Romania Curată

Elevii din România: Guvernul vrea să ne ia dreptul la transport redus între localități!

În data de 6 martie, Ministerul Transporturilor a pus în consultare publică un proiect de ordonanța de urgență, care printre alte consecințe va face imposibilă acordarea de către Consiliile Județene a reducerilor pentru elevi la transportul între localități, precum și decontarea de către Ministerul Educației a abonamentelor elevilor navetiști, cei mai afectați fiind elevii care nu studiază în orașul în care locuiesc, crescând considerabil riscul de abandon școlar.

Asociațiile de elevi din România, reunite sub cupola viitoarei federații a elevilor, au fost vigilente și reacționează. „Federația Elevilor din România, federație reprezentativă a elevilor din România, în curs de constituire, formată din următoarele asociații reprezentative ale elevilor: Constanța, Maramureș, Călărași, Vâlcea, Bacău, București și Ilfov, solicită Ministerului Transportului și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să retragă proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului ce va pune aproximativ 215.000 de elevi în imposibilitatea de a ajunge la școală.” – transmit aceștia într-un comunicat remis redacției România Curată.

Redăm în continuare comunicatul integral al reprezentanților elevilor:

În data de 6 martie a.c., Ministerul Transportului a pus în consultare publică Proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale nr. 92/2007 şi a Legii nr. 328/2018 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, ce are ca obiect eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice, fapt ce va duce la imposibilitatea acordării reducerilor și decontarea navetei pentru toți elevii din țară. În momentul de față, în România, serviciul de transport se efectuează sub două forme: în regim de concurență și sub forma de serviciu de interes economic general (SIEG). În cazul SIEG-urilor, autoritățile locale încheie contracte de delegare a gestiunii serviciului public cu operatorii, prin care revin ambelor părți o serie de obligații, printre care și reducerile elevilor, în cazul serviciului public de transport. Pe deoparte, transportatorii se obligă să emită abonamente cu tarif redus pentru elevi și alte categorii sociale prevăzute de lege, iar pe de cealaltă parte autoritățile locale au obligația de a acorda subvenții pentru transportatori, în baza art. 19^1 și art. 42, alin. (4) din Legea 92/2007.

Legea educației naționale nr. 1/2011, normă specială prin raportare la prevederile Legii nr. 92/2007, prevede la art. 84, alin. (1) și (2) dreptul elevilor de a beneficia de tarif redus cu minimum 50% la transportul local în comun. Până la acest moment, acest drept putea fi exercitat, transportul județean aflându-se în sfera serviciilor publice, iar autoritățile putând impune operatorilor de transport obligația de serviciu public de a acorda reducerile. Atragem atenția asupra faptului că, în ipoteza în care această Ordonanță de urgență a Guvernului va fi adoptată, transportul județean nu va mai reprezenta un serviciu public, fiind efectuat în regim de concurență, fără implicarea statului.

Mai mult decât atât, prezentul proiect de ordonanță nu îndeplinește rigorile art. 115, alin. (4) din Constituția României, privind caracterul de urgență al ordonanțelor, care prevede faptul că ”situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”. Definiția situației de urgență, conform OUG 21/2004, reținută de Decizia Curții Constituționale a României 255/2005 ca aplicabilă la situația extraordinară, este „evenimente excepţionale, cu caracter nonmilitar, care ameninţă viaţa sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate”.

Totodată, art. 84, alin. (3) din Legea 1/2011 prevede dreptul elevilor care nu pot studia în localitatea de domiciliu la profilul/specializarea dorită de a beneficia de decontarea integrală a navetei. Tot la art. 84, este prevăzută obligația transportatorilor de a emite abonamente cu respectarea unui tarif maximal, prevăzut de HG 863/2016, decontarea abonamentelor putând fi efectuată, din bugetul Ministerului Educației Naționale în această limită. Astfel, prin eliminarea acestei obligații de serviciu public a transportatorilor, toți elevii din România vor fi nevoiți să achite integral prețul abonamentelor de transport.

Dorim să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că principalul motiv pentru care elevii abandonează școala în România este situația materială deficitară. La momentul actual, statisticile nu sunt deloc îmbucurătoare: 32,2% din persoanele între 0-17 ani trăind sub pragul sărăciei, iar aprox. 20% din copii trăind în stare de deprivare materială severă, conform Institutului Național de Statistică. Totodată, 40% din copiii țării se află în risc de sărăcie sau excluziune socială. Corelând acest fapt cu rata ridicată de părăsire timpurie a școlii (18,1%) din România, mult mai mare decât ținta asumată de țara noastră până în anul 2020 (11,3%), putem afirma într-un mod fundamentat că România are nevoie de măsuri care să remedieze situația și să faciliteze accesul liber la educație al elevilor.

Contrar acestor nevoi, Guvernul României întreprinde măsuri pentru a mări semnificativ rata abandonului școlar și a sabota parcursul școlar al elevilor din mediul rural, sporind astfel inechitatea sistemului de învățământ. Pe această cale, solicităm Ministerului Transportului și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să retragă acest proiect și să nu prejudicieze sub nicio formă drepturile elevilor din România.

Federația Elevilor din România (FER) este o organizație neguvernamentală în curs de înființare, care își asumă reprezentarea drepturilor și intereselor comune ale tuturor elevilor din învățământul preuniversitar din România. FER este compusă din toate asociațiile reprezentative ale elevilor din România existente la acest moment: Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Bacău, Asociația Elevilor din Maramureș, Asociația Elevilor din Călărași, Asociația Vâlceană a Elevilor și Asociația Elevilor din București și Ilfov.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Elevii din România: Guvernul vrea să ne ia dreptul la transport redus între localități!

Lasă un răspuns la ZORO Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *