cu concluzia – dupa ce a trait o viata buna, in parte chiar in occident, a ajuns la 71 de ani si are acelasi discurs ca mainstreamul romanesc pentru ca nu este chiar cel mai ascutit creion din penar. Inteligenta si informatia ii lipsesc lui, nu trebuie sa te plimbi prin parlamentul european ca sa fii tolerant si sa intelegi cateva argumente de bun simt. Iar discrsul lui ar trebui sa va deranjeze – spune extrem de clar ca le-ar nega femeilor si gay-lor drepturi care sunt fundamentale si-n Europa si-n Romania (de munca, de locuinta etc).

    Reply
  2. man diesel

    in africa, unde societatea e si mai misogina si homofoba, culmea e ca femeile sunt baza intelectuala (IT, banci, medicina, justitie), barbatii sunt – constatare a managerilor telcom occidentali- aroganti, lenesi, neserioasi, betivi (toate cliseele din vaslui)

    Reply
  3. anca

    Ar fi multe de discutat dar ma opresc la ciudata sintagma „egalitatea de gen”. Sa fim bine intelesi: GENUL este o categorie gramaticala!!! Exceptand unele anomalii ( fata de care, oricum, trebuie sa fim toleranti) oamenii, ca si o buna parte din regnul animal, sunt de doua SEXE. Din pacate, mai nou, prin sex se (sub)intelege actul sexual pur si simplu. Sa inteleg ca inlocuirea lui SEX cu GEN este urmarea unei (false) pudori?
    Cele DOUA SEXE sunt , biologic si social, distincte si complementare. Egalitatea trebuie realizata in plan juridic.
    Si, bineinteles, e vorba si de schimbarea unor mentalitati depasite…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *