Mihai Goțiu

Dragi colegi jurnalişti care sunteţi revoltaţi astăzi pe Gâdea, Badea & Co, cu ce sunteţi mai buni? Dezastrul din Canada şi presa românească

UPDATE: După primele două zile, numărul de afișări al articolului a ajuns la aproape 250.000 (249.151 de afișări, vezi mai jos).

170.000. Mai exact 170.365 de afişări. De atâtea ori a fost  deschis articolul de joi de pe România Curată despre accidentul de la mina de aur şi cupru din Canada unde, la începutul săptămânii, s-a rupt barajul iazului de decantare, iar milioane de metri cubi de deşeuri s-au revărsat în râurile şi lacurile din aval. Aceste date de monitorizare (conform Trafic.ro sunt dar pentru ziua de joi, o să revin cu cifra şi după ziua de vineri).

top romania curata dezastru canada

Întâmplarea face că firma care a lucrat la proiectarea barajului din Canada să fi oferit consultanţă şi pentru Gabriel Resources în vederea proiectării barajului preconizat a se ridica la Roşia Montană. Desigur, la aceleaşi „standarde de siguranţă”. Mă rog, de fapt, nu e deloc întâmplătoare această coincidenţă – există destul de puţine firme de consultanţă (în marketing, în arheologie, în proiectare, în finanţe etc.) care lucrează pentru companiile miniere oferindu-le „expertiza” de care au nevoie şi care le confirmă mesajele propagandistice,  astfel nu e de mirare că o aceeaşi firmă „de consultanţă” o regăsim în mai multe proiecte – nu pentru că ar fi cei mai buni din domeniul lor, ci pentru că sunt cei care sunt dispuşi să intre în astfel de jocuri (şi, din nou, nu e de mirare că nu vom regăsi niciodată în astfel de proiecte consultanţi cu adevărat profesionişi).

Despre această rotaţie a „consultanţilor” şi „cadrelor” de la un proiect minier la altul, mai pe larg cu altă ocazie, pentru că vreau să revin la cifra prezentată la început: 170.365 de intrări pe un articol în câteva ore. Profesioniştii din domeniul jurnaliticii şi ai comunicării înţeleg ce înseamnă o astfel de cifră, mai ales în cazul unui site de nişă. Pentru cei care sunt mai puţin familiarizaţi o să le dau un exemplu. La sfârşitul verii trecute, înregistrările cu vizita Comisiei UNESCO a Parlamentului României şi a fostului ministru al Culturii Daniel Barbu la Roşia Montană, făcute celebre de Sanda Lungu cea cu „fututul buhei”, aveau, după cinci zile, conform unei monitorizări pe care am realizat-o personal în jur de 100.000 de afişări (detalii aici). După încă două zile, Victor Ponta a trimis în Parlament Legea Specială pentru Roşia Montană. Adică exact în momentul în care iritarea publică era maximă. Urmarea se cunoaşte.

Aşadar, după cum s-a văzut la sfârşitul verii trecute, 100.000 de persoane active pe un subiect reprezintă masa critică pentru declanşarea unor proteste de amploare. Cele 170.365 de afişări arată că dacă astăzi ,sau mâine, sau luni Guvernul ar comite o gafă similară celei de anul trecut, zeci de mii de oameni ar fi iar în stradă.

Pe bună dreptate, numeroşi prieteni şi cititori, fie aici, pe România Curată, fie pe Facebook, fie contactându-mă direct mi-au trimis mesaje uimite sau iritate că n-au văzut ştirea cu dezastrul din Canada pe la vreo televiziune sau în alte instituţii media mainstream. De la „ăia răi”, de la antene, nu se aştepta nimeni să dea ceva, că au propriul dezastru în casă. „Ăia buni” sunt prea ocupaţi să-i execute pe „ăia răi”. Privind însă nonşalanţa cu care „ăia buni” ignoră o ştire care are potenţialul de a declanşa o revoluţie (în România, nu în Honolulu), mă întreb şi vă întreb: chiar sunt „mai buni” „ăia buni” decât „ăia răi”?


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “Dragi colegi jurnalişti care sunteţi revoltaţi astăzi pe Gâdea, Badea & Co, cu ce sunteţi mai buni? Dezastrul din Canada şi presa românească

  1. Emil

    Exercitiul asta de ignorare completa de catre media lui peste l-am mai vazut cand cu protestele legate de Rosa Montana. Ele se intamplau Live, si pe nici unul din posturile TV nu se intampla nimic.

    Reply
  2. Lala

    A fost cel putin la realitatea. Eu m-am uitat intamplator la acel post pe la 3-4 ziua si am vazut un reportaj despre asta. Nu stiu daca au mai dat si in celelalte jurnale.

    Reply
  3. BIBICU

    ONG-urile in cadrul “Triunghiului de aur al demaocratiei” (PUTERE, OPOZITIE, SOCIETATE CIVILA) trebuie sa fie cel mai activ si important factor pentru mentinera echilibrului si impulsionarea progresului general in orice tip de societate.
    ONG-urile (fundatii, asociatii, sindicate, federatii, presa, etc) trebuie să reprezinte, firesc, in mod cuagulat vocea omului de rând exprimata prin cea a unui specialist. In acelasi timp, în fața instituțiilor statului sa constituie scutul de aparare impotriva nevredniciei sau atitudinii imorale a societatii politice sau a autoritatilor statului manifestate contra oricarui drept cetatenesc si moralitatii. Niciodata nu trebuie sa facă jocurile politice meschine ale vreunui partid politic.
    In ciuda acestor meniri vitale progresului social se mai regasesc in România si ONG-uri ce funcționează ori sunt organizate, precum niste S.R.L.-uri cu capital privat sau strain in scopul realizarii diverselor interese mai putin legitime sau morale, dar nu se pot constitui in grupari infractionale de crima oragnizata precum au facut-o partidele politice.
    Putine ONG-uri existente in Romania si-au exercitat rolul firesc de a monitoriza si actiona ferm in vederea consolidarii democratiei, infaptuirea dreptatii, moralitatii, civismului modern, etc. prin evidentierea continua a evolutiei statisticilor sau criteriilor de comensurare a acestor indicatori sintetici ai calitatii vietii civilizate, moderne precum si de a analiza in mod critic dinamica lor. Dar nu mai categoric decat partidele politice care au tradat toate actionand demagogic si umilitor.
    Sunt si ONG-isti care se afiseaza public, de multe ori, fie ca niste tradatori voluntari sau involuntari aparand in diverse shows (souri) pe teme politice, intrati in jocul mizerabil impus de politicieni sau de unii reporteri ai presei tonomat, manifestand astfel grave deviante fata de interesul public general.
    Aparitiile publice de acest gen au banalizat in anumite cazuri rolul activ progresist si de avangardist al democratiei pe care trebuie sa-l joace societatea civila organizata in mecanismul jocului de putere si de promovare a celor mai valorase politici publice ori strategii nationale de nivel micro sau macro.
    Aceste deficiente exista in randul ONG-URILOR datorita nerespectarii unor STANDARDE MINIME existente si aplicate in lumea moderna si civilizata deoarece in Romania orice lucru poate fi intoxicat, hibridizat, mimat sau amagit cu ajutorul a tot felul de trucaje si comportamente meschine.
    Nici dupa 25 de ani de balbe si aiureli socante manifestate in functionarea sistemului politic, SOCIETATEA CIVILA nu s-a putut impune CUM ERA NORMAL si FIRESC pentru ca Sistemul Politic Legislativ sa aiba atributii separate de cel ECONOMIC (neamestecul politicienilor in numirea de persoane pe diferite functii de conducere sau executie a diferitelor entitati ori institutii) si de cel ADMINISTRATIV (alegerile consilierilor locali si primarilor sa nu se mai faca pe liste de partid).
    Suntem aproape iremediabili deoarece in Romania ,,Politica este inca indeletnicirea scarboasa prin care tipi fara nicio profesie ori avortoni ai profesiei lor, se catara acolo unde se deschid robinetele societatii. Posturi bine platite, de unde se pot invarti afaceri de miliarde, consilii de administratie, conecsiuni si reprezentante. Ai tupeu, ai proptele, ajungi si din lichea ce ai fost sau esti, devii omul ce imparte dreptatea, care arbitrezi morala, care reclama sacrificiul suprem.”
    Iar ,,Democratia este un sistem de exploatare a averilor statului mintind multimile naive prin gadilarea instinctelor primare. Pentru a curma coruptia universala ar trebui o elita de conducatori care sa se sacriifice in interesul permanent al natiunii,. Dar unde sa gasesti asemenea sfinti printre oamenii politici narozi”.

    Reply
  4. tryggvasson

    De acord cu dvs., dar în privința comparației cu alde Gâdea, faceți o echivalare/simplificare, care nu vă complimentează înțelegerea. Diferențele sunt imense, trecând de la nivelul deontologiei, până în cel al omeniei și bunului simț elementar. Iar la alde Gâdea comportamentul pentru care sunt condamnați SE ADAUGĂ PESTE omerta și propaganda pentru gaze de șist, NU le înlocuiește. Deci, la alde Gâdea, mizeria se dublează/triplează și un om cu oarecare sensibilitate la nuanțe ar trebui să vadă asta.

    Reply
  5. dan

    Mihai, dupa ce trece primul val de isterie mediatica cu voiculescu si cianura3 tema acestui atentat terorist caci nu poate fi definit ca o simpla catastrofa ecologica trebuie reluata. Acum nu are nici o sansa sa patrunda prea bine mai ales in fata nebuniei cu cianura3 ce si-a schimbat patronul si a trecut de la voiculescu la victor ponta. Ne luptam atit cu OMERTA „jurnalistilor” sub acoperire din absolut toate televiziunile cit si cu explozia mediatica a cazului voiculescu.

    Reply
  6. stelian negrea

    Si ca sa vedeti cum sunteti mintiti de Gotiu la fel cum minte sfruntat Gadea uitati-va la datele de pe trafic.ro care zic ca site-ul romanicurata.ro n-a avut mai mult de 70.000 de cititori unici de cand si-a publicat articolul mesianic si plin de jumatati de adevaruri si cei 250.000 de cititori pe care ii pretinde ca i-a avut.

    http://www.trafic.ro/statistici/romaniacurata.ro/vizitatori/2014-08-02.2014-08-09

    Daca de la batranii dusi de nas de Gadea nu prea mai am sperante, macar de la cei mai tineri care ii sorb cuvintele din gura lui Gotiu mai am niste sperante ca macar verifica toate minciunele de tip Gadea pe care vi le baga pe gat Gotiu.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      am scris ”afișări”, nu ”cititori unici”; cine mai are habar de internet știe care e diferența dintre unici (IP-uri, rețele wirelles etc) și afișări ;) între timp, numărul de afișări se apropie de 300.000

      Reply
      • Anca

        De ce le raspunzi? Tu militezi pentru ce este drept. Astia-s platiti de la guvern. Nu merita nici un raspuns. Romanii, or fi ei prosti, dar or pricepe cine le vrea binele.

        Reply
  7. Octavian

    Nu prea pricep ce legatura are condamnarea unui penal cu o televiziune… S-a pus sechestrul pe proprietate, nu pe postul de televiziune si bine s-a facut, chiar si daca acest lucru se petrecea pentru prima data in Romania. Respect anumiti jurnalisti din cadrul Antena3 si nu pe toti; nu pe Gadea-Badea (Gadea nu prea poate fi numit jurnalist ci doar un „prezentator”, Badea fiind doar un circar care face mistouri pe subiectele altor televiziuni/ziare). Ma reiterez pentru o buna intelegere: respect anumiti jurnalisti de la Antena3 si urmaresc anumite emisiuni ale lor, emisiuni foarte bune de altfel.
    Daca ar fi sa fim obiectivi, sa ne uitam putin in cadrul emisiunilor de la Antene si sa observam cum multi au fost pusi la zid si executati public insa despre Varan nicio emisiune documentata pro sau contra. Nu am vazut nicaieri in cadrul acestor emisiuni sa se dezbata fuga de justitie a Varanului; parlamentar/demisii vs. schimbarea autoritatii competente in cadrul anchetarii dosarelor sale. Vi se pare a fi impartialitate??? Cu sinceritate spun ca mi-ar parea rau ca aceasta televiziune sa dispara deoarece sunt capabil a discerne intre o emisiune buna si un circ. Sper sa treaca cu bine peste acest impas cum, de altfel, sper sa se cearna putin si din cei de acolo. Cu respect

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *