Mihai Goțiu

Flashmob la Londra: ”Om de rând” la rând la vot (Galerie FOTO)

Tinerii din Londra au organizat astăzi un flashmob, prin care fiecare și-a ”rezervat” rând (precum în trecute vremuri) pentru a fi siguri că vor ajunge să voteze duminică. ”Om de rând” este mesajul de pe bilețelele care țin rândul oamenilor de rând, fiecare ”revendicând” propriul loc la coadă cu câte o sticlă, butelie, capac, carte etc.

Acțiunile de tip flashmob vor continua în fiecare zi în pauza de prânz până la alegerile din turul al II-lea, pentru a le atrage atenția oficialităților din România că intenția de vot în diaspora este chiar mai mare decât în primul tur și că e necesară luarea unor măsuri suplimentare pentru a nu se mai repeta dezastrul de duminica trecută.

flashmob londra 4 flashmob londra 3 flashmob londra 2

flashmob londra 7flashmob londra 6flashmob londra 5flashmob londra 1

***

Imagini de la protestul de duminică din Londra

londra eu votez dar unde 2 londra eu votez dar unde 1


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Flashmob la Londra: ”Om de rând” la rând la vot (Galerie FOTO)

  1. Gogu Steliade

    Exista un loc unde nu ne pot limita dreptul la vot. IN TARA. Romania are destule sectii de votare ca sa nu ne poata impiedica sa votam. Cu siguranta vor incerca sa ne opreasca DAR NU VOR REUSI. Din cel mai indepartat colt al europei pana in Romania se poate ajunge in 2 zile. Hai sa-i speriem ca vor fi invadati de ROMANII DIN DIASPORA.

    Reply
  2. Emilia

    Dreptul de a Vota Este un drept fundamental pe care ä l avem .Ponta nu poate sä ignoreze acest drept .Vom merge La Vot cu Toti noi DIN Diaspora sä i arätäm cä äntradevär säntem “dusmanii” lui cum a anuntat Än tarä ! Veniti cu Toti La Vot ,Nu vom pleca pänä nu vom Vota ! Sä vadä toatä Europa cä noi vrem sä votäm pentru viitorul nostru nu ptr, viitorul lui Ponta si neamul lui !

    Reply
  3. CAZACU MARIA

    Dragi romani

    Felicitari.Nu vreau sa va consider romani din diaspora sunteti romani ai Romaniei si aveti tot dreptul sa votati.Luptati pentru acest drept constitutional.Biblia spune sa dati Cezarului ce e a Cezarului si ce este a lui Dumnezeu a lui Dumnezeu. Nu va lasati intimidati.Luptati pentru adevar pentru ca Adevarul este Isus si va va face liberi. Aratati lumii intregi ca nu va lasati linsati ,mintiti .Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti ,sa va dea intelepciune ,rabdare si biruinta in tot ce faceti.Sa ne rugam cu totii pentru Romania tara in care Dumnezeu ne-a asezat . Dumnezeu sa va binecuvinteze .

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *