Lucian Davidescu

Ce au găsit românii când au căutat pe Google „ce este UE” #brexit

Umblă o vorbă, că britanicii n-au știut ce au votat așa că după referendum au început să caute pe google „ce-i aia UE”.

Pentru capătul vestic al legendarei axe Washington-Londra-București, este doar o ironie reușită la adresa ascensiunii neprevăzute a lui Donald Trump. La capătul estic, în schimb, chiar și simpla traducere este expresia unui provincialism fudul.

Zău așa, britanicii știu exact ce au votat – nucleele dure, ideologice ale ambelor tabere; oportuniștii care au ales ce era mai bine pentru circumstanțele lor de acum; cei cărora le-a fost prea teamă să voteze în vreun fel sau cei care și-au învins teama – practic toți au știut de ce votează.

Ultimii au făcut diferența – este marja pe care politicienii o folosesc de obicei în favoarea lor, atunci când se folosesc de teama de schimbare pentru a face ce-i taie capul. Le-a plesnit în față când nu se așteptau, dar altfel se știa de mult că englezii sunt majoritar eurosceptici.

Nu spun că au luat decizia bună, că ar avea de câștigat de pe urma ei. Pe termen scurt sigur vor avea de pierdut iar pe termen lung – să-i dăm lui Keynes măcar creditul meritat de aforist – „o să murim cu toții”.

Probabil că nici o bună parte dintre cei care au votat „leave” nu au certitudini. Însă au altceva în compensație, un anumit confort social că se pot descurca pe picioarele lor, mai bine sau mai rău dar în orice situație.

Entuziasmul românesc pentru rigiditatea UE (formal, tratatul de la Lisabona) este la rândul său explicabil, pentru că aici nu prea există alternativă și nici confortul de-a ne asuma vreun risc – el oricum s-ar transforma repejor în certitudine negativă. Dar iar atinge valențe provinciale, mai ales în faza satisfacției nebune că „englezoii să se care”. România are nevoie în primul rând de o Uniune sustenabilă, că dacă începe să-i arunce peste bord pe toți care nu se aliniază, fie ei englezi sau greci, nici România nu-și va mai găsi locul – că îi place sau nu.

Este dreptul nostru să judecăm la fel de oportunist, însă ar fi de ajutor să înțelegem foarte clar și pozițiile celorlalți. Aici, Uniunea Europeană înseamnă liberă circulație, un cadru instituțional mai bun și, măcar teoretic, ajutor financiar. Pentru Marea Britanie toate lucrurile ăstea se schimbă în bine: libera circulație nu le-o va lua nimeni dar poate vor încerca ei să ne-o restrângă nouă, ajutorul financiar îl dădeau nu-l primeau iar instituțiile mai mult îi încurcă decât îi ajută.

În vremurile în care mulți dintre români se măritau „Schenghen”, Marea Britanie se ținea ferm pe poziții că nu vrea așa mezalianță. Îi preocupa în schimb felul în care Comisia Europeană confisca discreționar economiile din Cipru sau cum suprima suveranitatea Greciei, pentru care Lord Byron murise cu aproape două secole mai devreme.

Pensionarii englezi n-au votat din postura caricaturală de „asistați sociali” cum li se zice pe aici ci ca titulari de conturi cu șase sau șapte cifre pe care unii și le-au văzut tunse în Cipru iar alții le-au văzut în pericol după ce legile privind bail-in-ul financiar au fost formalizate în toată Uniunea Europeană, inclusiv Marea Britanie.

Să facem un sondaj despre câți români știu că – potrivit unei legi în vigoare de la 1 ianuarie! – dacă le dă faliment banca depozitele le vor fi folosite pentru „recapitalizare” și se vor trezi acționari la nimic? Parcă mai simplu e să râdem de ce caută englezii pe Google!

Incompetența și cinismul cu care au fost tratate Ciprul și Grecia poate că ar fi mutat singure jumătatea de milion de voturi necesară pentru ca Brexitul să nu se întâmple. Sau poate nu.

Dar motivul decisiv ține în mod direct de polarizarea socială internă iar indirect de melodrama de tip „Wall Street vs. Main Street”. Serviciile financiare au avut enorm de câștigat pe seama apartenenței la UE iar disproporțiile sunt evidente – 10% din PIB, adică dublu față de media europeană. Și, desigur, vor avea cel mai mult de pierdut.

Inner London este cea mai bogată regiune din Uniune, cu un PIB mediu pe locuitor de 250.000 de euro. West Wales and The Valleys este pe la 33.000. Prețurile însă sunt trase în sus de nebunia financiară – după ajustarea cu puterea de cumpărare, PIB/cap în Inner London devine 80.000 de euro iar în West Wales and The Valleys 17.000 de euro. București – 27.000 de euro.

regionalgdp

Se știe deja cum a votat fiecare. Aspirația britanicilor, țară tradițional foarte bogată, nu este să se bată pentru joburi cu est-europenii, ei se uită mai degrabă cu invidie cum norvegienii sau elvețienii au reușit să păstreze raporturi sociale mult mai echilibrate tocmai pentru că au refuzat Uniunea.

Vocația industrială a Marii Britanii a fost sacrificată aproape complet de o arhitectură centralizată căreia îi place să lucreze cu „cifre mari”. Voi englezii vedeți-vă de bănci, că de industrie ne ocupăm noi în Germania. Pentru ca Germania să-și poată urma la rândul ei vocația industrială, a fost nevoie oricum să impună salarii sub productivitate. Însă în cele din urmă construcția europeană la pachet cu moneda unică au avantajat net măcar o majoritate relativă.

Asta nu s-a întâmplat nici măcar în Franța – unde curentul de opinie este tot preponderent eurosceptic, iar un referendum Frexit ar obține cifre la fel de amenințătoare – noroc cu politicienii „responsabili” care nu-l organizează. Dar sigur că „franțujii sunt nesuferiți” așa că măcar aici prin Est ar fi salutată și plecarea lor.

O veste proastă – Germania n-are nevoie de o Uniune cu România și Bulgaria și în ultimă instanță le va lăsa să se certe între ele care să stingă lumina. Angela Merkel, pentru că e totuși politician ales, înțelege asta și de aici disponibilitatea de-a temporiza Brexitul.

În schimb Comisia, Consiliul European, „președintele”, funcționărimea – nici unii nu par să înțeleagă ce li se întâmplă. Europa are în continuare nevoie să își găsească drumul comun, prosperitatea generalizată și formulele de guvernare democratică. Ei sunt dispensabili.

Citește și:

Forbes: Ce are de câștigat România de pe urma Brexit?

Voxpublica: Brexit – cele două uși din dos pe care se poate întoarce Marea Britanie

Riscograma: Cine câștigă și cine pierde din Brexit


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “Ce au găsit românii când au căutat pe Google „ce este UE” #brexit

  1. Emil Stoica

    „Functionarimea ” face exact ce i se spune de catre factorul politic adică de cei 28 de șefi de stat. Functionarimea nu e acolo de capul ei. Nimeni nu ne împiedica sa-i cerem reprezentantului României, adică lui Klaus Johannis, sa reducă birocrația de la Bruxelles, nu?

    Reply
    • Lucian Davidescu Post author

      Folosisem o frazare neinspirată, corectat acum, dar am inclus de la început în enumerare Consiliul European (șefii de stat și de guvern). Nu, funcționărimea nu face / nu trebuie să facă ce-i spun cei 28, nici măcar conform Tratatului de la Lisabona. Doar că deciziile lor devin cvasi-obligatorii pentru țările care i-au trimis, ceea ce e chiar mai rău (propriile constituții nu prea le lasă puterea asta).

      Reply
  2. alinaMP

    Lucian, prin tratatul de la Lisabona legislatia europeana propusa de Comisie e trimisa la prima citire si parlamentelor nationale- concesie facuta englezilor, si altora. Parlamentul roman nu profita, ca nu e competent, dar Camera Comunelor are observatii facute in ultimii ani. Pe scurt, nu e nimic nedemocratic in cum functioneaza Bruxellesul, iar cand nu o sa mai fie o sa vedem ca principalul obstacol in calea democratiei nu erau tehnocratii, ci populismul. Comisia nu a vrut sa le bage la greci pe gat una sau alta, Schauble a vrut, pentru ca avea in spate electoratul german. Deci bun articol, dar sa nu sarim acum pe trendul ca BXL are ce a meritat, ca nu e asa.

    Reply
    • Lucian Davidescu Post author

      Ar fi cel mai tragic ca toată poveste asta să se încheie doar într-o răfuială cu Bruxelles-ul – măcar că nu ei sunt miza. Problema este că nemulțumiri apar inevitabil iar ele trebuie atenuate din vreme, și când poporul are dreptate și chiar când n-are. Sau când o minoritate/regiune/etc. este afectată peste măsură, fie și cu încuviințarea mai mult sau mai puțin transparentă a vreunei majorități. Chestia cu subsidiaritatea de pildă a fost abandonată în bună măsură, ba chiar cu un oarecare dispreț care se tot citește printre rânduri. În stilul ăsta, cu toate bunele intenții, nu mai rămâne mare lucru.

      Reply
  3. elio

    Britanicii , au fost cu adevarat in UE ?Multi spun ca nu. Iar in privinta votantului britanic , am indoieli ca a stiut ce voteaza. O spun in cunostinta de cauza. Toti politiciei anti EU , din Europa , au descarcat toate neajunsurile interne , in spatele UE. Au mai adaugat ceva ,(ceva mai mult) ,si de la ei, si asa au castigat teren .
    UE are multe probleme si multe bube in cap , dar este perfectibila. Pardoxul este ca partidele anti-UE , au reprezentati in parlamentul european. Reprezentanti care nu vor sa constriasca , ci sa darame UE. Stau in cort si scuipa tot in cort. Senzatia mea esta ca britanicii ,nu vor iesi niciodata din Uniune. Iar un lucru interesant este votul tinerilor , cara s-au nascut dupa ce majoritatea zidurilor din Europa s-au prabusit.

    Reply
  4. liliana

    Mi-a placut articolul chiar si pentru simplul motiv ca e mai nuantat in opinii decat ce am in citit in ultima vreme. Cei mai multi avem impresia ca stim totul despre UE dar de fapt stim foarte putin despre mecanismele dupa care functioneaza si mai ales despre luptele din culise si jocurile de interese. Ca sa nu mai vorbim de toata birocratia si aroganta institutionala. Birocratia se autoconserva si eforturile sunt in sensul pastrarii unui status-quo asociat in mod gresit cu ‘echilibru’. UE poate fi perfectibila doar in conditiile asigurarii unei mai mari flexibilitati, ceea ce inseamna mai multa autonomie in luarea unor decizii considerate importante de catre fiecare tara in parte.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *