De două mari supărări au avut parte românii la prima cafea a dimineții de marți: a căzut Facebook-ul, iar Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală de la Australian Open. Habar nu am care a fost motivul pentru care Facebook-ul și-a luat pauză, dar despre cel pentru care Simona n-a reușit să treacă de Makarova, mai mult, a și pierdut al doilea set la zero, a vorbit chiar sportiva: ”Mi-am pierdut concentrarea în timpul punctelor, n-am mai fost focusată să câştig meciul. N-am mai crezut în setul doi, probabil de aceea am pierdut la zero”. Cei care au făcut noapte albă ca să vadă meciul în direct, știu și care a fost momentul în care ”s-a rupt filmul”: în setul al doilea, la 0-1, când Simona a ratat trei șanse de break de la 40-0 în favoarea ei. Da, ai nevoie de o mentalitate de elefant pentru a reveni imediat după o asemenea situație. Că tenisul nu prevede pauze de terapie între game-uri, pentru recăpătarea încrederii în forțele proprii.
În tenis, ca și în viață, încrederea e cea care face diferența între ceea ce ar putea fi și ceea ce va fi. Nu e cine știe ce secret. Secrete sunt doar metodele prin care nu-ți pierzi încrederea și nici nu te supraestimezi (că, pe lângă încredere, mai e nevoie și de puțin potențial real). Simona Halep a încheiat anul 2014 și a început 2015 cu încredere. Iar potențial are cât încape (o spun specialiștii din domeniu și, pe alocuri, s-a văzut și în meciul de azi-noapte). La un alt nivel, la fel au încheiat anul 2014 și au început 2015 și majoritatea românilor: cu încredere că se poate schimba ceva (în bine) în țara asta. Și, de asemenea, încrederea asta că putem schimba societatea în care trăim prin forțe proprii nu e o supra-evaluare.
Nu e un capăt de lume că Simona Halep a pierdut toate cele trei mingi de break la 40-0 (și încă un avantaj de care a mai beneficiat în același game), după care nu a mai fost în stare să-și revină. În urmă cu doar un an, prezența în sferturile de finală de la Australian Open era celebrată ca un succes. Faptul că acum s-a oprit în exact aceeași fază a competiției, nu e un eșec, ci doar o neîmplinire care ascunde însă și o mică victorie de mentalitate: faptul că ea însăși (și noi alături de ea) și-a stabilit alte limite de depășit. Nu i-a ieșit de data asta, iar diferența a fost dată de doar câțiva centimetri (în plus sau în minus) la oricare dintre mingile de break de care aminteam, care ar fi putut să schimbe meciul. La asta s-a adăugat și o anumită lipsă de răbdare (a încercat să revină rapid în joc, cu lovituri câștigătoare, de mare campioană, nu să-și construiască fiecare punct muncit, în schimburi lungi de mingi, unde era cât se poate de evident superioară rusoaicei). Simona mai are însă măcar vreo zece ani să recupereze acei centimetri lipsă și să învețe ce e răbdarea. Și tot cam de zece ani zic eu mai are nevoie și România să se schimbe cu adevărat. Cu condiția să nu ne pierdem încrederea și avem răbdarea să luptăm pentru a recupera fiecare centimetru de care mai avem nevoie ca mingea să ajungă în teren, nu în aut. Iar asta nu se poate face întorcându-ne pe cealaltă parte și trăgând plapuma peste cap.
***
P.S.: Hai că și Facebook-ul și-a revenit! ;)
mhmmm… La nu-stiu-al-cui-sfat, anul trecut, Simona si-a CONCEDIAT antrenorul care o adusese acolo unde a ajuns, printr-un simplu SMS!!
Nu stiu cine si de ce o fi sfatuit-o, poate s-o fi gandit ca fata avea „potential” si la bani obtinuti usor (adica: talentul ei, munca… mai cine stie)! Sa vedem daca sfatul a fost bun sau nu, in functie de performantele ei viitoare!
copii nostri or sa recupereze cei citiva centimetri, flacau (daca-i batem bine acum cu joarda (dragostei));
io-s irosit pintra straini, da feciorii mei am eu grija sa aibe o sansa.
Dr. Cartis