Dollores Benezic

Dollo: Eu cu cine votez?

Votezi cu inima în primul tur sau cu candidatul care are mai multe șanse să-l bată în turul doi pe ăla care te enervează mai mult?

Văd că suntem tot mai mulți turmentați de dilema asta în campania prezidențială și am zis că nu strică să scriu și versiunea mea, chiar dacă ea nu clarifică nimic, ci doar adaugă la nehotărârea generală a electoratului – cel puțin ăla în care mă învârt eu.  Poate că voi reciti vreodată ce simt acum și o să mă amuz de cât de naivă eram că luam în serios și alegerile astea, așa cum le-am luat pe toate în ultimii 30 de ani. Până la urmă blogul ăsta, pe care scriu tot mai rar, avea/are acest rol, de jurnal semi-personal, memorie într-o viață cotidiană tot mai orientată către un alzheimer glorios.

Indecizia mea se datorează faptului că în campania asta au intrat mai mulți candidați relativ votabili, dar în același timp niciunul de votat cu inima toată sau măcar fără ezitări, așa cum votam, maică, în tinerețile noastre revoluționare. Și mă refer aici la epoca Băsescu, în care n-am avut niciun moment oscilațiile și mofturile de acum. Probabil eram mai tânără și mai ușor impresionabilă. Oricum, până acum alegerea președintelui mi s-a părut relativ ușoară, nu mi-a pus deloc atâtea probleme probabilistice ca acum. L-am votat pe Iliescu pentru că atât știam atunci, pe Constantinescu când a trebuit și pe Băsescu din convingere, apoi pe Iohannis, că deh, nu era să votez PSD. Niciodată nu m-a găsit, totuși, ziua alegerilor atât de indecisă ca azi.

Când a început înscrierea în cursa electorală știam doar că nu vreau să votez cu Barna și că cel mai probabil voi sfârși în turul doi votându-l pe Iohannis ca pe o apă sfințită (nici nu ajută, dar nici nu dăunează). Am avut un moment de ușurare când am aflat că Teodor Paleologu candidează. Mi se părea de departe cel mai miezos dintre candidați, chiar dacă la început l-am privit cu un amestec de amuzament și milă, de parcă și-ar fi dorit cu tot dinadinsul să nu-l voteze nimeni.

Paleologu își începuse campania cu o scrisoare către taică-su, plină de personaje mitologice și cuvinte pe care trebuie să le cauți în dex ca să le pricepi sensul, un caz școală despre cum n-ar trebui să comunici într-o campanie electorală în care trebuie să fii orice numai elitist nu. Dar pe mine exact atitudinea asta sinucigașă m-a atras – ce vreți, femeie! – așa că l-am urmărit cu interes în toate aparițiile din campanie.

(La momentul ăla, singurul lucru pe care-l aveam în cap despre Paleologu era o amintire din 2009, când era ministru al culturii, și când declarase că ar trebui să ne gândim dacă mai dăm mulți bani pe construcția de biserici, exasperat că bugetul culturii era grevat atunci și de culte. Ulterior cultele au fost trecute, ca secretariat de stat autonom, direct în subordinea primului ministru, că nu suporta Preafericitul să fie la mâna unui ministru capricios al culturii. Această declarație obraznică la adresa bisericii strămoșești fusese la vremea aia un gest de sinucidere politică, o îndrăzneală pe care nu o avusese nici măcar întâiul liber cugetător al țării, Ion Iliescu. Iar pentru curajul ăsta eu l-am admirat. După aia nu i-am mai urmărit parcursul.)

În campania asta am urmărit în mod special prestațiile candidaților: Paleologu, Kelemen, Barna. L-aș fi urmărit și pe Iohannis, dacă ar fi avut vreuna. La RFI și Hotnews, care au avut aproape zi de zi interviuri cu candidații, i-am văzut pe cei trei, dar și pe Diaconu, Cataramă, John Banu și Popescu. Dintre toți mi-au plăcut, de departe, Paleologu și Kelemen, mai ales pentru fair-play-ul de care au dat dovadă pe tot parcursul campaniei, fiind singurii care au acceptat de câteva ori să participe la dezbateri. În privința asta Barna se crampona de Iohannis și Dăncilă, refuzând să participe la dezbateri cu cei pe care-i considera sub el ca șanse. O atitudine de rahat în condițiile în care nu pleca nici el de la procente mari în sondaje. Dar, mă rog, poate nu înțeleg eu exact care e treaba asta cu dezbaterile, de fug toți de ele ca dracu de tămâie.

Nu pot să zic că am fost de acord 100% cu ce spuneau Paleologu sau Kelemen în aparițiile lor, dar asta cred că e normal, la cât de liber schimbiști suntem cu toții în țara asta, alegători sau candidați. În plus nu discut aici despre doctrine (eu mai degrabă aș fi de centru) și nici despre păcatele unora în viețile lor politice anterioare, ci strict despre prestațiile umane, dialectice și de caracter din întrecerea asta. Cu programele electorale, dacă ai răbdarea să le citești, poți rezona sau nu, dar oricum nu e ca și când am fi în pericol să le și pună cineva în practică, așa că ce ne rămâne de apreciat în ultimă instanță, mai ales pentru o funcție relativ lipsită de putere ca asta de președinte, este caracterul omului care-ți cere votul, capacitatea lui de a gândi cu capul propriu și de a convinge, modul elegant sau nu în care interacționează cu ceilalți. Eu cel puțin asta am urmărit în campania asta. Iar spre deosebire de Barna, care mi se părea un personaj fad, gol de conținut și cocoțat în locul în care este acum printr-un concurs de împrejurări favorabile, nu pe vreun merit, Paleologu și Kelemen îmi păreau că pot susține idei proprii, gândesc cu capul lor și nu se tem să arate asta în dezbateri live sau interviuri incomode. Pe scurt, erau vii.

Continuarea poate fi citită pe Dollo.ro


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Dollo: Eu cu cine votez?

  1. CMC

    Rezultatul e atat de clar incat e pacat sa mai dam bani pe turul II, doar ca sa mimam democratia.
    Cine stapaneste serviciile isi lichideaza adversarii.
    Sa vezi ce dosare apareau daca Johannis ar fi candidat din partea PSD-ului si cum nu ar fi exista dosare, daca Dragnea ar fi candidat din partea dreptei.
    Cam asta e toata esenta polticii romanesti.
    Nu inteleg de ce ne mai trebuie partide, daca tot aceeasi sekuristi raman la putere si in nomenklatura tot timpul. Si in komunism si in kapitalism.

    Reply

Lasă un răspuns la CMC Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *