EXCLUSIV. Despre libertatea de a alege, cu Camelia Roiu, medicul al cărui curaj a impresionat România: ”Simt că se trezesc nişte conştiinţe. Lumea are nevoie de modele.”

Peste 24.000 de semnături a strâns petiția prin care se solicită autorităților să o protejeze pe Camelia Roiu, medicul de la Spitalul de Arși care a acuzat presiuni din partea conducerii instituției (vezi aici) după ce a avut curajul să filmeze și să prezinte presei înregistrările cu viermi pe capul unui pacient. Zeci și sute de mesaje de încurajare au fost transmise la articole publicate pe România Curată, în alte ziare online și pe rețelele de socializare. În semn de solidaritate, mulți și-au pus în aceste zile ca fotografie de profil pe Facebook insigna ”Eu sunt Camelia!”.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru România Curată, am încercat să aflăm care sunt motivațiile care fac o persoană să treacă peste condiționările sociale, să-și înfrângă temerile și să-și asume o poziție care, nu de puține ori, îi poate crea numeroase probleme personale și profesionale. De altfel, la începutul acestei săptămâni (luni mai exact), Camelia Roiu ar fi trebuit să răspundă în fața unei prime comisii de disciplină pe motiv că ar fi refuzat să participe la ”instruirile lunare” și că nu ar fi semnat ”fișa de instruire individuală de protecția muncii” din luna iunie a anului trecut (în cele din urmă, ședința a fost amânată pentru luna septembrie).

Camelia Roiu are 47 de ani și este medic anestezist de 16 ani la Spitalul de Arşi din Capitală. Am descoperit o mână de om, însă o prezenţă luminoasă, care are puterea să râdă adeseori, în ciuda presiunilor și tensiunii la care a fost supusă în ultima perioadă. Cu zâmbetul pe buze, Camelia Roiu povestește despre cum a moștenit curajul de la bunica și unchiul ei, pilot pe supersonice, despre libertatea de a alege, despre faptul că nu e singura care are curajul să înfrunte sistemul și despre puterea care izvorăște din faptul că încerci să-ți faci profesia pe care ți-ai ales-o în mod onest și să-ți ajuți semenii.

E un interviu reconfortant, pentru că, la final, înțelegi că mai există speranță de schimbare în țara asta atâta timp cât mai există oameni precum Camelia Roiu ori Marian Godină și atâta timp cât ceilalți membri ai comunității și ai societății îi susțin și fac front comun în jurul lor, atunci când au nevoie, la rândul lor, de sprijin.

Mă identific cu pacienţii, cu nevoile lor, cu speranţele lor şi atunci devin oarecum purtătorul lor de cuvânt şi de speranţă.

România Curată: Sunteţi o persoană religioasă?

Camelia Roiu: Nu. Practicantă în niciun caz, doar că am avut momente în viaţă în care e clar că ceva s-a întâmplat, adică nu a mai ţinut nimic de mine, eu nu am făcut nimic, doar ca situația s-a rezolvat cumva în alt fel.

România Curată: Ne puteţi da un exemplu?

Camelia Roiu: Am avut o pacientă care, la trezirea din anestezie, a făcut un stop cardio-respirator. Eram singură, nu aveam asistentă, pacientei i-a fost injectată adrenalina cum se face de obicei, doar că eu nu am mai reuşit, nu am mai intubat-o. Or femeia aia şi-a revenit doar din masaj cardiac, fără ca eu să îi asigur şi ventilaţia respiratorie, mecanică. Şi atunci am realizat, atunci am simţit: e ceva, o forţă dincolo de noi, care a ajutat-o pe acea femeie să revină la viaţă.

România Curată: Când s-a întâmplat?

Camelia Roiu: Acum mulţi ani. Şi nu e doar părerea mea. Am destui colegi anestezişti care mi-au împărtăşit astfel de lucruri.

România Curată: E ceva ieşit din comun ce mi-aţi povestit? S-a mai întâmplat şi altă dată?

Camelia Roiu: Mă rog, sunt cumva nişte explicaţii ştiinţifice, dar nu în totalitate, adică rămâne ceva totuşi neexplicat de ştiinţă.

România Curată: Oricum e ceva rar?

Camelia Roiu: Da.

România Curată: Au mai fost momente în viaţa dumneavoastră când v-au revoltat peste măsură anumite lucruri şi aţi simţit nevoia să le spuneţi, să faceţi ceva?

Camelia Roiu: Eu sunt o răzvrătită de mică (râde). Recunosc asta. Niciodată nu am făcut lucruri impuse, am căutat de fiecare dată să fac aşa cum simt, aşa cum cred că e bine, deci probabil asta este ceva structural, genetic, nu mă străduiesc să mă revolt, pur şi simplu dacă nu fac cum simt e mai greu pentru mine înăuntru, trăiesc un conflict interior foarte mare, singura soluţie pentru mine este să spun ce simt.

România Curată: Aţi spus „genetic”. De unde ar proveni această nevoie lăuntrică a dvs. de a vă revolta sau de a spune ce vă revoltă?

Camelia Roiu: Bunica mea a fost curajoasă, cred că persoana de la care am simţit cea mai mare iubire, asta m-a ajutat în viaţă. Am un unchi care a fost pilot de supersonice, deci probabil că e ceva în genele noastre. E vorba de bunica şi unchiul din partea mamei.

România Curată: De unde provin? Din ce zonă a ţării?

Camelia Roiu: Stoicăneşti, Olt. Eu sunt născută în Drăgăneşti, dar am fost crescută în Slatina.

”Libertatea de a alege este foarte importantă pentru mine”

România Curată: Are şi o legătură cu modul în care aţi fost crescută, educată sau e doar ceva lăuntric, ereditar?

Camelia Roiu: Nu, să ştiţi că nu. Nu am tolerat constrângerile, impunerile. Libertatea a fost foarte importantă pentru mine. Vă dau un exemplu. Ai mei m-au dat la pian de pe la 4 ani. Impunându-mi lucrul ăsta, mi-a plăcut pianul doar după ce am renunţat. De prin clasa a şaptea nu m-am mai dus. Chiuleam, suna profesoara acasă la mama, îi spunea: doamnă, dar e talentată, vă rog eu să vină…Doar pentru că mi se impuseseră lucrurile astea, nu îmi plăceau. În momentul în care nu am mai fost constrânsă, a început să îmi placă foarte mult pianul. E libertatea de alegere şi de a fi eu cu mine însămi.

România Curată: Revolta dvs. sau nevoia de a spune lucrurile care vă revoltă vine din această nevoie de libertate?

Camelia Roiu: Se poate şi asta. Şi mai e ceva. Sunt un om care mă identific. Ca doctor nu e bine. Te identifici, dar într-o mică măsură pentru că altfel o iei razna. Doar că eu mă identific cu pacienţii mei, adică am trecut prin viaţă prin momente în care voiam cu disperare ca cineva să se lupte pentru mine, pentru viaţa mea. Şi asta simt când am un pacient, adică simt durerea lui. Unii se uită la tine ca la un Dumnezeu şi asta îmi transmite o mare responsabilitate şi nevoia să îi ajut într-un fel.

România Curată: Şi de aici aţi ajuns la a spune aceste lucruri?

Camelia Roiu: Da. Mă identific cu pacienţii, cu nevoile lor, cu speranţele lor şi atunci devin oarecum purtătorul lor de cuvânt şi de speranţă.

”Doar șocând poți să atragi atenția în România, din păcate”

România Curată: Vorbeaţi mai devreme de momente grele din viaţa dvs.

Camelia Roiu: Da, am avut momente foarte grele când nu ştiam… Am fost bolnavă şi nu ştiam ce se va întâmpla cu mine şi atunci am realizat că e atât de important să ai o persoană care să se lupte pentru viaţa ta, care să te ajute când ţi-e greu.

România Curată: Consideraţi că dacă aţi tăcea, aţi fi complice la toate aceste lucruri?  

Camelia Roiu: Evident! Nu am mai suportat. La filmarea cu viermii, pe mine m-a luat o infirmieră de mână. Aflasem cu o seară înainte că sunt doi pacienţi cu viermi în secţie, iar a doua zi am ajuns la spital, eu nu mai aveam niciun pacient în reanimare şi efectiv m-a luat o infirmieră de mână şi mi-a zis: ”haideţi doamna doctor să vă arăt ceva!”. Femeia aia ştia. Eu sunt convinsă că, pe lângă faptul că acum sunt înfricoşate că rămân fără loc de muncă, ele nu mai rezistau să vadă atâta moarte. Ei, femeia aia m-a luat efectiv ca să îmi arate pentru că ştia că eu o să spun. Am devenit cumva purtătoarea ei de cuvânt.

România Curată: Ministrul Sănătăţii a spus atunci, în ziua în care a apărut acea filmare, a spus ceva de genul: „Sper ca medicul care a făcut filmarea, după ce a filmat, a şi ajutat pacientul!”

Camelia Roiu: Eu am considerat că arătând îi voi ajuta pe cei care vor veni în spital. Pentru acel pacient nu mai puteam să fac nimic. Decât să arăt lumii. Am mai spus-o, asta a fost o soluţie disperată pentru că doar şocând în România, poţi să atragi atenţia, din păcate.

România Curată: Ne puteţi da un exemplu din viaţa dvs când v-a revoltat ceva foarte tare şi aţi simţit nevoia să expuneţi, să vorbiţi despre acel lucru, să căutaţi soluţii?

Camelia Roiu: Nu lucruri din acestea foarte grave. Ştiu că l-am dat afară din casă pe şeful maică-mii care a venit să îi spună că e proastă, eu fiind un copil. Ştiu că în facultate, la fel, făceam armată şi eram la fel de răzvrătită împotriva constrângerilor şi mi se părea o inutilitate să fac armata şi dacă nu venea Revoluţia aproape că mă trimiteau la Tribunalul Militar.

România Curată: Aţi făcut Armată? Cât? Unde?

Camelia Roiu: Doi ani. La facultate, pe vremea lui Ceauşescu se făcea. Am făcut şi convocare într-o vară. Aici în Bucureşti, la sanitar.

România Curată: Şi vă revoltau constrângerile vieţii cazone…

Camelia Roiu: Da, şi abjecţiile, şi aberaţiile. Nici nu îmi doream să intru în partid, nu am fost membră de partid. Trăiam într-o minciună oribilă, grotescă. Ca şi acum, la spital… Era o iluzie şi o minciună în care ne complăceam cu toţii.

”Simt că se trezesc niște conștiințe. Când l-am văzut pe Marian Godină mi-a crescut inima de bucurie”

România Curată: Înţeleg nevoia de a expune lucrurile pentru a le rezolva, dvs. fiind o fire mai răzvrătită şi curajoasă, cum spuneţi. Dar credeţi că se şi rezolvă doar spunându-le, semnalându-le?

Camelia Roiu: Nu ştiu, doar că am constatat… După ce am ieşit la Tolontan pe 1 decembrie să spun de infecţiile nosocomiale, am avut ulterior pacienţi şi veneau familiile ca să le explic starea lor şi ce se întâmplă. Eu tuturor le explicam şi înainte, că noi avem în spital nişte germeni foarte rezistenţi la antibiotice şi dacă ei se vor infecta cu asemenea germeni, vor muri. După ce am apărut cu infecţiile, cu Colectiv, când începeam să le spun oamenilor, îmi spuneau: ”da, doamna doctor, am citit şi noi, am aflat şi noi”. Eu nu ştiu ce voi rezolva, dar cred că lumea va fi mult mai informată de acum, mult mai atentă. Sistemul va trebui să se re-organizeze, să aibă mai multă grijă pentru că pacienţii acum sunt mult mai informaţi. Lumea este mult mai informată şi nu vor mai avea… le va fi mult mai frică, vor avea mult mai multă grijă de ce fac, de ce spun, cum se poartă cu pacienţii… Asta sper ca se va întâmpla.

România Curată: Da. Şi oricum se pune o presiune publică pe sistem.

Camelia Roiu: Exact, se trezesc totuşi, eu simt că se trezesc. Poate sună patetic , dar eu simt că se trezesc nişte conştiinţe. Lumea are nevoie de modele. Da, şi eu când l-am văzut pe Marian Godină (poliţistul brașovean care a făcut publice lucruri în neregulă din poliţie – n.R.C.) la TV, mi-a crescut inima de bucurie că mai sunt şi alţii ca mine.

România Curată: Aţi spus că nu mai suportaţi toată această minciună care vă înconjura. Dar ceilalţi din spital, ceilalţi de ce tac, de ce se complac?

Camelia Roiu: La noi e un adevăr trist. Ştiţi că acum doi ani a fost procesul acela cu silicoanele, cu chirurgii (ancheta penală de la Spitalul de Arşi în care mai mulţi medici au fost puşi sub acuzare pentru luare de mită şi folosirea resurselor spitalului pentru operaţii private de reconstrucţie a sânilor – n.R.C.). Majoritatea, foarte mulţi au procese penale. O parte. Altă parte sunt turnătorii celor care sunt în proces acum. Alţii au nevoie de un loc de muncă stabil, de o anumită siguranţă. Mulţi recunosc, eu sunt convinsă, ei recunosc în sinea lor, în sufletul lor, ei recunosc ceea ce spun eu şi îmi dau dreptate, poate că ei au un instinct de conservare mult mai bun decât al meu, se protejează mult mai bine. Iar sistemul ne-a dezumanizat, ne-a abrutizat, nu mai trăim să ne facem bine meseria, să fim satisfăcuţi că ne trăiesc pacienţii. Contează foarte mult banul şi altfel de interese.

Situaţia s-a degradat de-a lungul anilor. Nu se murea… nu se murea chiar aşa. Dar de prin 2009 – 2010 a fost un dezastru total. Şi Colectivul a fost explozia.

România Curată: Sunteţi de 16 ani la Spitalul de Arşi. În toţi aceşti ani aţi mai simţit nevoia să semnalaţi anumite lucruri, să le numiţi?

Camelia Roiu: Dacă eu le atrăgeam atenţia despre un pacient: “operează-l sau vezi că nu e bine sau hai să facem ceva” – o luau ca pe un afront personal, ca şi când i-aş fi agresat. Ori pe mine m-a interesat doar pacientul, lucrul ăsta nu le-a convenit.

România Curată: Deci le-aţi semnalat din interior colegilor ceea ce vi se părea în neregulă.

Camelia Roiu: Da, şi de aceea am devenit incomodă.

România Curată: Dar public aţi mai ieşit vreodată?

Camelia Roiu: Nu. În 2010, mi-au făcut un fel de comisie în spital pentru că semnalasem nişte greşeli profesionale.

România Curată: Cui? Conducerii?

Camelia Roiu: Nu conducerii, medicului respectiv. Şi medicul respectiv când a ajuns manager a considerat că trebuie să mi-o plătească.

România Curată: Public aţi decis să ieşiţi abia după Colectiv. De ce anume?

Camelia Roiu: Situaţia s-a degradat de-a lungul anilor. Nu se murea… nu se murea chiar aşa. Dar de prin 2009 – 2010 a fost un dezastru total. Şi Colectivul a fost explozia.

România Curată: Şi pentru dvs.

Camelia Roiu: Şi pentru mine.

România Curată: Spuneaţi că oamenii se complac şi se dezumanizează în sistemul medical.

Camelia Roiu: La noi în secţie, de ceva vreme, asistentele nu le mai spun pe nume pacienţilor. Avem 5 saloane de exemplu şi sunt paturi la uşă, la geam. Ele le spun aşa: 5 uşă, 2 geam, 3 perete. Am încercat să le înţeleg. E un mecanism psihologic de protecţie. Dacă le spui pe nume, încep să te identifici cu ei, să te implici emoţional şi asta îţi face şi rău. Doar că pentru pacienţi nu e bine. Eu am încercat de fiecare dată să le spun pe nume numai ca să se simtă mai bine, să simtă un fel de siguranţă şi de protecţie, să stabileşti o legătură cu ei pentru că asta îi ajută. Psihicul îi ajută şi în vindecarea bolii.

”Ei spun că sunt o nebună care vrea să distrugă spitalul”

România Curată: Colegii dvs cum vă privesc? Cum se uită la dvs?

Camelia Roiu: E oribil. Sunt aşa… ca ciumată. Unora le e frică, alţii mai că m-ar omorî. E foarte greu de dus. Ei spun că sunt o nebună care vrea să distrugă spitalul. Dar eu mi-am asumat. Părerea mea despre mine contează mai mult, important este ca eu să fiu împăcată cu mine.

România Curată: Dar care e părerea dvs despre dvs?

Camelia Roiu: Despre mine?

România Curată: Da.

Camelia Roiu: Sunt un profesionist care încearcă să îşi facă meseria cât mai bine şi care nu vrea să mai participe la un asemenea compromis, la cinismul ăsta monstruos în care a ajuns sistemul.

România Curată: De ce nu mai vrea să participe?

Camelia Roiu: Probabil am ajuns la o limită peste care nu mai am cum să trec. A fost o perioadă în care am supravieţuit doar din activitatea mea în privat. Şi din disperare am zis: plec în Franţa. Am fost plecată un pic în Franţa şi am văzut acolo diferenţa enormă între ce înseamnă un sistem civilizat de sănătate şi ce este aici.

România Curată: Când aţi fost în Franţa şi cât aţi lucrat acolo?

Camelia Roiu: Acum vreo doi ani. Două luni am stat în sudul Franţei, la Orange. Am stat o perioadă, dar nu am reuşit să mă adaptez pentru că era presiunea foarte mare, erau xenofobi, asistentele erau foarte agresive. Am nimerit într-un loc în care nu mă puteam dezvolta. Şi nu eram atât de disperată ca să îndur o perioadă şi să mă integrez în lumea lor. Şi m-am întors.

România Curată: Aţi lucrat şi în privat aici în România. Când, unde?

Camelia Roiu: Aveam mai multe colaborări. Anul trecut mi s-a propus să părăsesc sistemul de stat, tocmai anul trecut, prin ianuarie, să lucrez cu normă întreagă în privat. Mi-era foarte bine (râde) din punct de vedere financiar, doar că mă limitam profesional.

România Curată: Adică?

Camelia Roiu: Adică făceam anestezii, spre exemplu, în fertilizări, la puncţii ovariene. Şi m-am simţit destul de limitată şi am zis că nu vreau asta chiar dacă am bani, chiar dacă am linişte şi am renunţat.

România Curată: Aici, în acest spital de stat, consideraţi că v-aţi putea face meseria?

Camelia Roiu: În condiţii normale, da. Mie chiar îmi place ce fac.

România Curată: Ce v-a determinat să daţi la Medicină?

Camelia Roiu: Pe vremea lui Ceauşescu nu erau foarte multe opţiuni. Erau Drept, Medicină, Politehnică, ASE şi Universitate.

România Curată: Şi de ce nu aţi dat la Politehnică?

Camelia Roiu: (râde) Nu ştiu dacă mi s-a indus din familie, aşa indirect. Mi-a murit şi bunica, mi-a murit şi un văr destul de tânăr şi poate atunci în mintea mea am zis trebuie să fac medicina. Însă nu va pot spune care a fost de fapt motivaţia, poate aşa a fost să fie.

”Nu a venit nimeni să spună: ştii, eu nu te pot sprijini public, dar sunt de acord cu ce ai făcut”

România Curată: Sunteţi o fire sociabilă, vă înţelegeţi bine cu colegii, cu ceilalţi din jur?

Camelia Roiu: Nu sunt deloc superficială. Dezvolt o relaţie doar în momentul în care simt că omul de lângă mine este de încredere. Nu mă pierd aşa în tot felul de relaţii pentru că eu sunt foarte corectă, onestă în prietenii şi asta cer şi de la ceilalţi. Nu sunt aşa o expansivă.

România Curată: Aţi devenit ceea ce se numeşte avertizor de integritate, whistleblower. 

Camelia Roiu: Am aflat şi eu (râde), da.

România Curată: Vă pare rău?

Camelia Roiu: Nu.

România Curată: Dar credeţi că o să vă pară vreodată rău, că o să ajungeţi să vă pară rău?

Camelia Roiu: Nu. După dezvăluiri am trecut prin toate emoţiile posibile, m-am simţit vinovată. M-am gândit „Doamne, dacă ajunge cineva în puşcărie din cauza mea, dacă am făcut rău cuiva?”. M-au năpădit toate emoţiile. Acum m-am mai calmat, m-am mai liniştit, văd altfel lucrurile. Evident că nu regret, doar că sacrificiul a fost foarte mare, mi-e foarte, foarte greu. Sunt la un pas să îmi compromit profesia, viaţa, liniştea.

România Curată: A fost vreun coleg, vreun medic, vreo asistentă care, măcar în particular, între patru ochi, trecând pe un hol, v-a sprijinit, v-a făcut un semn de susţinere, v-a încurajat? E măcar vreun om din acel spital care v-a dat un semn de susţinere?

Camelia Roiu: Da, doctoriţa cu care lucrez în privat. Chiar m-a emoţionat şi m-a ajutat.

România Curată: Doar ea?

Camelia Roiu: Doar ea. Altcineva nu. Unii m-au făcut războinică, dar nu a venit nimeni să spună: ”ştii, eu nu te pot sprijini public, dar sunt de acord cu ce ai făcut”. Niciunul. Au mai fost în schimb asistente care mi-au zis: ”doamna doctor, aţi făcut foarte bine, dar doctori”…

România Curată: Cam câte asistente?

Camelia Roiu: Ei, numărate aşa pe degete (râde). Infirmiere şi asistente.

România Curată: Colegii ce spun despre dvs?

Camelia Roiu: Că vreau să distrug spitalul.

România Curată: Şi nu e aşa?

Camelia Roiu: Dimpotrivă, eu chiar le-am şi spus că nu am vrut să fac rău colegilor mei, în niciun caz. Eu vreau condiţii mai bune şi pentru noi, şi pentru pacienţii noştri. Deşi uneori mă consider aparent rea, eu sunt un om bun, să ştiţi, şi bunătatea asta tot de la bunica am moştenit-o. Chiar ajut pe oricine, îi ajut şi pe duşmanii mei.

România Curată: De ce spuneţi că sunteţi aparent rea? Aşa sunteţi percepută?

Camelia Roiu: Da, aşa sunt percepută, însă toată lumea ştie că de fapt e aparenţă. Poate şi din nevoia de a mă proteja cumva de exterior sau de agresiunile din exterior. Nu îmi place de niciun fel să fiu călcată în picioare.

România Curată: Şi la spital aţi simţit că sunteţi călcată în picioare?

Camelia Roiu: Daa. Eu am fost în ultima vreme împiedicată să îmi fac meseria.

RC: Poate să fie o răzbunare, o poliţă plătită din partea dvs?

Camelia Roiu: A, nu, nu are nicio legătură. Eu am spus că nu sunt filtre la duş, la sala de operaţii, că e piocianic rezistent la tot, că se moare de infecţii, eu asta am spus, nu m-am dus la Tolontan să îi spun ”ştii că mă bate Stănculea sau Niţescu” (şefii de la Spitalul de Arși – n.R.C.)!

Îmi văd viitorul doar cu un spital modular, nou-nouţ, pus în curtea unui spital pluridisciplinar şi să o luăm de la capăt cu alţi şefi, alţi manageri, alţi oameni cărora într-adevăr să le pese.

România Curată: Familia, părinţii vă sprijină sau dimpotrivă vă spun că aţi greşit, le e teamă?

Camelia Roiu: Le e teamă pentru mine. Dar sunt şi mândri că îi sună lumea, îi recunoaşte lumea, îi felicită.

România Curată: Cine aţi simţit că vă susţine în tot acest demers?

Camelia Roiu: Am o singură persoană foarte dragă care m-a susţinut.

România Curată: Ne puteţi spune cine e?

Camelia Roiu: Nu.

România Curată: Cum vedeţi deznodământul acestei poveşti în care aţi intrat? Credeţi că se vor găsi soluţii pentru Spitalul de Arşi, pentru pacienţi?

Camelia Roiu: Eu simt că e un început. Soluţii pentru spital nu văd la momentul ăsta. Eu i-am sugerat o soluţie domnului ministru, un alt spital.

România Curată:Cum vă vedeţi viitorul dvs. după tot?

Camelia Roiu: O să îmi iau o lună de concediu în care o să mă gândesc foarte serios ce e de făcut. O să iau în calcul şi posibilitatea să plec din ţară.

România Curată: Nu vă vedeţi viitorul şi aici la Spitalul de Arşi?

Camelia Roiu: Îmi văd viitorul doar cu un spital modular, nou-nouţ, pus în curtea unui spital pluridisciplinar şi să o luăm de la capăt cu alţi şefi, alţi manageri, alţi oameni cărora într-adevăr să le pese.

România Curată: V-ar tenta să ieşiţi din profesie, de exemplu să candidaţi, să intraţi în politică?

Camelia Roiu: Politica ne-a distrus, eu nu mai cred în politică.

România Curată: Dar să ieşiţi din profesie?

Camelia Roiu: M-am gândit (râde). Râdeam cu nişte ziarişti, de exemplu, să mă fac jurnalist de investigaţie în sănătate. Glumesc, desigur. M-am gândit şi la asta că va trebui să îmi schimb meseria, dar nu mă văd făcând altceva.

***

Citește și:

Ce a pățit Camelia Roiu, medicul care a filmat viermii de la Spitalul de Arși: ”Am fost convocată în două comisii de disciplină”

Mihai Goțiu: EU SUNT CAMELIA! Trei motive să apărăm medicul de la Spitalul de Arși de contraatacul viermălăilor din sistem

Semnează AICI (click) petiția prin care se solicită protejarea Cameliei Roiu