Despre priorităţile privind locuinţa socială sau Ziua în care am aflat (din nou) că mai sunt mulţi oameni vulnerabili care au nevoie de locuinţe decente în România

Drama din Colectiv a permis mediatizarea unei drame individuale: una dintre victime, locuia în condiţii improprii, împreună cu o familia numeroasă (cinci copii şi tatăl bolnav). Povestea este a multora dintre persoanele şi familiile bucureştene care a fost evacuate din casele retrocedate şi care nu au putut beneficia de o locuinţă socială din motive ce ţin de particularităţile familiilor sau de numărul redus de locuinţe sociale din Bucureşti, respectiv din România. Am aflat în perioada scursă de la tragicul eveniment despre demersurile făcute de Maria Ion în ultimii ani pe lângă Primăria Sectorului 2 pentru a primi o locuinţă decentă pentru sine şi familia sa: nu s-a rezolvat! Cu toate acestea, în contextul mediatic imediat, am aflat că la mai puțin de 48 de ore după moartea sa, cei 5 copii au primit casă, în direct, la televizor, de la Primarul General interimar al Capitalei (aici), chiar dacă aparent aceasta un putea fi locuită, neavând nici apă şi nici căldură (aici).

O serie de întrebări revin după ce vedem aceste realităţi: de ce nu s-a putut mai devreme, de unde a găsit imediat domnul Primar General interimar acea locuinţă socială, locuinţa a stat liberă până atunci sau a fost ocupată de cineva şi cum de a putut să o elibereze imediat? Evident seria întrebărilor poate continua: până la urmă cine are competenţe în Bucureşti (Primăria Generală vs. Sectoare) de a iniţia şi coordona o politică de locuire în ansamblu şi specific pentru grupurile vulnerabile, de construcţie de locuinţe sociale, respectiv de repartizare a acestora etc.?  Foarte multe întrebări rămân deocamdată fără răspuns! Legea spune una, dar realitatea arată cu total altceva. Şi, din nou, realitatea demonstrează ca deşi în condiţii normale de cele mai multe ori nu se poate, în condiţii speciale se poate rezolva orice! Dacă se filmează şi dacă cineva întrevede avantajele şi potenţialul de capital politic de utilizat pe termen scurt (alegeri), se rezolva foarte repede! Problemele însă rămân, deoarece acest tip de rezolvări punctuale, pe de o parte, nu fac decât să demonstreze că sistemul este haotic şi regulile se aplică doar când se vrea, iar pe de altă parte, creează frustrări şi tensiuni pentru cei mulţi care ar avea nevoie de o astfel de locuinţă şi care nu au o soluţie emoţională la îndemână pentru a beneficia de Sistem.

De asemenea, în contexte speciale aflăm că totuşi primăriile deţin locuinţe sociale, dintre care 500 au fost repartizate de consilierul Primarului General Solomon Wiegler, deşi acesta nu avea nicio atribuţie în acest sens stabilită de lege () sau că aceste locuinţe sunt ocupate ilegal de persoane care nu îndeplinesc criteriile stabilite de lege (aici). Exemplele pot continua, deşi nu ne ajută şi nu fac bine!

Lipsa de intervenţie şi acţiune publică permanentă şi coerentă în domeniul locuinţei sociale nu a rezolvat problemele, ci doar le-a amânat, acumulat şi acutizat! Iar locuinţa este un element important în ierarhia nevoilor umane, fără de care multe alte segmente ale existenţei indivizilor şi familiilor (siguranţă, educaţie, sănătate etc.) nu pot fi asigurate pe deplin. În prezent, statele dezvoltate europene, dar nu numai acestea, au sisteme de locuinţe sociale funcţionale şi în permanentă extindere şi adaptare la noile tehnologii şi la noile categorii de utilizatori (persoane în vârstă, cu mobilitate redusă, tinere familii cu copii etc.). România are o legislaţie învechită, incoerentă, inadecvată cu realităţile economice şi sociale actuale, precum şi un sistem de producţie şi gestiune a locuinţelor sociale foarte restrâns. În plus, sistemul de producţie de locuinţe sociale este dublat şi concurat de alte sisteme de locuinţe publice deţinute de autorităţile publice, dintre care unele sunt construite sau achiziţionate cu finanţare publică, dar care nu sunt considerate locuinţe sociale. În contextul în care toate statele europene iau măsuri permanente pentru a-şi extinde şi adapta fondul de locuinţe destinat categoriilor defavorizate (tineri, marginali economici, bătrâni etc.), România este singurul stat european care îşi vinde o parte dintre locuinţele publice, deşi sunt încă multe solicitări din partea celor care nu îşi permit o locuinţă decentă de pe piaţa liberă (chirie, nu proprietate!), iar integrarea socială prin locuire adecvată este departe de a fi soluţionată.

Cum s-a ajuns aici? Odată cu promovarea Legii Locuinţei în 1996 apare în România conceptul juridic de “locuinţă socială”. Categorii de locuinţe cu semnificaţii similare – chirie subvenţionată, accesibilă celor cu venituri reduse, destinată exclusive închirerii –  existaseră deja în perioada comunistă şi se perpetuaseră până la apariţia noii legi: locuinţele construite din bugetul de stat sau a întreprinderilor de stat. Noul concept este echivalent celorlalte concepte juridice de locuinţe sociale din statele europene, dar semnificaţia sa economică şi socială este diferită în România. În plus, noul concept de locuinţă socială nu va îngloba şi nu va deveni automat sinonim cu noţiunea de locuinţă publică (adică realizată cu finanţare publică total sau parţial, deţinută de autorităţi publice sau instituţii cu statut social special, chirie subvenţionată, destinată unor categorii de populaţie vulnerabile, având venituri reduse sau aflate la începutul unei cariere rezidenţiale şi profesionale). Conform prevederilor legale, fondul de locuinţe sociale urma să se constituie fie prin construcţii noi realizate în conformitate cu programul de construcţie iniţiat de Guvern, fie prin achiziţii în acest scop. Celelalte locuinţe aflate încă în proprietatea statului şi a autorităţilor publice la data intrării în vigoare a Legii Locuinţei îşi vor păstra statute diferite, asupra cărora vom reveni.

Demararea programului guvernamental pentru construirea de locuinţe sociale nu a fost însă acompaniată imediat de bugete semnificative pentru acesta, fapt aparent uşor de explicat în contextul dificultăţilor economice din primul deceniu postcomunist. Dificultăţile de implementare a programului privind construcţia de locuinţe sociale nu pot fi înţelese fără o abordare comparativă cu locuinţele pentru tineri destinate închirierii, program principal al ANL. Înfiinţarea în 1998 a A.N.L. şi orientarea investiţiilor sale către “locuinţele pentru tineri destinate închirierii” a creat un concurent bugetar şi ideologic semnificativ pentru conceptul şi programul de construcţii de locuinţe sociale din Legea Locuinţei.  Pentru autorităţile centrale şi locale, dar şi pentru publicul larg, potenţial beneficiar al unei locuinţe publice cu chirie mai redusă decât cele de pe piaţa liberă în constituire, interesul pentru locuinţele realizate prin ANL (cca 35.000 de locuinţe construite după 1999), locuinţe care se puteau şi cumpăra de către chiriaşi, devine mai mare decât pentru locuinţele sociale (circa 10.000 de locuinţe construite după 1996 cu cofinanţare de la bugetul de stat, conform Programului specific).

Realizările şi finanţările reduse ale Programului de construcţii de locuinţe sociale, cel puţin în comparaţie cu programul de locuinţe pentru tineri destinate închirierii (apoi vânzării…), traduc dificultăţile şi/sau dezinteresul autorităţilor publice centrale şi locale faţă de problematica locuinţelor sociale. Subiectul nu va fi dezvoltat acum. Scuza generală este legată de bugetele reduse destinate construirii de locuinţe sociale, inclusiv locuinţe sociale destinate chiriaşilor din casele naţionalizate retrocedate foştilor proprietari, deşi realitatea contrazice deseori! O etapă semnificativă pentru înţelegerea lipsei de interes a autorităţilor şi a rezultatelor reduse a programului de locuinţe sociale s-a derulat după anul 2001. Accelerarea retrocedărilor locuinţelor naţionalizate ca urmare a aplicării Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, a determinat tensiunile sociale şi o semnificativă presiune asupra autorităţilor publice pentru a asigura locuinţe familiilor evacuate. În momentul completării cadrului normativ privind retrocedările, prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, a fost stabilit că pentru familiile cu mijloace financiare situate sub nivelul venitului minim pe economie, invalizilor, pensionarilor şi persoanelor cu handicap li se vor asigura locuinţe sociale construite dintr-un fond constituit în cotă de 2% din sumele obţinute din privatizare şi care va fi prevăzut anual în legea bugetului de stat. Până în anul 2007 prevederea nu a fost aplicată.

În 2007 a fost constituită o Comisie parlamentară de anchetă pentru investigarea şi clarificarea modului în care au fost cheltuite sumele din fondul constituit în cotă de 2% din sumele obţinute din privatizări, destinat construcţiei de locuinţe sociale, prevăzut la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 (cf. Hotărârea Parlamentului Nr. 52 din 20 iunie 2007), care şi-a prentat concluziile în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 14 octombrie 2008. Comisia de anchetă a constatat că sumele prevăzute de Legea nr.10/2001 nu au fost constituite într-un fond special şi nu au fost folosite pentru adevărata destinaţie, respectiv construcţia de locuinţe sociale destinate familiilor cu mijloace financiare sub nivelul minim pe economie, invalizilor, pensionarilor şi persoanelor cu handicap care au fost evacuate din casele naţionalizate retrocedate. Conform datelor furnizate de AVAS, publicate pe site-ul Parlamentului României, valoarea totală a fondului ar fi fost, în perioada 2001-2006, de 225.422.820 RON, sumă din care nu s-a construit absolut nicio locuinţă cu destinaţia prevăzută de Legea nr.10/2001. Membrii Comisiei parlamentare de anchetă consideră că răspunzătoare de nefolosirea banilor sunt instituţiile statului, dar şi consiliile locale din ţară care au dat dovadă de indiferenţă în abordarea acestei probleme, nesolicitând sumele necesare pentru construcţia de locuinţe sociale şi aplicarea actelor normative în vigoare.

Demararea anchetei comisiei a determinat promovarea OUG nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari. Astfel, în anul 2007, au fost alocate fonduri în valoare de 25 milioane RON, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 567 din 13 iunie 2007, pentru derularea programului de finanţare a construcţiilor de locuinţe sociale pentru chiriaşii evacuaţi. Semnalăm că nici după publicarea deciziei parlamentului nu a fost constituit fondul de 2% din sumele obţinute din privatizări prevăzut de Legea 10/2001, situaţie care se menţine şi în prezent!.

Realităţile ultimilor două decenii dovedesc faptul că locuinţa socială nu este un element de politică publică de interes imediat pentru autorităţile centrale sau locale şi nici pentru politicieni! Deşi toate guvernele de după 2006 şi-au înscris în programul legislativ reformarea legislaţiei în domeniu şi promovarea unui nou proiect de lege a locuinţei care să armonizeze termenii şi practicile contradictorii din domeniu, proiectul menţionat zace încă prin sertarele (folderele) fostelor direcţii de specialitate desfiinţate de guvernul instalat după 2012!

Poate că ar trebui să punem mai des camerele de filmat pe această problematică sensibilă şi importantă pentru o societate funcţională şi dinamică, pentru ca legislaţia şi practicile administrative privind locuinţa socială să se actualizeze, respectiv să se profesionalizeze şi să se armonizeze! În pus, experienţa altor state europene a demonstrat că prin facilitarea accesului la locuire decentă, alături de alte servicii sociale de bază (educaţie, sănătate etc.), categoriile de populaţie şi grupurile etnice sau economic defavorizate pot fi integrate cu succes. Trebuie doar să vrem să reformăm sistemul! Drumul greu începe cu primul pas! Dar, atenţie, există oportunităţi şi mari şanse ca bunele practici să se filmeze!…

 

(foto main: totb.ro)


Recomandări

One thought on “Despre priorităţile privind locuinţa socială sau Ziua în care am aflat (din nou) că mai sunt mulţi oameni vulnerabili care au nevoie de locuinţe decente în România

  1. Albert

    Un articol mai pertinent si care sa prezinte realitatea din teren in ceea ce priveste locuirea si politicile de locuire sociala, mai bine decat a facut-o domnul conf.univ.dr. Bogdan Suditu, n-o sa gasiti si n-o sa primiti din partea altor memebrii ai comunitatii academice iar din partea politicienilor nici atat !!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *