Adrian Popescu

Gardienii se plâng cot la cot cu deținuții: „E rău la pușcărie!”

Noua lege a salarizării crează tensiuni şi în cadrul angajaţilor din sistemul penitenciar iar sindicaliştii îl somează pe ministrul Justiţiei să le plătească un milion de ore suplimentare de muncă.

Gardienii afirmă că, în pofida promisiunilor, condiţiile de lucru din penitenciare rămân la fel de improprii pe cât sunt cele de detenţie.

„Nu doar deţinuţii, ci şi personalul penitenciarelor are dreptul la un tratament decent din partea autorităţilor!”

Așa că ei cer un plan de măsuri de îmbunătăţire a acestora şi un buget care să asigure implementarea acestuia. Sindicaliştii mai susţin că, deşi deficitul de personal este de aproape 40%, ministrul Justiţiei „ţine la sertar” din octombrie 2017 Memorandumul privind scoaterea la concurs a funcţiilor vacante şi cer deblocarea concursurilor şi finanţarea posturilor vacante.

Concret, în sistem sunt circa 12.000 de salariaţi iar sindicaliștii spun că ar fi nevoie de peste 20.000.

Numărul deținuților este de 27.500.

Azi dimineață trebuia să se țină un protest în fața Ministerului Justiției, dar acesta a fost anulat iar o delegație a sindicaliștilor s-a întâlnit cu ministrul Tudorel Toader, potrivit Pro TV.

„Urmare a scandalului provocat de existenţa celor peste un milion de ore suplimentare nerecuperate în ultimii doi ani, ministrul Justiţiei a promis în decembrie 2017 că va promova un proiect de act normativ prin care datoria Guvernului faţă de personalul din penitenciare să fie plătită, urmând ca, pe viitor, aceste ore suplimentare să fie plătite la timp. Cerem, deci, finalizarea şi transmiterea acestui proiect de act normativ spre aprobare, munca forţată fiind interzisă prin Constituție.”

Ministrul Tudorel Toader a pus un plan de acțiune pe Facebook. Pe scurt – se va construi o pușcărie nouă în Berceni, cu 1.000 de locuri, și vor fi suplimentate posturile cu 1.000.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Gardienii se plâng cot la cot cu deținuții: „E rău la pușcărie!”

  1. Jan Valjean

    Vi se par putini 20000 angajati in ANP,la 27000 de detinuti ? Eu spun ca sunt enorm de multi.Am citit despre inchisori in care exista pana la 15 paznici+directorul inchisorii la 800-1000 detinuti.Problema in Romania este aceeasi si la ANP si in MI:E plin de angajati paraziti si incompetenti cu pile care freaca menta prin birouri unde se joaca sau stau pe net 7,5 ore din 8,in timp ce personalul operativ este subdimensionat,adica ar trebui sa fie reduse 80% posturile administrative de trantori cu pile si relatii si sa creasca cu minim 40% posturile celor operativi,adica cei de pe teren.

    Reply
    • ravic

      Esti departe de adevar si mai ales rau intentionat.
      Sunt uimit de claritatea argumentelor tale atunci cand iti jignesti colegii. In administrativ ajunge cine doreste si are studiile necesare, pe baza unei simple cereri, la procedurile de schimbare. Cel putin la unitatea unde lucrez eu, cei din operativ nu prea vor sa vina in administrativ, din motive stiute de toata lumea – pierd la salariu.
      Cat despre inchisori cu 15 paznici – cred ca ar fi posibil daca misiunea lor ar fi exclusiv sa-i pazeasca pe acei detinuti, ceea ce in Romania, din fericire, nu e cazul. O simpla trecere in revista a legislatiei executional – penale ne lamureste asupra acestui aspect.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *