Fost manager al Spitalului Judeţean din Deva, numit la conducerea Spitalului Colentina

Călin Mircea Laza, care a condus Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva timp de patru ani, este noul manager al Spitalului Colentina din Capitală, după ce managerul interimar a renunţat la funcţie, în urma scandalului creat după demisia neurochirurgilor Ionuţ Gobej şi Dorin Bica – informeaza news.ro.

Anunţul legat de numirea noului manager al Spitalului Colentina a fost făcut joi de către primarul Capitalei, Gabriela Firea.

“Am avut mai multe întâlniri, câteva interviuri şi am decis ca managerul interimar al Spitalului Colentina să fie domnul Laza Mircea, care a fost managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva”, a spus Firea.

Călin Mircea Laza a condus Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva din vara anului 2012, fiind susţinut de PNL, şi până în august 2016, când a demisionat.

Mircea Călin Laza este inginer, de profesie, absolvent al Institutului Politehnic București. Din 13 februarie 2017, el deținea funcția de director comercial al Complexului Energetic Hunedoara

Laza, a explicat într-o scrisoare transmisă presei locale, care au fost motivele pentru care a decis să îşi dea demisia de la conducerea unităţii sanitare. “Atunci când nu există o viziune comună, când, cu orice preţ, lucrurile se vor a fi schimbate, când tot ce ieri ai apreciat, mâine urmează a fi blamat, când barierele respectului faţă de semeni sunt trecute cu bocancii, realizezi că vine un punct… şi de la capăt. Le mulţumesc tuturor celor care m-au învestit cu încredere şi îi sfătuiesc pe toţi cei ce îşi desfăşoară profesiile şi munca în cadrul SJU Deva, să continue să facă acest lucru cu demnitate, în ciuda unor speculaţii şi încercări de denigrare apărute în spaţiul public. Să fie mândri de ceea ce au făcut şi ceea ce vor face, pentru că doar ceea ce faci rămâne în urma ta. În rest… verba volant”, şi-a motivat Laza demisia. Ulterior, el a fost numit la conducerea Compartimentului Comercial din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

Managerul interimar al Spitalului Colentina, Silvi Ifrim, a demisionat, miercuri, primarul Capitalei, Gabriela Firea, spunând că a acceptat demisia lui Silvi Ifrim, care “poate că nu a avut disponibilitatea de a dialoga şi de a înţelege toate tensiunile din spital”.

Decizia vine pe fondul scandalului creat după demisia medicilor Ionuţ Gobej şi Dorin Bica.

Cei doi neurochirurgi au demisionat, luni, invocând faptul că, odată cu schimbarea managementului unităţii medicale, în ianuarie 2017, lucrurile au dus spre distrugerea secţiei, în prezent activitatea la neurochirurgie fiind un act de uzură extraordinară. Ei reclamă că au fost refuzate operaţiile a 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe, în condiţiile în care în 2017 ar fi urmat să fie făcute 600 de intervenţii chirurgicale, şi că personalul secţiei este supus unei hărţuiri permanente, iar că fiecare chirurg poate opera doar o dată sau de două ori pe săptămână, până la ora 15.00. Ionuţ Gobej şi Dorin Bica au mai afirmat că pacienţii au fost refuzaţi din cauza lipsei şi a pierderii de personal, programului operator restricţionat şi a lipsei de medicamente şi consumabile.

Primarul general Gabriela Firea le-a propus celor doi medici demisionari să-şi reconsidere decizia, doctorului Gobej propunându-i să preia interimar conducerea Secţiei de Neurochirurgie a unităţii medicale, însă cei doi medici au refuzat.


Recomandări

One thought on “Fost manager al Spitalului Judeţean din Deva, numit la conducerea Spitalului Colentina

  1. Dem.

    În lumea civilizată, manager e o profesie, la noi e o ocupație. Ani de zile s-au numit șefuleți și șefi la conducere, iar aceștia și-au atașat titlul de manager adesea fără să urmeze nici o etapă de formare pentru management. Dacă-i întrebi care-i diferența dintre leadership, people-management și alte ramuri ale profesiei, îi blochezi.
    Pe vremuri, manager era un tovarăș specializat în munca cu omul. Acum este un domn “sprijinit de PNL”, cu destul fler cât să nu bage-n faliment un spital. Sau cu destule pile la minister, cât să acopere găurile.
    Mai avem până Mister Manager îl va înlocui pe Gaspadin Gospodar. Pentru că dna Firea, care a învățat administrație de pe prompter, știe ce să aleagă. După cum aveau obiceiul să se automângîie elevii de școală profesională care nu reușiseră la liceu, MESERIA SE FURĂ, NU SE ÎNVAȚĂ. Muzica se prinde cu urechea, nu se învață de pe partitură. Dragostea vine cu timpul. Sfânta improvizație de moment. Om vedea noi!
    Improvizați, băieți, improvizați! Tot va rămâne ceva. Averile voastre și-o nație împuțită de hoția voastră de măscărici impotenți.

    Reply

Leave a Reply to Dem. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *