Ultimele zile din 2014 au fost în ton cu întregul an: Guvernul Ponta a dat o nouă ordonanță de urgență cu dedicație – una dintre cele mai stupide, servindu-i direct premierului -, în timp ce la Arad a apărut un nou grup civic, ca reacție la decizia discreționară a primarului Falcă de a săpa sub Parcul Eminescu pentru o parcare subterană. Aproximativ 20 de grupuri din diaspora i-au scris lui Klaus Iohannis pentru a-i solicita să renunțe la serviciile onorifice ale lui MRU, acțiune urmată aproape imediat de atacuri la adresa acestor grupuri și a legitimității lor. Nicușor Dan a anunțat că la începutul anului va începe strângerea de semnături pentru o altă formațiune politică, iar Monica Macovei și-a reconfirmat intențiile în același sens. În ciuda faptului că nu va fi un an electoral (exceptând teoretice alegeri anticipate, situație pentru care, pe lângă Guvernul Ponta mai trebuie însă să cadă și guvernul care i-ar lua locul) 2015 se anunță a fi foarte intens și cu mize extrem de importante pentru societatea civilă.
Surprinzător poate pentru unii, o primă mare miză va fi legitimarea. După un sfert de veac, statutul societății civile este încă precar în România. Trăim încă într-o țară în care populația declară că are mai multă încredere în serviciile secrete (cele mai puțin democratice instituții ale unei democrații, cu un deficit de democrație mult accentuat în RO) decât în ONG-uri. Grupurile informale și mișcările de tip grassroots sunt puse constant la zid și atacate. A se vedea doar cum a fost tratate în ultima săptămână grupurile din diaspora care i-au scris lui Iohannis pentru a-i cere să renunțe la MRU: ”cine sunt?”, ”pe cine reprezintă?”, ”ce legitimitate au să vorbească în numele diasporei?”, deși vorbeau în nume propriu (a grupurilor din care fac parte), la capătul unui an în care inițiaseră și participaseră la zeci și sute de acțiuni care au fost unul dintre factorii determinanți pentru mobilizarea la vot din diaspora din toamnă, în condițiile în care chiar și dacă nu ar fi făcut nimic din toate acestea aveau și au tot dreptul să i se adreseze președintelui României, la fel cum are orice cetățean, fie că a votat cu Iohannis, fie că a votat cu Ponta, fie că nu a votat. Însăși ideea că trebuie să fii legitimat pentru a te adresa președintelui e o tâmpenie (cine să te legitimeze? partidele? o presă delegitimată ea însăși într-o proporție covârșitoare? alte grupuri civice care au avut acces la resurse în ultimii ani și al căror interes e să rămână fără concurenți?). Singura discuție rațională ar fi despre legitimitatea cererilor în sine, nu a legitimității celor care adresează aceste cereri, dar mai avem mult până la a ajunge cu discuțiile la acest nivel și nu va fi o luptă care va fi câștigată în 2015. Ci una care va trebui să fie dusă ȘI în 2015.
Bătălia e cu atât mai grea cu cât chiar și în rândul firavei societăți civice autohtone, atâta câtă există, situația nu e deloc roză. Există un uriaș deficit de încredere la nivelul societății (în ansamblu), dublată (și/sau cauzată) de un potpuriu de ONG-uri, think-tank-uri și grupuri ”de serviciu”, al căror scop este spălarea de imagine sau mimarea societății civile. Curățenia în domeniu e al naibii de dificilă, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu a început la noi, iar soluții nu s-au găsit nici măcar în democrații mult mai avansate, care se confruntă cu aceeași problemă. Singurele criterii de delimitare aplicabile într-o primă fază sunt onestitatea și bunul-simț, dar cum să aplici criteriile de onestitate și bun-simț (criterii cât se poate de subiective) atâta vreme cât nu există încredere la nivel de societate?
Ca să fie tabloul complet, acestă luptă (extrem de importantă) pentru legitimare (mai exact pentru a impune la nivelul mentalității colective că civismul e cât se poate de legitim și e un drept al fiecăruia) se va da în paralel cu bătăliile specifice. Cum ar veni, în timpul liber rămas după implicarea în fiecare cauză specifică, în condițiile în care, oricum, și implicarea în cauze specifice se face în timpul liber al celor mai mulți care se implică. Iar cauzele specifice sunt suficiente pentru a-i sufoca pe cei activi. Într-o ordine aleatorie, și cu riscul de a lăsa multe pe dinafară: modificarea legislației electorale (la pachet, dacă există inițiative în acest sens, cu susținerea unor inițiative politice cu bază civică, dar rămânând în zona civică – teribilă provocare), Roșia Montană, Certej și cianuri, fracturare hidraulică, defrișări, spațiul public, crearea de comunități locale, discriminare, segregare, stoparea legiferării cu dedicație, monitorizarea autorităților publice și a decidenților politici și… lista rămâne deschisă.
Privind problemele expuse cât se poate de sumar mai sus, mai că îți vine să lași totul baltă și să te apuci să scrii despre victoriile Simonei Halep, despre filme și cărți ori povești pentru copii (activități cât se poate de onorabile, și pentru care tot de niște profesioniști ar fi nevoie). Noroc cu 2013 și 2014. Când am lucrat la lista de nominalizări la categoria ”Implicare civică” a Premiilor România Curată, am constatat că 2014 a fost un an excepțional din acest punct de vedere. Nu în raport cu cât mai este de făcut, ci cu cât de mult s-a realizat în condițiile date.
Nu reiau acum cele mai importante momente ale anului civic 2014 (găsiți lista aici, la categoria ”Implicare civică” – votați și voi, dar, mai ales, distribuiți, că scopul principal nu e de a realiza un top, ci, pe de o parte, de a populariza aceste acțiuni, oferindu-le modele de acțiuni și încurajându-i și pe alții să se implice, și, în același timp, pe de altă parte, de a crea o rețea de implicare civică în România). Cu un astfel de bilanț în 2014, și anul civic 2015 se anunță a fi unul bun. Lucrurile se schimbă, chiar dacă efectele au nevoie de un timp pentru a se produce și de un alt timp pentru a deveni vizibile.
Multumim pentru implicarea dvs.
Imi puteti explica prezenta lui Vladimir Tismaneanu va rog intre nominalizarile Premiilor Romania Curata?
Va multumesc.