DNA, pe urmele afacerilor lui Liviu Dragnea şi Tel Drum în România şi Brazilia

DNA a confirmat că are un dosar penal care îi vizează pe liderul PSD Liviu Dragnea şi compania Tel Drum. În dosar este începută urmărirea penală in rem pentru fapte de corupţie. Anunţul DNA vine după ce ieri platforma online de investigaţii jurnalistice Rise Project a publicat un raport atribuit serviciului secret din Ministerul de Interne, DGIPI, adică celebra Doi şi-un sfert. Vezi aici.

Raportul e din 2011 şi arată că preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman la acea vreme, Liviu Dragnea, ar fi dat contracte companiei Tel Drum, care i-ar fi aparţinut. Potrivit documentului publicat de Rise Project şi atribuit DGIPI, Liviu Dragnea deţinea cele mai multe dintre acţiunile la purtător la Tel Drum chiar în perioada în care CJ Teleorman condus de el alimenta cu contracte compania.

Dacă informaţiile sunt reale, am putea să ne aflăm în faţa unui conflict de interese penal, după cum a explicat şi procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Documentul ar fi fost transmis şefului Poliţiei din acea perioadă, chestorul Liviu Popa, care confirmă acum autenticitatea raportului.

De ce aspectele semnalate în presupusa notă secretă nu au fost investigate până acum rămâne însă un mister.

Serviciul secret al MAI neagă vehement ca raportul i-ar aparține şi precizează că vrea să rămână departe de disputele politice.

Ce spune DNA

“O parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (faţă de fapte) sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei.

După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relaţii de la autorităţile naţionale şi de la autorităţile din Brazilia”, arată Direcţia anticorupţie într-un comunicat de presă.

Procurorul general: E de competenţa DNA

Augustin Lazăr a precizat că, dacă raportul ar fi real, faptele ar fi de competenţa DNA. Întrebat dacă DNA ar trebui să se sesizeze, el a adăugat: “Dacă nu cumva are un dosar în lucru!”

Ce conţine raportul secret publicat de Rise Project

Raportul cu titlul “Nota privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman” vorbeşte despre ceea ce ar fi fost la nivelul anului 2011 în Teleorman o “reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”, prin care Liviu Dragnea, președintele Consiliului Județean Teleorman la acea vreme, ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale.

Iată în esenţă ce conţine raportul secret atribuit DGIPI:

– Dragnea este prezentat drept “deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA, societate comercială care în perioada 2000-2010 a obţinut prin licitaţii trucate majoritatea fondurilor guvernamentale existente la nivelul Consiliul Judeţean Teleorman”

– “Însăşi cumpărarea SC Tel Drum SA de către Liviu Dragnea s-a făcut prin mijloace frauduloase”.

Tel Drum a fost vândută de CJ Teleorman condus de Liviu Dragnea pe 25 mai 2002 către Marian Fişcuci, unul dintre prietenii lui din copilărie. “Este vândută la un preţ subevaluat de 8 miliarde de lei vechi, în rate, deşi activul net contabil era de 20 de miliarde de lei vechi”, arată ofiţerii care au întocmit raportul.

– Cum a preluat Bombonica Dragnea un hotel în Turnu Măgurele.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica, ar fi preluat hotelul Turris din Turnu Măgurele cu ajutorul soţului ei, preşedintele de atunci al CJ Teleorman, Liviu Dragnea, susţin ofiţerii DGIPI.

“Preluarea pachetului majoritar de acţiuni al SC Hotel Turris SA de către Dragnea Bombonica a fost posibilă tot datorită exercitării influenţei de către Liviu Dragnea Nicolae”, arată cei care au întocmit raportul atribuit DGIPI.

– Raportul face o trecere în revistă a contractelor obţinute de Tel Drum în judeţul Dragnea şi concluzionează:

“Abuzând de funcţia deţinută, cu concursul subordonaţilor de la CJ Teleorman şi al primarilor din anturajul său, Liviu Nicolae Dragnea reuşeşte în perioada 2002-2004 să încredinţeze majoritatea lucrărilor de infrastructură rutieră firmei Tel Drum SA, prejudiciul adus bugetului de stat, prin supraevaluarea lucrărilor sau executarea de lucrări fictive, fiind de aproximativ 690 de miliarde de lei vechi”.

– Lucrări fictive.

Raportul vorbeşte de reparaţii la un pod peste râul Vedea în comuna Mavrodin, lucrare câştigată de Tel Drum. “Întrucât reparaţiile efectuate au fost fictive, datorită inundaţiilor din vara anului 2005, podul a fost distrus în totalitate”, arată raportul.

– Bani de la Tăriceanu, după inundaţii, ajunşi la Tel Drum.

Raportul atribuit DGIPI arată că, în urma inundaţiilor din 2005, Guvernul Tăriceanu a alocat judeţului Teleorman condus de Liviu Dragnea 257 de miliarde de lei vechi. Tăriceanu i-ar fi alocat banii lui Dragnea cu titlu de forţă majoră ceea ce a permis negocieri cu încredinţare directă şi evitarea licitaţiilor publice.

“S-a ajuns astfel la situaţia că, din cele 247 de miliarde de lei alocate de Guvern pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii, 196 de miliarde să intre în conturile Tel Drum”, arată raportul.

– Credit uriaş de 400 de milioane de euro pentru drumuri.

Mare parte din bani ar fi ajuns la Tel Drum. “În cursul anului 2006, datorită lipsei fondurilor la capitolul drumuri judeţene, Liviu Nicolae Dragnea propune şi obţine aprobarea consilierilor judeţeni pentru contractarea unui credit pe 20 de ani în valoare de 400 de milioane de euro pentru refacerea drumurilor judeţene”.

– Sponsorizări ilegale.

“În perioada 2008- 2009, Pena Dan şi Pena Eugen (de la firma Modul Proiect SA – n.r.), pentru a se recompensa faţă de Dragnea Nicoale Liviu, au sponsorizat ilegal campania electorală a partidului din care face parte preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman cu suma de 4,4, miliarde de lei”, arată raportul publicat de Rise.

– Presa locală controlată.

“Liviu Nicolae Dragnea a controlat şi controlează în mare parte mass-media locală atât prin Sc Tel Drum SA care este acţionar la posturile de radio Radio Sud (cu sediul la Hotel Turris Turnu Măgurele) şi Radio Z-Zimnicea (…), dar şi prin intermediul unor cotidiane locale cărora prin primăriile subordonate politic le-a oferit diverse sume de bani pentru servicii inexistente de publicitate”.

Jurnalistii de la Rise Project, dar si cei de la Hotnews – absolut întâmplator controlaţi joi de ANAF – au publicat în ultimele luni mai multe anchete de presă potrivit cărora Liviu Dragnea ar controla o avere uriaşă prin compania Tel Drum: vile, restaurante, domenii de vânătoare sau lacuri din Teleorman. Liderul PSD şi prietenii lui ar avea afaceri şi proprietăţi şi în Brazilia.

Ce spune Liviu Dragnea

Liviu Dragnea nu a putut fi contactat pentru a-si expune punctul de vedere.


Recomandări

21 thoughts on “DNA, pe urmele afacerilor lui Liviu Dragnea şi Tel Drum în România şi Brazilia

  1. ???????????????

    Bine că serviciile și tot restul au acționat prompt! L-au lăsat să ajungă sutimilionar în euro, dar au împiedicat acum apariția lui în topul Forbes, ca să ne facă de rușine! Bravo băieți! Și președintele a acționat inteligent: a fost mai stealth ca o valiză uitată în gară (deși nici n-a fost furat, nici nu l-a ridicat serviciul Antitero).
    Ți-au făcut-o, Liviu Dragnea! Acum poți să ajungi cel mult guvernator în Brazilia! O să mori milionar, în libertate și nebăgat în seamă! Toți trepădușii promovați de tine îți vor râde-n nas din posturi de conducere.
    Unii ca ăsta sunt mai eficienți (pentru ISIS) ca un atac al ISIS. Și dacă ISIS are ideea să deschidă la ei un supermarket cu promoții la cratițe, se face și cu voluntari, și cu femei!

    Totuși, cum poate un singur om (cu gașca aferentă) da peste cap o țară cu șapte servicii, cu poliție afiliată la Interpol și Europol, cu o structură dedicată anticorupției, cu alte structuri care au supt niște sute de milioane euro din bani europeni prin proiecte de transparentizare, democratizare și reducerea corupției ???
    Cum poate să ia captive guvernul, parlamentul, ANAF-ul și practic tot ce vrea el???

    Reply
    • alzara medic Sibiu

      Cu sprijinul intetesat atât al populaţiei ,cât şi al instituţiilor ; totul este la vedere .

      Reply
  2. Dumitru

    Traiasca si infloreasca Republica Securista Romania ! Ne aranjam sa avem dosare despre toti, le tinem la sertar pana cand trebuie si, bineinteles, nu lasam nici un neatacabil sa ajunga la putere. Intrebarea ar fi : de ce au scos informatia acum ? Si cine a scos-o ? Oare Kovesi isi simte scaunul clatinandu-se ?

    Reply
    • Mihai

      Hai, ne mai slăbești cu zgomotul ăsta? Ai ceva de spus, spune direct, sau marș înapoi la audiența care pune botul la propagandă nesofisticată de tipul ăsta. Altfel, depune și tu un pic de efort.

      Reply
      • Rex

        Dl. Mihai, vreți să fiți mințit frumos, sofisticat ? Sunteți cumva dresor canin (“marș”)? Deși este o contradicție: dresorii se adresează câinilor cu comenzi ferme, simple, nesofisticate… plus că “marș” nu se prea folosește… Sunteți cumva dresat ? Nici marca de psd-ist nu e folosită complet (lipsesc înjurătura pipărată și apelativul “handicapatule” …
        Puțină terapie nu strică nimănui.

        Reply
        • Mihai

          Evident, nu.

          Vă înșelați fundamental în ceea ce privește direcția disprețului meu exprimat mai sus–în termeni probabil prea direcți pentru diverse sensibilități, dar răbdarea mea față de diseminatorii (intenționați sau nu) de dezinformare și propagandă de teapa mult stimatului domn Dumitru și-a atins de multă vreme nadirul.

          Politic, eu mă identific drept social-democrat în sens clasic; în mod necesar, PSD-ul este cam *ultimul* partid în care m-aș regăsi–PSD-ul este expresia minciunii și oprimării de natură feudală, nu are virtualmente nimic de-a face cu stânga (dovadă fiind starea țării după aproape două decenii de guvernare PSD.) Nici să nu mai vorbim de resturile triste ale spectrului politic românesc…

          Chiar nici acum nu mai suntem în stare să identificăm propaganda? Diseminarea neîncrederii în *orice* fel de ordine, punerea semnului egal între *toți* actorii–acestea sunt metodele propagandei moderne… Nu știu dacă mult stimabilui domn Dumitru se pretează la asta în mod deliberat sau doar repetă papagalicește confuzia și lipsa de repere indus de PSD sau de actorii săi sateliți, dar așa ceva trebuie confruntat combativ, nu mai merge cu frumosul. Am refuzat două decenii să ne coborâm în nămol la nivelul lor, și iată rezultatul: pierdem, cedăm, ne scârbim și pretindem că suntem deasupra acestor porcării, și ne trezim într-o bună dimineață cu tătuca Dragnea la butoane.

          Nu. Rahatul debitat de dl. Dumitru și alții precum el, atitudinea toxică de genul “toți sunt o apă și un pământ”, “nu accept nimic in afară de perfecțiune”, “tu quoque”, aceasta este otrava. Și trebuie taxate și lovite fix în bot.

          Reply
  3. CMC

    Parca am intels ca DGIPI spune ca raportul nu-i apartine…
    DNA a inchis in 11 zile dosarul in care un procuror era acuzat ca primit telefoane preferential (daca nu gratis) pe baza unor aranjamente facute chiar in sediul DNA cu un martor (sau acuzat), folosindu-se un telefon (al martorului (sau acuzatului) care nu ar fi avut voie sa fie in sediul respectiv?
    Oricum e prea repede sa se actioneze in cazul RISE. Sunt fapte doar de prin 2000-2005…. In DNA sunt probabil dosare pentru fapte mult mai vechi. Si au prioritate (dardoar daca ajunge cineva din dosar ministru).

    Reply
    • Dumitru

      Merci pentru informatie. Nu stiam ca a fost deja inchis dosarul ala. Halal egalitate in drepturi, cand “justitia” e pentru unii muma, pentru altii ciuma. A se intelege aici prin “justitie” DNA, pentru ca judecatorii vad ca au inceput sa-si revina un pic. Sincer, cred ca ar trebui un al doilea DNA care sa-i bage la puscarie pe inatacabilii de azi.

      Reply
    • Contra

      IOBAGULE vezi ca propagandistul PSD este obosit si iti da la postat doar TURKISH DELIGHT. Ai uitat sa spui si daca exista dovezi, caci pe aluzii e ca vrabia de pe gard!
      Am mai scris odata ca PSD-ul a pierdut o ocazie unica atunci cand nu te-a numit , daca nu prim ministru, macar ministru de justitie…caci asa expertiza ca a ta nu mai exista si este pacat ca acest “maret” partid atacat de SOROS sa nu te aiba in echipa.
      Aia cu DGIPI ti-au dat-o tot de la partid sau ai facut tu munca patriotica? Care crezi tu ca este nebun acolo sa recunoasca ceva cand sefa lor este CARMEN DAN, vechea vecinica a lui mustachioed man?
      Dar sa nu uitam de salutul traditional pentru tine:
      MEDICAMENTE! MEDICAMENTE! MEDICAMENTE!

      Reply
      • Romania Curata Post author

        Va rog nu mai atacati colegii comentatori, este ultimul avertisment. De asemenea, comentatorii care ne insulta vor fi suspendati. Folositi va rugam un limbaj civilizat. Mesajul de mai sus este un exemplu de ASA NU! Acesta este un site privat, iar regulile le facem noi, nu altcineva. Nu va convin politicile noastre, va invitam sa plecati.

        Reply
        • Contra

          Buna ziua,
          Imi pare rau ca luati evidentierea unor exagerari drept insulta sau ca o viziune contrara nu este bine venita chiar si atunci cand cere argumente pentru cele afirmate de alti comentatori sau aduce argumente ca acei comentatori manipuleaza.
          Nu-l insult pe CMC cand il numesc IOBAG deoarece chiar el a scris urmatoarele:
          ” CMC 13.06 2017 at 13:59
          Olandezii si-au vandut toate tancurile dar vor sa ne faca pe noi sa cumparam corvete ca sa-i aparam.
          “On April 8, 2011 the Dutch Ministry of Defense dissolved the last tank unit and sold the remaining Leopard tanks due to large budget cuts. On May 18, 2011 the last Leopard 2 fired the final shot at the Bergen-Hohne Training Area.”
          Smecheri, nu? Ii apara grecii si romanii. Sa-i aparam, da, in Schengen, nu.
          Ei nu au coruptie in tara dar corup cat pot in exterior: “Dutch, U.S. investigate ING for corruption”, “Corruption in Ukraine linked to the Netherlands””, “Dutch prosecutors recorded Shell Oil Company’s CEO, Ben van Beurden and his CFO, Simon Henry, in a conversation that implicated Shell in the payment of a $1.1 million dollar bribe to secure an offshore oil block in Nigeria.” samd
          Cat despre vize, ungurii nici nu au militari in Afganistan, nici nu dau 2% din PIB, nici nu se omoara cu democratia, dar sunt in Schengen si Visa Waiver.
          Asta-i soarta noastra, de iobagi…”

          Deci el se considera IOBAG. Eu nu!!! Dumneavoastra cum va considerati IOBAGI?
          Asta ca sa nu mai spunem de marea manipulare prin minciuna si omisiune pe care a facut-o in acest comentariu si totusi in opinia dumneavoastra el NU NE INSULTA pe noi cand face propaganda ieftina….
          Va deranjeaza faza cu MEDICAMENTE? Pai tot dumnealui mi-a oferit ocazia sa ma gandesc la asta atunci cand imediat ce PSD-ul a spus in conferintele de presa de la distrugerea guvernului Grindeanu ca nu sunt lasati in pace de securisti sa guverneze bine pentru tara…Serios nu exista nici o legatura? PSD-ul se plange de securitate si apar brusc comentatori care ne spun ca securitatea este rea? Atunci nu le venise ideea cu SOROS si la indemana aveau doar securistii? SIGUR ca au nevoie de medicamente cei care sustin asa ceva. Macar pentru memorie, daca nu si pentru altele!
          Dar nu este nici o problema. Am primit invitatia dumneavoastra de a pleca si o sa o urmez. ROMANIA CURATA a doamnei AMP aplica cenzura!
          CURAT MURDAR!!!

          Reply
          • Romania Curata Post author

            E perfect, cand suntem injurati de ambele parti inseamna ca avem dreptate. Noi nu cenzuram decat limbajul neadecvat acestui site, insultele, agresiunile verbale asupra autorilor si comentatorilor. Dvs ati depsit pragul din punct nostru de vedere, dar uite tot va publicam comentariile. Ca exemplu de ASA NU!
            Repetam, pana veti ințelege, sectiunea de comentarii este utilizata de cititori pentru a comenta pe marginea unui articol, nu pentru a insulta autori sau pe ceilalți comentatori.
            Va multumim tututor pentru intelegere si va cerem scuze pentru neplacerile cauzate de excesele unora sau altora.

  4. marius

    credibilitatea DNA este egala cu a lui Dragnea in momentul asta.

    serviciile secrete si corporatiile multinationale trebuie declarate organizatii criminal teroriste, desfiintate iar toti conducatorii lor de facto trebuie urgent intemnitati!

    Reply
  5. alinaMP

    Mai exact nu e nici o proba, nici macar ca acest raport e oficial, si nici pentru ce scrie in el, serviciile livreaza zborurile lui Dragnea in Brazilia publicului, desi sunt date private si se calca legislatia europeana si romaneasca, ce ar putea fi problematic nu e doar nedovedit, ci si prescris, dar e bine ca industria de a sabota pe cine castiga alegerile functioneaza din plin, in aplauzele celor care cred ca asta e democratia. Dragnea o fi un smecher si un profitor, dar decat sa fi sarit in sus la ce a scris RISE tot pe surse, mai bine DNA facea Microsoft II mai ca lumea sau se ocupa de Rosia Montana, ca acusi mergem la proces si nu putem proba ca a fost ceva in neregula, ca nu s-a facut nici o investigatie. Nu mai ganditi cu haita, mai oameni buni si scuze de titlul triumfalist, bine ar fi sa se ocupe procurorii romani si de altcineva decat de castigatorii alegerilor, ca altfel iarasi va trebui sa iesiti in strada sa ii aparati de acestia. In orice caz i-ati dat o lectie lui Dragnea – care mai taie bugetul la SRI ca el sa pateasca…

    Reply
  6. M. G.

    Seful DNA nu poseda nici un minim de etica profesionala. Tot ce isi doreste este sa isi construiasca propria statuie. Prin orice mijloace care ii stau la dispozitie. Instinctul firesc la orice om normal de a tinde spre dreptate ii lipseste cu desavarsire. Infaptuirea dreptatii si servirea interesului public sunt pentru ea lucruri secundare. Sa ne fereasca Dumnezeu ca o persoana atat de limitata si lipsita de simtul umorului sa ajunga, prin cine stie ce imprejurari, seful statului!!! Atentie, nu e vorba de seful unei institutii este vorba de o posibilitate cu efecte si mai catastrofale decat rusinoasa era Basescu!!!!

    Reply
  7. CMC

    Este cel putin ciudat cum de comentariile mele – la obiect – au fost cenzurate, dar au fost tolerate comentarii cu insulte la cei cu pseudonime bi-silabice.
    Ce spuneam eu? Ca pe Romania curata a aparut o contradictie: desi se cerceteaza “in rem”, jurnalistul Romania curata stie ca e vorba de Liviu Dragnea. Ulterior si Alina MP a recunoscut asta.
    Desi postarea mea a fost cenzurata, iata ce nu cenzureaza jurnalistul Romania curata:
    Mihai:
    “Rahatul debitat de dl. Dumitru și alții precum el, atitudinea toxică de genul “toți sunt o apă și un pământ”, “nu accept nimic in afară de perfecțiune”, “tu quoque”, aceasta este otrava. Și trebuie taxate și lovite fix în bot.”
    “Hai, ne mai slăbești cu zgomotul ăsta? Ai ceva de spus, spune direct, sau marș înapoi la audiența care pune botul la propagandă nesofisticată de tipul ăsta.”
    Nu par aceste injuraturi actiuni securiste care urmaresc sa Hurducaie pe cei care nu scriu ce le place securistilor?
    Desi avertizat, totusi s-a mai aprobat o postare a lui Contra.Cum de rezoneaza asemenea comentarii cu mintea celui care le aproba in timp ce cenzureaza “delictele de opinie”?

    Reply
    • Romania Curata Post author

      Este ultimul avertisment. Va rugam sa folositi un limbaj civilizat si sa comentati textele autorilor. Nu va mai legati de autori, de alti comentatori. Apropos, responsabilitatea veridicitatii unui articol revine autorilor nu editorilor site-ului. Nu dorim sa intram in polemici cu cititorii nostri si nu incurajam asa ceva. Incalcarea acestor reguli va fi de acum inainte sanctionata.

      Reply
  8. CMC

    Fac ce mi-a recomandat Doamna Alina Mungiu Pippidi. Repostez ce mi s-a cenzurat pana va aproba cineva cinstit:
    “Nu prea am inteles ce se cere?
    Sa nu critici ce spune un autor care critica ceva (sau pe cineva)? Chiar aici s-a criticat ce s-a scris in articol. Pot fi credibile articolele critice despre altii cat timp nu se accepta critica articolelor?
    Sa intelegem ca acest comentariu aprobat este “civilizat si comenteaza textul autorilor”?
    “Jijicu 10.07 2017 at 15:17 La mititica cu tele-olteanul Liviu Dragnea”
    Foarte interesant mod de gandire democratica!”

    Reply
  9. Pingback: Rise Project – Tel Drumurile noastre toate! | @ntonesei's blog

Leave a Reply to marius Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *