Romania Curată

Dezbatere online între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă – răspunsurile la cele 10 întrebări

Săptămâna trecută, cam tot pe vremea asta, am trimis celor doi candidați intrați în turul II al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, 10 întrebări în oglindă pentru o dezbatere de la distanță. Regulile comunicate candidaților și staff-urilor de campanie erau simple: răspunsul la fiecare întrebare să nu depășească 120 de cuvinte, iar documentul cu pozițiile fiecăruia să ne fie transmis cel târziu până luni, la ora 14:00.

Răspunsurile Vioricăi Dăncilă, transmise prin biroul de presă al PSD, au ajuns marți. Am sperat că le vom primi și din partea cealaltă, motiv pentru care am închis ochii și am prelungit termenul până miercuri seară. Nimic. Am transmis chiar și un reminder atât la Administrația Prezidențială, cât și la sediul central al PNL și la adresele de e-mail ale celor îi conduc campania lui Klaus Iohannis.

Am și sunat la sediul liberalilor, iar o doamnă ne-a asigurat că va transmite mai departe reminderul nostru. E joi, ora prânzului, așa că suntem nevoiți să publicăm articolul fără răspunsurile lui Klaus Iohannis. Asta nu înseamnă că nu le putem adăuga în orele următoare – deci invitația este în continuare valabilă pentru echipa liberală. Cititorii așteaptă în continuare răspunsurile lui Klaus Iohannis.

Viorica Dăncilă (PSD) Klaus Iohannis (PNL)
1. Constituția prevede că Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.  Plecând de la acest lucru, susțineți ideea redactării și publicării unui raport de progres periodic la nivelul Administrației Prezidențiale privind asigurarea drepturilor fundamentale și funcționarea instituțiilor, în calitate de mediator în societate între cetățeni și autoritățile publice?
Este o idee foarte bună și cred că merită analizată. Administrația Prezidențială ar putea, prin departamentele sale, să analizeze modul în care instituțiile statului își fac treaba, cum respectă angajamentele luate față de cetățeni, precum și drepturile acestora. Raportul ar putea fi prezentat de Președinte în fața Parlamentului la un interval de timp stabilit. Ar fi un exercițiu sănătos pentru democrație și o ocazie pentru a corecta eventuale inadvertențe. ?
2. Sunteți de acord ca cetățenii să aibă drept de vot la 16 ani? Vă rugăm să argumentați.
Ar fi o discuție interesantă pentru România. Dacă ne raportăm la Uniunea Europeană, așa cum cred că este normal să facem, sunt într-adevăr câteva state care au adoptat introducerea vârstei de votare la 16 ani și altele care încă dezbat acest subiect. Aș susține un astfel de demers, dacă asta ar putea crește interesul tinerilor pentru implicarea în societate și în viața politică. Numărul celor care votează scade constant, iar vârsta lor medie este în creștere. Consider că este nevoie de o implicare mai mare a tinerilor în luarea deciziilor, conturarea și implementarea politicilor publice. Acesta este un demers pe care l-am susținut puternic, inclusiv în timpul exercitării Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. ?
3. Ca fost cadru didactic, cum vedeți existența fondului școlii în unitățile de învățământ?
Fondul clasei și fondul școlii sunt o practică veche în România și care, cred eu, a apărut din nevoia părinților de a încerca să ofere condiții cât mai bune propriilor copii, ceea ce statul, în anumite vremuri, nu a fost în stare să ofere. Eu nu cred că părinții merită judecați pentru asta. Îmi amintesc cum și pe vremea când eram profesor, exista aceeași practică. Așa se zugrăveau clasele, așa se reparau băncile și așa se cumpăra cretă și burete. Școala nu primea buget suficient pentru toate nevoile. Cred însă că statul are datoria să investească în modernizare, astfel încât să nu mai fie nevoie de fondul clasei și al școlii. Guvernarea PSD a realizat investiții în sute de școli din România, așa că astăzi, în multe dintre ele, deja nu mai e nevoie ca părinții să strângă bani pentru consumabile sau activități curente. Ca Președinte al României, mă voi asigura că Guvernul, indiferent de culoarea sa politică, susține investițiile și duce mai departe proiectele începute. ?
4. Ce veți face pentru destructurarea rețelelor interlope în calitate de șef al CSAT?
Lupta împotriva criminalității organizate a fost o prioritate a programului de guvernare pe care, în calitate de prim-ministru, am avut ocazia să îl pun în practică. Lupta anticorupție ți lupta împotriva criminalității trebuie continuate și constant impulsionate. După cum știți, am demarat o amplă acțiune de modernizare și întărire a instituțiilor statului, precum și de înăsprire a pedepselor pentru infracțiunile grave. Ca Președinte, voi asigura cadrul dezbaterilor între toate instituțiile și autoritățile statului pentru intensificarea acestei lupte. Pentru mine, una dintre cele mai importante misiuni este aceea de a le oferi românilor sentimentul de siguranță și securitate, iar pentru asta îi voi chema alături de mine pe toți cei care pot și trebuie să susțină lupta împotriva criminalității.   ?
5. Considerați că este normal ca serviciile secrete să se implice în activitatea puterilor statului (legislativă, executivă, judecătorească)?
Serviciile secrete trebuie să își îndeplinească rolul constituțional și legal în relația cu toate celelalte puteri ale statului. Sunt structuri esențiale în lanțul de luare a deciziilor, reprezentând cea mai importantă sursă de informare pentru factorii decidenți. Dar nu trebuie să depășim limitele. Imixtiunile serviciilor în structurile celorlalte puteri reprezintă un abuz grav. PSD a luptat împotriva acestor abuzuri și va continua să o facă, deoarece ele pun în pericol principiile democrației. Din poziția de Președinte, mă voi asigura că astfel de practici nu se vor mai repeta. ?
6. Cum vedeți participarea trupelor românești în misiunile militare din Irak și Afghanistan sau alte potențiale zone de conflict alături de SUA? Considerați că implicarea noastră trebuie reflectată în ridicarea vizelor pentru cetățenii români și în investiții strategice?
România este una dintre cele mai active și respectate state membre NATO, iar militarii noștri sunt recunoscuți drept profesioniști desăvârșiți de toate armatele Alianței. România deține inclusiv funcția de secretar general adjunct al NATO, prin fostul președinte PSD Mircea Geoană. Sigur că, în ceea ce privește vizele, contează inclusiv implicarea noastră în acest domeniu, iar climatul sigur conferit de poziția în cadrul Alianței creează un mediu propice investițiilor, însă acestea sunt mai de grabă consecințe ale performanțelor noastre, și nu criterii de evaluare. ?
7. Ce părere aveți despre înființarea unei armate comune a Uniunii Europene? Cum o vedeți prin raportarea la NATO?
NATO este și va rămâne garantul securității teritoriale a României și cea mai puternică alianță militară de pe Glob. În același timp, România susține o mai mare implicare a UE în politicile de securitate a spațiului european. Este absolut natural să ne dorim să protejăm împreună familia noastră europeană. Oricum, este dovedit că niciun stat membru nu poate aborda izolat amenințările actuale la adresa securității. Este o dezbatere pe care sper ca noua Comisie să insiste. ?
8. Cum trebuie să se implice România în susținerea parcursului european al Republicii Moldova?
România și Republica Moldova sunt state cu destine înfrățite și cu un viitor comun, iar acest viitor trebuie fie în Uniunea Europeană. România este și trebuie să rămână cel mai activ susținător și cel mai mare ambasador al parcursului european al Republicii Moldova. Din păcate, de ceva vreme, în țara vecină există un climat politic nesigur, iar asta poate afecta parcursul european. Mai ales în aceste momente, popoarele cu istorie comună trebuie să rămână unite, iar moldovenii trebuie să simtă că îi au pe români alături. ?
9. În ce condiții doriți să vă exercitați dreptul de a oferi grațieri individuale?
Această prerogativă a Președintelui ar trebui să fie tratată cu foarte multă atenție și cred că nu ar trebui uzitată decât în cazuri excepționale și doar în consens cu societatea. Cred că există într-adevăr cazuri umanitare care merită analizate și prezentate opiniei publice, dar în niciun caz această practică nu trebuie abuzată. Cu siguranță, nu voi acorda grațiere vreunei persoane condamnată pentru fapte de corupție sau care a săvârșit o infracțiune gravă. ?
10. Dacă nu veți fi aleasă președinte al României, care va fi ocupația dumneavoastră?
Nu am luat asta în calcul pentru că eu cred cu tărie în șansele pe care le am de a câștiga această cursă prezidențială. Am încredere în români și știu că nu își mai doresc să piardă încă cinci ani cu un președinte inert și absent. În orice caz, sunt președintele PSD, avem de pregătit două campanii anul viitor și avem o responsabilitate de a bloca tăierile pe care le pregătește PNL. Nu cred că voi duce lipsă de activitate. ?
Viorica Dăncilă (PSD) Klaus Iohannis (PNL)

Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

18 thoughts on “Dezbatere online între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă – răspunsurile la cele 10 întrebări

  1. EX girlfriend

    Ce va face viitorul PRESEDINTE cu gazele si petrolul din Marea Neagra daca Exxon se retrage, asa cum a si anuntat?

    Reply
    • Laur22

      @EX girlfriend

      Ca shi Ceusescu : va initzia crearea unei industrii a extractzie marine -> luand ca exemplu platforma de foraj marin Gloria
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Platforma_marin%C4%83_Gloria
      Daca Ceausescu a putut in 1975, noi, fara el, in anul 2020 oare mai putem ?

      Ori noi suntem condamnatzi PRIN DESTINUL NOSTRU EURO-ATLANTIC la neputintza coloniala actuala shi de aceea avem nevoie de un gauleiter de incredere peste lagarul de concentrare Romania care sa ne taie din scurt orice fel de fumuri shi avanturi de le-am mai putea avea prin capul nostru nostalgic care inca isi mai aminteste ca puteam shi noi cate ceva nu shi trebuia neparat sa stam cu mana intinsa la pomana chair pentru toate shi tot.

      Hahahahahahahaha.
      PS Veorica e inginer extractzie petrol shi gaze.

      Reply
      • Cinicul

        A propos de PS dvs.
        Viorica este un inginer de petrol care n-a lucrat o singura zi in domeniu. A fost profesoara la faimosul liceu de petrol din Videle si o birocrata prin Petrom, ocupandu-se cu statistica.
        In anii 80 cine nu putea intra la Politehnica la Bucuresti se resemna sa ajunga la Petrol si Gaze la Ploiesti sau la Mine la Petrosani.
        Si acum PS-ul meu
        Romania a facut cele mai mari progrese (independenta, intregire, etc) in timpul gauleiterilor Carol I si Ferdinand I. Cand Romania a fost condusa de Ioni, Emili si Traiani lucrurile au mers mult mai prost. Privatizarea Petrom s-a facut sub Ion Iliescu si Adrian Nastase, romani get-beget si nu gauleiteri.

        Reply
  2. JK

    11. Știți care este frecvența deraierilor trenurilor în România?
    12. Ce părere aveți despre bătăliile dintre grupurile de rromi și dintre acestea și poliție/jandarmi?
    13. Știți care este speranța de viață în România?
    14. Pe ce loc se află România în UE la procentajul mortalității infantile?
    15. Ce procent din fondul funciar se află în proprietatea cetățenilor și firmelor străine?
    etc. etc. etc. etc.

    Reply
  3. Gabriel Radeanu

    Pentru cei care inca refuza existenta statului paralel,iata una din manifestarile lui intr-un context democratic esential…alegeri prezidentiale:deturnarea pana la desfiintare a conceptului dezbatere,si inlocuirea lui cu comunicare indirecta intre lumi paralele.Impresionant cat de a la Viorica Dancila sunt raspunsurile,si cat de in acord cu mutenia tragi-comica a presedintelui,este inexistenta celuilalt raspuns.

    Reply
  4. ??????

    https://www.national.ro/
    ,,Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea art. 30 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.”
    Cum ați comenta despre retrimiterea la parlament a unei legi, inițiată de Liviu Dragnea, Șerban Nicolae, Teodorovici, deci de PSD, declarată constituțională de către judecătorii CCR, în condițiile în care legea procedurală stabilește în mod clar promulgarea legii declarată constituțională, ?

    Reply
  5. mihaim

    Mai jost ar fi intrebarile pe care le-as fi adresat dnului Iohannis:

    1) daca s-a implicat in destructurarea patrimoniului national si universal al Romaniei prin atributiile pe care le are in CSAT, sau dimpotriva?
    2) daca s-a implicat in destructurarea clanurilor mafiote prin atributiile pe care le are in CSAT,
    3) daca serviciile secrete folosesc si protejeaza anumite clanurile mafiote pentru a le folosi in operatiunile lor
    4) daca s-a folosit de functia sa, de canalele diplomatice si de institutiile statului pentru a „se lupta cu PSD”, avand in vedere afirmatiile acestuia anterioare?
    5) daca s-a folosit de functia sa, de canalele diplomatice si de institutiile statului pentru a influenta politica interna?
    6) daca atunci cand afirma ca guvernarea PSD a fost indreptata impotriva statului de drept, intelege ca aceasta a incalcat legea sau indreptarea impotriva statului de drept a fost facuta in mod legal?
    7) daca stie ca manifestantii care si-au adus copii la manifestatii politice din 2017 au incalcat legea protectiei copilului si cum ar caracteriza faptul ca a multumit acestora in Parlament din 2017 tocmai pentru acest lucru
    8) care este deosebirea intre presedintele Iohannis si candidatul Iohannis?
    9) care este definitia statului de drep?
    10) care este definitia democratiei si care este institutia etalon a democratiei?
    11) daca poate fi incalcata Constitutia in numele statului de drept?
    12) daca stie, respectiv daca a fost notificat, ca rectorul Universitatii din Bucuresti a incalcat si incalca in continuitate un titlu executoriu in contencios administrativ din luna Octombrie 2014, desi a fost amendat pentru acest lucru atat in nume personal cat si la nivelul institutional al Universitatii, si ce parare are despre asocierea dintre presedinte si rectorul Universitatii din Bucuresti,
    12) de ce a acceptat un eveniment politic organizat de Universitatea din Bucuresti al carui rector a incalcat si incalca in continuitate un titlu executoriu in contencios administrativ din luna Octombrie 2014, desi a fost amendat pentru acest lucru atat in nume personal cat si la nivelul institutional al Universitatii,
    13) daca procesul electoral si dezbaterile publice directe intre candidati sunt de interes public sau reprezinta doar o relationare sau un refuz de relationare intre acesti candidati?
    14) daca serviciile secrete si institutiile statului au actionat, au instigat, au protejat sau au ignorat prejudicierea cetatenilor indreptatiti la retrocedarea imobilelelor preluate abuziv de statul comunist?
    15) daca institutiile statului si angajatii sai implicati in prejudicierea cetatenilor indreptatiti la retrocedarea imobilelelor preluate abuziv de statul comunist au suportat consecinte penale asa cum se intampla atunci cand acestia prejudiciaza statul roman,
    16) daca institutiile statului si angajatii sai , dar si magistratii implicati in procedurile nationale, suporta consecintele condamnarii romaniei la CEDO
    17) daca la vizita de la inceputul anului 2017 la CEDO si-a asumat incalcarea drepturilor detinutilor in numele statului roman pana la pronuntarea condamnarii Romaniei in aceasta speta,
    18) daca la vizita de la inceputul anului 2017 la CEDO si-a asumat condamnarea Romaniei in aceasta speta prin refuzul de a solutiona problema inainte de condamnarea prin hotarare pilot, avand in vedere ca a sustinut ca aceasta problema nu este urgenta pentru a fi rezolvata prin OUG
    19) daca presedintele Romaniei, ca reprezentant al partii semnatare a CEDO, este vinovat de condamnarea Romaniei pentru incalcarea detinurilor prin pronuntarea procedurii pilot

    Reply
  6. Dumitru

    Eu cred ca pentru AMP si alti contribuitori ai site-ului Romania Curata alegerile astea sunt o deceptie totala, pentru ca a devenit evident ca ONG-urile nu-i intereseaza nici pe cei de la PNL, nici pe cei din USR. Pana la urma, ONG-urile au avut influenta maxima acum un an-doi, cand erau folosite ca varf de lance pentru a discredita PSD.

    Reply
  7. CMC

    O intrebare simpla: E adevarat ca Exxon a facut presiuni si lobby direct sau indirect (pana la nivel de presedinte) ca sa obtina conditii avantajoase de exploatare din Marea Neagra, doar ca sa-si vanda mai bine actiunile, asa cum face acum in toata lumea?
    Deci nici un interes pentru exploatare, doar pentru profit.
    Si pentru cei care urla ca nu putem da pensii pentru ca afectam viitorul copiilor nostri. De ce sa nu pastram resursele din Marea Neagra pentru nepotii nostri, in loc sa le dam ieftin, pentru politicienii nostri?
    La fel si cu padurile.

    Reply
    • SEXXX on

      Pentru ca rusii de la OMV-GAZPROM-PETrrom au alta parere!
      (si vor ucraina cu orice pretz!
      Intrebarea e ce spune ADMINISTRATIA americana a lui Trump – toti oamenii presedintelui – despre miscarea Exxonului si daca putem cumpara vreo licenta de exploatare de la ei daca sunt singurii care pot exploata??
      (administratia Trump ne dadea asigurari mai an ca ne va tine spatele!

      Reply
  8. Alina MP

    Cine stie cum sa voteze contra statului paralel alegerile astea, sa o faca. Eu nu prea vad cum si ca atare o sa fac ce am facut in turul doi cand candida Basescu: o sa ma duc la biblioteca, nu la ambasada. Planul de dezvoltare pe zece ani nu il va face KJ nici in manadatul doi pentru ca nici nu isi propune sa isi respecte aceasta promisiune electorala. De la PSD nu il asteptam, ca nu lor li l-am pus in program. O sa fim probabil ultimul stat din Europa care isi rationalizeaza cheltuiala publica – in fond razboiul civil asta arata, opusul unei rationalizari, care poate fi facuta doar prin consens, nu eliminarea adversarului, si mai ales a zonelor care voteaza pe adversarul politic.

    Reply
    • CMC

      Intre un candidat de care sunt scarbit si o candidata care nu m-a convins sunt la fel de decis sa nu fiu un alt pion pe tabletele STS-ului, care – la europarlamentare – a reusit sa puna UDMR-ul acolo unde nu a ajuns cu votul.
      Pur si simplu nu mai vad sensul votului in tara asta…

      Reply
    • JK

      Nu sună deloc bine „raționalizare”! Dar asta va urma și nu în urma unui consens. Deja, cred că delegația FMI are biletele de București rezervate.
      A nu merge la vot (sau a merge și a-ți anula votul) este un semnal politic și civic. Doar eseiști refulați ca CTP ne îndeamnă să votăm cu creierul pentru Iohannis. De frica PSD-ului. Frica n-ar mai trebui să fie un mobil al acțiunilor noastre. E normal să ne fie frică de păianjeni, șoareci, șerpi etc. Dacă ne e frică de societatea în care trăim, mai bine emigrăm. Și mergem în UK, unde nea Costică de la SIE ne prezintă la pub cum stau lucruruile acasă, informații curate, nedeformate de media.
      La urma urmei, de ce n-ar fi fost alegerea lui Vadim sau de ce n-ar fi alegerea Viorichii un vaccin împotriva fricii? Ori o palmă de trezire? De ce s-o ardem călduț și fals în coconul național creat de tot felul de forme care de care mai găunoasă? Dacă Iohannis crede că nu-i bine, aș putea să-i răspund că ceva mai liberal decât mersul la bibliotecă (AMP), zăcutul cu telecomanda în mână, plimbatul cățelului ori făcutul temelor cu ăla micu în această zi de votare nu există. Să lăsăm mâna invizibilă să lucreze. Și să nu ne întrebăm ce forțe invizibile o mișcă, pentru că nu-i un mare secret.

      Reply
  9. emil

    Conform probitatii profesionale si morale ar fi nedrept ca diferenta intre cei doi ramasi sa depaseasca 100 000 de mii de voturi.

    Reply
    • Dumitru

      Am mai vazut discursul asta la fosti anti-PSD dezamagiti de PNL si USR. Dar imi vine greu sa fiu de acord. Da, PSD (ca partid de guvernamant) este asociat coruptiei ambiante. Insa PSD a dat dovada ca sub presiune e capabil sa schimbe situatia in bine. Coruptia a scazut obiectiv in timpul guvernarii PSD. Si e normal ca intr-o tara coruptia sa scada progresiv. Niciodata nu poate sa dispara dintr-o data…

      Insa cel mai important argument este cel al dezvoltarii economice, unde PSD a facut treaba foarte buna. Spre deosebire de diversele partide de opozitie care intotdeauna au adus scadere. Aduceti-va aminte de Basescu si de Ciolos (ultimul a reusit sa reduca radical absorbtia de fonduri europene). Eu cred ca multi romani isi vor da palme pentru alegerea de acum. Sau poate vor face ca pe vremea cand l-au dat jos pe Boc si au continuat sa voteze Basescu de cretini ce-au fost, fara ca macar sa recunoasca stupiditatea pe care au facut-o.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *