Mihai Goțiu

Domnule ministru Daniel Barbu, si dvs. v-ati inrolat sub flamura cianurii? Scrisoare deschisa

Domnule ministru al Culturii Daniel Barbu, am citit răspunsul la scrisoarea care v-a fost adresată de Asociaţia Alburnus Maior,
prin care vi se solicita semnătura necesară pentru includerea
localităţii Roşia Montană pe lista tentativă a UNESCO. După lecturarea
răspunsului am rămas cu gustul amar al dezamăgirii. Cinism, laşitate şi
ipocrizie sunt doar trei dintre calificativele care pot fi uşor
atribuite acestui răspuns.

Când am aflat că lobby-iştii RMGC v-au
bătut la uşă, iar uşa li s-a deschis, nu m-am mirat. Toţi predecesorii
d-voastră au fost asaltaţi de avocaţii interesaţi ai companiei care
intenţionează să exploateze aurul de la Roşia Montană. Aşteptam (şi
aştept în continuare) ziua în care un ministru le va mulţumi frumos şi-i
va pofti apoi pe uşă afară. Nu trebuie să fiţi trist: nu sunteţi primul
pe lista miniştrilor români ai Culturii care nu au avut curajul
asumării unui astfel de gest. Nu curajul, ci laşitatea şi acceptarea
compromisurilor jalnice sunt elementele definitorii ale guvernanţii
români (foşti şi actuali). Din acest punct de vedere, nu vă deosebiţi cu
nimic faţă de cei mai mulţi care au ocupat aceeaşi funcţie înaintea
d-voastră.

Prin răspunsul făcut public pe site-ul Ministerului Culturii vă înscrieţi însă în lista scurtă a celor care nu doar că nu au luat
atitudine faţă de minciunile publicitare ale RMGC, ci au devenit, la
rândul lor, goarne de propagare a lor. Pentru că răspunsul oficial, în
ansamblu, se rezumă să repete aceleaşi „argumente” pe care le-am auzit
şi la prezentările făcute de purtătorii de cuvânt ai companiei. Pe
aceşti purtători de cuvânt îi pot înţelege: o fac fie în calitate de
angajaţi ai RMGC, fie în calitate de angajaţi ai unor firme (de
publicitate, PR, lobby, consultanţă etc.) aflate sub contract cu RMGC.
D-voastră?

De când s-a pus problema salvării patrimoniului cultural de la Roşia
Montană şi al valorificării lui, inclusiv din punct de vedere economic,
în beneficiul comunităţii locale, dar şi al României, compania,
sprijinită de autorităţi şi politicieni locali, a început o amplă
acţiune de manipulare a opiniei publice. Un prim obiectiv al acestei
campanii de manipulare a fost inducerea ideii că patrimoniul cultural de
la Roşia Montană „nu ar avea valoare de UNESCO”. Pentru aceasta s-a
încercat punerea în opoziţie a Roşiei Montana cu alte situri culturale
şi naturale din România care aspiră la UNESCO. O abordare conflictuală
şi falsă. Situl de la Roşia Montană nu concurează nici cu centrul
medieval al Sibiului, nici cu cetatea Histria, nici cu ansamblul
sculptural ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu. Fiecare în parte
are propriile argumente, îndeplineşte propriile criterii (şi are
probleme specifice) pentru a ajunge pe lista UNESCO. Dar chiar şi dacă
s-ar fi aflat pe acelaşi culoar, acest lucru nu ar fi generat o
competiţie, ci complementaritate, crescând (şi nu scăzând) şansele de
accedere pe lista UNESCO (mănăstirile din Bucovina, bisericile de lemn
din Maramureş ori cetăţile dacice din Munţii Orăştiei – aflate deja pe
lista UNESCO – oferă exemple clare în acest sens).

Faptul că Roşia
Montană nu ar avea „valoarea” Sibiului, a cetăţii Histria ori a
ansamblului de la Târgu Jiu reprezintă o diversiune propagandistică.
Centrul medieval al Sibiului poate fi comparat cu centrul medieval al
Sighişoarei şi cu alte centre medievale din Europa. Cetatea Histria e în
competiţie cu alte cetăţi antice de la fostul Pont Euxin ori de la
Marea Mediterană şi din alte locuri. Ansamblul lui Brâncuşi cu alte
ansambluri moderne ori contemporane. Iar situl de la Roşia Montană cu
alte situri miniere din Europa şi din lume (unele dintre ele aflate deja
în UNESCCO). Iar din acest punct de vedere, Roşia Montană trece testul
cu succes – neexistând niciun alt contraexemplu de sit minier care să
cumuleze exploatări pornind din antichitate şi trecând prin perioadele
medievale, moderne şi contemporane. Ar fi extraordinar pentru România ca
şi Sibiul, Histria, Târgu Jiu să se afle în aceeaşi situaţie
privilegiată în propriile demersuri comparative, precum se află Roşia
Montană în domeniul ei. Preluarea de către Ministerul Culturii a
discursului antagonist şi conflictual („Roşia Montană vs. Sibiu”, „Roşia
Montană vs. Histria” etc.) promovat de către RMGC dovedeşte fie
incompetenţă (neînţelegerea criteriilor de accedere pe lista UNESCO),
fie rea-credinţă.

Niciuna
dintre cele două situaţii nu vă face cinste, dar răspunsul trimis
înclină mai mult spre a doua posibilitate. Când în răspuns e invocată
documentaţia urbanistică realizată de către compania minieră ajungem
deja la cinism şi ipocrizie. Instituţiile publice (consiliile local şi
judeţean, Ministerul Culturii) au OBLIGAŢIA de a realiza o asemenea
documentaţie, în mod independent. Nu e o „favoare” sau o „opţiune”,
atunci când există pericolul distrugerii unui sit cultural de valoarea
celui de la Roşia Montană. Chiar nu aveţi cunoştinţă de faptul că
documentaţia urbanistică realizată de către companie nu este conformă cu
realitatea, ba, mai mult, că în ultimii ani compania a intervenit masiv
în realitate, astfel încât aceasta să devină conformă cu documentaţia?
De când achiziţionat proprietăţi (terenuri şi case) în Roşia Montană,
compania a început un amplu proces de distrugere (demolare) a caselor
(unele dintre ele monument istoric, altele aflate în zona protejată, iar
altele aflate înafara acestei zone – fiind puse la pământ cu acordul
vinovat al autorităţilor locale şi ministeriale, înainte de a avea şansa
să fie clasate.

În timp ce morţii din cimitirele Roşiei Montane au fost şi sunt vânduţi la bucată, casele sunt demolate şi îngropate!
Nu am cunoştinţă de existenţa în România a unei alte localităţi rurale
în care să fi fost demolate în ultimul deceniu peste 150 de case. Aşa
ceva s-a mai întâmplat în România doar în cazul catastrofelor naturale
(deşi nici în cazul cutremurului din 1977 ori al inundaţiilor nu ştiu să
fi existat vreun sat în care să fi fost distruse peste 150 de case) ori
al proiectelor megalomanice din perioada comunistă. În zece ani, RMGC a
reuşit să concureze cu „succes” dezastrele naturale şi abuzurile lui
Ceauşescu. Modelând prin distrugeri realitatea astfel încât să
corespundă cu documentaţia realizată! Pentru ca, într-un final, să poată
susţine ideea că „Roşia Montană nu ar avea valoare de UNESCO”.

(Despre modul în care compania a distrus patrimoniul din Roşia Montană puteţi găsi mai multe amănunte şi imagini sugestive aici, aici, aici şi aici).

Ipocrizia
şi cinismul la maxim sunt evidenţiate atunci când în răspunsul
Ministerului se aduce în discuţie „acordul şi cooperarea autorităţilor
locale”. Nu cred că sunteţi chiar atât de naiv sau atât de slab informat
încât să nu ştiţi că primarul care a făcut afirmaţia că „includerea
Roşiei Montana în patrimoniul UNESCO ar fi dăunătoare” (!) are o soră
care deţine o firmă de transport aflată sub contract cu RMGC. Că foşti
şi actuali membri ai Consiliului Judeţean Alba (ei sau rudele lor) au
firme aflate, de asemenea, sub contract cu RMGC. Că foşti şi actuali
consilieri locali din Roşia Montană, care au votat Planuri Urbanistice
Generale favorabile companiei, anulate definitiv în instanţă, au fost
(sau încă sunt), ei (ori rude de-ale lor), angajaţi la RMGC. Să invocaţi
necesitatea susţinerii din partea unor persoane aflate (cel puţin) în
conflict de interese (deşi sunt convins că o anchetă a DNA-ului ar putea
dovedi că e vorba de mai mult) e pus şi simplu cinism şi ipocrizie.
Laşitate şi deresponsabilizare.

Domnule ministru Daniel Barbu,
Ministerul Culturii pe care îl conduceţi reprezintă, la rândul lui, o
autoritate publică. La Roşia Montană vorbim de un patrimoniu cu valoare
NAŢIONALĂ şi UNIVERSALĂ (în scrisoarea care v-a fost adresată de către Asociaţia Alburnus Maior sunt enumerate o mică, dar exemplificativă parte, a experţilor şi
instituţiilor naţionale şi internaţionale care susţin acest lucru). Când
avem de-a face cu un patrimoniu de valoare naţională şi universală,
sprijinul instituţional trebuie să vină din partea autorităţilor
naţionale. E o obligaţie a Ministerului Culturii, nu o opţiune de la
care să vă puteţi deroga, de care să vă spălaţi pe mâini, aruncând
pisica în ograda autorităţilor şi politicienilor locali. Domnule
ministru, trebuie să vă asumaţi întreaga responsabilitate dacă
distrugerea patrimoniului cultural de la Roşia Montană continuă. Aveţi
obligaţia şi prerogativele legale pentru a stopa o astfel de distrugere.
E o misiune a Ministerului Culturii să salveze patrimoniul cultural
naţional, iar o altă misiune este aceea de a întreprinde toate
demersurile necesare şi legale pentru a valorifica acest patrimoniu. În
îndeplinirea acestor misiuni nu puteţi să invocaţi acţiunile interesate
(la modul personal) ale unor autorităţi locale. Dimpotrivă, aveţi
obligaţia de a interveni când constataţi că aceste autorităţi locale
acţionează în mod discreţionar, punând în pericol patrimoniul cultural
naţional.

Domnule ministru Daniel Barbu, să nu vă iluzionaţi cu
ideea că nu se ştie că lobby-iştii RMGC lucrează intens pentru a obţine
declasarea Masivului Cârnic din Roşia Montană de pe lista monumentelor
istorice. Că bântuie prin birourile Ministerului, prevalându-se de un
aviz abuziv de descărcare de sarcină arheologică, acordat în vara anului
2011 pentru a înlocui precedentul aviz abuziv, anulat definitiv şi
irevocabil de instanţele judecătoreşti. Fără această declasare, Masivul
Cârnic nu poate face obiectul unei exploatări miniere. Iar fără Masivul
Cârnic proiectul RMGC nu există. Această declasare nu se poate face
decât prin Ordin al ministrului Culturii. Din nou, să nu vă faceţi
iluzii că nu se ştie că avizul de descărcare de sarcină acordat de
Comisia Naţională de Arheologie (atât cât mai e în vigoare, până la
anularea lui în instanţă, precum în cazul celui precedent) este oricum
INSUFICIENT pentru a justifica declasarea, în acest sens putând să se
pronunţe doar Comisia Naţională a Monumentelor Istorice. Care s-a
pronunţat deja. Recomandând Roşia Montană pentru includerea pe lista
tentativă a UNESCO.

Domnule
ministru Daniel Barbu, aveţi toate atribuţiile legale şi OBLIGAŢIA de a
proteja şi de a valorifica patrimoniul cultural naţional. De la
Histria, la Târgu Jiu, de la Sibiu la Roşia Montană. În acelaşi timp,
semnătura d-voastră poate aviza distrugerea patrimoniului de la Roşia
Montană. Puteţi (şi aveţi obligaţia) să semnaţi pentru începerea
demersurilor de includere a localităţii pe lista tentativă a UNESCO, la
fel cum puteţi semna (interpretând discreţionar legea) ordinul de
declasare a Masivului Cârnic. E opţiunea d-voastră şi modul în care
d-voastră alegeţi să vă prezentaţi în faţa opiniei publice şi (nu spun
cuvinte mari) modul în care o să intraţi în istorie: ca încă un ministru
al Culturii care a pus umărul la distrugerea patrimoniului cultural
naţional (un politruc de carieră) ori ca un ministru al Culturii care
chiar face ceva pentru acest patrimoniu. Astăzi, mâine, peste un deceniu
sau un secol, istoria va consemna ipocriziile, laşităţile, cinismul şi
trădările de orice fel. Nu vă îmbătaţi cu apă rece şi nici cu cianură
„în limite admisibile”: nu va exista nici iertare, nici uitare. Ca
istoric, sunt convins că sunteţi conştient de acest lucru.

***

Foto: case aflate în proprietatea RMGC, sau despre modul în care e “modelată” realitatea, pentru a corespunde cu documentaţia…

***

Text preluat de aici


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Domnule ministru Daniel Barbu, si dvs. v-ati inrolat sub flamura cianurii? Scrisoare deschisa

  1. Burciu Ion

    Rusine domnule ministru. Speram sa fiti altfel decat predecesorii, dar m-ati dezamagit total. La telervizor vorbiti frumos, dar faptele nu va onoreaza.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *