DESPRE RĂSPUNDEREA MATERIALA A MAGISTRAȚILOR – când poate statul exercita acțiunea in regres?

Vad ca se continua dezbaterea publica daca statul poate sau are obligatia sa porneasca actiunea in regres impotriva unui judecator sau procuror care a generat o eroare judiciara, ca urmare a unei actiuni facute cu rea credinta sau grava neglijenta, unii sustinand ca de indata ce statul plateste, acesta si trebuie sa se intoarca contra magistratului.

Conform Constitutiei, a jurisprudentei CCR si a documentelor internationale statul nu se poate intoarce cu actiune in regres contra magistratului in toate erorile judiciare, ci numai in acelea in care s-a dovedit in prealabil ca acesta a actionat cu rea credinta sau grava neglijenta.

Cum am explicat intr-o postare anterioara, pentru a exista cadrul ca statul sa exercite actiunea in regres e nevoie sa fie intrunite urmatoarele conditii:
1. Despagubirea pentru o eroare judiciara
Pentru aceasta, prima data trebuie stabilita eroarea, apoi platite despagubirile. Abia in momentul platii se produce “paguba” si, astfel, se indeplineste prima conditie pentru a se putea exercita actiunea in regres.
2. Constatarea relei credinte sau a gravei neglijente
Dupa ce statul este obligat la plata despagubirii, pentru a putea exercita actiunea in regres, statul trebuie sa initieze in prealabil procedurile pentru a constata daca judecatorul sau procurorul a actionat cu grava neglijenta sau rea credinta.
3. Actiunea in regres propriu-zisa
Abia dupa ce s-a constatat definitiv ca judecatorul sau procurorul a actionat cu rea credinta sau grava neglienta sunt intrunite conditiile pentru ca statul sa exercite actiunea in regres contra judecatorului sau procurorului care a generat paguba.

Problema cu actuala prevedere legala nu era cu acel “poate”, ci cu faptul ca legea era inaplicabila din cauza ca:
1. Impunea conditii/limite pentru situatiile de erori judiciare in care se plateau despagubiri (trebuia apriori stabilit ca judecatorul sau procurorul a actionat cu rea credinta sau grava neglijenta, ceea ce-i incalca drepturile celui vatamat).
2. Termenele de prescriptie erau foarte scurte, fapt ce impiedica ca procedurile sa se indeplineasca in cursul acestora, astfel incat dreptul statului la actiunea in regres era prescris.

Asadar, in forma actuala a legii, chiar si daca s-ar fi inlocuit acel “poate” cu “are obligatia”, actiunea in regres tot nu putea fi exercitata din cauza conditiilor limitative in care se despagubeau erorile judiciare si a termenelor de prescriptie foarte scurte.

In concluzie, prevederea trecuta de Comisie a remediat tocmai aceste neajunsuri:
1. A eliminat pre-conditiile pentru plata de despagubiri in cazul erorilor judiciare.
2. A marit termenele de prescriptie, pentru a avea timp sa se constate grava neglijenta si reaua credinta.
Pentru referinta, iata cateva considerente din deciziile CCR unde se face vorbire exact despre acest lucru:
“După ce prejudiciul a fost acoperit în temeiul unei hotărâri irevocabile, statul poate formula acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului, IN MASURA în care respectiva eroare judiciară le este imputabilă, fiind cauzată de exercitarea cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a funcţiei.

Acestea constituie condiţii pentru angajarea răspunderii magistratului faţă de stat, în limitele despăgubirii la care acesta din urmă a fost obligat faţă de victima erorii judiciare, iar nu condiţii ale răspunderii directe a respectivului magistrat faţă de persoana prejudiciată.” (Decizia CCR 633/2005)

“Curtea constată că, în mod contrar celor susţinute de autorul excepţiei, acest text de lege dă expresie prevederilor constituţionale ale art. 52 alin. (3), potrivit cărora “Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Astfel, în deplin acord cu normele constituţionale invocate, art. 507 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin textul de lege criticat, stabileşte obligaţia statului ca, în cazul condamnării sale de către o instanţă internaţională sau al reparării pagubei potrivit art. 506 din acelaşi cod, să exercite acţiunea în regres împotriva aceluia (aşadar inclusiv împotriva magistraţilor) care, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune.

Prin urmare, nu orice încălcare a atribuţiilor specifice magistratului îndreptăţeşte statul român să formuleze acţiune în regres.

Chiar dacă repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506 din Codul de procedură penală sau dacă statul român a fost condamnat de o instanţă internaţională, magistratul este răspunzător numai atunci când şi-a exercitat atribuţiile cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, provocând astfel situaţia generatoare de daune.
Susţinerea potrivit căreia norma constituţională ar reglementa numai posibilitatea, iar nu obligaţia statului de a exercita acţiunea în regres, nu poate fi reţinută, întrucât aceasta se bazează pe o interpretare eronată a art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală, text care nu distinge în sensul arătat de autorul excepţiei.” (Decizia CCR 588/2007)

În concluzie, o încălcare gravă a unei norme de drept de către un judecător prin care a produs o eroare judiciară trebuie mai întâi constatată de o instanţă naţională în condiţiile unui proces echitabil, ca efect al antrenării răspunderii statului, stat care, la rândul său, are o acţiune în regres împotriva judecătorului, DACA SE STABILESTE, tot în cadrul unui proces echitabil, că acesta este cel care a încălcat norma de drept cu gravă neglijenţă sau rea-credinţă.” (Decizia CCR 263/2015)

Text preluat de pe pagina de Facebook a Danei Garbovan


Recomandări

4 thoughts on “DESPRE RĂSPUNDEREA MATERIALA A MAGISTRAȚILOR – când poate statul exercita acțiunea in regres?

  1. Adrian

    «Asadar, in forma actuala a legii, chiar si daca s-ar fi inlocuit acel “poate” cu “are obligatia”, actiunea in regres tot nu putea fi exercitata din cauza conditiilor limitative …»

    De ce nu s-ar fi întrerupt cursul prescripției, de pildă?

    Pentru orice nejurist este clar că o astfel de situație este o faptă continuă, să dau un exemplu:

    Un judecător decide împotriva evidențelor(cartea funciară) că nu proprietarul tabular(ori descendenții săi) sunt proprietarii unui teren, ci un altul care a primit “titlu” (în realitate un simplu carton gălbui) de la “emanații” Revoluției. Încălcarea aceasta de proprietate este o faptă continuă (probabil “în formă continuată” ar zice un jurist) a judecătorului și beneficiarului faptei.

    Așa că, în realitate, nici măcar nu s-ar mai pune problema întreruperii prescripției ci doar a constatării (cât mai rapide) a încălcării continue. Pentru un nejurist, de fapt, orice prejudiciu este în formă continuă, de când a început și până la reparația integrală. Dumneavoastră de ce ați considera altfel, doar fiindcă așa vi s-a spus la vreo școală? Poate cine v-a spus avea un interes în acest sens, ambalat desigur în vorbe goale cum ar fi “stabilitatea raporturilor juridice” sau alte parascovenii. Ceea ce ar conta, poate, ar fi stabilitatea raporturilor naturale, de pildă respectul descendenței în cazul exemplificat mai sus(dincolo de texte juridice înălțătoare cum ar fi inclusiv Constituția socialistă care garanta chiar și aceea dreptul la moștenire).

    Reply
  2. Cristian

    In felul acesta vom tolera la nesfarsit judecatorii din tribunale (si nu numai), care dau sentinte aberante, in contradictie cu legea de multe ori, fiindca sunt siguri ca se ajunge la apel. De ce nu raspunde in nici un fel un judecator ale carui sentinte sunt casate si schimbate radical in proportie de 80% la Curtea de Apel?
    Judecatorii schimba vieti si destine dupa bunul plac, crezandu-se de multe ori Dumnezeu, pentru ca stiu ca nu trebuie sa raspunda in nici un fel.
    Asta e justitie? Asta e dreptatea?!?

    Reply
  3. M. G.

    Doamna Garbovan si juristii in general ar trebui sa ne lumineze de ce neglijenta trebuie sa fie “grava”. Daca nu e grava si eu am suferit de pe urma unei neglijente a unui judecator sau procuror nimeni nu plateste?? Cand e vorba de viata si libertatea unui om adjectivul ” grava” pare nepotrivit. De pilda in celebrul caz Rarinca judecatorul nu a observat mesajul scris al acesteia prin care afirma ca nu pretinde 20.000 euro de la Stanciu. Pur si simplu judecatorul nu a observat acest amanunt si a condamnat-o pt. santaj de 20000 euro. Este in acest caz sau in altele asemanatoare neglijenta grava sau este negrava deci tolerabila. Discutia este fireste ipotetica pt ca nu am cunostintele necesare. Nu fac altceva decat sa pun o intrebare dar alte un milion de intrebari s-ar putea pune. Asadar, de ce un cetatean face puscarie sau plateste sau sufera pt ca cineva a facut doar o simpla neglijenta nu ura grava!!!?? Un medic plateste pentru un malpraxis nu pt. un malpraxis grav si exemplele ar putea continua. Ii multumesc doamnei Garbovan sau oricui explica prezenta prevederii “neglijentei grave”.

    Reply
  4. Dumitru

    “nu a observat mesajul scris” Pai daca judecatorul “pur si simplu nu a observat”e OK. Dar daca “pur si simplu nu a observat” dupa ce i-au spus-o si repetat-o avocatul si martorii, atunci judecatorul trebuie sa intre la mititica el insusi.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *