Alina Mungiu-Pippidi

Doctor honoris penitenciar sau cum lupul curăță stâna

Anul Nou 2016 ne-a prins tot cu chestorul doctor ministru, cel al cărui bibliografie de doctorat cita la litera A pe Apud Joseph Stiglitz (dacă nu sunteți în lumea academică, și mă bucur că am și cititori din afara acestei lumi, această expresie latinească se folosește când citezi un autor nu direct, ci după altul, gafa e similară cu a da un citat din Andrei Pleșu reprodus după un articol de al meu și a trece asta la bibliografie la litera C, drept autorul Conform Mungiu-Pippidi). Discuția publică, absurdă, este despre un plagiat al chestorului Tobă , asupra căruia nu se știe cine trebuie să se pronunțe, deși asta e ca și cum ai spune că trebuie stabilit dacă unul pe care l-ai găsit cu mâinile în jurul gâtului unui cadavru a ajuns cu ele acolo direct sau după ce le-a încălzit pe calorifer. De fapt, e destul să citești lista bibliografică pentru a înțelege nu doar că doctorul Tobă e un impostor, ci că îndrumătorul său de doctorat nu i-a citit-o, sau nu știa mai mult ca el, la fel membrii comisiei care trebuie toți să facă un raport individual după lectură. Decizia justă de luat, ca și la Victor Ponta, era de a demite întreaga comisie (la Ponta chiar unul din membrii comisiei, după care se plagiase, spunea că nu e problemă, deci el nu citise niciodată nici lucrarea lui Ponta, nici pe a lui, probabil; ceilalți membri erau Adrian Năstase și Gabriel Oprea). Și chestorul nu e decât unul din mulții doctori făcuți de școala de securiști și tanchiști reciclați care constituie școlile doctorale de la Colegiul de Apărare sau de Informații și care scriu documente de Apărare Națională de proveniență din documente de prin anii optzeci ai secolului trecut sau mai devreme, cum puteți vedea aici.

Unul din acești simpatici academici militari e chiar în comisia de uniformizat legislația convocată de ministrul Educației, unul din zece membri ai unei comisii care va încerca să interpreteze o legislație care se pare că e ambiguă și de asta avem mari probleme. Mă înțelegeți, comisia nu are niciun matematician, domeniu în care România stă respectabil, și niciun fizician sau biolog, dar are un strategolog, pe domnul ăsta. Indicele de citare, măsura performanței noastre academice, a celor cinci membri de la Drept ai acestei comisii (domeniul care a produs pe îndrumătorii Năstase și Oprea și pe candidatul Ponta), Filosofie și Litere reunit cu cel al academicului militar este mult sub cel pe care îl aveam eu de una singură atunci când am plecat la o universitate din Germania în 2007, că de atunci evident că stau mult mai bine. Această mare majoritate de membri ai comisiei e desigur foarte sensibilă la performanța academică și are, ca să citez pe onor ministrul Educației, „capacitatea prezumată” de a rezolva cu impostura și a începe domnia meritocrației în viața noastră academică (detalii aici). Capacitatea asta prezumată a fost chiar criteriul selecției membrilor Comisiei: ce sens avea să prezumi că un savant de la matematică înțelege performanța academică numai pentru că o are, e mult mai logic să prezumi că o are unul care aparține unei discipline care nu posedă per total la nivel național atâta cât s-ar cuveni să aibă un singur academic de vârstă medie.

Întrucât a fost oarecare revoltă pe la membrii juriului Coaliției pentru Universități Curate înainte de Crăciun, am cerut informații de unde a venit comisia asta și ce rol are, și am aflat că practic ea e propusă de Consiliul Rectorilor, mai exact de rectorii celor mai mari universități, cărora li se delegă astfel rezolvarea problemei ca și când ei ar fi inocenți de crearea ei. Ideea de bază, poate logică, fiind aceea că orice comisie de la Minister poate fi politizată, una din soluțiile rezolvării problemei imposturii doctorale din România e să lăsăm universitățile care au dat titlul la impostori să le retragă tot ele. Să devină, cu alte cuvinte, responsabile și performante chiar în exercițiul funcțiunii. În acest sens, calitatea de bază care lipsește comisiei, adică performanța academică (vreo doi membri decenți nu sunt chiar atât de tari încât indicele lor să tragă prea sus media întregii comisii) ar fi compensată de reprezentativitatea ei, comisia reflectă fidel cam ce vor și cred rectorii celor mai bune universități românești că se poate face.

Eu cunosc foarte puțini rectori în România, și aceia sunt decenți, dar faptele sunt cam împotriva credibilității acestor persoane ca grup. Liviu Giosan, ale cărui poziții sceptice cu privire la reforma din educație încerc să nu le împărtășesc, dar nu e ușor, a realizat, pe vremea când conducea Ad Astra, un clasament al rectorilor aleși pe legea reformistă Funeriu (aici). Din 31 de rectori luaţi în considerare de analiză, aproape jumătate publicaseră maximum 5 articole în toată viaţa lor academică (media e de trei pe an ISI în universitățile occidentale), iar ceilalți nu aveau citate deloc (adică scriseseră o operă fără valoare, care nu era citată de nimeni). Scuza era, desigur, capacitatea lor prezumată de a fi manageri și a de a construi o performanță din care ei nu se împărtășeau, știut fiind că nu există mai bun antrenor de polo decât unul care nu știe să înoate. Mai nou, grupul de reformă universitară GRAUR din Cluj, condus de Dorin Isoc, a documentat pe plagiate.ro vreo cinsprezece rectori și prorectori plagiatori (aici). Unii din aceștia se apără în instanță, dar, ca la chestorul Tobă, ferească Dumnezeu să se uite cineva în bibliografia lor. Instituțional vorbind, Consiliul Rectorilor (vezi aici pentru atribuțiile acestei instituții) poate sta mult mai bine decât suma membrilor componenți sau a unui fragment așa de semnificativ din ei? CNR e de facto un instrument politic al rectorilor, care anul trecut prin toamnă îl și susțineau pe Victor Ponta la președinție, că vorba aceea, să avem în sfârșit un președinte cu doctorat care să ne reprezinte bine. Conform art. 124 al Legii Educaţiei, Consiliul Naţional al Rectorilor are atribuții în Consiliul de etică şi management universitar pentru disciplinarea universităților. Pe scurt, rectorii aveau deja instrumente să pedepsească universităţile unde se plagiază şi impostura e la putere și au permis dezvoltarea și proliferarea unui sistem în care plagiatul e doar vârful aisbergului, problema pe fond este că școli doctorale formate din îndrumători neperformanți nu pot produce decât doctorate sub standarde, iar dacă le mai introduci și criterii, adică le ceri lucrări ISI sau mai știu eu ce se pun pe plagiat ca să facă față. Pe de altă parte, lucrările academice ale condamnaților pentru corupție sunt publicate la o editură din Craiova recunoscută de CNCSIS, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice pentru Învățământul Superior, din 2011. Ce a împiedicat CNCSIS să le retragă acreditarea odată ce a ieșit la iveală că spală banii lui alde Becali și Niculae pentru a-i ajuta să scape de pedeapsă? Cât e de realist să ne imaginăm că niște instituții care au fost și sunt parte din problemă vor deveni brusc parte din soluție? De ce să nu construiești soluția pe un principiu de economie politică, anume că reformele le ancorezi în oamenii și grupurile care au interesul să schimbe ceva, și anume în oamenii performanți care nu au cum să fie mulțumiți să coabiteze astfel cu impostorii? Asta înseamnă ca disciplinele sau oamenii performanți (nu universitățile, care amestecă din toate categoriile) să fie cele pe care se bazează disciplinarea sau eliminarea imposturii, cu trei categorii clare. Discipline performante, care se pot autoreglementa, discipline mixte, unde există masă critică pentru ca aceia mai buni să îi disciplineze pe ceilalți, și discipline compromise, unde trebuie făcut un protectorat bazat pe universități străine și instituții de acreditare din exterior. Că altfel nu oprim producția de doctori în comunicare, management strategic, teologie, geopolitică, administrație, relații internaționale și așa mai departe care își cumpără lucrările ISI în vreo două reviste românești complet corupte și mă mai sună și pe mine ocazional să îi public în a mea.

Concluzia acestui argument este că nicio lege din lume nu poate oferi protecție acolo unde normele sociale nu sunt aliniate cu legea și grupuri aflate la putere sunt aliate cu infractorii, atunci când infractorii nu sunt chiar ei. De ce ar pedepsi un ministru plagiator comisia de eliberare condiţionată și șefii de penitenciar care au redus câte treizeci de zile din pedeapsa condamnatului Ioan Niculae pentru cartea scrisă în 22 de ore şi 40 de minute pontate “Bioetanolul, combustibilul viitorului” (122 pagini, 82 text și 40 anexe cu scheme şi tabele, cu 35 de referinţe bibliografice) sau “Orientări moderne în producţia vegetală”, pontată pentru zilele 15-17 iulie 2015, în condiţiile în care comisia a analizat lucrarea în data de 14. Vorba ceea, cred că și chestorul Tobă, și generalul Oprea, și intelectualii lui Adrian Năstase, de la Victor Ponta la Dan Mihalache, scriu și ei pe repejor înainte.

O mențiune specială pentru politicianul Vasile Dâncu, pentru care am spus că am simpatie câtă vreme nu are vreo pretenție că e om de știință, aflu între timp că a devenit profesor honoris causa și ar vrea la Academie. Aici e problema: că statutul politic, adică puterea, e folosit încontinuu în statul român pentru căpătarea unui statut de prestigiu aparent mult mai mare (de unde mai e? la atâta impostură dovedită), cel academic. Miniștrii și parlamentarii își capătă rapid doctoratele, ordinare sau honoris causa, ba și catedrele, ca atare nu au de ce să-i reprime pe bieții pușcăriași, care au o motivație mult mai serioasă decât statutul, și anume reducerea pedepsei. Nu legile au fost de vină pentru impostura creată, ci oamenii, și dacă vom continua să punem lupul paznic la stână degeaba trecem legi cum că lupul când se întâlnește cu oaia să o pupe duios pe bot, sau facem comisii naționale de consultare în care oaia ce-a mâncat-o lupul face cu el cuplu și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “Doctor honoris penitenciar sau cum lupul curăță stâna

  1. Marga C.

    Ar fi util și interesant de aflat dacă amintita comisie (dotată cu „capacitatea prezumată de a rezolva cu impostura și de a instaura „domnia meritocrației”) va avea „curajul” să înceapă chiar cu „onor ministrul Educației”, „doctorul” Curaj. Nu de alta, dar nu iese fum fără foc…

    Reply
    • Tempor

      :) Daca îmi permiteți o completare.
      Sistemul este complet virusat, din păcate nu numai la noi. Nici cu un sistem primar de operare, programare hardware nu se mai poate reface sectorul de ”Boot” al HDD de sistem și nici șanse de a recupera ceva nu prea sunt: ”Recover is failed!”. Așa că, la fiecare restartare sistemul v-a da erori tot mai dese și tot mai mari, până se v-a înlocui hardware-ul.

      Reply
      • alex

        am zis sa ma exprim soft dar recunosc ca mult mai apropriata de realitate este versiunea hard:
        bate + topoare + furci si inlocuim tot hardware-ul

        Reply
  2. paul

    sunt de acord cu dvs in multe privinte, dar campania impotriva plagiatului isi pierde din credibilitate daca este initiata si condusa de semi-analfabeti si de plagiatori dovediti, ar trebui propuse solutii clare de evitare a plagiatelor (in afara programelor sau softurilor antiplagiat), care tin de latura de organizare a lor, sa nu ne amagim, si doctoratele in sistemul Bologna, ciclul 3, sunt un fel de apa de ploaie, una este sa-ti dai un doctorat dupa 10 ani de activitate in cercetare sau invatamantul superior si dupa ce ai publicat articole si lucrari originale si de singur autor, indexate in bazele internationale, fie ele ISI, si alta sa termini un masterat si hopa imediat intri la doctorat cu ce activitate stiintifica? doctoratul de dilueaza foarte mult in acest fel, la stiintele sociale, mai ales la drept, si la cele medicale doctoratul este unul dificil, este greu sa ai o opera originala, aceasta inseamna spirit creativ si munca intensa, sa fim seriosi, unde vedeti dvs in tara asta asa ceva?? este mult mai usor sa copiezi cu nerusinare din carti si reviste sau sa apelezi la mercenari, care iti vor oferi contra cost o lucrare plagiata in ultimul hal, cum a patit Ponta de altfel, e drept ca numarul mare de impostori acoperiti de titlul de doctor in stiinte si de gradul de profesor/conferentiar universitar care pozeaza in oameni de stiinta tinde sa discrediteze aceste titluri, dar exista destui doctori care au muncit mult in domeniul lor si merita acest grad stiintific, plagiatul s-ar reduce mult daca s-ar diminua considerabil sportul national din invatamant al copiatului si memorizarii mecanice, cu o indelungata traditie, si s-ar cultiva creativitatea, originalitatea si interactivitatea, usor de zis greu de facut!!

    Reply
  3. Marian Bastiurea

    7 persoane raspund:
    -conducatorul de doctorat;
    – comisia de indrumare compusa din trei membri care iti valideaza 3 rapoarte anuale plus raportul final prin care sunt de acord cu sustinerea publica a tezei;
    – comisia de evaluare, tot trei membri, din care unul din universitatea ta si doi din alte centre uiversitare care scriu ultimul raport in urma sedintei publice prin care isi exprima acordul de acordare a titlului de doctor.
    Cel putin asa este pe legea noua.
    Softurile antiplagiat au si ele mici probleme. Stiu asta din propria experienta. Trebuie sa alegi un sistem de citare conform softului, astfel incat la verificarea tezei sa nu se opreasca cu marcarea textului ca fiind prezent si in alta sursa cu trei cuvinte inainte de citare.
    Din punctul meu de vedere ca proaspat absolvent al studiilor doctorale (inca nu am primit diploma) raspunderea este a universitatii. Sunt 4 oameni care ar trebui sa stie ce ai facut 3 ani,mai ales ca predai trei rapoarte anuale care sunt verificate de comisia de indrumare. Ei sunt primii care trebuie sa raspunda. Ar trebui sa fie eliminati din invatamant in primul rand. Sunt si la Galati profesori care nu accepta factorul ISI sau mai grav se autoplagiaza.
    Eu as echivala acuzatia de plagiat cu cea de furt, sa fie pedepsita cu amenda penala.
    Refeitor la comisia Curaj, componenta acesteia lasa mult de dorit. Dar sa vedem rezultatele. Si trufele miros urat, nu? :)

    Reply
    • tiberiu socaciu

      Draga Marian,

      1 Ce inseamna „plagiat”? Multi confunda partial sau total cu furtul intelectual (eventual iertat de autor sau de detinatorul drepturilor intelectuale, ca la conf. univ. dr. Victor Viorel Ponta). Eu stiam ca plagiat inseamna „furtul” de idei, concepte, notiuni etc., nu numai furtul de continut…

      2 Ce inseamna „autoplagiat”? Adica imi fur propriile idei? Sau fur continutul meu cu acordul meu? Sau altceva?

      Toate cele bune,
      T.S.

      Reply
      • Marian Bastiurea

        Am folosit termenul conform definitiei DEX 2009: „Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală.”

        2. „Cercetatorii” in goana dupa punctaj si numar de articole republica aceleasi articole cu titlul schimbat si cateva schimbari minore. Pentru ca nu pot atasa documente, cauta pe net Ionel Chirica sau Beznea Felicia, Universitatea „Dunarea de Jos” Galati.

        Cu stima,
        Marian

        Reply
  4. dan maracinaru

    Articol exceptional,ca mai toate articolele doamnei Mungiu Pippidi!
    Doua intrebari cheie din care una retorica : cine are forta de a impune legea?UE,SUA,Germania probabil.Insa mai au si vointa?

    Reply
  5. crina

    Nu pot sa cred ca Dincu va e simpatic! Miroase a impostura si oportunism de la o posta…….si e de rau ca e in guvern. Si oprea era simpatic multora cind era cu base desi se vedea pe fata lui cine e..

    Reply
  6. alinaMP

    Dancu ne-a ajutat sa trecem legea 544 sub Nastase, si intr-o versiune superioara celei promovate de Mona Musca la acea vreme. Ii pastrez bune sentimente pentru acest lucru, strict.

    Reply
  7. ion ion

    Ne imbraca si ne incalta chinezii,ne dau gaze rusii,austriecii ne vand benzina noastra noua americanii ne fac mini autostrazi,bechtel Francezii ne vand Renaultul lor cu numele de Dacia si tot romanul pune botul crezand ca achizitioneaza o masina romaneasca,tara este condusa de ambasadorii ,procurorii sunt numiti tot de ei,Ce nevoie mai avem de purtatori de diplome de doctorat???Patru ,cinci milioane de romani cei mai buni cei mai tineri instruiti in scoli romanesti pe banii poporului ,aduc plusvaloare in U.Easa ca adio doctorate.Nu mai sunt necesare.

    Reply
  8. AA

    De ce ne miram ca nu se cunosc regulile de citare? Majoritatea universitatilor nu au un regulament care sa explice diversele sisteme ale regulilor de citare si fiecare persoana interesata invata singura aproape cum sa citeze: daca ii spune cineva ca sunt si reguli poate le cauta, daca nu, se uita la cum citeaza altii. Rezultatele le vedem.
    De asemenea, nu este clarificat ce anume se citeaza si ce este informatie generala, universala, din domeniul public. Multi cred ca o fraza copiata “cuvânt-cu-cuvânt“ este un plagiat si recomanda sa se “preia” de la altii prin modificarea frazelor. Ori, sunt fraze “cuvant-cu-cuvant” care contin informatii publice generale, cunoscute in lumea stiintifica “dintotdeauna” si pe care nu ai cum sa le citezi cu ghilimele fara sa cazi in ridicol, in timp ce idei noi, originale ale unor autori, sunt preulate prin modificarea frazelor si apoi sunt considerate proprietatea noului autor, care nu citeaza sursa, pe motiv ca nu este o preluare “cuvant-cu-cuvant” si oricum nu va aparea la verificarea cu soft-urile antiplagiat.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *