Mihai Goțiu

EXCLUSIV: Cine e Dan, primul român care a votat în turul II, și al cărui mesaj din Noua Zeelandă a ajuns ieri la sute de mii de oameni, motivându-i

”E 1-0! Mândru că sunt român. De fapt sunt mândru că sunt primul român din lumea asta care are șansa și privilegiul de a nu vota cu simbolul perfect al hoției, corupției, minciunii, arogantei, anormalului”. Așa a început votarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, la Antipozi, în Noua Zeelandă. Dan, cel care a ținut să fie primul român care votează (datorită ”avantajului” fusului orar) e clujean și face parte din primul grup de prieteni pe care mi l-am făcut când, în urmă cu peste 20 de ani, am ajuns student la Cluj. Dan era student la Institutul de Arte (devenită între timp Universitatea de Artă și Design), și încă din studenție (pe la jumătatea anilor 90) a încercat să pună pe picioare o afacere, o firmă de publicitate. Nu pentru a se îmbogăți peste noapte, ci pentru a-și exercita profesioa de designer, pentru care studia. O vreme a mers, până când în domeniu au apărut ”greii”, cei dispuși să accepte ”regulile jocului” (sponsorizări către ”cine trebuie”, folosirea firmelor de publicitate ca intermediari de șpagă ș.a.m.d.).

După ce a plecat în Noua Zeelandă, noroc cu internetul, că mai vedeam ce face pe acolo. Vara ne mai întâlneam prin Cluj sau pe la FânFest. Anul trecut, când cu protestele pentru Roșia Montană, și-a amânat de mai multe ori plecarea în Noua Zeelandă. Pentru că nu vroia să piardă ceea ce se întâmpla. Când în mesajul de aseară (în România, de dimineață la Auckland) spune că vrea să se întoarcă acasă, ”într-un loc cu mari probleme, dar care afla pe drumul bun”, nu la economie se referă, ci tocmai la trezirea societății civile pe care a trăit-o anul trecut în Cluj.

O trezire pe care am văzut-o, din nou, la sfârșitul acestei săptămâni în multe orașe din România, dar și la primele ore ale dimineții la Paris, Torino, Munchen, Londra și în alte locuri unde cozi de sute (sau chiar peste o mie) de persoane care vor să voteze s-au format încă de la deschiderea secțiilor. Nu trebuie să așteptăm ora 21.00 pentru a înțelege că e, practic, imposibil, ca situația de săptămâna trecută să nu se repete și mii, zeci de mii de cetățeni români din toată diaspora să nu poată să voteze. Nu mai vreau să enumăr acum toate dovezile care arată, dincolo de orice dubiu, că blocarea votului din diaspora nu a fost cauzată doar din indolență sau incompetență, ci cu rea-voință. E un lucru care contează mai puțin acum, în acest moment, în aceste ore. Pentru că avem o singură posibilitate să-i ajutăm, să fim solidari cu ei și, de ce nu, să-i răzbunăm. E foarte simplu: votăm (eu am făcut-o deja). Pentru fiecare vot blocat afară, putem vota nu cinci (cum a fost mobilizarea), ci zece, douăzeci sau, de ce nu, o sută în țară. Secțiile de vot sunt la câteva sute de metri de noi, nu la sute de kilometri cum se întâmplă în diaspora. Să o facem pentru toți cei care nu o vor putea face în orașele din alte țări.

coroian fotografSă votăm pentru Dan, să-i dăm o șansă să se întoarcă în România nu doar în vizită sau să votăm pentru Alexandru Popescu, cel care a pornit acum două luni din Ploiești să parcurcă peste 3.000 de kilometri pe jos până la Bruxelles pentru a duce la Parlamentul European mesajul că românii nu vor cianură și fracking, și care astăzi (după ce a parcurs peste 2.000 de kilometri din traseu), sper că va putea să voteze la Paris. Și, nu în ultimul rând, să o facem pentru noi. Pentru ca mâine să ne bucurăm împreună, nu să scrășnim din dinți și să ne gândim dacă nu ar fi mai bine să ne facem și noi bagajele.

***

”6.45 am Auckland, New Zealand

E 1-0! Mândru ca sunt român.

De fapt sunt mândru ca sunt primul român din lumea asta care are șansa si privilegiul de a nu vota cu simbolul perfect al hoției, corupției, minciunii, arogantei, anormalului.

Stau în fața secției de votare si ma întreb de ce ma trece scrisul. E disperarea de a ma vedea furat, din nou, de speranța ca țara mea o sa meargă în direcția bună. E disperarea emigrantului care vrea sa aibă șansa de a se întoarce (da, într-un loc cu mari probleme, dar care se afla pe drumul bun). Nu vreau sa imi pierd limba, “I Love You” dă bine numai in filme. Nu vreau să o mai văd pe mama plângând atunci cand plec. Nu mai vreau atacurile de panică în dimineața plecării. Nu mai vreau să mă simt un ticălos care alege bunăstarea si casa pe malul marii in favoarea prietenilor de o viața, Clujului, familiei… Nu “vreau o țara ca afara”. Vreau doar un pic de normalitate si certitudinea ca nu ne îndreptam din nou in direcția greșita. Bunăstarea va veni, probabil, prea târziu pentru noi, dar sunt dispus sa renunț in favoarea unui trai decent.
Gata, hai ca-s melodramatic. Nu fiți tâmpiți, mergeți la vot.”

Mesajul lui Dan Coroian-Vlad, primul român care a votat astăzi, la o secție de vot din Auckland, Noua Zeelandă

coroian coroian si caprioarele coroian si copiii coroian si soimiiFoto: Facebook (profilul lui Dan Coroian-Vlad)

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “EXCLUSIV: Cine e Dan, primul român care a votat în turul II, și al cărui mesaj din Noua Zeelandă a ajuns ieri la sute de mii de oameni, motivându-i

  1. Bujor Boloni

    Am votat Dane .Am aceleasi gindurii si suferinte ca si tine in US de peste 20 de ani si sint si voi fi mindru vesnic ca sint ROMAN. Sa fie drept si cinstit votul pt ca ROMANIA SI ROMANI au suferit destul.Toti cei din jurul meu si din Brasov au acelasi gind

    Reply
  2. voda stefan

    Respect Dane!!!! Respect pentru toti concetatenii din diaspora care ne dau o lectie (binemeritata, dealtfel) de patriotism!!!

    Reply
  3. corina gabriela nicola

    Multumim Dane!!! Pentru lectia de viata care ne-o dai, suntem alaturi de tine!!! Sunt multi Horia, Closca si Crisani raspanditi prin lume, dar uniti suntem in stare sa mutam muntii din loc.SA NU UITAM NICIODATA UNDE NE SUNT RADACINILE.Respect

    Reply
  4. Paul

    Eu si multi din generatia mea,Dane,am votat ca tine,pentru tine si pentru toti tinerii din Romania,leaganul existentei noastre.Nu a fost un act de curaj,a fost o datorie,o recunostinta pentru mobilizarea generala a tinerilor in turul 2 de scrutin,cand Romania a fost revigorata,motiv de justificata mandrie pentru noi.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *