Gabriela Lupu

Educație pentru patrimoniu

Printre proiectele pe care fundația Pro Patrimonio le va desfășura anul acesta se numără și unul dedicat copiilor din zonele unde accesul la cultură se face mai greu.

Proiectul „Educaţie pentru patrimoniu” propune facilitarea accesului unui public defavorizat la educație alternativă despre moștenirea culturală a propriei localități, moștenire care poate reface coeziunea socială și reatașa tinerii de localitățile lor. Întâlnirile și atelierele organizate de Pro Patrimonio până acum se transformă într-un modul educațional dedicat comunităților de copii din jurul a trei monumente  și mai apoi altor comunități interesate să preia modelul.

Scopul proiectului este apropierea publicului tânăr din comunitățile defavorizate sau vulnerabile de subiectul patrimoniului, printr-un program educațional flexibil și adaptabil, capabil să îmbogățească oferta educațională existentă și să încurajeze explorarea creativă a valorilor și moștenirilor culturale din apropiere de către copii.

Proiectul a fost demarat în ianuarie și va avea loc până pe 15 noiembrie 2019, are cinci serii decaravane în comuna Izvoru, județul Argeș, satul Olari, comuna Pârșcoveni, județul Olt, orașul Câmpulung Muscel, județul Argeș și următorul program:
►Atelier 1 – Arhi-urbanist, 08 -11 martie 2019,
►Atelier 2 – Materiale, meșteri, structuri, 29-31 martie 2019,
►Atelier 3 – Pictură, mozaic și stucaturi,12-15 aprilie 2019,
►Atelier 4 – Grădină, plante și rețete locale,10-13 mai 2019,
►Atelier 5 – Amenajare spații de lucru, 7-10 iunie 2019,
►Eveniment în comunitate și lansarea colecției de obiecte, jocuri și jucării,   26-29 iulie 2019,
►Lansare Ghid, caiet şi filme proiect, octombrie 2019.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *