Eternul si fascinantul ICR

Imediat după ce a ajuns la putere, în ianuarie 2005, Traian Băsescu l-a destituit pe președintele Institutului Cultural Român (ICR), Augustin Buzura, cel care avusese ideea (discutabilă) de a fonda o instituție publică de promovare a României în străinătate (ca să nu ne lăsăm mai prejos de unguri). După ce a obținut majoritatea în Parlament în 2012 (recuperîndu-și traseiștii pierduți), și s-a convins de sprijinul său popular în alegerile locale, USL a trecut în subordinea Senatului ICR, cu intenția de a destitui pe cel numit de Băsescu, Patapievici și echipa sa. O nouă majoritate ad-hoc, pe spinarea PNL l-a destituit acum pe succesorul lui Patapievici, Andrei Marga, probabil cel mai slab din seria de directori ai ICR. Cînd Patapievici trebuia destituit, dl. Ponta a afirmat că instituția era prea politizată. La fel a afirmat acum dl. Băsescu, cînd comisiile de cultură l-au dat afară pe dl. Marga sub un pretext hilar (nu că a colaborat cu Securitatea, sau că și-a publicat propria carte și a expus inocentul oraș Tg. Jiu la poeți suprareliști, spre cîștigul nimănui). Ce să mai vorbim, politizarea altora e o mare problemă.
Întrebarea care se pune este însă alta. Poate ICR fi altfel decît politizat, avînd în vedere că misiunea sa e de a promova imaginea României în străinătate, prin cultura sa, dar nu numai? A fost inițial fondat prin hotărîre de guvern, fără nici o consultare, că poate se găseau voturi contra (eu am scris contra în 1990, că era o instituție menită să spele imaginea dlui lliescu de mineri, dar că nu va reuși). Cînd, în 2012 ne-am opus deciziei guvernului Ponta 1 de a-l trece în subordinea Senatului nu am făcut-o că îl credeam mai imparțial pe dl. Băsescu, ci pentru că am vrut să introducem ideea că oamenii de cultură, și nu Senatul sau Președinția sau Guvernul sînt principalii acționari ai ICR, și ideea a avut aprobarea multor oameni din ambele tabere politice, ca și a profesorului Iancu, Avocatul Poporului. Am construit, ca atare, contestația la ordonanța ICR pe ideea că exact comunitatea interesată nu fusese consultată, și caracterul de urgență fusese invocat special ca, odată în plus, exact beneficiarii ICR, ca și agenții săi de imagine, oamenii de cultură, să fie excluși.

Dar logica noastră constituțională nu s-a potrivit cu cea a Curții Constituționale, care a decis că guvernul a fost justificat în interes național să ia această decizie de urgență și că nu exista dreptul la consultare. Cu alte cuvinte, și invocarea interesului național este grăitoare, ICR este, prin definiția sa, o instituție de promovat imaginea națiunii, nu operele culturale individuale, aparține statului, nu creatorilor. Asta e părerea CCR și or ști ei legea. Și statul, vorba aceea, la noi e politizat, că acesta e stadiul său istoric, deci totul e cum ar trebui să fie, și cine intră în treaba asta și caută numiri la ICR să se aștepte la ce primește, șuturi politice. Cred că ne-am învățat toți lecția, chiar și eu, care nu am nici o legătură, că atunci cînd am propus să alegem directori prin concurs deschis m-am izbit de un refuz net, iar atunci cînd mi-am permis să critic risipa pe clădiri ineficiente și personal care își face de lucru, că nu are, am primit replici dure chiar de la cei pe care-i apărasem.

Nu doar felul în care sînt destituiți și numiți oamenii atestă caracterul politic al ICR. Ci și bugetul: Tăriceanu, de cum a aflat că gașca de la ICR e cu Băsescu, le-a tăiat bugetul. Boc, în plină austeritate, cînd închidea spitale și tăia alocații pentru copiii cu sindrom Down l-a crescut spectaculos. Bugetul ICR nu se va face niciodată pe vreo raționalitate oarecare, doar pe conexiunea politică din acel moment. E favorabilă? Sînt bani. E nefavorabiă? Se taie. Nu contează ce pică la pachet. Fiind o instituție de acest gen, regulile bugetare sînt oricum un coșmar pentru artiștii care au de a face cu ICR. Cred că sînt și azi cazuri în care ICR vrea să ducă artiști famelici în justiție să recupeze diurne prost gîndite. Pur și simplu această legislație nu e făcută să promoveze activități flexibile artistice.

Cît despre politizarea activității, ea e acolo prin definiție și nu poți scăpa de ea. Buzura spăla pe Iliescu de mineri (nu avea monopolul, desigur). Marga primise ordinul explicit să recruteze ambasadori culturali să spele imaginea liderilor USL prin presa străină. Cît despre Băsescu, am anulat integral participarea mea la seria de evenimente comemorative Ghiță Ionescu la LSE, că îmi era penibil să fiu unicul om legat de Ghiță Ionescu într-o serie de evenimente de promovare a regimului Băsescu, culminînd cu un discurs al șefului statului (foarte inadecvat, centrat pe autori care nu erau agreați de Ghiță). Ionescu, cel mai mare politolog român din secolul XX (mort în 1996) fusese consilierul regelui Mihai, pe care îl admira pentru rezistența anticomunistă. Dacă ar fi citit Comunismul în România, și azi manualul cel mai citat pe această temă, Băsescu nu ajungea poate nașul lui Lambrino cel mic și un apărător al lui Ion Antonescu pe la televiziuni, dar una e să profiți de memoria omului pe banii ICR și să îți faci imagine proprie, și alta să pui mîna pe carte. Desigur, se poate spune că nu Patapievici era agentul principal în această propagandă, ci Vladimir Tismăneanu, dar tot aia este. Zeci de texte logoreice cu multe referințe și autoreferințe ale lui Volo nu vor schimba acest fapt. Motivul pentru care unii scriu o sută de texte despre Marga și ICR și zero texte despre probleme din cauza cărora țara chiar are de suferit e clar, interesul propriu al intelectualilor trebuie să fie și al țării, altele nu contează.

Era să uit serviciile secrete, totdeauna gata să dea și ele o mînă de ajutor la promovarea imaginii externe, destul de stîngaci pe alocuri (vă aduceți aminte cînd sub regimul Baconschi-MAE, MRU-SIE e fost un așa zis diplomat de al nostru umflat de FSB că încerca să cumpere de la unul de al lor informații secrete despre Transnistria, lîngă rafturile cu sardele ale unui supermarket din Moscova). În continuare, o bună parte din zona noastră diplomatică, de diplomație culturală ba chiar și de studenți români în străinătate e reprezentată de agenți de influență ai SIE, uneori chiar agenți de-a binelea, care îsi rotunjesc bursele prin sume modice și apără regimul de la București pe internet și scriind la rubrica scrisori de la ziare occidentale. La schimbările de regim rămîn cam în aer (vedeți cîți au dispărut din paginile acestui cotidian de la precedentele alegeri), că bugetul se reorientează, dar fac și ei ce pot între timp. Și banii din afacerile serviciilor servesc la promovarea țării, vezi institutul Cantemir de la Oxford, fondat printr- fundație înscrisă la Londra din bani românești, din păcate ușor de trasat la un mare proces de evaziune fiscală, unde statul acceptă să fie amînat de vreo zece ani. Din dividendele establishmentului securist de afaceri se mai promovează cultura română între timp din greu, la Oxford și unde mai dă Dumnezeu. Aoleo, fac versuri, e cazul să mă opresc.

Pe scurt, la acest gen de definiție constituțională și legală și la acest istoric al antreprenoriatului din această zonă altceva decît o instituție care mai face și ceva bun între două inutilități scumpe și partizane nu are cum să iasă. Mai bine o lăsăm baltă, nu avem nevoie în această formă de promovarea României în străinătate. Deși intelectualii noștri de dreapta beștelesc mereu stînga occidentală, vă asigur că aceea e mult mai eficientă să apere pe țiganii noștri de atacurile rasiste de acolo decît o facem noi, cărora nici nu ne pasă de e
i decît ca să ne delimităm. La incidentul cu frate-meu prezentat drept cerșetor pe Canal Plus la Cannes au răspuns foarte bine mai mulți francezi de stînga, fără banii ICR, pur și simplu că sînt buni, corecți, generoși și dușmani ai rasismului. Nu era nevoie și de răspunsul nostru, care risca disproporția și gafele. Să lăsăm pe diplomații de profesie să se ocupe ei cu imaginea țării.

În ce privește promovarea culturii, aici e altă discuție. Dnii Ponta-Barbu nu au fost buni cu cultura, au dispărut mai multe surse de finanțare, se dau aprobări de demolări pentru care eu aș ieși în stradă să fiu la București, etc. Dacă lăsăm la o parte șezătorile în limba română pentru românii de peste hotare, pe care le consider o risipă de bani, și vilele de prestigiu pe care după aceea ne chinuim să le punem pe harta capitalelor, că tot doar exilații noștri le calcă, e cu totul justificat să sprijini artiști de toate orientările, mai ales dacă au confirmare externă (și să nu îi mai sprijini dacă nu o găsesc decît în Azerbaijan și cu prețul limbilor date dictatorilor locali, ca dl. Gârbea, adjunctul dlui Marga). Avem pictori, dansatori, regizori, muzicieni demni de tot sprijinul. Pentru ei ar trebui reorganizat Fondul Cultural Național (și finanțat), care să aibă o componentă externă, cu alte reguli de finanțare (se pot contracta agenți străini ca să scăpăm noi de birocrație și să avem intrări mai bune) și cu jurii cît mai diverse, cum era, spre cinstea lui Patapievici, Mihăieș și Radu, la ICR pe vremea lor, astfel că nimeni nu a pierdut vreun grant din motive de orientare politică. Și artiștii să se vîndă pe sine neîngrădit, nu ideea de națiune a vreunui politician, asta fac ei mai bine și cu asta aduc profit țării, nu am auzit pe nimeni să spună ce mizerabilă țară sîntem că așa o arată Puiu și Mungiu în filmele lor, decît pe forumurile românești necenzurate. Am auzit în Occident doar oameni spunînd ce excelenți sînt românii la capitolul film – și asta vrem. Asta e promovarea culturală, implicit și națională, nu națională mai întîi, că aia nu mai e culturală.


Recomandări

5 thoughts on “Eternul si fascinantul ICR

  1. George P

    Nu am priceput niciodata de ce o (amarita in fond) de institutie trebuie musai ,,contolata”, ,,tutelata” de XYZ.

    Am dat cuiva o tema, sa afle de cine sunt controlate, tutelate si sa compare si ,,Misiunea” unor omolog ca Goethe-Institut, Cervantes, British Council, Alliance française, Svenska Institutet, you name it…

    Toate acestea au saituri moderne si bine documentate, dar scutite de pompozitate.

    O nota buna totusi pentru ICR Stockholm care cu discretie si modestie are activitate. Toti, suedezi, români, participa cu placere la actiunile lor. E bine, e rau, cu ICR-uri? Habar n-am. Ca un egoist ce sunt daca mai vad un film românesc pe gratis sau pe Herta M etc la ICR Stockholm mi se pare ca e de bine.

    Reply
  2. Laura

    Eu cred ca o institutie de tip ICR nu se justifica pentru o tara de marimea / puterea ecomica / soft power-ul Romaniei. Nu se justifica nici strategic, nu se justifica nici prin structura diasporei, nici macar ca instrument cultural nu prea ii vad rostul, pentru ca mai mult introduce distorsiuni. Asa ca o solutie foarte rationala ar fi sa se desfinteze … O alta solutie, poate, ar fi sa se mearga pe cooperare europeana si sa se infinteze un Institut Cultural comun pentru Bulgaria, Romania, Lithuania, Solvenia, etc – tari mici si cu audienta culturala mica – macar se realizeaza ceva economies of scale…

    Reply
  3. silicon_v

    Laura 2013-06-20
    Eu cred ca o institutie de tip ICR nu se justifica pentru o tara de marimea / puterea ecomica / soft power-ul Romaniei

    Doamna, Romania a ajuns pe locul 15 privind soft power-ul in grupul tarilor emergente. Nu e rau deloc. Poate nu realizati care sunt avantajele pe termen lung.

    Iar cu puterea economica nu prea bate: bugetul ICR reprezinta 0,025% din bugetul statului roman. Adica a 4000-a parte din buget.

    Reply
  4. CAMATARUL

    ICR este o vaca laptoasa si buna de muls. MARGA nu a fost de acord ca laptele sa ajunga la PNL de unde pretinsul viitor presedinte Antonescu sa-l foloseasca pt campania sa electorala. Daca se face o analiza riguroasa IN SPATIUL PUBLIC se poate constata ca, POLITICIENII pnl-isti de la Autorităţii de Supraveghere Financiară si primarii PNL -isti au sistat lucrarile pt anveloparea blocurilor ca sa stranga fonduri- FRAUDATE pt campania presepusului viitor presedinte al Ro, asta da MAFIE STATALA…..

    Reply
  5. Busuioc Florin

    Doamna Mungiu,cu tot respectul pe care vi-l port,nu va vad bine:Vine Ponta presedinte,si atunci veti vedea adevarata catastrofa care s-a abatut asupra Romaniei in general,si, in particular, asupra dvs!
    Domna Mungiu,sunteti cine sunteti,dar tocmai d’aia,lasati-o balta,ori si mai bine,treceti in tabara de tip Beligan,inca idolul nostru,si nu numai dansul.Daca nu puteti,nu stiti sa flatati,sa periati,sa adulati,stati deoparte,macar 4,5 ani,pana cand aceasta natiune,nu se va lamuri,asta n-a facut-o nicioda in istorie,dar ii va ajunge cutitul in maduva.Zic maduva, pentruca acum are deja cutitul la os,dar il aplauda,chiar in delir pe Plagiator,pentru un ,,mic” si o bere electorala.
    Doamna Mungiu,sunt inginer,am fost unul din pilonii elefctrificarii,nu la varf,ci jos la lucrari.Si cand aud mai ieri un culeg de generatie ,,vreau un roman presedinte bun,rau,plagiator,cum o fi,dar roman!”.Sau ,,casa poporului?O OPOERA care va ramane precum piramidele egiptene!”.Nu ma aventurez sa intru in sfera intelectuala din care,cu cinste faceti parte….Intelectualii au fost si sunt cum sunt.Dar noi.poporul,noi ne-am tampit,macar pentru o perioada.
    Doamna Mungiu,va scrie un om,pentru care dvs. si Lucian Boia,reprezinta doua luminite in intunecimea asta care ne-a cuprins.De aceia,va implor,nu intrtri in hora asta,pentruca va vor termina,asa cum l-au terminat pe Iohannes,sau sunt in curs sa-i termine pe Liiceanu , Plesu si Lucian Boia,si inca nu multi din aceiasi categorie.Va rog deci,mai asteptati macar patru,cinci ani.
    Cu multa stima,
    Busuioc Florin

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *