Feriţi-vă de un conflict constituţional

Liderii politici români, traşi de mînecă de consultanţi, nu pricep că alegerile s-au încheiat şi tot mai joacă pentru camera de luat vederi. Numai că exact conflictul constituţional pe care îl pregătesc, că m-am bucurat prea repede că a fost evitat prin majoritatea clară, nu trebuie să se vadă pe cameră. Sunt la birou la mine, la Berlin, strîngînd ultimele hîrtii înainte de a pleca spre Stockholm, şi mă tot sună presa străină. Nu le oferiţi un conflict constituţional acuma, e ultimul lucru de care aveţi nevoie, amînaţi reducerile de taxe şi faceţi o tranziţie lină, de ţară civilizată.

Mai clar, sugestiile mele sunt astea:

Nu are cum Curtea Constituţională să găsească neconstituţională o lege post-factum, cînd chiar în Constituţie scrie că nu trebuie să aibă condamnare penală, nu doar în legea răspunderii ministeriale. E poate nedrept faţă de Dragnea, poate la fel ar fi stat lucrurile şi dacă ICCJ îl găsea pe KJ vinovat de incompatibilitate cu apa şi canalul în ianuarie 2015 şi era împiedicat să ajungă preşedinte, şi nu cred că votanţilor lui le-ar fi păsat prea mult de statul de drept, dar nu l-a găsit şi asta e. Era, iarăşi, mai bine ca şeful de partid să fie şi şef de guvern, dar dacă nu se poate nu daţi Europei un spectacol de cum trageţi voi de statul de drept ca de plastilină. Ce să-l mai întrebaţi pe Ciorbea, să facă Dorneanu imediat un plebiscit şi dacă nu e o majoritate clară şi entuziastă pe acolo (eu nu o văd, dar, de…) nici să nu mai întrebaţi Curtea oficial, nu ne trebuie opinii controversate, separate, etc. În general orice declaraţie pro stat de drept de la dl. Dragnea ar merge superb, dar numai dacă nu e contrazisă de fapte.

Presa de propagandă şi agenţi de influenţă ai serviciilor, mai uşor cu sugestiile războinice, alegerile s-au terminat, nu mai aveţi cui dovedi că PSD e rău şi preţul destabilizării bugetului e cam mare ca să faceţi voi dovada asta. Daţi sfaturi de conciliere, nu de război civil, au cîştigat, a lor trebuie să fie şansa de a forma guvernul şi faptul că Dragnea şi Cioloş vorbesc de finanţele de la anul e foarte bine.

În acelaşi spirit, investiţi toţi energie să se găsească o soluţie internă, nu destablizaţi prin presa de afară imaginea ţării, lucrurile se pot degrada incredibil de uşor. Eu spun tuturor că nu suntem Ungaria şi nu s-a întîmplat nimic decisiv, chiar sper că e aşa, că putem în mod democratic trece de la tehnocraţii politicieni la nişte politicieni tehnocraţi, în cap cu acela pe care-l va pune dl. Dragnea prim ministru ca să se ducă la Euro şi să conducă preşedinţia UE în doi ani. Dacă va fi mai tehnocrat, aşa, nu va fi un pericol pentru şefia partidului.


Recomandări

15 thoughts on “Feriţi-vă de un conflict constituţional

  1. Dumitru

    Frumos spus. Un punct pozitiv este ca Dragnea a refuzat sa vorbeasca de suspendarea lui Iohannis. Un punct negativ este ante-pronuntarea lui Zegrean (pe diverse canale). Nu inteleg de ce spuneti ca “în Constituţie scrie că nu trebuie să aibă condamnare penală”. Eu tocmai am citit-o pe http://www.constitutiaromaniei.ro/textul-integral/ si radicalul “condamn-” apare de exact de 4 ori, niciodata vorbind de functia ministeriala. Dimpotriva, din cate am inteles, numai un judecator poate pronunta o decadere din drepturile electorale, ceea ce nu a fost cazul aici (asta e si argumentul PSD-istilor, din cate inteleg). Sa vedem ce spune CCR, pana la urma ei sunt autoritatea, desi cred ca nu-mi va place ce-o sa spuna (in schimb, am fost placut surprins de celeritatea lui Ciorbea).

    Reply
    • Dumitru

      Iar s-a intrat in mod “campanie” ? Cu comentarii refuzate pentru ca nu sunt in linia partidului ? Halal transparenta.

      Reply
  2. Alina

    Sa nu ne prefacem ca nu intelegem ce se va intimpla.
    psd-ul va propune un ministru al justitiei corupt, care va propune, la rindul sau, procurori sefi corupti si incompetenti de teapa lui Nitu si Amarie.
    psd-ul va vota legi pentru dezincriminarea faptelor de coruptie, pentru acordarea de noi privilegii si imunitati pentru parlamentari.
    psd-ul va bloca in parlament toate cererile justitiei de ridicare a imunitatii.
    Pentru a avea controlul deplin in justitie si in parlament, psd-ul se va alia cu coruptii din alde si din udmr.
    Odata primiti in coalitia de guvernare, udmr-ul isi va face in continuare de cap in anumite judete ale tarii, persecutindu-i pe Romani.
    psd-ul va controla in continuare CNA-ul, Avocatul Poporului, TVR-ul
    Impostorii isi vor recapata posturile cheie in invatamint, in sanatate, in administratie.
    In acest fel, lupta impotriva coruptiei va lua sfirsit.
    Dosarele infractorilor din psd, alde si udmr vor fi blocate, infractorii arestati vor fi eliberati.
    Fabricile de diplome vor lua din nou avint.
    Datorita pomenilor oferite de psd si incompetentei persoanelor puse in posturile cheie, economia va intra in colaps, inflatia va creste, investitiile vor fi tot mai mici, somajul va creste, moneda nationa se va prabusi.
    De aceea lupta impotriva psd trebuie sa continue.
    Nu au ce cauta in parlament si in guvern infractori si incompetenti, nu au ce cauta pilelele incompetente sau cozile de topor ale coruptilor si infractorilor.
    – In toate posturile importante trebuie sa fie numite doar persoane integre si competente (chiar daca sunt de la psd). Daca in psd nu se gasesc asemenea persoane, sa fie numiti tehnocrati independenti.
    – Trebuie schimbat Avocatul Poporului. Avocatul Poporului trebuie sa fie o persoana competenta si echidistanta.
    – Trebuie schimbat CNA-ul. In CNA trebuie sa fie doar persoane competente si echidistante.
    – Trebuie schimbata conducerea TVR. TVR trebuie sa fie condus de persoane competente si echidistante.
    – Trebuie supraveghat ca lupta impotriva coruptiei sa continue.
    – Trebuie supravegheata atent activitatea CSM, UNJCR (Uniunea Nationala a Judecatorilor Corupti din Romania) si AMCR (Asociatia Magistratilor Corupti din Romania).
    – Trebuie desfiintate falsele Academii, populate cu plagiatori, incompetenti si nulitati, care primesc in mod aberant indemnizatii substantiale de la bugetul de stat.

    Reply
  3. marius

    lasand deoparte dirigentia penibila la care ne supuneti, permitet-mi d-na Mungiu sa nu fiu de acord cu d-voastra…ce sa sune superb in gura unui mare infractor ca dragnea..????? nu e vorba numai de dosarul in care a fost condamnat definitiv, ci si de alte dosare in care este implicat/urmarit.. sa mai amintesc lucruri asemenea si referitor la alte personaje din psd ??? nu contesta nimeni victoria psd, in conditiile in care celelalte partide, mai ales pnl, n-au facut nimic in campanie, in conditiile unei participari slabe la vot, in conditiile in care, unele posturi de televiziune (rtv si antena 3), au intoxicat masiv oamenii cu aiureli…dar nu suntem de acord, noi votantii de rand, cu o rusine imensa pe capul tarii: un prim ministru condamnat..ce credeti ca se va comenta in toata lumea civilizata? eu cred ca si-n rusia se vor tavali de ras, cand vor vedea ce fel de oameni pot deveni prim-ministri, sau ministri, intr-o tara ue….

    Reply
  4. Adrian

    Conflict constituțional avem (cel puțin) de când în 2003 s-au “băgat” două zile de referendum și apoi s-a “băgat” urna mobilă “la greu” la votarea Constituției. Acum doar s-ar putea eventual evita escaladarea. D. Dragnea putea să meargă bine-mersi la Cotroceni, cu același discurs prealabil, că nu se rezolvă acum nimic. Și d. Iohannis a convocat pentru miercuri discuțiile, fiindcă credea (ni s-a promis, de altfel) că marți la zece dimineața totul trebuie să fie numărat și clarificat.

    Reply
  5. Alina

    Sa nu ne prefacem ca nu intelegem ce se va intimpla.
    psd-ul va propune un ministru al justitiei corupt, care va propune, la rindul sau, procurori sefi corupti si incompetenti de teapa lui Nitu si Amarie.
    psd-ul va vota legi pentru dezincriminarea faptelor de coruptie, pentru acordarea de noi privilegii si imunitati pentru parlamentari.
    psd-ul va bloca in parlament toate cererile justitiei de ridicare a imunitatii.
    Pentru a avea controlul deplin in justitie si in parlament, psd-ul se va alia cu coruptii din alde si din udmr.
    Odata primiti in coalitia de guvernare, udmr-ul isi va face in continuare de cap in anumite judete ale tarii, persecutindu-i pe Romani.
    psd-ul va controla in continuare CNA-ul, Avocatul Poporului, TVR-ul
    Impostorii isi vor recapata posturile cheie in invatamint, in sanatate, in administratie.
    In acest fel, lupta impotriva coruptiei va lua sfirsit.
    Dosarele infractorilor din psd, alde si udmr vor fi blocate, infractorii arestati vor fi eliberati.
    Fabricile de diplome vor lua din nou avint.
    Datorita pomenilor oferite de psd si incompetentei persoanelor puse in posturile cheie, economia va intra in colaps, inflatia va creste, investitiile vor fi tot mai mici, somajul va creste, moneda nationa se va prabusi.
    De aceea lupta impotriva psd trebuie sa continue.
    Nu au ce cauta in parlament si in guvern infractori si incompetenti, nu au ce cauta pilelele incompetente sau cozile de topor ale coruptilor si infractorilor.
    – In toate posturile importante trebuie sa fie numite doar persoane integre si competente (chiar daca sunt de la psd). Daca in psd nu se gasesc asemenea persoane, sa fie numiti tehnocrati independenti.
    – Trebuie schimbat Avocatul Poporului. Avocatul Poporului trebuie sa fie o persoana competenta si echidistanta.
    – Trebuie schimbat CNA-ul. In CNA trebuie sa fie doar persoane competente si echidistante.
    – Trebuie schimbata conducerea TVR. TVR trebuie sa fie condus de persoane competente si echidistante.
    – Trebuie supraveghat ca lupta impotriva coruptiei sa continue.
    – Trebuie supravegheata atent activitatea CSM, UNJCR (Uniunea Nationala a Judecatorilor Corupti din Romania) si AMCR (Asociatia Magistratilor Corupti din Romania).
    – Trebuie desfiintate falsele Academii, populate cu plagiatori, incompetenti si nulitati, care primesc in mod aberant indemnizatii substantiale de la bugetul de stat.

    Reply
    • Constantinescu Traian

      Technorati independenți ??? Conflict constituțional ? Nemti germani si franco-romani nascuti prin cezariana dupa ce au fost clonati in vitro. Tineti hemoroizi in cutie ? Va sugerez sa adaugati si : Trebuie ca SRI sa urmărescă activitatea ONG iar SIE dupa caz sa le tina seminarii lucrative despre Paul Goma . Trebuie trebuie trebuie . Ghidul sefului de cuib Ai rabdare dupa 20 ianuarie Klem pleaca acasa si jocurile vor avea noi reguli . Asta cu al meu e mai integru si al tau e mai corupt e bla bla care tine la prosti . Integritatea legal vorbind este stabilita de ANI iar calificativul de corupt inseamna fapta penala de coruptie condamnata de o instanta si devenita definitiva si irevocabila . Fapta penala de coruptie nu blal bla cu fapte asimilate celor de corupție care sunt prost definite in Codul Penal de Guvernul Boc si declarate de curte ca fiind neconstituționale . Bine nici ăștia mici si rosii pe care-i urasti de moarte nu sa-u catadicsit sa indrepte prostiile lui Alina, Catalin, Laura si altii din echipa de portocalii ai lui Base. Dar sa-mi scuip si eu ca si matale ura . Consider doctrina popular europeana o suma de inepții, un sincretism ideologic care amesteca principiile liberale cu cele ale social democratilor si cu interesele multinaționalelor care susțin financiar acesta struto-camila . Ce ma frapeaza este interesul mataluta fata de buget si comparatia cu Ungaria Ori ai transmis un mesaj criptat, ori nu ma prind eu,ori ai vrut sa pari interesanta

      Reply
    • Dumitru

      Folositi cuvantul “echidistant”. Echidistant fata de cine/ce ? Pana si Wikipedia e mai realista cand isi defineste politica editoriala, spunand ca vrea “due weight”. Cel mai simplu mecanism de a mina un sistem este sa fixezi undeva pe la mijloc obiective care sau sunt de neatins, sau nu inseamna nimic (si deci poti face orice din ele, cum ar fi acest “echidistant”). De-asta gasesc eu maniheismul multora de-aici suspect. In principiu pe-aici pe RC vin persoane mai educate, care ar trebui sa stie ca “maibinele este dusmanul binelui” si ca oricand il poti acuza chiar si pe Gandhi de incalcarea drepturilor omului, daca vrei cu adevarat (si in plus cu argumente serioase). Interbarea nu ar trebui sa fie daca cineva e perfect, ci in ce directie vrem sa mergem si cine poate guverna in directia aceea, cu masuri realiste. Din cauza asta eu sunt alarmat in ce priveste Romania, pentru ca mi se pare ca s-a ajuns intr-un punct in care guvernarea este facuta de Sistem (prost), iar de fiece data cand ar trebui sa guverneze altcineva acest altcineva este umplut de cacao. Insa numai pana cand presteaza la Sistem. Mai ieri Tariceanu era injurat de toata presa (mai putin trustul lui Voiculescu). Astazi, dat ca posibil premier “de dreapta”, este pupat. Nu se poate asa ceva. Daca se inteleg intre ei sa formeze un guvern “de dreapta”, OK, dar nu e acceptabil sa treci de la scuipat la pupat asa, sa fii atat de intolerant cu “ai lor” si atat de tolerant cu “ai nostri” si cu latenta de schimbare asa de mica. Lumea aici se plange de parlamentarii care-si schimba partidele. Dar presa incurajeaza asta prin comportamentul descris mai sus. Si dezamagirea mea cea mai mare este ca RC nu e foarte diferita : mesajele mele sunt cenzurate regulat, fara sa-mi fie clar de ce. De injurat nu injur, pur si simplu opiniile mele nu plac. Dar nu se poate sa refuzi o opinie si sa vrei sa faci o tara bazata pe democratie si transparenta.

      Reply
  6. Itrina

    Sa speram ca nu se va ajunge la un conflict constitutional.Sper ca Dragnea (desi nu am votat PSD) sa propuna pe altcineva ca primministru!

    Reply
  7. NC

    @Alina Scenariul apocaliptic pe care îl descrieți cred că nu se va întâmpla (cel puțin) din două motive: I) 82% dintre cetățenii români cu drept de vot nu au votat PSD (așa că nu au niciun motiv să tolereze astfel de abuzuri) și II) presiunea externă pe care ar exercita-o UE și NATO într-o astfel de situație extremă. Ar mai fi un motiv (care s-ar putea să fie doar o impresie personală): noul electorat al PSD -care i-a făcut să câștige alegerile în atâtea județe/sectoare care nu au fost niciodată ”roșii”- nu cred că i-a votat ca să facă abuzuri.

    Reply
  8. Radu

    PSD a fost la putere si in 2012, iar Gabi Oprea a fost facut mare de Base, nu de ei. Deci eu zis sa asteptam

    Reply
  9. AlinaP

    “E poate nedrept faţă de Dragnea, poate la fel ar fi stat lucrurile şi dacă ICCJ îl găsea pe KJ vinovat de incompatibilitate” Ma surprinde acest comentariu din partea autoarei reprezentand “Romania curata”. Este absolut drept si “curat” ca un condamnat sa nu faca parte din guvern, parlament sau orice alta functie politica, administrativa, educativa, etc. Si da, a fost nedrept, “murdar” ca PNL a ales sa fie reprezentat in alegerile prezidentiale de un candidat sub suspiciunea de a fi corupt. Decizia ICCJ a venit post fact, ceia ce a fost nedrept deasemeni pentru ca ramane suspiciunea ca a fost influentata de rezultatul alegerilor. Daca politicienilor putin le pasa de coruptie, e foarte trist cand cetatenii voteaza candidati corupti sau chiar sub suspiciune de coruptie. Ma intreb, oare cei ce voteaza cu coruptia fac si ei parte din acest sistem? Cel mai probabil raspuns e da sau sunt inconstienti de ce fac. Cei cinstiti si curati refuza sa voteze, pasivi, dezamagiti, dormind in disperarea lor. Si asa se duce tara asta de rapa.

    Reply
  10. Danbrudariu

    Aviz de drept. Scurt. Judecarea unui dosar penal se termina cu o hotarare in care Dispozitivul prevede “ce” trebue executat. Nici un cuvant/fraza in plus nici in minus. Daca dispozitivul un cazul Dragnea nu prevede
    Interdictia ocuparii unei functii publice, nimeni nu are voie sa adauge la hotarare care este irevocabila.
    Nici referirea la diverse alte legi care nu au fost invocate in cursul judecatii nu este admisibila (de ex. Interdictia de a parasi localitatea, de a face un anumit comert, de a fi functionar public, de a exercita o anumita prodesiune etc.). In Romania nu functioneaza sistemul legilor “self executing” cum e in sistemul anglo-saxon.
    Terminati cu vorbaria celor inculti. Aprecierile personale nu constituie o lege. Nu e nici un conflict constitutional. Cel ce se opune aplicarii unei hotarari judecatoresti irevocabile se face vinovat in penal si trebue conamnat.

    publice, nimanui nu i se permite

    Reply
    • Pentru Danbrudariu

      Pentru Danbrudariu 18.12 2016 at 13:53
      Nici vorba.
      Daca o lege interzice, de exemplu, informatorilor securitatii sa ocupe o anumita functie si justitia a confirmat decizia CNSAS ca o persoana a fost informator, acea persoana nu va putea ocupa acea functie, chiar daca justitia nu a precizat acest lucru.
      Daca o lege sau un regulament intern interzice, de exemplu, hotilor sa lucreze la Banca Nationala si justitia a condamnat pe cineva pentru furt, acea persoana nu va putea fi angajata la Banca Nationala, chiar daca justitia nu a precizat acest lucru.

      Reply
  11. laur22

    “Presa de propagandă şi agenţi de influenţă ai serviciilor ….. ”

    Nu vrei tu sa fii dragutza sa ne faci o mica lista cu cine sunt cei la care te referi ?
    Da asa, CU NUME SI PRENUME si daca se poate SI CU INDICII CARE TE FAC PE TINE SA DEDUCI CA ASA STA SITUATZIA SI NU ALTFEL.

    Nu de alta da asa sa aruncam cu vorbe putem cu totzii sa demonstram ….. e aici e mai greu

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *