Catalin Hopulele

Doar zece voturi diferență în turul întâi între primii doi candidați pentru funcția de rector de la Universitatea „Cuza”

Doi decani ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au intrat în turul al doilea al alegerilor pentru funcția de rector, după un vot foarte strâns. Prof.dr. Tudorel Toader, judecător constituțional, decanul Facultății de Drept, și prof.dr. Codrin-Liviu Cuțitaru, decanul Facultății de Litere, sunt cei care au ajuns în turul secund; primul dintre aceștia a obținut 259 de voturi, al doilea, 249, în timp ce contracandidații, prof.dr. Nicu Gavriluță, decanul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, a strâns 150 de voturi, iar conf.dr. Adrian Muraru, candidând din partea aceleiași facultăți, a adunat 37.

Totul se va decide pe 11 februarie, astfel că cei doi candidați au o săptămână să își promoveze planurile manageriale prin întâlniri în cadrul facultăților și departamentelor universității. „Rezultatul este foarte strâns, având în vedere participarea foarte ridicată. Mă aşteptam ca un candidat, indiferent care, să iasă din primul tur“, a declarat Tudorel Toader. Acesta a precizat că până luni îşi va stabili şi strategia pentru turul al doilea de alegeri. De cealaltă parte,  Codrin-Liviu Cuţitaru a declarat că se aştepta să fie un rezultat strâns, care să împingă lucrurile într-un tur secund. „Cam aşa se prefigurau lucrurile, cu un tur doi între domnul Toader şi mine. De luni este posibil să merg prin facultăţi, să am o serie de întâlniri cu colegii“, a declarat  Cuţitaru.

Acesta nu a respins nici ideea organizării unei dezbateri, însă a precizat că, dat fiind faptul că în metodologia alegerilor aceasta nu este specifică, şi că ultima propusă s-a anulat din cauza invocării acestui motiv de către unul dintre candidaţi, nu va fi el cel care va provoca o nouă discuţie. „Dacă Senatul va stabili, dacă ea va fi propusă, eu mă voi prezenta. Încă de la început mi-am dat acordul pentru o dezbatere, dar nu cred că în momentul acesta se va accepta să fie organizată în doi“, a completat decanul.

Urnele au fost deschise de la ora 8.00 până la ora 20.00. În final, din cele 852 persoane cu drept de vot, s-au prezentat 708, un procent de 83,09%. Alegerile s-au desfăşurat fără probleme. La scrutinul de ieri, candidaţii au avut dreptul de a-şi trimite câte un observator, însă doar Nicu Gavriluţă a ales să facă asta.

„Au existat 13 buletine de vot anulate şi 695 de voturi exprimate valid, din cele 708 persoane prezente la urne. Se va merge în turul al doilea, fiindcă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor exprimate de cei prezenţi, adică 355 de voturi. Nu au existat probleme, urnele au fost deschise de faţă cu observatorul prezent. Candidaţilor li s-a comunicat că, dacă doresc, pot să trimită un observator, însă doar prof.dr. Nicu Gavriluţă a desemnat unul, ceilalţi au spus că nu este cazul, au încredere în comisie“, a declarat prof.dr. Vasile Cocriş, preşedintele Biroului Electoral Central al universităţii.

Până acum, la nivelul centrului universitar Iași, s-a ales rectorul Universității de Arte „George Enescu“ din Iași, prof.dr. Atena-Elena Simionescu câștigând un al doilea mandat, și rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași, prof.dr. Viorel Scripcariu, acesta din urmă așteptând să fie confirmat de către minister.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *