Mihai Goțiu

Exemplara luptă și mărturie a Maximei (VIDEO)

În această săptămână, Maxima Acuna de Chaupe a primit Goldman Environmental Prize, cea mai importantă distincție din domeniul activismului de mediu, pentru lupta ei împotriva proiectului de extindere a Afacerii Yanacocha, în Peru. În urmă cu doi ani, am avut șansa să ascult mărturia Maximei Acuna pe viu, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Americii Latine din Paris. Pentru că astăzi e Ziua Pământului și pentru că implicarea Maximei este absolut exemplară, vă ofer, pe scurt, povestea ei, desprinsă din notițele de acum doi ani. E unul dintre multele exemple care arată că, indiferent de disproporția aparentă de forțe și de încercările teribile prin care treci, nu există luptă pierdută dinainte. 

***

Maxima Acuna de Chaupe este reprezentanta uneia dintre familiile care luptă împotriva extinderii Afacerii Yanacocha (Mina Conga). Povestea ei e simplă, tristă, dar, în același timp, mobilizatoare. Dacă exemplul ei ar fi urmat de mulți alți oameni ale căror drepturi sunt încălcate și ale căror vieți sunt sunt măcinate sub roțile marilor companii miniere (și nu doar miniere), lumea asta ar arăta ceva mai bine.

Maxima trăiește la peste 4.000 de metri altitudine, în satul Cajamarca din Tragadero Grande, Peru. E o zonă aspră, în care viața depinde de fiecare element al naturii și orice dereglare poate da totul peste cap. Cu atât mai mult un proiect minier de anvergura celui dezvoltat de Newmont acolo. În ciuda vieții aspre, Maxima nu s-a plâns: din hainele pe care le realiza și cele câteva animale de care avea grijă (în special oi) nu doar că își asigura traiul cotidian, ci a reușit și să-și susțină copiii la studii (inclusiv universitare). În prima parte a anilor 90 și-a cumpărat o bucată de teren lângă Laguna Albastră. Ceea ce ar fi trebuit să reprezinte viitorul ei și al familiei, a fost începutul calvarului, pentru că pe același teren a pus ochii și compania minieră, pentru a-și extinde gigantica mină Conga. Rând pe rând, vecinii ei au cedat și și-au vândut proprietățile, cele mai multe dintre ele pe prețuri derizorii, în schimbul promisiunii companiei că îi vor angaja la mină. Maxima este printre cei din urmă care a rezistat (și încă rezistă).

În august 2011, povestea ei a căpătat accente dramatice. Pe proprietatea ei au intrat angajați ai companiei. I-au furat hainele și i-au distrus mobila. ”Am rămas izolată, pentru că majoritatea vecinilor plecaseră deja la presiunile companiei. Am rămas fără mâncare și cu casa pe jumătate distrusă, așteptând prieteni care să vină să ne ajute”, își amintește Maxima. Au ajuns însă tot forțele de ordine, care i-au atacat familia utilizând arme de foc. Fata ei a fost lovită cu patul armei și, timp de aproape o oră, și-a perdut cunoștința. Fiul cel mai mare a avut nevoie de mai multe luni de spitalizare.

”Am fost dărâmată, cu moralul la pământ, fără bani și cu un proces împotriva noastră, deschis de companie”, își amintește Maxima. Pentru că cei de la companie pretindeau că terenul este al lor, chiar dacă nu au fost în stare să prezinte vreun document care să le ateste pretențiile. Justiția (în special procurorul) a ajutat compania să o expulzeze, și doar ulterior a solicitat actele de proprietate. Mai mult, procurorul a solicitat plata deplasării lui la Cajamarca și i-a transmis ca nu cumva să vorbească cu presa.

Maxima, având de partea ei documentele și mărturii ale localnicilor care atestau dreptul ei de proprietate, a continuat să lupte și să facă față unor presiuni teribile. ”În cea mai mare parte a timpului eram singură, copiii find plecați la studii. Veneau la mine aproape în fiecare dimineață să mă amenințe. Mi-au ucis două oi, chiar în fața mea, iar pe altele două mi le-au furat. Când mergeam pe drum, treceau cu camioanele chiar pe lângă mine, să mă sperie. Nu mă puteam liniști să-mi lucrez terenul și mă culcam noaptea fără să știu dacă o să mai fiu în viață dimineața. Mă întrebam mereu: ”Ce-am făcut, Doamne, să mi se întâmple mie toate astea?”. Eu vreau doar să-mi lucrez terenul”, povestește, cu vocea întretăiată, Maxima.

Prima decizie a justiției peruane a fost de un cinism maxim. Patru persoane (Maxima, fiica ei și soții lor) care și-au apărat terenul au fost condamnate la câte 4 ani de închisoare și plata de… despăgubiri! Organizațiile civice de protecție a drepturilor omului s-au mobilizat și i-au asigurat asistența juridică în fața instanței superioare, care a anulat prima decizie și a dispus rejudecarea cauzei, ținând cont și de documentele prezenate de Maxima. Procesul va fi reluat în această vară. Maxima spune că are nevoie de solidaritate, de sprijin, pentru că nu mai poate rezista singură. Chiar dacă situația ei a ajuns să fie cunoscută pe plan internațional, alertând alte organizații de protecție a drepturilor omului, a mediului, a drepturilor femeilor și sindicate, Maxima are temeri serioase legate de deznodământul final. Și nu exclude nici varianta eliminării ei fizice (cum s-a întâmplat și cu alți opozanți peruani ai Minei Conga). Ceea ce își dorește, atât ea, cât și fiica ei, Isidora, care a însoțit-o la Paris, e ca povestea lor să fie cunoscută:”Vrem să depunem mărturie despre lupta noastră. Indiferent de ce ni se va întâmpla vrem ca oamenii să afle și să-și spună că dacă aceste femei au luptat și au murit pentru o idee, atunci putem să luptăm și noi”.

E o mărturie teribilă care, într-adevăr, trebuie cunoscută și transmisă mai departe.

***

În cele din urmă nu a fost o luptă și o mărturie degeaba: compania Newmont a fost învinsă, cu tot sprijinul primit de la autoritățile locale, iar proiectul minier a fost blocat.

***

Și un foarte scurt filmuleț de Ziua Pământului. De luat aminte.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Exemplara luptă și mărturie a Maximei (VIDEO)

  1. Calin Dejeu

    Este evident ca Maxima Acuna de Chaupe este o indigena quechua. Amerindienii au pastrat cel mai bine legatura cu natura. In sistemul lor de valori, ceea ce noi numim „protectia mediului” ocupa un loc esential. La noi romanii, din pacate, lucrurile stau invers. Exceptand mica revolutie pentru Nera, romanii par sa uite, de exemplu, ca raurile fac parte din natura. Acum se „lucreaza” la secarea Jiului pe 33 de kilometri, in parc national, si opozitia este practic nula. Vecinii nostri au totusi alta atitudine. O campanie de 35 de zile pentru salvarea raurilor din Balcani are loc acum, dar la noi nu este deloc mediatizata, din pacate:
    http://www.balkanrivers.net/en/balkan-rivers-tour
    Revenind la amerindieni, foarte interesant mi s-a parut filmul cu lupta ciudata a legendarilor mapuche pentru salvarea raului Pilmaiquén:
    https://www.youtube.com/watch?v=ot94SMiVY80

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *