Europa: Marile pericole rămân

În România continuă să se manifeste marile pericole pe care președintele Iohannis le subliniase foarte bine în programul său electoral din 2014, dar pe care, între timp, pare să le fi dat uitării.

EU Gipfel 60 Jahre EU-Kommissionsgebäude Berlaymont in Brüssel (DW/B. Riegert)

Ultimele zile ne-au oferit o imagine cel puțin ciudată despre problema Europei. Președintele Iohannis întors de la Roma a făcut câteva declarații optimiste și liniștitoare ca și cum ar fi spus: ”gata, pericolul a trecut, nu vor fi două viteze, iar noi vom rămâne pe mai departe în sânul Europei protectoare”. Nu vom intra în disputa inutilă legată de interpretarea Declarației de la Roma. E neîndoielnic că tocmai vitezele diferite au fost consacrate la Roma. O dovada ar fi și declarația cancelarului Angela Merkel, care spunea în fața presei: ”O Europă cu mai multe viteze nu înseamnă deloc că nu va exista o Europa comună pentru toți”. Prin urmare depinde pe ce vrei să pui accentul: pe diferența de viteze sau pe unitate. Desigur nici președintele Iohannis nu se înșală de vreme ce separația dintre statele membre ar fi putut fi, teoretic, mai apăsată. Reprezentanta Poloniei, bunăoară, amenințase că nu va semna dacă nu vor fi incluse și pasaje mai prietenoase.

Dar cu siguranță că președintele României știe foarte bine ce s-a petrecut la Roma, atâta doar că îi place să arboreze aerul acesta patern al celui care dă încredere, risipind temerile. Și pare încântat să păstreze un aer ușor misterios cu trimiteri doar aluzive la unii sau alții, fără să spună nimic precis. Aici se află o problemă românească mai veche: publicul este pur și simplu infantilizat prin stilul acestor comunicări lacunare și reduse la ”esențial”. Dar ce înseamnă esențial? Înseamnă ceea ce este convenabil pentru liderii politici ai momentului. De exemplu, pentru președintele Iohannis este important să dea impresia că a reușit să înlăture ”un pericol” care ar fi planat asupra României sub forma unei excluderi sau marginalizări.

Uimitor este că tactica aceasta chiar funcționează. După o săptămână de îngrijorări și alerte, presa românească s-a calmat subit și s-a întors mulțumită la preocupările sale obișnuite. Dar așa cum căutasem să explicăm încă de săptămâna trecută, pericolul a fost și continuă să fie mai curând o chestiune subiectivă, de percepție. În plus percepția aceasta a fost dinadins încurajată și de anumite cercuri occidentale cu scopul de a statornici niște raporturi de forțe. Îngrijorați că vor fi ”excluși”, cei din Est s-ar putea arăta pe viitor mai concilianți. De pildă, dacă din cauza esticilor, Cei 28 (acum 27) nu s-au pus de acord în chestiunea repartizării automate a refugiaților, ”nucleul dur” al Uniunii va avea de aici înainte inițiative separate, pe care ceilalți nu vor mai putea să le critice. Ca să nu mai spunem că zona euro are motive cât se poate de legitime ca să-și armonizeze practicile fiscale fără să dea socoteală în fața celorlalți. E chiar ciudat că esticii din Parlamentul european se plânseseră cu ocazia unei dezbateri despre viitorul Europei că nu vor avea decât drept de vot consultativ pe tematica euro. Dar s-ar putea și altfel?  Din moment ce nu participi la relațiile create de moneda comună, de ce ai pretinde să participi la decizie?

Prin urmare ”Europa cu două viteze” a fost un obiectiv al țărilor occidentale care se trage cel puțin din necesitatea administrării monedei comune, dar a fost și o strategie de negociere cu noii veniți. A fost o spaimă puțin amplificată așa cum fac patronatele atunci când încearcă să impună sindicatelor anumite reforme. În primă instanță se propune un plan de concedieri masive după care, la protestele sindicale, se concede ca toată lumea să rămână cu condiția să câștige mai puțin. Așa a fost și la Roma, s-a impus în cele din urmă ”un compromis” pe care toată lumea lumea îl acceptă mulțumită măcar că ”pericolul a trecut”.

Estimp pericolele reale rămân la fel de amenințătoare, atât în planul mare al Uniunii cât și pe plan național. Moneda comună rămâne fragilă, revolta popoarelor împotriva conducerii nedemocratice de la Bruxelles se acutizează, migrația a rămas o problemă neclarificată în fondul ei și de aceea mereu problematică, relațiile cu SUA și cu Rusia nu mai sunt motive de unitate, ci, mai curând, de diviziune. Iar la noi, continuă să se manifeste marile pericole pe care președintele Iohannis le subliniase foarte bine în programul său electoral din 2014, dar pe care, din păcate, le-a uitat: demografia în recesiune, migrația forței de muncă, lipsa solidarității, o agricultură sub potențial, un sistem de educație care reproduce înapoierea și sărăcia. Acestea sunt adevăratele pericole care planează deasupra capetelor noastre și pe care niciun exercițiu retoric nu le poate risipi.

Text publicat de Deutsche Welle


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *