Mihai Goțiu

Domnule Iohannis, cine v-a sfătuit să faceți jocul austriecilor de la Schweighofer? Și cât de mult poate pierde România prin amânarea adoptării Codului Silvic

Domnule președinte Klaus Iohannis, sper că în echipa d-voastră mai sunt persoane de bună-credință care v-au semnalat dezvăluirile făcute de jurnaliștii de la EIA despre practicile frauduloase ale companiei austriece Schweighofer-Holzindustrie și argumentele lobbyștilor acestei firme, care se regăsesc și în cererea de reexaminare a Codului Silvic pe care ați semnat-o. De ce sunt false aceste argumente, puteți citi aici și aici. De asemenea, sper că aceste persoane de bună-credință pe care le mai aveți prin preajmă să vă fi semnalat și uriașa reacție de iritare generată de recentele dezvăluiri, care nu au nimic în comun cu baia de simpatie publică de la Roma. Intensitatea acestor reacții am mai întâlnit-o de două ori: în primăvara anului 2013, când proiectul de la Roșia Montană a fost trecut în portofoliul lui Dan Șova, în condițiile în care mama acestuia era avocatul celor de la RMGC, și în toamna anului trecut, după bătaia de joc la care au fost supuși cetățenii români din diaspora, care nu au putut vota în primul tur de scrutin. Ce a urmat în ambele cazuri, știți cu siguranță. Și nu e cazul să vă amăgiți (cum s-a amăgit la vremea lui Victor Ponta) că asemenea reacții ar fi vreo campanie a postacilor plătiți de adversarii politici, că diferența de ton și de argumente e vizibilă de pe Lună. Așa că nu e de mirare că deja se anunță proteste pentru apărarea pădurilor României, pentru 9 mai, la București (detalii despre protest aici), Cluj (aici), Oradea (aici), Sibiu (aici), Brașov (aici) sau Ploiești (aici), iar mobilizarea e doar la început.

Domnule președinte, nu știu cu cine vă sfătuiți pe fiecare subiect în parte. Dar vă pot da câteva indicii prin care puteți să vă dați seama dacă sfătuitorul e de bună-credință sau nu. Astfel, dacă primiți sfaturi de la un senator care e taman din județul în care își are sediul din România Schweighofer-Holzindustrie, întrebați-l și dacă a primit sau nu sprijin în timpul campaniei electorale de la compania care profită acum din reexaminarea Codului Silvic. Iar dacă ați primit sfaturile de la un ministru în funcție (cu care aveți colaborări în privința asigurării siguranței naționale) întrebați-l în ce calitate apare în fotografiile de lobby ale aceleiași companii. Și, indiferent de la cine primiți sfaturi și consiliere, în orice domeniu, nu uitați că în societatea civilă există suficienți experți care vă pot oferi contra-expertiză, pentru a verifica până la capăt dacă recomandările primite au fost făcute cu bună-credință sau nu. Pentru că în cazul reexaminării Codului Silvic, sfătuitorul (sfătuitorii) d-voastră n-au fost de bună-credință sau (în cel mai fericit caz) sunt de-o incompetență monumentală (efectele, din păcate, sunt aceleași). Dacă nu ar fi așa, v-ar fi prezentat și contra-argumentele (atât legale, cât și idelogice la nevoie) care arată de ce argumentele din cererea de reexaminare a Codului Silvici privitoare la impunerea cotei de 30% sunt false.

Dacă sfătuitorii/consilierii d-voastră pe acest subiect ar fi fost de bună-credință și competenți v-ar fi atenționat și asupra faptului că practicile frauduloase ale celor de la Schweighofer-Holzindustrie sunt de notorietate, inclusiv în Austria, dar și în România (nu suntem în fața primei dezvăluiri a faptului că firma achiziționează lemn tăiat ilegal). Mai mult, v-ar fi putut explica de ce, în mare parte, tot acest scandal al retrocedărilor abuzive nu ar fi existat (în cazul retrocedărilor de păduri), dacă nu ar fi existat o companie ca Schweighofer-Holzindustrie. Pentru că nici Hrebenciuc și nici alți baroni și mafioți mai mari sau mai mici nu și-au propus să devină pădurari atunci când au devenit proprietari pe șest a mii și zeci de mii de hectare de pădure. Când au luat cu japca pădurile nu aveau în gând să deschidă mici fabrici de mobilă, de prelucrare a fructelor de pădure, ferme și alte asemenea afaceri care țin de valorificarea rațională a pădurilor. Nimic din toate acestea. Cei care și-au asumat riscurile inerente acțiunilor lor ilicite au făcut-o pentru că aveau la îndemână o soluție simplă de îmbogățire peste noapte: tăierea pădurilor la ras și vânzarea lemnului. Așa ceva a fost (și este încă) posibil tocmai pentru că există o firmă ca Schweighofer-Holzindustrie care să fie dispusă să preia fără probleme orice cantitate de lemn, fără să-și pună problema provenienței. Ba chiar oferind bonificații pentru lemnul tăiat ilegal!!!

De asemenea, domnule președinte, dacă în acest subiect, al Codului Silvic, ați fi avut un consilier de bună-credință, dar și competent, v-ar fi atenționat și asupra faptului că Schweighofer-Holzindustrie urmează să înceapă în trimestrul doi al acestui an (adică acum) construcția unui nou abator de lemn la Reci, jud. Covasna (informația e publică pe site-ul companiei). Și v-ar fi putut atenționa asupra mizei amânării intrării în vigoare a noului Cod Silvic. Dacă noua lege ar fi fost deja promulgată și intrată în vigoare, statul român nu ar fi avut nicio obligație față de investiția companiei. E problema companiei dacă noile unități de producție nu lucrează la capacitate maximă. Nimeni nu-i pune să-și dezvolte fabrici cu capacități de procesare mai mari decât au dreptul legal. Dacă investiția apucă însă să fie făcută și doar apoi intră în vigoare prevederea referitoare la cota maximă de masă lemnoasă pe care o poate procesa o companie, statul român e bun de plată. Pentru că în aceste condiții compania austriacă ar putea apela cu succes la instanțele internaționale de arbitraj, invocând faptul că legislația a fost schimbată DUPĂ ce ei au făcut investiția, implicit că au dreptul la despăgubiri (despre cât de legale sau mai puțin legale sunt autorizațiile și avizele pentru fabrica de la Reci, vom reveni într-un articol separat pe România Curată).

Domnule președinte Klaus Iohannis, dacă acest scenariu va deveni realitate, responsabilitatea în fața cetățenilor români vă va aparține d-voastră, nu consilierilor d-voastră. Sper să nu înțelegeți prea târziu că în jurul d-voastră sunt și oameni a căror prioritate nu sunt interesele cetățenilor și nici binele comun. Experiența la Cotroceni este încă mică, dar nu sunteți, totuși, de ieri, de azi în politică să nu știți cu cine aveți de-a face.

***

Citește și:

Cum a preluat Iohannis argumentele firmei Schweighofer în cererea de reexaminare a Codului Silvic (DOCUMENT) Și cum preia Schweighofer lemnul tăiat ilegal (VIDEO CU CAMERA ASCUNSĂ)

Dezvăluirile și filmul anchetei privind practicile companiei Schweighofer-Holzindustrie, prezentate în Parlament. Concluzii


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

17 thoughts on “Domnule Iohannis, cine v-a sfătuit să faceți jocul austriecilor de la Schweighofer? Și cât de mult poate pierde România prin amânarea adoptării Codului Silvic

  1. Ercuta Ion

    Nu raspunde Iohannis cu nimic. A mai raspuns cineva din fruntea tarii de jaful din Romania?

    Reply
  2. Marga C.

    Of, ce dezamăgire cruntă! Proporțională cu euforia din seara de 16 noiembrie 2014. Îmi pare rău s-o recunosc, dar domnul Iohannis se dovedește a fi exact ceea ce s-a autodefinit (fără să vrea): un politruc! Vrea, probabil, să ne scoată din nou în stradă. Nimic mai simplu, a venit primăvara…
    Rușine, domnule Președinte!

    Reply
    • Sara

      Prima impresie, il judeci dupa felul in care si-a ales consilierii. Eu nu m-am asteptat si nu ma astept la ceva bun de la Johannis. Am citit multe despre el si de la inceput, nu mi-a placut. L-am votat totusi numai pentru a nu fi Ponta presedinte. Daca s-ar repeta votul din finala, as face la fel. Cei dezamagiti inseamna ca au sperat si eu nu ma numar printre acestia. Si o sa mai urmeze. In curand vom vedea si fata arogantului Johannis. Pana atunci insa e preocupat cu amenajarea biroului Primei Doamne la Cotroceni. Va face altfel de politica. Ma bucur ca Romania curata a sesizat aceste derapaje intamplatoare sau nu. Cea mai mare gresala este sa „iubesti” un politician neconditionat. Articolele scrise de dl. Mihai Gutiu le citesc cu placere si interes.

      Reply
  3. Doina

    Se pare ca oamenii din jurul presedintelui nu sunt cu nimic mai buni decat parlamentarii hoti si nesimtiti. Chiar e asa greu sa gasesti in tara asta niste oameni cinstiti care sa nu se gandeasca la punga lor? Pacat, as fi vrut ca acest presedinte sa nu ma dezamageasca, dar inceputul e trist.

    Reply
  4. Nicolae Dorobantu

    reformulez, vad ca precedenrta postare nu e ok:

    „A pozat in independent, ne-a furat voturile iar acum cu sacii in caruta si-a dat arama pe fata.
    “ma vedeti pe mine ca pot fi influentat de cercuri de putere politica sau de afaceri”, parca asa se batea cu pumnii in piept Klaus Iohannis in campania electorala.

    O sa se schimbe ceva in conducerea tarii abia atunci cand cineva o sa ia decizia interzicerii amendarii si arestarii protestatarilor pasnici.
    http://epochtimes-romania.com/news/valul-de-solidaritate-pentru-manifestantii-din-baltimore-ajunge-si-in-romania—232996

    Reply
  5. Nelu Stiuca

    Nu l-a sfătuit nimeni pe JOHANNIS să faca jocul austriecilor de la Schweighofer. IOHANNIS cand a acceptat sa fie primar sau PRESEDINTE a intrat intr-un carusel care i-a devenit tot mai complex sau complicat, el crezand ca daca cunoaste legile fizicii si germana nu o sa alunece sau sa derapeze prea usor de la normalitate. Problematica socio-economico-politica este inca o noutate pt el deoarece cele trei domenii ii prezinta multe necunoscute . Cele trei domenii sunt in acelasi timp UTERUL celor mai sofisticate structuri mafiote. In functia de presedinte ori te pune MAFIA ori esti dominat de ea fara sa realizezi acest lucru.Totul depinde de salbaticiia MAFIEI. In situatia existenta JOHANNIS a preluat conducerea ca un pilot automat si va merge PAS cu PAS continuind traiectoria stabilita in urma cu 25 de ani spre prabusirea ireversibila a Ro.

    Reply
    • gabriel

      Omule Știucâ profeția dumitale chiar este descurajatoare , total , șanse o .

      Reply
  6. Dorisa

    D-le Gotiu, cum va asigurati ca aceste randuri de importanta nationala, ajung sa fie citite si de presedinte?. Ar trebui sa gasiti metode mai directe prin care sa-i semnalati aceste grave nereguli, care sa-l faca sa-i cerceteze pe acei consilieri care nu sunt prea bine intentionati. Stiti, ca sa nu ramana acest demers al d-voastra ” in aer”, sa aiba totusi impactul dorit. Eu stiu cate navete plecau intr-o singura tura de 12 ore catre portul Constanta, cu busteni si cherestea pentru export. Lucram la cronometru pentru ca nu se termina bine un tren de expediat, ca aduceau altul in gara, navete complete de 27 de vagoane tip Rgx (platforma). Se incarca inca in „draci”, cum se spune. Aceste trenuri de materie prima sunt pentru mai marii CFR-ului tone incarcate si expediate, situatii care se fac la sfarsitul fiecarei luni. La capitolul tone expediate, statia CFR, care deserveste Holzindustrie si Kronospan Sebes, este fruntasa pe tara. Deci va dati seama ca la poarta lor sunt cozi kilometrice de camioane care asteapta sa fie descarcate. E o intreaga retea de firme legale sau nu, care aduc materie prima pentru Holz.

    Reply
  7. Paul

    Klaus Iohannis dovedeste ca nu este presedintele pe care l-au dorit romanii,dezamagiti de inaintasii sai.Resursele naturale si minerale ale Romaniei au fost si sunt jefuite la lumina zilei,fara nici o teama de prevederile legale,pentru ca nu prea exista si fara pic de jena.Fara a fi sovin,se confirma regula ca strainul tot strain ramane.Singura masura de criza ramane suspendarea presedintelui si eliminarea sa,acun, cand nu a fost jefuita tara de toate resursele sale.Nici regii din import,exceptandu-l pe Ferdinand,nu au fost mai rezonabili.

    Reply
  8. un cetatean

    Aceasta scrisoare i-a fost adresata acum cateva zile…niciun raspuns. Probabil va raspunde in urmatoarea carte.

    Dle presedinte,

    Dumneavoastra sunteti la Cotroceni pentru a servi interesele companiei Holzindustrie Schweighofer?
    Este o intrebare retorica pentru ca faptele dvs vorbesc de la sine si de aceasta data faptele nu vorbesc despre un lucru bine facut pentru poporul roman, ci pentru o companie care monopolizeaza si distruge o industrie in Romania.
    De ce nu ati avut obiectii cu privire la faptul ca Romania exporta materie prima? Ati avut insa obiectii cu privire la periclitarea intereselor Holz!
    Haideti Dl Presedinte sa facem un lucru bine facut si, in fata opiniei publice, sa ne asumam o pozitie publica cu privire la aceasta companiei si cu privire la interesele Romaniei.
    Vreau sa stiu de la presedintele meu ce isi doreste pentru industria prelucratoare de lemn si cum considera el ca trebuie sa traim in aceasta tara, ca sclavi si sursa de materie prima sau integri si demni pentru prima data dupa multi ani.
    Vreau parerea dvs Dl Presedinte pentru ca am vazut ca la conferintele de presa evitati sa va exprimati clar si concis si preferati sa pasati responsabilitatea parlamentului pe care nu il stimati de altfel. Exprimati atunci o viziune pentru Romania in acest sector si pentru numele lui Dumnezeu, exprimati-va odata! Nu avem nevoie de o noua carte retrospectiva sa ne spuneti ce ati gandit si cum nu ati reusit!

    Un cetatean

    Reply
    • Gigi

      Stai linistit….am scris si eu….o sa.ti raspunda un cosilier,daca o sa fie,in rest PRESEDINTELE bea cafeaua la Holtz….dar nu stie ca acesti mafioti au facut mii de someri,au inchis sute de firme,prin pozitia lor de monopol….AU DISTRUS industria lemnului si Jon al nostru le pune palma,imi este scarba de clasa politica,pacat de tara asta!!!!!!!!

      Reply
  9. SANDEL

    FELICITARI pt JOHANNIS.”CORUPTIA – reprezinta acele fapte limitative reglementate de lege, precum luarea si darea de mita, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenta etc.; constituie activitatile ilicite desfasurate in scopul obtinerii de avantaje materiale sau morale, a unor pozitii sociale sau politice inalte. Coruptia cuprinde incalcarea normelor referitoare la indatoririle functionarului public, precum si neindeplinirea obligatiilor legale de catre agentii economici, avand un grad sporit de periculozitate sociala, cu profunde consecinte negative asupra intregului sistem social. Exista mai multe tipuri de corupti, si anume: coruptie profesionala, economica sau criminalitate economico-financiara sau de afaceri, si coruptia politica, ce include diferite activitati cum ar fi finantarea ilegala a campaniilor electorale, promovarea cu precadere in functii guvernamentale a unor persoane numai pe criterii politice”.
    UNDE-I sau care este CREZUL LUI ???????????? DAR NADEJDEA NOASTRA???????????

    Reply
  10. PASCAU ALEXANDRU

    Asa cum codrul ne-a aparat de toate relele si dezastrele si noi trebuie sa-idam acuma o mana de ajutor ( nu de topor)

    Aparati padurile cu un vot verde dat politicienilor si guvernantilor si nu in ultimul rand lui JOHANNIS

    Reply
  11. sevar

    Hai să nu implicăm oamenii din jurul lui, dumnealui este băiat mare și nu trebuie să fie dus de mânuță. Răspunde integral pentru fiecare faptă , gest sau vorbă, chiar dacă i-a fost sugerată. Dacă își taie craca pe care stă, o face din proprie inițiativă, nu-l obligă nimeni altcineva s-o facă. Nu este treaba noastră ce sfătuitori are și dacă îi ascultă sau nu! În fața noastră este unicul răspunzător pentru ce face sau nu face. și cum face. Bebisiterii nu-i acordă nici o circumstanță atenuantă. A trecut de mult de vârsta aia. Treaba noastră este să știm dacă au fost angajați și își desfășoară activitatea în cadru strict legal!

    Reply
  12. Abran Peter

    Codul silvic aprobat va distruge toată legislaţia de mediu !!
    Va da curs tăierii pădurilor eliminând instrumentul de supraveghere a mediului , care asigura şi participarea publică la decizii.
    Administratorii/custozii ariilor naturale protejate , autorităţile de mediu nu vor mai avea niciun cuvânt asupra tăieriilor pădurilor !

    Amenajamentele silvice /majoritatea nerespectând intocmai prevederile normelor silvice/
    nu vor mai avea nevoie de aviz de mediu /HG 1076/2004 / care asigura participarea publică şi avizul administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate/ situri Natura 2000, parcuri naţionale, naturale

    Reply

Lasă un răspuns la un cetatean Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *