Mihai Goțiu

Două victorii ale normalității: plecarea Chevron și al 10-lea trofeu pentru Simona Halep

Sfârșitul săptămânii a adus două vești: anunțul companiei Chevron că renunță la proiectele de exploatare a gazelor de șist din România și triumful de la Dubai (al zecelea din carieră și al doilea într-un turneu Premier 5) al Simonei Halep. Aparent fără o legătură directă, ambele spulberă mituri și reprezintă victorii ale normalității. Despre primul am scris încă din decembrie 2013, despre al doilea a relatat sâmbătă presa internațională.

Victoria de la Pungești

Astfel, mi-am intitulat textul publicat pe 9 decembrie 2013, pe Voxpublica, într-un moment în care în comuna vasluiană fusese instituită zona specială de siguranță, ong-urile pentru apărarea drepturilor civice adunau informațiile despre abuzurile forțelor de ordine, iar compania Chevron se pregătea să-și planteze sonda de explorare. Cu toate acestea, arătam atunci, durata rezistenței și determinarea ei reprezentau o victorie: nicio companie, și nici decidenții politici din România nu-și puteau permite repetarea episodului de la Pungești în alte zeci și sute de localități unde ar fi trebuit să sondeze. Costurile unui astfel de război (de la cele direct cuantificabile economic și cele din imagine) ar fi depășit cu mult profiturile teoretice. Sau, altfel spus, pentru a continua o asemenea înfruntare, profitul trebuie să fie absolut uriaș pentru ați asuma riscurile. Acum Chevron-ul confirmă că rezervele de gaze de șist nu sunt nici pe departe într-atât de spectaculoase pe cât se așteptau. Iar acest lucru nu e o surpriză, după episodul Polonia.

Iar acest lucru reprezintă o primă lecție pentru guvernanții autohtoni, și nu doar pentru ei (că sunt destui cei care susțin că DOAR prin exploatarea resurselor din subteran ne-am putea reveni): faptul că dezvoltarea unei țări nu se poate baza pe un noroc chior –  ce găsești la o sută sau 4-5.000 de metri sub pământ: aur, petrol sau gaze de șist, ci prin politici coerente și responsabile, pe termen mediu și lung. Că principala bogăție e la suprafață și o reprezintă oamenii și resursele regenerabile și sustenabile, nicidecum cele care se epuizează în două-trei decenii (și care mai și ajung, în marea lor majoritate, în niște conturi privilegiate). Dealurile Moldovei și Câmpia de Vest (unde bătălia cu industria extractivă continuă) au potențialul de a susține o dezvoltare durabilă a României pe termen mediu și lung, cu o condiție: schimbarea viziunii. Mai exact, găsirea unor soluții care să-i vizeze și să-i implice cu adevărat pe cei care locuiesc în zonele respective, nu doar soluții pentru cele câteva companii de prospecțiuni, explorări și exploatări care s-ar îndestula din resursele din subsol, cu distrugerea celor de la suprafață. Sau altfel spus, soluții din care să câștige sutele de mii de Ion, Mărie, Vasile, nu doar un Ovidiu Tender.

Victoria Simonei

Portalul internațional Tennis World a publicat sâmbătă unul dintre cele mai frumoase articole despre Simona Halep, după triumful acesteia de la Dubai, al zecelea din carieră și al doilea într-un turneu din categoria selectă Premier 5.  „În tenis există o regulă nescrisă: întotdeauna fanii ţin cu jucătorul mai slab cotat! Se întâmplă mereu, nu contează cât de mult este favoritul îndrăgit de comunitatea iubitorilor de tenis. Este cum i-ai vedea pe David şi Goliat luând loc între liniile albe ale terenului. Ştii că Goliat ar trebui să câştige, dar într-un fel vrei ca David să ţină pasul”, arată Tennis World, care constată însă că această regulă nu s-a aplicat și în cazul Simonei. „Favorita principală şi cea mai îndreptăţită jucătoare să câştige titlul a fost în mod clar şi cea mai ovaţionată, în comparaţie cu adversara ei mai slab clasată”.

Iar modul în care explică cei de la Tennis World această încălcare e regulei și de ce Simona e atât de îndrăgită, reprezintă a doua lecție despre normalitate din ultimele zile:

„Ar putea fi faptul că nu arată ca noul prototip de jucătoare modernă de tenis. Nu este înaltă, nu are umeri laţi sau muşchi mari. Simona arată ca o femeie normală şi nu ai fi surprins să o întâlneşti pe un culoar de la supermarket făcându-şi cumpărăturile. Nu e snoabă, dar cel mai important este o visătoare. Este visătoare când nu-şi găseşte cuvintele pentru a exprima cât de fericită e la Paris că a ajuns atât de departe, în finală. Îşi găseşte greu cuvintele, iar engleza ei nu ţine ritmul cu gândurile ei. Este zâmbitoare şi simplă, arată ca o fetiţă în cel mai mare magazin de dulciuri din oraş. Nu este deloc ca Eugenie Bouchard când ajunge în aceeaşi situaţie, care este sigură de abilităţile ei, care nu crede că o finală este suficient. De asemenea, Simona nu este blondă, nu este deosebit de frumoasă, nu este o «fashionista». O fată normală într-o lume mare. O fată talentată care încearcă să-şi îndeplinească visul. Şi acum este uşor să înţelegem de ce oamenii o iubesc atât de mult, acum când probabil că am văzut tot. Femeile o iubesc pentru că se pot regăsi în ea. Bărbaţii o iubesc pentru că nu este o frumuseţe glacială de neatins. Fanii tenisului o iubesc pentru că are clasă şi ştie cum se joacă acest sport. Este răzbunarea normalităţii. Dacă cineva cu calităţile Simonei poate fi descris astfel…”.

Mai direct spus, Simona nu excelează în calități fizice fabuloase dobândite prin naștere. Puneți-o lângă Sharapova și veți înțelege câți centimetri o dezavantajează pe Simona ori lângă Serena Williams și vă dați seama de ce serviciile americancei au câteva zeci de kilometri în plus față de cele ale Simonei. Ceea ce a dus-o însă pe Simona în topul tenisului mondial este valorificarea la maxim a calităților native, atenție însă, calități native aflate în limitele normalului, ale mediei.

Pariul pe normalitate

Și aici revenim la cazul Chevron și gazele de șist, dar nu numai. Sunt zeci de mii, sute de mii și chiar milioane de oameni în România care nu au aur sau gaze de șist sub talpa casei. Au însă, la suprafață, bogății care nu sunt valorificate nici pe departe la potențialul lor maxim. În urmă cu vreo trei-patru ani citeam statistici conform cărora pământurile din România ar putea asigura hrana pentru o populație de 80 de milioane de oameni (și nu era vorba de agricultură extensivă, ci una rațională și sustenabilă). La ora actuală nu o asigură nici măcar pentru 20 de milioane. Fie pentru că unii visează la investitori miraculoși, fie din incompetență crasă, continuăm să ignorăm acest potențial. Sunt deja suficiente exemple și în România, unde terenurile agricole au început să fie valorificate rațional. Și unde oamenii o duc mult mai bine decât dacă ar lucra în industria extractivă. Dar sunt, pur și simplu, excepții. Pentru că de pe urma acestor exploatări agricole nu se poate fura, cum se poate fura de pe urma unui mega-proiect inutil.

Vorba lui Eugen David, de la Roșia Montană, comentând acum câțiva ani criza economică: ”Care criză? Eu n-am simțit nicio criză. Cu vaca mea nu poate juca nimeni la bursă”. În plină criză economică mondială, de pe urma câtorva hectare de teren, Eugen și-a inaugurat pensiunea turistică, a scos-o la pensie pe Delia (fosta lui iapă), înlocuind-o cu un tractoraș, ba și-a mai luat și un 4×4 second-hand, nu pentru fițe, ci pentru muncile de pe vârf de munte. Din nou, nu e vorba despre o stare de excepție că sunt sute de mii de români care au teren (chiar mai fertil) cât Eugen.

Stoparea hoției și pariul pe normalitate e viitorul României. Ne-au dovedit-o în ultimele zile Chevron și Simona Halep. O fac, de ani buni, Eugen David și mulți alții, mai puțin cunoscuți, în întreaga Românie. E cineva, acolo, sus, să înțeleagă asta?


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Două victorii ale normalității: plecarea Chevron și al 10-lea trofeu pentru Simona Halep

  1. vasile

    Eu cred ca trebuie sa incepem sa ne schimam noi,fara sa asteptam schimbarea „lor” . Sa fim seriosi si harnici in micile noastre afaceri. Multumim pentru articolele care ne motiveaza si lovesc in hotia generalizata!

    Reply
  2. Dorin

    Și eu sunt de părere că trebuie să prevaleze stimularea resurselor „de suprafață”,care sunt cu adevărat de lungă durată.Nu ar trebui însă să re nunțăm la a cunoaște și resursele subsolului care ne-ar putea fi utile pe viitor:prospecțiunile și explorările au acest scop! Ulterior acestora putem stabili dacă și cum (și în favoarea cui) acestea ar fi de exploatat.Cei mai mulți nu cunosc ce este aceea Fisurarea și fracturarea hidraulică în foraje.Acest procedeu s-a folosit cu succes de f.multă vreme în industria noastră petrolieră și nu a produs nici un inconvenient vieții de la suprafață.Ar trebui ca specialiștii să fie lăsați să explice asta poulației !

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Dorin: faptul că s-a folosit de f. multă vreme în industria noastră petrolieră nu înseamnă și că ”nu a produs niciun inconvenient” – vezi cazul de infestare cu arsen de la Beba Veche, la care autoritățile dau din colț în colț să răspundă oficial care e cauza; vezi cazurile din State, prezentate în ultimii ani și care nu se referă doar la gaze de șist – problema e că nu prea există studii independente (care să nu se fi făcut pe banii companiilor extractive, sau pe banii lor dar cu experții numiți independent de către Ministerul Mediului) care să spună că nu sunt probleme; ca idee vezi sumele colosale, de sute de milioane de euro, solicitate de OMV statului român pentru ”ecologizările” făcute pentru a repara daunele produse de fostele exploatări de stat, până în momentul privatizării

      Reply
    • flesh

      Dorin, noi nu avem nevoie de gaze de șist. Am mai scris asta și repet: cea mai mare amenințare cu care ne confruntăm în secunda asta este schimbarea climei datorită încălzirii globale. Ca să oprim încălzirea globală trebuie să oprim emisiile de dioxid de carbon, adică să nu mai ardem combustibili fosili (cărbuni, petrol și gaze). Energia obținută din arderea acestora este înlocuită de energie obținută din surse regenerabile.
      Poate va mai fi nevoie să ardem gaze peste câteva sute de ani, când nivelul dioxidului de carbon din atmosferă va scădea la nivelul la care era înainte de era industrială. Ce rost are să explorăm zăcăminte pe care probabil le vom exploata peste câteva sute de ani? Dacă nu trebuie să mai ardem gaze acum, ce rost mai are să le scoatem din pământ?

      Reply
  3. George

    Da, asa este, Schimbarea trebuie sa vina de fiecare dintre noi in parte, in primul rand. Si pe urma putem sa incercam sa avem si pretentii.. Asa a sjuns si Simona unde a ajuns. E adevarat ca si cu ceva talent, dar mai ales prin munca. Dar ar fi bine si daca Statul ar incerca sa faca ce este bine pentru cetatenii lui in primul rand. Fiindca din cauza asta sunt alesi in acele pozitii. Ar fi bine daca din cand in cand si-ar reaminti asta, si ar urmari un scop mai mare!

    Reply
  4. Dabija Gelu

    Parerea mea este ca nu putem vorbi de o victorie decat in momentul in care ordonantele de urgenta de modificare a legii mediului , a legii constructiilor ,a legii apelor si multe altele introduse de guv ponta si nu numai vor fi trimise la curtea constitutionala, intrucat incalca fragrant drepturile poporului roman ,si au facut posibile abuzurile jandarmeriei la Pungesti si nu numai.Dupa parerea mea prin modificarea legii mediului protejarea mediului a fost directionata catre min mediului iar min de interne (care in vechile legi avea obligatii si drept de control in domeniul mediului )a fost exclus .Astfel au ramas raspunzatori doar 500 de angajati fata de cateva zeci de mii inainte ,angajati mai usor de influientat dupa cum observam din practica de acceptare a unor proiecte controversate.Taierea padurilor ,acceptarea de sonde in zona de alimentare cu apa potabila aunui oras cum e Barladul sa…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *