Mihai Goțiu

Este (poate fi) Uniti Salvam miscarea politica asteptata?

Când principala revendicare a unui grup e legată de o legislație mult mai permisivă înființării partidelor și de coborârea pragului electoral se naște o întrebare legitimă: ne aflăm sau nu în fața apariției unei mișcări politice noi? Este demersul comunității Uniți, Salvăm, care a stârnit agitație în ultimele zile, semnalul pentru nașterea unei mișcări politice? Cum au reacționat discursurile de dreapta și cele de stânga la acțiunea Uniți, Salvăm și care ar fi riscurile și avantajele unui partid politic bazat pe asumarea revendicărilor mișcărilor civice

Am scris și am afirmat de mai multe ori că România are nevoie, la ora actuală, atât de o mișcare politică nouă, cât și de o mișcare civică mult mai puternică, activă, informată și care să poată pune presiune (și să negocieze) cu spectrul politic indiferent de componența acestuia (inclusiv cu noua mișcare politică). Cele două linii de acțiune pot (și ar fi de dorit) să se dezvolte în paralel, colaborând, dar fără a se suprapune (în momentul în care mișcarea politică prinde puteri mișcarea civică trebuie să rămână principalul ei critic, principalul factor de presiune și partener de negociere). 

La momentul actual, mișcarea civică e mult mai avansată – și-a constituit rețele de comunicare, este capabilă să susțină campanii majore, deține diferiți centri și poli de coordonare (Salvați Roșia Montană e cel mai vizibil, activ și extins fenomen, a obținut victorii care se pot constitui în exemplu, însă nu e un fenomen singular). Mai mult, mișcarea civică s-a ”externalizat”. În această primăvară am constatat în direct la Viena, Berlin, Praga și, în aceste zile, la Paris, modul în care s-a format și se dezvoltă rețeaua din diaspora. Amsuficiente motive pentru a fi optimist, pentru că extinderea domeniului luptei se aplică uneia dintre cele mai active categorii de cetățeni, aflați până în toamna trecută într-o expectativă letargică profundă sau, în cel mai fericit caz, implicați maxim în bifarea unor acțiuni minimale. Efectele activării (generată tot de cazul Roșia Montană) vor fi vizibile în timp, dar nu sunt greu de anticipat ținând cont că vorba de un grup cu competențe ridicate, sincron cu problematicile occidentale majore și cu acces la resurse financiare mult mai consistente decât cele din România (în acest din urmă caz mă refer la accesul la fondurile publice și/sau private de susținere a mișcărilor civice progresiste). 

Despre dezvoltarea mișcării civice am mai tot scris și voi mai avea ocazia să scriu. Care este, însă, stadiul mișcării politice? Un prim răspuns a venit în aceste zile din partea grupului Uniți Salvăm. Un grup format și el în jurul problemei Roșia Montană, colaborând cât se poate de direct cu Salvați Roșia Montană, cu unii membri activi și în SRM, dar fără a se identifica/suprapune cu SRM. Un grup care a lansat public zilele trecute îndemnul la boicotarea alegerilor europarlamentare din 25 mai și la proteste în aceeași zi. Revendicarea principală a comunității Uniți, Salvăm – relaxarea, facilitarea sau, mai degrabă, deblocarea accesului în politică – indică suficient de vizibil direcția înspre care tinde să evolueze: o nouă mișcare politică (să ceri relaxarea condițiilor de implicare politică fără a utiliza ulterior o eventuală relaxare ar reprezenta un nonsens) . Îmi mențin opinia deja exprimată că forma (boicotul) este o greșeală strategică (argumentele aici ), dar reacțiile stârnite (numărul și diversitatea lor) reprezintă un lucru pozitiv, care relevă nu doar așteptările mari pentru o nouă mișcare politică, ci și faptul că există o masă critică pe baza căreia s-ar putea forma și dezvolta noua mișcare politică. 

Discursul ideologic al dreptei conservatoare și/sau neo-liberale este cel mai agitat (și speriat). Neoliberalii și conservatorii înțeleg cred cel mai bine că nouă mișcare se află în conflict deschis cu valorile și principiile pe care ei le susțin. De aici și tendința de manipulare prin utilizarea argumentului conform căruia boicotul ar avantaja PSD-ul (un argument cât se poate de fals: pe termen scurt, la această tură de alegeri, e posibil ca PSD să obțină unul sau maxim două mandate de europarlamentar în plus, dar, pe termen lung, o mișcare cu un puternic fundament social are toate șansele să rupă în special din bazinului susținătorilor tradiționali ai PSD, cei induși încă în eroare de titulatura social-democrată a partidului, titulatură care nu are însă vreun corespondent în politicile Guvernului Ponta, la fel cum n-a avut nici în politicile Guvernului Năstase). Disperarea dreptei neoliberale e de înțeles, pentru că derivă din frustrarea de a vedea că nemulțumirile privitoare la guvernarea PSD nu se capitalizează în contul propriilor favoriți conform principiului rotației, care constă sancționarea celor aflați la Putere prin votarea reprezentanților Opoziției. Frustrarea e cu atât mai mare cu cât principiul rotației riscă să nu mai ofere rezultatele anticipate tocmai într-un moment în care ar fi fost de așteptat să funcționeze în favoarea lor. Astfel, dreapta conservatoare-neoliberală are toate motivele să se agite: pierderile sunt atât pe termen scurt (faptul că favoriții lor nu sunt în stare să capitalizeze numulțumirea  față de PSD), cât și pe termen lung (fundamentul social al mișcării aflându-se cât se poate de evident în contradicție cu ideologia lor).

Nemulțumiri au venit însă și dinspre critica de stânga. Pentru care (reproșul nu e nou), mișcarea nu e suficient de radical poziționată la stânga. Revendicarea legată de facilitarea/relaxarea accesului la viața politică partidică are un caracter social și, evident, e la stânga dreptei neoliberale, ale cărei principii transpuse în decizii politice în ultimele trei decenii au avut ca efect, inclusiv în democrațiile dezvoltate, restrângerea accesului la vot (fie prin legi electorale care împiedică populația săracă să participe efectiv la vot din cauza costurilor prea ridicate ale participării – în acest sens a se vedea și demonstrația din ”Prețul inegalității”, a lui Joseph E. Stiglietz, legată de modul în care principul ”un om, un vot” s-a transformat, în SUA, în ”un dolar, un vot” -, fie prin demoralizarea oamenilor de participa la vot, ca urmare a deciziilor politice ulterioare, care, în mod repetat, au ignorat în mod flagrant voința și interesele alegătorilor). Nemulțumirea discursului de stânga (mult mai mică în intensitate decât disperarea și agitația discursului dreptei neoliberale) pornește de la o pretenție exagerată de deținere a exclusivității în problematicile sociale. O pretenție care are la bază atât negarea sau ignorarea existenței unui liberalism social, cât și reproșul conform căruia liberalismul istoric (cel al Revoluției Franceze și al celei de la 1848/49) ar fi pus bazele corporatismului neoliberal actual (o acuzație, totuși, nefondată: afirmația că ”liberalismul social sau clasic evoluează către și, inevitabil, generează neoliberalism corporatist” e la fel de adevărată/falsă cu cea care pretinde că socialismul/ social-democrația se identifică sau generează obligatoriu comunism de tip stalinist). 

Agitația dreptei neoliberale este un semnal cât se poate de îmbucurător în privința demersului Uniți Salvăm (o asemenea reacție era de dorit). Poziționarea în raport cu discursul de stânga lasă loc de negocieri și, în cele din urmă, de posibile alianțe (prin înțelegerea faptului că războiul cu adversarul comun e mult mai important decât conflictul de pe același culoar: atât stânga cât și liberalismul social au viziuni diferite legate de modul în care pot fi atenuate sau rezolvate problemele sociale, dar neoliberalismul ignoră și/sau neagă pur și simplu existența problemelor sociale). Atacurile venite dinspre discursul neoliberal ori polemicile cu stânga nu reprezintă însă principala provocare pentru nașterea unei noi mișcări politice, ci, mai ales, poziționarea în raport cu mișcările civice care au luat amploare. Pe de o parte, e evident că o nouă mișcare politică nu are nicio șansă fără susținerea mișcărilor civice (și fără mișcări civice dezvoltate). Mișcările civice nu-și permit însă să se hazardeze în susținerea unor mișcări politice și nici nu ar fi de indicat, orcât de sexy, oneste sau ofertante ar fi acestea. Principiul ”să nu pui niciodată ouăle în același coș” are o aplicabilitate cât se poate de clară în acest caz. Trecând cu arme și bagaje în tabăra unei mișcări politice, presiunea mișcărilor civice pe actuala clasă politică s-ar dilua instant. Până la câștigarea de către noua mișcare politică a unor poziții de decizie, cauzele pentru care luptă mișcările civice ar putea fi pierdute. Exemplu de manual pentru categoria ”operația a reușit, dar pacientul a murit”. Să nu confundăm lucrurile: scopul mișcărilor civice nu e de a schimba clasa politică (acesta poate fi, cel mult, un mijloc). Scopul real sunt rezolvarea cauzelor pentru care luptă fiecare mișcare civică în parte. Mai mult, eșecul unei mișcări politice (fie nu ajunge în poziții de Putere; fie ajunge, dar nu reușește să schimbe ceva) echivalează și cu dispariția mișcării civice care a susținut-o (cazul Alianței Civice e cât se poate de ilustrativ). Iar o nouă mișcare politică ajunsă la Putere (sau măcar într-o poziție din care poate influența deciziile politice) are toate șansele să eșueze în absența unei societăți civile care să o țină sub presiune. 


Așadar, câteva concluzii:

–    Ca formă, boicotarea alegerilor este o strategie greșită (argumentele în articolul anterior, aici ); 
–    Reacțiile la demersul Uniți Salvăm indică atât o așteptare pentru apariția unei noi mișcări politice (asta nu e, totuși, o noutate), cât și faptul că există o masă critică pentru asta;
–    Atacurile dinspre dreapta neoliberală și conservatoare sunt o confirmare a potențialului pentru o nouă mișcare;
–    Criticile dinspre centru și stânga (atât legate de formă, cât și de conținut) sunt inevitabile: fiecare și-ar dori ca eventuala nouă mișcare politică să adopte cât mai multe dintre propriile principii și viziuni;
–    Cea mai mare problemă pentru o nouă mișcare politică o reprezintă obținerea sprijinului mișcărilor civice, fără de care nu prea au nicio șansă de a se impune; 
–    O astfel de susținere (măcar formală) poate fi obținută doar în condiițiile în care nu vor fi afectate cauzele specifice ale fiecărei mișcări civice;
Precizări:
–    Uniți Salvăm nu este o mișcare politică. Conținutul revendicărilor și argumentarea boicotului indică însă faptul că cel puțin o parte dintre membrii grupului au în vedere nașterea unei mișcări politice;
–    Grupul Uniți Salvăm nu are o ideologie asumată, fiind cât se poate de eterogen și chiar eteroclit; faptul că tendința dominantă în cadrul grupului este apropiată liberalismului social și/sau a celui clasic reprezintă o percepție personală (percepție susținută și de modul în care demersul a fost atacat dinspre dreapta neoliberală și a fost criticat dinspre stânga); chiar dacă o fac din perspective și cu argumente diferite , anti-corporatismul și anti-neoliberalismul reprezintă caracteristici ale grupului asupra căruia nu prea există dubii;
–    Pentru cei care s-ar mai putea să facă o confuzie: Uniți Salvăm s-a născut odată cu protestele din toamna trecută legate de Roșia Montană; Uniția Salvăm colaborează cu Salvați Roșia Montană; există persoane active în ambele grupuri. Cu toate acestea, cele două mișcări nu se identifică (asta nu e un lucru nici bun, nici rău, ci doar o constatare care reflectă o stare de normalitate).


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Este (poate fi) Uniti Salvam miscarea politica asteptata?

  1. Claudiu Craciun

    Mihai Gotiu, este un text excelent. Daca am fia avut mai multe texte de calibrul acesta discutia despre vot si greva era mai buna. Iti impartasesc multe dintre idei dar nu sunt de acord cu una principala. Comunitatea ‘Uniti Salvam’ nu a propus relaxarea conditiilor de participare si introducerea unor principii echitabile in competitia dintre partide pentru a se transforma ea insasi in partid politic. Nici pe departe. Uniti salvam este o comunitate civica militanta si probabil va ramane asa. Chiar daca se va transforma in partid, ceea ce este improbabil, nu va putea rezolva de unul singur problema calitatii politicii. Revendicarile urmaresc sa elimine obstacolelel care opresc grupurile locale judetene si nationale sa intre in politica si sa conteste partidele vechi. Trebuie deblocat mecanismul de contestare politica la toate nivelurile. Asa functioneaza democratia, daca functioneaza. Partea buna este ca greva a luat pe toata lumea prin surprindere. Multi ignora revendicarile pentru ca ele sunt importante dar pun partidele existente intr-o postura defensiva.

    Reply
  2. Mihai Gotiu

    @ Claudiu: e o posibilitate, nu ceva obligatoriu, o tendință, pană la urmă firească; partidul ecologist austriac s-a născut după o mișcare civică impotriva unei centrale nucleare (care, deși e terminată, nu a fost pusă vreodată in funcțiune) ; cum am și scris in text, nu sunt impotriva apariției unui partid al cărui program să fie fundamentat pe revendicările mișcărilor civice – asta chiar dacă opțiunea mea va fi să răman critic și față de un astfel de partid

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *