Că ceea ce s-a întâmplat aseară la Paris, unde Catedrala Notre-Dame a fost devastată de flăcări, este o tragedie culturală mondială, nimeni nu contestă. Ce este însă de remarcat și de comentat este ipocrizia unor conaționali, mai ales politicieni, administratori de orașe și resurse publice, care n-au făcut mare lucru pentru patrimoniul cultural local ori național, ba chiar și-au bătut joc de el, dar îi vezi debitând mesaje solidarire referitoare la catedrala franceză.
Cel mai la îndemână exemplu este Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului anunțând astăzi că va dona 10% din salariul său pe trei luni pentru reconstrucția catedralei Notre-Dame din Paris. Totodată, ca să bage și mai mult capul în poză, i-a trimis o scrisoare primarului din Paris, Anne Hidalgo, în care îi transmite „mesajul nostru de compasiune si solidaritate, după teribilul incendiu ce a mistuit Catedrala Notre Dame de Paris, simbolul și inima Franței, parte a patrimoniului arhitectural mondial”. Evident, a urmat comunicatul oficial al Primăriei București, că ce rost are să donezi ceva dacă nu te și lauzi cu asta?
În același timp, majoritatea clădirilor istorice din București zac abandonate ori sunt lăsate intenționat de izbeliște, poate-poate cad și lasă parcelele libere pentru diverse construcții dorite de ani de zile de diverși dezvoltatori care astăzi plâng pe Facebook pe motiv de Notre-Dame. Și, de ce să nu o spun, nici complicitatea, tăcerea surdă a cetățenilor nu e de trecut cu vederea.
Îmi doresc ca într-o bună zi societatea și în mod special comunitatea din care facem parte să pună preț pe patrimoniul cultural construit (a) nu numai în momentele când se întâmplă ceva nasol la noi sau oriunde pe lumea asta (precum incendiul de la Notre Dame) și (b) cu privire la imobilele noastre locale ori naționale lăsate de izbeliște sau, mai rău, urâțite sau umbrite de diverși rechini imobiliari care se pretind mari investitori.
Până atunci, să ne prețuim patrimoniul vizitându-l, vorbind despre acesta, întreținându-l, restaurându-l, învestind în el. Iar dacă autoritățile nu o fac, preferând să arunce milioane și milioane pe chermeze și lălăieli de toate tipurile, să le presăm și să le subliniem prioritățile.
Închei cu două vorbe culese de aici, de la niște amici. Prima e o glumă, a doua e o analogie cât se poate de serioasă.
1. Firea, când aude de biserici, nu are importanță de la ce cult sunt, acționează prompt.
2. Dar cu școlile alea din București pe care pică tavanul cum a rămas?
Valabil pentru toți primarii care se simt cu musca pe căciulă.
ProstuL moare de grija altuia si cainele de drum lung.
(pai, putea sa rateze evenimentuL?
Probabil ca nimeni nu are nevoie de cladiri de patrimoniu in viitorul Bucuresti cosmopolit plin de tot felul de venetici din toate colturile Universului coltzuros.
s-a gasit filantroapa sa-si faca campanie electorala, poate doneaza si o carpeta cu rapirea din serai expusa in muzeul hartistic din celebrul palat Pandelesburg
Sa fim seriosi, Firea nu este maimuta ce vede o pictura cu banana. Notre Dame din Paris era un muzeu de istorie vie al lumii care avea peste 13 milioane de vizitatori anual.
Donația este mai mult pentru Mme Hidalgo care, și ea, a avut o traiectorie asemănătoare (tot lucrătoare cu gura mare, dar nu la televiziuni, ci prin ONG-uri). Lauda provine din insuficienta îndestulare a faptului de a fi. Un pic de ridicol nu strică. Un gest nobil în ton cu mirosul de la toaletele din curtea școlii!