Dollores Benezic

Dollo.ro: Sunetul reciclării pe toboganul delăsării

Reciclarea la noi în bloc sună a sticle sparte aruncate de la etaj, după o noapte de beție, de femeia de serviciu, sătulă de gașca de drojdieri după care rânește.

 

Am început să cumpăr lapte de la Lăptăria cu caimac cam de când au apărut pe piață, în 2018. Se găsea numai în Mega și nici acolo în toate sau mereu. M-a atras, recunosc, sticla. Faptul că îmi trezea nostalgia sticlei de lapte din copilărie, deși nu era fix la fel ca aia cu gâtul larg și capac de aluminiu pe care o duceam la schimb dimineața, la centrul de lactate și pâine, și o puneam în navetele alea de metal. Dar pe lângă asta m-au convins gustul de lapte și ce scria pe etichetă. Apoi, desigur, povestea lor așa de bine spusă. Poate că era doar autosugestie, dar am continuat să cumpăr multă vreme. Până când am ajuns să nu mai am unde pune sticlele.

Spre deosebire de cutiile sau bidoanele de la celelalte mărci de lapte pe care le cumpăram și pe care le puneam în containerul de plastic, pe astea de sticlă nu aveam unde să le duc, iar de aruncat la ghenă mi-era milă. O dată pentru că erau așa de speciale, parcă ar fi fost păcat, apoi pentru că m-am gândit că având capac cu filet, cine știe, poate le găsesc vreun folos oamenii de la țară. Admit, o a treia cauză e nea Vancea, omul nostru de serviciu, responsabil printre altele și cu reciclarea în bloc, care dimineața la 7-8 când vine pe scară, ia ghenele la rând, începând de la ultimul etaj în jos, și aruncă pe tobogan tot ce găsește din sticlă, lăsat pe alături de locatarii care, vezi bine, ca și mine, se gândesc că e păcat să arunci sticlele la gunoi. Așa sună reciclarea sticlei la noi în bloc, cam o dată la câteva zile. A sticle sparte aruncate de la etaj după o noapte de beție, de femeia de serviciu sătulă de gașca de drojdieri după care rânește.

Revenind la subiect, prima navetă cu vreo 20 de sticle de lapte am dus-o la niște rude la țară. Au fost, n-au fost bucuroase, nu știu, eu am scăpat de ele din balcon. A doua navetă am pus-o în noul meu beci de la moșie (o să vă povestesc iarna asta și epopeea lui), unde deocamdată ocupă loc degeaba, dar măcar acolo nu mă încurcă. Iar a treia, cu sticle adunate între timp, o am prin casă încă. Mai folosesc, pentru diverse, borcanele de smântână și câteva sticluțe mai mici de iaurt. Prin primăvară m-am oprit din cumpărat laptele cu caimac, cu regret, și am trecut iar la laptele la plastic, al cărui ambalaj nu-mi creează probleme de conștiință.

Știu, poate părea pueril ce zic, dar mi s-a părut că aruncatul la gunoi al sticlelor de sticlă este o ruptură gravă în acest lanț aparent eco responsabil pe care vrea producătorul să-l promoveze: lapte muls de la vaci crescute sănătos, nepăgubit de nutrienții lui prin procesare agresivă, ambalat în sticlă tocmai pentru a-i păstra mai bine aceste valori, distribuit în proximitate etc. Un produs coerent și responsabil. Dar totul până când golești sticla. După aia, fiecare scapă cum poate de ambalaje.

Asta în condițiile în care avem deja, din primăvară, o lege care obligă producătorii și distribuitorii să accepte ambalajele înapoi de la cumpărători și să le valorifice. Cum? Treaba lor, legiuitorul a făcut încă o lege fără cap, doar ca să bifeze o normă și o obligație europeană. Urmarea: legea nu se aplică. Pentru că România.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Dollo.ro: Sunetul reciclării pe toboganul delăsării

  1. Cristi C

    Superb articol. Atrag atentia asupra sticlutelor de cico (oricare marca) de 250 ml pe care tinerii hipsteri le cumpara fiindca arata cool iar apoi arunca sticla pe unde nimeresc. Bucurestiul este plin de cioburi. Iar cei care se plimba cu bicicleta sau trotineta stiu asta.
    Producatorii care ambaleaza in sticla trebuie fortati de catre lege sa aplice o taxa asupra recipientului. O taxa mare, de cativa lei (stiu, va tripla pretul cico-ului) care sa poata fi returnata daca duci sticla la reciclare. Sa se aplice o forma de marcaj, o eticheta bine lipita precum vigneta la masini care sa reziste la o spalare minimala a recipientului. Cetateanul cumpara produsul, achita taxa, consuma produsul, spala usor recipientul si il duce la reciclare cu vigneta inca lipita astfel incat isi recupereaza taxa platita.

    Reply
  2. JK

    Cu detalii de-asta mici e pavat drumul (care parcă se lungește!) dintre noi și lumea civilizată. În rest, metafizică înaltă și viață spirituală la limita sublimului. Un tub de pastă de dinți pe an * locuitor = 365 x 3 manele per individ*an.
    Oare dl Petrov n-ar putea condiționa sprijinirea guvernului Orban de rezolvarea problemelor sticlelor goale? După mina pe care-o afișează uneori seara prin studiourile de televiziune, cred că și el e chinuit de problemă, mai ales de partea ei din amonte.

    Reply

Lasă un răspuns la JK Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *