Peste 30 de organizații neguvernamentale și grupuri informale din diaspora și din România au început în această dimineață o amplă campanie de informare (și protest) în mai multe țări din UE și în Canada cu privire la practicile companiei austriece Schweighofer Holzindustrie în România. Pe de o parte sunt vizate amabasadele și consulatele Austriei, pe de altă parte clienții companiei.
”Organizațiile non-guvernamentale și asociațiile românești au hotarât să pună capăt acestui ecocid. Campania a început astăzi în mai multe orașe din Europa și Canada: Bruxelles, Londra, Paris, Milano, Viena, Dublin, Praga, Roma, Munchen, Madrid, Montreal, Toronto, București și Timișoara. În dimineața aceasta reprezentanții mai multor organizații au înmânat scrisori deschise reprezentaților ambasadelor sau consulatelor Austriei în orașele mai sus menționate, Reprezentanței Permanente a Austriei la UE, Ministerului Integrării și Afacerilor Externe de la Viena. Semnatarii scrisorii își exprimă îngrijorarea față de practicile ilegale și imorale ale Holzindustrie Schweighofer, precum si nemulțumirea față de sprijinul acordat de către Ambasada Austriei la București, acestei companii.”, se arată într-un comunicat de presă al organizațiilor semnatare.
”În același timp au fost trimise scrisori și emailuri către mai mulți dintre clienții Holzindustrie Schweighofer, informându-i că prin menținerea relațiilor cu firma austriacă devin părtași indirecți la distrugerea comunităților românești, a modului de viață tradițional, părtași la pierderea a mii de locuri de muncă, precum și la defrișări masive”, se mai arată în comunicat.
***
(textul scrisorilor deschise adresate ambasadorilor Austriei)
În atenția Excelenței Sale, Domnul Ambasador…
Noi, membrii ai societății civile și organizații de mediu, am urmărit cu îngrijorare și stupefacție , video-ul realizat de Environmental Investigation Agency ( Agenția pentru Investigații de Mediu), o organizație de mediu cu birouri în Statele Unite, la Washington și la Londra, video în care sunt devoalate metodele de lucru ale firmei austriece Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare procesator de rășinoase din țară, care acceptă cu bună știință și recompenseazaă, chiar, printr-un sistem de bonificație, lemnul tăiat ilegal, oferit de un membru al Agentiei de Investigații care s-a prezentat ca fiind investitor.
Holzindustrie Schweighofer este compania cu poziția dominantă pe piața românească a prelucrătorilor de lemn de rășinoase în produse semi-finite, având intenția declarată de a obține monopolul pe această piață, în viitorul apropiat, odată cu începerea activității noii fabrici de la Reci, fabrica ce are capacitatea de a prelucra un million m³ de rășinoase pe an, care se adaugă celor trei milioane m³ care deja sunt procesate în fabricile date în folosință anterior. Numele acestei companii apare în mai multe cercetări: anul trecut, în timpul unui control din partea Ministerului Mediului, au fost descoperiți la fabrica din Rădăuți 10.000 m³ de bușteni fără acte de proveniență. Mai mult decât atât, numele companiei este legat de o tranzacție ilegală prin care a intrat în posesia terenului pe care a fost construită acestă fabrică.
Practicile acestei companii nu sunt numai ilegale, așa cum reiese, fără dubiu, din investigatia filmată de către EIA, dar și imorale. Directorul executiv al Holzindustrie Schweighofer a trimis o scrisoare Primului Ministru al României, prin care îi cere acestuia să schimbe prevederile noului Cod Silvic, amenințănd cu afectarea relațiilor comerciale dintre Austria și România, cu sancțiuni din partea Comisiei Europene și cu procese la Centrul Internațional de Soluționare a Litigiilor Stat-Investitor. Noul Cod Silvic elaborat recent de către Guvernul României și votat de către Parlament, vizând protejarea pădurilor și stabilirea unei limite de de 30% pentru o companie, de a procesa volumul industrial de masă lemnoasă. Holzindustrie Schweighofer a făcut presiuni asupra Guvernului, pentru că este crucial să înceapă activitatea fabricii de la Reci , Covasna, sub prevederile vechiului Cod Forestier.
Numeroase proteste împotriva despăduririlor au avut deja loc în România, despăduriri provocate de presiunea pusă pe furnizorii de materie primă, exercitată de firma austriacă. Un număr de circa 50.000 de locuri de muncă s-au pierdut până acum, din cauza imposibilității pentru micii întreprinzători de a-și asigura materia primă. Scrisori de protest au fost trimise de câteva Organizații Non-Guvernamentale, semnalând impactul devastator pe care îl are aceasta companie, interesată doar să facă profit și nu de soarta comunitîților locale, a tradițiilor, a mediului și ignorând cu desăvârșire conceptul de «dezvoltare durabilă».
Având în vedere toate acestea, lobbyul făcut de Ambasada Austriei la București pentru această firmă pune într-o lumină nefavorabilă statul austriac, transformându-l într-un apărător al unei companii care distruge comunitățile locale din România și modul lor tradițional de viață, provoacă pierderea a zeci de mii de locuri de muncă și despăduriri masive – 48 ha/zi, potrivit Guvernului român, inclusiv în Parcuri Naționale (Parcul Retezat). Despăduririle au dus la distrugerea infrastructurii, la inundații în câteva zone afectate, cu pierderi semnificative, inclusiv de vieți omenești.
Trebuie să conștientizați că dvs contribuiți, indirect, la distrugerea ultimelor păduri virgine din zona temperată a Europei – 250.000 ha din totalul de 322.000 de păduri virgine se află în România – păduri care adăpostesc unele dintre cele mai mari mamifere din toate statele europene la un loc, cu excepția Rusiei, potrivit EIA și Greenpeace. Pădurile oferă adăpost ursului brun, lupilor și râșilor.
Nutrim speranța că statul austriac, pe care îl reprezentați, nu aprobă și nu susține astfel de practici ale unei companii ce ignoră legislația națională și europeană. Regulamentul 2151/2003 al Comisiei Europene și al Consiliului, privind monitorizarea pădurilor și Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Comitetul Economic și Social și către Comitetul Regiunilor, din 20.09.2013, privind Strategia europeană a pădurilor, sunt documente relevante pentru importanța crucială pe care o au pădurile în viziunea și politica instituțiilor europene: «Dezvoltarea durabilă a pădurilor înseamnă utilizarea pădurilor și a terenurilor acestora într-o manieră și într-o proporție care să le mențină biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea și potențialul lor de a-și îndeplini, acum și în viitor, funcțiile sale ecologice, economice și sociale, la nivel local, național și global și care să nu dăuneze altor ecosisteme.»
Semnează: Agora for Life – Belgia, Environmental & Social Change – Marea Britanie, New Environmentalist – Marea Britanie, Save Rosia Montana UK – Marea Britanie , Romanii din Italia – impotriva exploatarii gazelor de sist – Italia, Romanii din Italia pentru Rosia Montana- Italia, Diaspora Romaneasca Unita – Italia, Salvemos Rosia Montana Madrid – Spania, Initiativa Solidaritate pentru Romania – Suedia, Intreseförening för Rumäner i Sverige – Suedia, Rosia Montana Paris – Franta, Dacia Libera – Franta, Diaspora Franta solidara cu Romania. (Romani Indignati) – Franta, Asociația Grupul de Intervenție Civică , Brasov – Romania, Asociatia Neuer Weg, Fagaras – Romania, Asociatia T.E.S.L.A – Romania, Militia Spirituala – Romania, Asociatia Bafi – Romania, Clubul Eco-Montan Bucovina, Radauti – Romania, Asociatia “ Salvam Campia de Vest” – Romania, Asociația Bankwatch – Romania, Asociația Șura – Romania, Efectul Fluture – Romania, Mining Watch Romania, R9TM – Romania, Canada Save Rosia – Canada, Raw (Romanian Activists Worldwide) – Canada, Munchen Rettet Rosia Montana – Germania, Civicum Voluntaris , Constanta – Romania, Grupul de activisti din Viena – Austria, Rettet den Regenwald e.V., Hamburg – Germany, GLOBAL 2000 – Austria, Comité belge de Solidarité avec l’Equateur face à Chevron-Texaco – Belgium.
***
***
Daca iesim multi si hotarati in strada la fel cum am facut impotriva RMGC si a gazelor de sist putem sa oprim acesti criminali sa ne masacreze padurile si sa ne spulbere viata oricum distrusa de atatea furturi ale celorlalti corporatisti ce activeaza in Romania.
Pe 9 mai cat mai multi si mai hotarati in strada. Klaus Iohannis ne-a tradat si o sa ne razbunam!
Lemnul furat si inbolnavirea Populatiei sant afacerea Firmei Schweighover cu acordul Presedintelui Klaus Johannis si Autoritatilor Corupte !
Poluarea canceroasa a Populatiei de la SEBES si Jud . Alba prin Firma Holzindustrie Schweighover reprezinta un caz PENAL !
Systemul de Formaldehyde folosit de Schweighover nu are ce cauta in apropierea unui Orasi (comform standartelor UE)
Cine a dat aprobarea ??? Cine a semnat ??? Si cine a casat SPAGA ???
Ce face Autoritatile ROMANE ??? Ce face DNA-SRI-DIICOT ???
Pana acuma 0 !
Ioane .. confunzi povestile … cu chimia in Sebes e Kronospan …..
Nelu, in Sebes au iesit zilelel trecute si impotriva defrisarilor si a amplasarii fabriciic in mod ilegal si daunator orasului
Bună ziua la toată lumea.Cu regret va spun că sunt foarte dezamăgit de noi romanii.Când avem o problema trebuie sa ne ruga
rugam de alte state europene pt a ne rezolva aceea problemă. Nu mai suntem capabili de nimic. În alte state europene se rezolva orice. Nu vedeți că trebuie să facem câteodată noi singurii dreptate.Veți vedea ca nimeni nu va lua nici o măsură. Cu respect pentru toată lumea mai gândiți.
@ szigheti armando: să semnalezi mizeriile nu înseamnă că ”te rogi”, dimpotrivă faci presiune
Bravo! Sa nu-i lasam sa faca din Romania o alta padure amazoniana!!!
Mihai Gotiu, iti citesc materialele si tot astept sa mergi pina la capat. Nu o faci. De ce ? Deci : au venit austriecii in …2004 ( ?) in Romania su au inceput afacerile. Prim ministru era Nastase. Atunci s-a dat legea care a permis explaotarea frauduloasa a aurului verde ? Cred ca vorbe si tatonari au fost inainte de 2004. Intre cine ? Tu esti jurnalist de investigatii, nu eu. Eu am o alta profesie de care tu la un moment dat ai nevoie. Acum am eu nevoie de profesia ta si nu ma servesti ( in cel mai bun sens al cuvintului) . Mergi mai departe. mai adinc. Sunt oameni care iti pot relata desfasurarea preliminarelor. Cine a fost initatorul proiectului de lege care a dus la defrisarea tarii ? Poti afla . Dar fa-o . De ce te orpesti la mijlocul drumului. doar relatind efectele „preliminarelor” ? Austriacul e vinovat doar intr-o oarecare masura. Vinovati adevarati ( care trebuie devoalati si condamnnati cu ani grei de puscarie pentru vinzarea interesului national , ) sunt cei care au pus botul la „oferta” austriecilor. Iliescu a pormulgat legea defrisarilor. Iata un prim vinovat , dar in sptele lui sunt altii. Poti ajunge la ei ?
@ Mariana: mulțumesc de încredere, dar și ziua mea are doar 24 de ore, ca a tuturor, pe lângă subiectele proprii mai trebuie să coordonez și o echipă și subiectele în așteptare sunt deja prea numeroase; există limite de timp și de resurse care nu pot fi întinse oricât de mult mi-aș (ne-am) dori
Aceste organizatii neguvernamentale au trimis scrisori si Presedintelui nostru?
principalii vinovati sunt guvernantii Romaniei. Ei au negociat prost contractul cu firma austriaca, de Guvern depindea cadrul in care firma respectiva va functiona, de asemenea, statului roman ii revenea sarcina sa reimpadureasca ceea ce se taie si chiar mai mult decat atat. NUMAI CA GUVERNUL ASTA NU STIE DECAT SA FURE SI APOI SA SE ASCUNDA IN SPATELE IMUNITATILOR DE TOT FELUL SI IN FELUL ASTA SA SE SUSTRAGA RASPUNDERILOR DE ORICE FEL.
MINISTRUL ECONOMIEI, PRIMUL MINISTRU SI TOTI CEILALTI DIN SISTEMUL DECIZIONAL SI EXECUTIV SE FAC VINOVATI DE DISTRUGEREA PADURILOR, DE FAPTUL CA NU AU REPOPULAT SI DE FAPTUL CA NU AU FACUT ASTA DECAT IN SCOPUL OBTIINERII DE FOLOASE.
UN GUVERN PROFUND CORUPT SI PENAL.
E foarte bine ca se organizeaza astfel de manifestari dar…tot ce se intampla este cu acordul celor din tara.Poti sa te apuci sa faci o astfel de actiune ,fiind din afara tarii,fara sa ai acordul Camerei de Comert sau a tuturor organelor abilitate ? Cine a dat OK ? Acolo sa se mearga cu protestul !
Daca nu se specifica clasa calitativa in noul Cod Silvic, procentul de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial este foarte mare in conditiile actuale!!!
Padurile au fost secatuite de lemnul de clasa I !!! Rare sunt situatiile in care se mai poate obtine 30% lemn clasa I dintr-o exploatatie! De aceea si tentatiile de a intra cu exploatatiile si in Parcurile Naturale.
Asa tot cei cu bani foarte multi au acces la materia prima de calitate.
Era si cazul sa se se revolte lumea, trebuie sa mai facem si noi ceva .
fff tare initiativa.Din pacate, prevad rezultat zero.Slugarnicia politicienilor romani in fata imparatiei de la Viena este eterna ( dureaza de sute de ani).Iobagia de pe vremea Imperiului Habsburgic s-a transformat acum intr-o iobagie moderna: toata tara amanetata pe 50 ani la camatarii austrieci, toata tara genereaza profituri de peste 1 miliard de euro austriecilor de la OMV, toata tara va fi defrisata de acesti austrieci de la Holzindustrie Schweighofer.Romania nu se va trezi niciodata.Din pacate.In tarile civilizate ale UE acestia au fost efectiv dati afara.In Romania nu este posibil.Cei care ar trebui sa apese aceste butoane sunt probabil avuti la mana cu spagi generoase
Ma bucur ca mai exista oameni si societati care lupta pentru protejarea naturii, pt oxigenul necesar vietii si pentru acele paduri care stau in calea inundatiilor. Aceasta scrisoare dovedeste inca odata ca in tara noastra investitorii straini, cu sprijin al celor corupti din comunitatile locale, fac legea, indiferent de rezultatele dezastruase, dar mai rasunator e faptul ca o ambasada sustine actiuni marsave intr-o tara europeana !
Domnule Nicolae Dorobantu, ce este pe 9 mai?. Este vorba de manifestatie? Vreau sa stim ca sa iesim . Unde, la ce ora?
Sambata, la orele 16, in Piata Operei din Timisoara, vom protesta contra jefuitorilor de arbori.
Sincer chiar este un gest minunat din partea ROMANILOR de pretutindeni , dar stiu ca este IMPLICAT DIRECT CHIAR KLAUS IOHANNIS in ACASTA AFACERE ?? Va rog sa verificati si sa-i transmiteti si lui scrisori in VEDERE cu IMPLICAREA in DEZASTRUL ECOLOGIC .!!