Mihai Goțiu

După 20 de ani. De la europenismul ”lucrului bine făcut”, la România ”lucrului bine făcut”. Înțelegem Clujul?

Constat un interes real pentru a înțelege ce s-a întâmplat fenomenul de la Cluj, din primele săptămâni ale lui noiembrie 2014, fenomen care a generat mobilizare și valul care au contribuit major la răsturnarea rezultatelor alegerilor prezidențiale în turul al doilea. Pe de o parte, e vizibil (încă din primele zile după 16 noiembrie) un interes jurnalistic pentru acest subiect, dar nu la el mă voi referi. Personal am fost contactat de documentariști, de reprezentanți ai unor ong-uri din țară și din străinătate, iar în această săptămână ambasadorul unuia dintre cele mai importante state ale UE vine special la Cluj pentru a se informa și pentru a încerca să înțeleagă nemediat (de către presă sau de analiști ”de la centru”) fenomenul. Din acest punct de vedere, într-o proporție majoritară, interesul pentru a înțelege fenomenul Cluj ”de la firul ierbii” e extern, reprezintă dovada unor mentalități centraliste cărora românii le sunt (încă) tributari. Nu e un reproș, ci o constatare: încă mai avem de lucru la ideea unei societăți policentrice, mai ales (și în primul rând) din punct de vedere cultural.

Nu îmi propun să prezint o analiză exhaustivă (e, practic, imposibil să sintetizezi mai bine de două decenii de evoluție civic-culturală alternativă a Clujului într-un articol), ci mă voi opri doar asupra câtorva aspecte mai puțin evidențiate, cel puțin deocamdată, și a căror înțelegere ne-ar putea ajuta să evităm repetarea unor greșeli. Și o să încep cu primul manifest (scuzați-mi subiectivismul) cu adevărat pro-european din cultura românească post-decembristă, scris în urmă cu exact două decenii de Adrian Marino, și intitulat, cât se poate de direct, ”Pentru Europa”. De altfel, chiar în acest text programatic, Adrian Marino face referire la o concepție europeană a ”lucrului bine făcut”. ””Europa” este și rămâne pentru noi emblema seriozității și solidității, a creației durabile, rezistente și eficiente, de cât mai mare randament posibil”, scrie Marino, opunându-i ”lucrului bine făcut”, superficialitatea, improvizația și diletantismul predominante în cultura autohtonă a primei părți a anilor 90 (și, cu câteva excepții notabile, și acum).

”De dorit deci, în acest spirit, profesionalizarea integrală a României, în speță a culturii române, ieșirea sa definitivă din diletantism și improvizație. Să nu mai fim, să nu mai trecem drept țara lui pseudo, a formelor goale, a imposturii și neseriozității. În niciun domeniu. A lucra în spirit ”european”, la nivel ”european”, înseamnă, în această perspectivă, care are și ea… ”mesianismul” său, a rupe în mod radical și definitiv cu sinistra fușereală și brambureală românească, specific națională. Cu eternele cârpeli și soluții de expedient. Este greu, foarte greu, dar nu imposibil. Și trebuie să începem cu noi înșine, cu fiecare dintre noi, în propria noastră activitate culturală. Românul nu are însă, din păcate, sensul detaliului și al organizării minuțioase. ”Dumnezeu se ascunde în detalii”. Iată un proverb neromânesc, noi fiind spontani și înclinați, prin definiție, spre minimul efort și improvizație. Prevederea calculată și planificarea metodică, a șahului mat la mișcarea 34, nu sunt, se pare, deloc proprii ”geniului” nostru”.

Adrian Marino, ”Pentru Europa”, ed. Polirom, 1995, 2005

”Pentru Europa” (așa cum înțelegea Adrian Marino ”Europa”) ar fi putut fi, în urmă cu douăzeci de ani, manifestul unei generații. Cultura românească a luptat însă din greu pentru a-l marginaliza pe Adrian Marino. Ideile și textul său programatic deranjau deopotrivă establishment-ul politic și discursurile culturale dominante la începutul anilor 90: pe de o parte discursul dependent de ”școala de la Moscova” (dublat de mentalitățile naționalist-comuniste exacerbate în anii 80), pe de altă parte discursul care i se opunea, bazat pe recuperarea dreptei (inclusiv formele ei extreme) din perioada interbelică. Liberalismul clasic asumat de Adrian Marino (axat pe drepturile și libertățile cetățenești și susținător al unei societăți civile puternice – ”grupuri sociale și asociații (…) independente, alături și eventual chiar împotriva structurilor guvernamentale de orice tip”) cădea la centru, adică exact în locul cel mai puțin reprezentat în anii 90 (dar și acum), într-o societate dominată de o cultură polarizată excesiv ale cărei extreme se confruntau, din păcate de prea multe ori, pentru accesul la resurse care să le asigure dominația, în locul unei confruntări de idei care să ducă la o schimbare reală.

Faptul că ”Pentru Europa” nu a avut o circulație ”de masă”, nu înseamnă însă că nu a lăsat urme. Conștiința civică la care făcea apel Adrian Marino și-a găsit un teren bun la Cluj (chiar dacă chiar și la Cluj a existat o tendință de izolare a lui Marino). Fie pentru că l-au citit, fie ca remanență culturală (fără identificarea de fiecare dată a sursei primare), ideile lui Adrian Marino despre implicarea civică, trecerea de la statutul de individ la cel de cetățean au prins.

”Ceea ce presupune saltul radical și decisiv de la conștiința de individ amorf, la cea de cetățean pe deplin conștient de drepturile sale, de forța și responsabilitatea sa socială. El are, în principiu, sensul legii și al justiției, ”statului de drept”, posibilităților constituționale și legale de a se apăra chiar și împotriva guvernului. Civism, legalitate și implicare într-o gamă foarte largă de activități sociale. Acestea sunt semnele cele mai directe ale conștiinței civile.”

Adrian Marino, ”Pentru Europa”, ed. Polirom, 1995, 2005

Asumarea civismului nu a fost însă, nici la Cluj, un salt ”peste noapte” (schimbările culturale, de mentalități, au nevoie de timp, dar sunt obligatoriu necesare pentru a genera, la rândul lor, schimbări sociale). Doar aparent paradoxal, cei 12 ani ai administrației Funar au dus și la contrareacții și nu e întâmplător faptul că primele forme de implicare civică au avut ca obiect bătălia pentru spațiul public, acaparat de simbolistica naționalistă promovată de fostul primar. Prima acțiune de acest fel a fost pentru salvarea parcului din spatele Teatrului Național (care ar fi urmat să fie înjumătățit pentru a face loc uneia dintre ”celebrele” statui ale lui Funar) și datează din 1994. Pe o parte dintre cei care au salvat atunci parcul îi vom regăsi, în 2002-2004, în primele campanii de afișe sociale MindBomb, a căror principală revendicare a fost tocmai spațiul public (revendicare continuată apoi și de alții, și în alte forme în cadrul campaniilor pentru Piața Unirii și pietonalizarea centrului istoric). Aria tematică a acestor campanii de afișe a fost, însă, mult mai diversă, de la corupție, la rasism, cheltuirea banilor publici, oameni fără adăpost și (după 2004) până la Roșia Montană. TIFF a avut propria contribuție (fără să-și fi propus, în mod programatic, producerea de schimbări sociale, acest lucru a fost susținut de tematica socială a multor filme din festival, într-o perioadă în care nu aveai internet să cauți ”la liber” asemenea filme, dar și dacă ai fi avut nu ai fi știut ce să cauți). La care se adaugă, de data aceasta în mod asumat, centrele de cultură independente (Casa Tranzit, la început, apoi Fabrica de Pensule și tranzit.ro). Temps D’Images e un festival de la ale cărui spectacole se iese direct la protest. Rolul universităților (îndeosebi al UBB) și ponderea lor în structura orașului (de la nivel social la nivel economic) au generat și ele schimbare. Din centrul orașului, acțiunile civice au ajuns în cartiere (La Terenuri) sau chiar la periferie (Pata Rât). Revendicăriile (și bătăliile) civice s-au potențat unele pe altele, au avut continuitate și, în cele din urmă, au dus la protestele de amploarea celor din toamna trecută și din această toamnă. Acestea nu au apărut și nici nu sunt explozii ”peste noapte”, ci rezultatul firesc și inevitabil (dar, atenție, nu și ireversibil!) al unor acțiuni care au, deja, două decenii de la apariție și peste un deceniu din momentul în care au au fost asumate programatic.

Faptul că în centrul Clujului nu mai poate fi ridicat un zid care să obtureze vizibilitatea la un concert cu Billy Idol ori că desprinderea unei pietre din pavajul din Piața Unirii reprezintă o știre de presă sunt indicii ale unui spirit civic dezvoltat în toată această perioadă, a multor ani de implicare și rezultatul unor acțiuni culturale în cel mai deplin sens al cuvântului.

***

Nu aș fi publicat acest text acum: sunt deja mai bine de 3-4 ani de când strâng informații – dincolo de evenimentele trăite pe viu – despre modul în cultura a schimbat în mod fundamental Clujul, inclusiv analize comparative cu fenomene similare din Europa, și voi mai avea nevoie de ceva timp până voi structura toată această informație pentru a putea ”proba” documentar toate cele afirmate mai sus. Contextul este, însă, unul cât se poate de fierbinte. Mai mult ca niciodată în România ultimului sfert de veac, europenismul ”lucrului bine făcut” la care face referire Adrian Marino în ”Pentru Europa” și civismul pe care se bazează acest tip de europenism au o șansă să se impună ca discurs cultural alternativ important în România. Și nu pot să nu observ încercările de a interpreta la modul speculativ ce s-a întâmplat în primele săptămâni ale lui noiembrie. Speculațiile păcătuiesc fie prin ignorarea unor realități (în ciuda numeroaselor puncte comune și a interacțiunilor, civismul de la Cluj prezintă, totuși, elemente distincte și diferențe importante față de cel din București – citiți această afirmație cât se poate de neutru), fie, mai grav, prin faptul că au un scop oneros, de a bloca un discurs cultural alternativ celui dominant la ora actuală.

E o confruntare care nu are legătură directă cu Klaus Iohannis, dar care poate fi influențată de acesta. Președintele ales al României nu e primul politician al cărui discurs (dar și imaginea publică în cazul său) se suprapune peste cel promovat de Adrian Marino. Atenție însă, în ”Pentru Europa”, Adrian Marino susține și un ”bun simț” (al culturii europene) ”care se opune oricărui bombasticism, oricărei nebulozități și dezechilibrări într-un sens sau altul”, care respinge ”misticismul, ocultismul, toate formele de mistagogie, populismul”. Inutil a mai spune că eșecul politic al promotorului ”României bunului simț” în spațiul public autohton s-a răsfrânt și asupra filosofiei ”bunului simț”, văzută ca măsură de echilibru într-o societate. E o pierdere majoră și care va putea fi recuperată cu greu, și doar după trecerea unei perioade de timp necesară pentru a nu se mai face asocierea între principiile și valorile acestei filosofii și cel care a folosit-o ca și slogan.

Pentru a evita repetarea unui astfel de eșec, e de dorit ca România ”lucrului bine făcut” să fie un principiu (cu tot ce implică el) asumat de fiecare dintre cei care își doresc o schimbare în societatea autohtonă. Că nu poate un președinte de țară să facă bine lucrurile pe care fiecare dintre noi le are de făcut. Și să nu-i fie cu supărare domnului președinte, dar înainte de a recomanda bestseller-ul ”Pas cu pas”, îmi permit să recomand ”Pentru Europa”, de Adrian Marino.

***

P.S.: Și vă mai rog un lucru. Dacă recomand înțelelegerea fenomenului de la Cluj ca model de implicare civică (și ca model cultural) nu o fac din prisma ”mândriei de clujean și/sau ardelean”. Până la urmă, ”Pentru Europa” de Adrian Marino nu și-a găsit editor  nici ”la centru” (București), și nici ”acasă” (Cluj), ci la Iași, la Polirom. De altfel, ”Pentru Europa” a și fost actul de naștere al editurii Polirom (în 1995), un alt model în sine care susține atât ideea policentrismului cultural, cât și a ”lucrului bine făcut”.

cluj proteste ponta

Cluj, 14 noiembrie 2014/ Foto: Dan Tăuțan


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “După 20 de ani. De la europenismul ”lucrului bine făcut”, la România ”lucrului bine făcut”. Înțelegem Clujul?

  1. Grigutza

    Domnule Gotiu, bravos si la mai mare. Daca Marino va este una dintre sursele de inspiratie, nu ma mir de ce ne intalnim politic pe undeva.

    Reply
  2. Gigi

    1. „Adrian Marino nu și-a găsit editor nici ”la centru” (București), și nici ”acasă” (Cluj), ci la Iași, la Polirom”
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Marino Naștere 5 septembrie 1921 Iași, a urmat Liceul Militar și apoi Liceul Internat din Iași, a devinit licențiat în 1944 al Facultății de Litere la Iași și București
    2. „desprinderea unei pietre din pavajul din Piața Unirii reprezintă o știre de presă sunt indicii ale unui spirit civic dezvoltat”
    cat timp se contruiesc cladiri uriase de birouri sau blocuri de locuinte fara nici macar 20% din necesarul de locuri de parcare in centru sau in aproprierea centrului blocand si mai mult orasul si scazand si mai mult speranta la un mod civilizat de deplasare (eu merg fie cu masina, bicicleta sau bus-ul, teoretic stiu despre ce vorbesc) mi se pare complet irelevant ca apare stire cu o piatra din pavaj, nimeni nu citeste stirea sau nu e interesat de ea, altfel la lucruri mult mai grave am avea un raspuns pe masura.
    3. faptul ca am avut proteste pro Iohannis insa nu am avut proteste la abateri grave ale presedintelui (care are totusi o sustinere mare aici) ma face sa cred ca nu exista o baza solida a societatii civice. Si aici ma refer in special la impartialitate, pentru ca altfel nu vom sti sa sustinem ceea ce e bine si normal niciodata.

    Ce vreau sa spun e ca ar trebui sa fim un pic mai realisti si sa incercam (cei carora le este ascultat cuvantul cel putin) sa si educam societatea, nu sa o laudam sau sa fim mandri ca suntem ardeleni, clujeni, bucuresteni, timisoreni etc la primul lucru mai mult sau mai putin intamplator.

    Reply
  3. Vlad

    l-am studiat pe Adrian Marino in facultate in 1996, era înaintea timpului nostru … Acum poate ca l-as înțelege, dar oare ce o sa zicem peste 20 de ani? Acum 20 de ani eram anul I la studii europene, la UBB si făceam baie si beam șampanii la arteziana la Avram Iancu toți studenții pentru ca ieșise Constantinescu președinte si urma sa trăim in Romania europeana…ar fi prea mult sa se întâmple de doua ori ? :) sper ca am învățat ceva in acești 20 de ani, oricum Clujul si-a câștigat locul in Europa sa speram ca i-l va urma si restul tării

    Reply
  4. nu contează

    Înțeleg dorință dumneavoastră de a căuta răspunsul în lumea ideilor, dar în enumerarea de factori care au „culminat” cu mișcările din Noiembrie mi se pare că lipsește unul foarte pragmatic: tinerii intelectuali ai Clujului au luat contact „direct” cu Europa în ultimii ani (și implicit cultura sa), prin intermediul companiilor care au venit la Cluj. S-ar putea ca uneori lucrurile să fie mai simple și să fie o proporție destul de mare din manifestanți care nu au auzit de Adrian Marino. Poate greșesc, oricum frumos articol :).

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ nu contează:
      sunt convins că cea mai mare parte a celor care au ieșit în stradă nu l-au citit (și poate nici nu știu cine e) pe Adrian Marino; de-asta și spuneam de remanență culturală – o idee pusă în circulație merge mai departe, de cele mai multe ori, fără a se mai menționa și uitându-se de unde a pornit ori cine a pus-o în circulație

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *