Mihai Goțiu

Domnilor deputați, pădurea NU blochează turismul! Și modelul Haiti

Tăierea pădurilor sub pretextul dezvoltării de obiective turistice este una dintre cele  mai străvezii justificări inventate de către un grup organizat de parlamentari (prin forțele reunite ale PSD și PC) pentru a ascunde devalizarea fondului forestier autohton. Inițatorii acestei propuneri de modificare a Codului Silvic (care a intrat astăzi în dezbatere în Camera Deputaților) sau îi cred pe români naivi ori tâmpiți, sau se încadrează ei înșiși în aceste categorii.

De ce nu stă în picioare un asemenea argument? Mai întâi că ideea unui turism montan de lux în România (cel care ar necesita defrișări importante  pentru construirea de obiective turistce majore) reprezintă o iluzie fără susținere reală. E greu de crezut că țara noastră ar putea recupera decalajul pe acest segment pe care îl înregistrează față de oferta din Alpi sau din alte părți ale Europei. Să acceptăm că, la o adică, ar apărea din neant sumele necesare unei asemenea dezvoltări (și aici vorbim de sume destul importante pentru infratructură – pârtii mari, trambuline, drumuri, hoteluri etc. -, la care se adaugă cele pentru promovare). Nu văd cine ar fi acei investitori dispuși să suporte asemenea costuri, în condițiile în care, cum arătam, concurența europeană este extrem de puternică, cu o ofertă care acoperă în cea mai mare măsură cererea. 

Mult mai realistă este dezvoltarea turismului de nivel mediu (destinat în special publicului român) și a agroturismului. Da, din acest punct de vedere există o cerere, atât la nivel autohton, cât și internațional, unde ar fi o pâine bună de mâncat. Cu atât mai mult cu cât o asemenea dezvoltare organică, bazată pe mici (dar multe) inițiative autohtone, prezintă avantajul de a păstra majoritatea beneficiilor economice pe plan local și național. Alte avantaje ar fi cele legate de o mai completă și mai echilibrată ocupare a resursei umane (cu unități de cazare în mult mai multe localități și cu mult mai mulți oameni angrenați în activități turistice). Este evident însă că o astfel de dezvoltare organică a turismului, pentru care România chiar are un potențial real, NU necesită defrișări. Nu prea cunosc exemple de țărani care să-și fi construit casa (pe care ar vrea să o transforme în pensiune) în pădure! Și chiar dacă ar vrea să construiască o pensiune de la zero, tot nu este pădurea (cu toate costurile conexe legate de conectarea la utilități) prima opțiune. Nu pădurea este cea care împiedică dezvoltarea unui astfel de turism. Dimpotrivă, pădurea este una dintre principalele atracții pentru eventualii turiști!

Justificarea defrișărilor pe ideea încurajării turismului este, din toate punctele de vedere, o aberație. Mult mai plauzibilă e ipoteza conform căreia propunerea de modificare a Codului Silvic în discuție, este o nouă mostră de prevedere cu dedicație – pentru diferiți baroni și baronași care vor să-și planteze case de vacanță în pădure, în cel mai fericit caz pentru a-și construi vreun hotel cu rază scurtă de acțiune (fără prea multe beneficii pentru comunitate, dar cu profituri suficiente pentru patronaș). În același timp, e o prevedere care lasă deschisă calea abuzurilor (pentru că prevederea în lege a unor suprafețe maxime pentru care se poate obține defrișarea este foarte ușor de ocolit, prin lotizarea pădurilor și defrișarea fiecărui lot separat). 

Pe lângă această modificare a Codului Silvic care a stârnit deja iritare publică, mai sunt și altele, la fel de perverse. Cum e cea care stipulează un drept de preemțiune a micilor fabrici mobilă la achiziționarea de masă lemnoasă. Într-adevăr, o astfel de prevedere ar putea veni în sprijinul dezvoltărilor sustenabile locale. Din punct de vedere economic, mobila este un produs care aduce plus valoare exploatării lemnului.  E vorba de un număr mai ridicat de locuri de muncă pe care le crează, cu veniturile, taxele și impozitele care rămân aproape în totalitate la nivel local și național, și prespune consumarea unei cantități reduse de lemn, care poate fi regenerată. Acordarea unor facilități la achiziționarea lemnului reprezintă o cerere expresă a micilor întreprinzători autohtoni, aflați în concurență dură (și neloială) cu marii consumatori de lemn (cele care îl exportă în cantități uriașe, după o prelucrare sumară și, în cea mai mare parte super-tehnologizată, sub formă de cherestea). Revendicări în acest sens au fost cuprinse inclusiv în Declarația de la Câmpeni, citită la Marea Adunare a Moților, de pe 19 octombrie 2013. Doar în Câmpeni, cele trei fabrici autohtone de mobilă și atelierele de prelucrare a lemnului conexe generează aproape 1.000 de locuri de muncă. Spre comparație, ”marile” fabrici de cherestea ale Holzindustrie Schweighofer cumulează, conform unor declarații, 1.600 de locuri de muncă, conform altor declarații, 2.500. Dar Holzindustrie este principalul responsabil de exploatarea lemnului din România, consumând necesarul a sute de fabrici precum cele din Câmpeni la un loc! În plus, nu doar că exportul de cherestea reprezintă o valorificare minimală a lemnului, colac peste pupăză, și profitul astfel obținut este, într-o proporție importantă, externalizat. Spre comparație, în 2013, Holzindustrie a raportat un profit de 100 de milioane de euro, în timp ce Romsilva, compania autohtonă de la care achiziționează lemnul… 11 milioane de euro.

Revenind la modificările Codului Silvic, într-adevăr, dreptul de preemțiune la achiziționarea lemnului de către micii producători de mobilă locali ar fi un ajutor binevenit. Din păcate însă, e doar un sprijin teoretic, nu și practic. Pentru că aceste mici (dar extrem de importante pe plan local) fabrici de mobilă nu dețin păduri în exploatare și/sau administrare. Fabricile de mobilă NU cumpără lemnul ”pe picior”, ci sub formă de cherestea. Așadar, prevederea nu le este aplicabilă! În continuare, acestea vor rămâne în concurență cu marii consumatori de masă lemnoasă. Cu Holzindustrie și ceilalți asemeni lor. 

Mă rog, v-ați aștepta ca având experiența unui deceniu în care Holzindustrie a fost avantajată (printr-o Ordonanță de urgență a Guvernului Năstase, din 2002), efectele derizorii pentru economia autohtonă, comparativ cu consumul uriaș de lemn, să fi fost conștientizate. Și companiei să i se mai pună și frână. Ți-ai găsit. Modelul Haiti merge înainte.

P.S.: Pentru cei care nu știu ce înseamnă ”modelul Haiti”. În secolul al XIX-lea, Haiti era una dintre cele mai bogate colonii (franceze pe atunci) ale lumii. Principalele bogății erau pădurile și bumbacul. Timp de aproape o sută de ani, vapoarele încărcate cu lemne plecau unul după altul către Europa și alte țări industrializate ale lumii. Ce a mai rămas, a fost transformat în cărbune de localnici, pentru a se încălzi. Timp de doar câteva generații, 98% din pădurile statului Haiti au fost rase. În paralel, exploatarea agricolă intensivă și în mono-cultură a sărăcit pământul. La ora actuală, Haiti este una dintre cele mai sărace țări ale lumii (cea mai săracă din emisfera nordică). În același timp, din cauza despăduririlor, este și una dintre cele mai afectate de schimbările climatice, furtunile devastând micul stat. Cutremurul din ianuarie 2010 a produs efecte tulburătoare: 230.000 de morți, 300.000 de răniți și peste un milion de oameni rămași fără adăpost. Cea mai mare parte a victimelor au fost locuitori ai periferiilor capitalei Port au Prince, urmașii populației rurale ajunsă aici din cauza sărăciei din satele de baștină…


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Domnilor deputați, pădurea NU blochează turismul! Și modelul Haiti

  1. Vlad

    Pentru modelul Haiti, o referinta foarte buna este cartea lui Jared Diamond, Collapse. Discuta in detaliu diferentele intre Haiti si Republica Dominicana cu care imparte aceeasi insula si masurile de protectia mediului luate de controversatul lider dominican care au impiedicat un deznodamant similar. Dle. Gotiu, fara nicio umbra de critica, in eseurile scrise de scriitori romani gasesc rar referinte informative care ar ajuta cititorul sa aprofundeze subiectul, un lucru foarte frecvent in eseurile similare scrise in presa e limba engleza.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *