Despre Ciocnirea Civilizaţiilor în Mediul Academic Românesc sau Despre Independenţii/Autonomii Captivi şi Rătăciţi într-o Cultură Colectivistă

Am fost invitat de România Curată să detaliez aspectele legate de mediul academic românesc pe care le-am exprimat într-un articol recent de blog, cu ocazia premiului pentru cercetare/inovare de la Foreign Policy România (vezi aici). O fac cu plăcere, folosind metafora lui Samuel P. Huntington despre ciocnirea civilizaţiilor.

  1. Fundamente psiho-culturale

Una din distincţiile culturale importante în psihologia transculturală este cea dintre colectivism şi individualism (vezi Hoefstede şi colab., 2010). Voi descrie succint în secţiunea 1 această distincţie şi implicaţiile ei generale, pornind de la modelul şi rezultatele cercetărilor lui Hoefstede şi colab. (2010).

O cultură colectivistă este una în care membrii săi se definesc prin prisma relaţiilor sociale din care fac parte (in-group), depinzând de aceste relaţii în care sunt prinşi. Individul se defineşte în termeni de „noi”, dorinţele şi aspiraţiile sale fiind subordonate grupului din care face parte şi derivând din acesta. Orice manifestare individuală diferită de cea general acceptată în colectivitate este văzută cu suspiciune şi critică, ca o ameninţare la echilibrul reţelei sociale, fiind deci descurajată şi chiar pedepsită. Cei cu profil colectivist se plac ca persoane (au o părere bună despre ei), dar maschează/ascund acest lucru, apărând ca fiind modeşti, pentru a nu ieşi din rând; sub această modestie aparentă se ascund însă aceleaşi aşteptări de auto şi heteroapreciere, focalizate pe persoană. Colectivismul poate să fie unul orizontal – când toţi cei din colectivitate se văd/sunt egali – sau vertical – când există ierarhii bine stabilite în colectivitate.

O cultură individualistă este una în care membrii săi se definesc ca persoane independente/autonome şi focalizate pe realizări personale, care intră în relaţii sociale voluntare (out-group) în beneficiul comun. Individul se defineşte în termeni de „eu”, dorinţele şi aspiraţiile sale fiind subordonate valorilor general umane şi derivând din acestea. Într-o cultură individualistă orice manifestare diferită de cea general acceptată, dacă este progresistă, este încurajată şi susţinută, fiind văzută în final ca o oportunitate de dezvoltare în beneficiul tuturor. Cei cu profil individualist se plac nu atât ca persoane, ci prin prisma realizărilor pe care le au şi nu ascund acest lucru; apar astfel ca fiind mai puţin modeste, exprimându-şi direct nevoia de auto şi heteroapreciere (dar nu în mod egocentric/narcisist, focalizat pe persoană, ci focalizat pe realizări/performanţe). Individualismul poate să fie orizontal – când indivizii autonomi liberi asociaţi se văd egali – sau vertical – când indivizii autonomi liber asociaţi se organizează ierarhic.

Aici trebuie însă să fim atenţi să nu fim induşi în eroare de termeni. O cultură individualistă nu este una egoistă, ci, dimpotrivă, generoasă; nu este vorba despre un individualism egoist, ci despre independenţă şi autonomie. O cultură individualistă creează solidarităţi sociale excepţionale. Într-o cultură colectivistă spre exemplu, solidaritatea socială apare din nevoie (indivizii separaţi fiind mai vulnerabili psiho-social) şi este adesea defensivă, aplicându-se mai ales la grupul de apartenenţă. Într-o cultură individualistă însă, solidaritatea socială rezultă din coaliţia voluntară a unor indivizi puternici şi independenţi/autonomi, ceea ce o face formidabil de puternică şi generoasă.

Fiecare tip de cultură are aspecte pozitive şi negative. Spre exemplu, o cultură colectivistă nu va avea un indice mare de inovare, dar poate excela la activităţile colective (ex. producerea de bunuri). O cultură individualistă are un indice mare de inovare, dar este mai puţin performantă la activităţi colective. Nivelul de fericire/satisfacţie în viaţă este mai scăzut într-o cultură colectivistă, dar nivelul problemelor emoţionale de tip anxios/depresiv este mai crescut într-o cultură individualistă. În fine, în timp ce bolile cardiovasculare sunt mai crescute într-o cultură individualistă în comparaţie cu una colectivistă, nivelul bolilor infecţioase şi determinate de paraziţi este mai scăzut (David, în pregătire).

România este astăzi o cultură colectivistă (colectivism vertical). Majoritatea ţărilor Uniunii Europene (UE) este individualistă, cu excepţia Portugaliei, Greciei şi Bulgariei. Uneori individualismul ţărilor Uniunii Europene (UE) este vertical (ex. Marea Britanie), alteori orizontal (ex. Olanda). Exemplul mondial prototip pentru culturile individualiste este SUA (individualism vertical). Majoritatea ţărilor Asiei de Est şi Africii sunt colectiviste. Există o tendinţă clară a culturilor colectiviste de a se mişca spre un profil individualist, pe măsura creşterii economice şi a fluxului de capital. Aşadar, ţinând cont de acest lucru şi de faptul că România s-a integrat într-un spaţiu internaţional majoritar individualist (UE şi NATO), întrebarea nu este dacă vom ajunge la individualism, ci când vom ajunge la individualism (cel mai probabil vertical). Modelul individului independent/autonom, care voluntar se solidarizează cu alţii în comunităţi puternice şi societăţi moderne, este calea regală spre democraţie şi civilizaţia vestică. 

  1. Problema

Dacă socotim o generaţie la 20 de ani, putem spune cu aproximaţie că în România generaţia de sub 35 de ani este dominant marcată de valorile individualiste, generaţia între 35-55 de ani este mixtă, iar generaţia de peste 55 de ani este dominant marcată de valorile colectiviste. Aşadar, asistăm astăzi în România, nu doar la fricţiunile între generaţii, inerente oricărei societăţi, ci şi la o adevărată ciocnire a civilizaţiilor (civilizaţia fiind practic cultură în acţiune): colectivism versus individualism.

Să analizăm această ciocnire (1) în mediul academic românesc şi (2) în dinamica ei în modul de funcţionare a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice.

2.1. Mediul academic românesc în contextul ciocnirii colectivismului cu individualismul

Nu voi relua aici analiza mediului academic românesc sub aspectul performanţei sale. Am făcut-o în alte lucrări şi, mai recent, în Raportul Think Tank-ului G3A (vezi aici). Ştim că stăm foarte slab şi mergem într-o direcţie greşită. Voi face însă câteva consideraţii psiho-culturale, prin prisma distincţiei colectivism-individualism angajată în acest articol

Aşa cum am spus mai sus, generaţia de peste 55 de ani este dominant colectivistă. Cu excepţia câtorva seniori luminaţi ancoraţi internaţional (din Academia Română şi din marile universităţi ale ţării, adesea foşti bursieri Humboldt sau Fulbright), regăsim pregnant în mediul academic la acest nivel focalizarea pe grupul propriu (in-grup), suspiciozitate şi neîncrederea în oamenii din afara grupului (credem doar în cei pe care îi ştim personal, ceilalţi noi fiind potenţiali inamici), neîncrederea în nou, opoziţia la progres de dragul echilibrului (adesea instabil) şi siguranţei (adesea mediocrizante) în care suntem acum, etc.

Generaţia de 35-55 de ani este mixtă. Cei care s-au format în ţări/culturi moderne democratice au asimilat valorile dominant individualiste, iar cei valoroşi din ţară, chiar fără formare în străinătate, s-au racordat rapid la standardele academice moderne (de inspiraţie individualistă). Mulţi însă au rămas îngheţaţi în valorile colectiviste în care s-au format.

Generaţia de sub 35 de ani este dominant individualistă. Aceste valori individualiste nu au fost asimilate doar din mediul academic, ci din educaţia lor generală, această generaţie crescând în România postcomunistă.

Aşadar, avem pe de o parte un nucleu de oameni independenţi/autonomi, care stau pe picioarele lor personal/psihologic şi profesional, format din majoritatea celor de sub 35 de ani, poate jumătate din cei 35-55 de ani şi puţini seniori. Avem pe de altă parte un nucleu colectivist, format din puţini sub 35 de ani, poate jumătate din cei de 35-55 de ani şi majoritatea celor de peste 55 de ani. Între aceste două nuclee se dă astăzi o luptă acerbă de influenţă academică. Adesea se folosesc cuvinte tari, prea tari pentru gustul meu. Independenţii/autonomii îi consideră în mod peiorativ pe ceilalţi retrograzi, complexați/defensivi, depăşiţi, cu spirit de gaşcă/clan, ipocriţi, opunându-se progresului, etc. Colectiviştii îi consideră în mod peiorativ pe independenţi/autonomi ca aroganţi, lăudăroşi/narcisişti, agresivi, egoişti, tupeişti, etc. Evident, colectiviştii nu sunt aşa cum îi văd individualiştii. Ei practic îşi apără un status quo care le dă siguranţă psiho-socială; schimbarea poate fi acceptată şi de aceştia dacă le oferă predictibilitate şi siguranţă, adică tot ce au şi poate mai mult decât atât. Evident, nici independenţii/autonomii nu sunt aşa cum îi văd colectiviştii. Ei vor să producă schimbări inovative rapid, nu doar pentru ei, ci de dragul şi în beneficiul tuturor; libertatea şi bunăstarea mea este libertatea şi bunăstarea ta, ar spune un independent/autonom. De aceea, aceştia nu înţeleg reticenţa colectiviştilor faţă de progresul rapid şi adesea se simt frustraţi şi nedreptăţiţi de criticile peiorative ale acestora.

Direct spus, pe termen mediu-lung, modernizarea mediului academic românesc, într-o paradigmă individualistă, se va întâmpla cu siguranţă. Integrarea noastră în spaţiul UE şi NATO şi fundamentele mediului academic modern ne duc inevitabil în această direcţie. Întrebările sunt: Cât de repede? Se va întâmpla acum? Există o masă critică de independenţi/autonomi în mediul academic? Va trebui să aşteptăm ca generaţia actuală de 35-55 de ani să ajungă la 60+?

Părerea mea este că mulţi dintre independenţi/autonomi s-au reunit în asociaţiile academice active civic (ex. Asociaţia Ad-Astra – www.ad-astra.ro), care încearcă să se implice într-o reformare a mediului academic românesc, după modele internaţionale, dar care adesea s-au ales cu atributele peiorative menţionate mai sus. Mai sunt unii activi în marile universităţi ale ţării (unii, mai puţini, chiar în universităţi mai tinere), în Academia Română şi în diaspora ştiinţifică românească. Chiar dacă nu s-a reuşit (încă) modernizarea mediului academic românesc, direcţia a fost arătată de toţi aceştia şi ştim unde vom ajunge. Poate că dacă se unesc, pot forma o masă critică de schimbare, chiar dacă unele dintre aceste grupuri sunt minoritare în organizaţia/instituţia lor.

Am scris în anul 2008 un text despre Cele 10 Stigmate ale Valorii în Mediul Academic Românesc. Scrisoare către Diaspora Ştiinţifică Românească (vezi aici). Eram, şi încă sunt, un independent/autonom (vertical, de tip american) care trebuia/trebuie să ducă o luptă de gherilă într-un mediu colectivist. Ca profesor/cercetător în SUA şi profesor/cercetător în România trăiam şi încă trăiesc drama acestei ciocniri a civilizaţiilor colectiviste şi individualiste în mediul academic. Orice pas normal în SUA, aici trebuie să fie o luptă la baionetă. Orice idee sau măsură normală la universităţi din Top-500, aici sunt pedepsite şi/sau trebuie să mă explic pentru ele. Nu doar că nu eram încurajat/ajutat, dar un mediu colectivist nici nu mă lăsa în pace; încerca mereu să mă colectivizeze ca să fiu integrat şi controlabil, atentând la tot ceea ce are un independent/autonom mai de preţ: autodeterminare, competiţie pentru excelenţă şi inovaţie. Înţelegând că nu voi reuşi să mă integrez într-un mediu academic colectivist, am scris atunci această scrisoare, valabilă şi astăzi, ca o ruptură/eliberare din mediul academic colectivist, fiind hotărât: (1) să nu mai încerc să mă schimb/integrez în ceva ce va deveni cândva ce sunt eu acum; (2) să-i avertizez pe ceilalţi independenţi/autonomi diasporişti de ceea ce îi aşteaptă dacă se reîntorc în ţară şi să-i invit astfel pe toţi independenţii/autonomii din ţară şi diasporă la o solidaritate academică pentru modernizarea mediului academic românesc şi (3) să confrunt direct sistemul academic colectivist, într-o manieră colegială, dar fermă, arătându-i că el reprezintă trecutul – un trecut pe care, dacă ştie să-şi asume menirea, îl vom respecta -, iar noi viitorul.

Sincer, nu ştiu dacă există acum o masă critică de independenţi/autonomi care pot moderniza mediul academic românesc, dar caracteristica unui independent/autonom este că încearcă mereu să inoveze, aşa că şi o încercare nereuşită arată direcţii pentru viitor. Deci merită măcar încercat!

2.2. O scurtă istorie şi analiză a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) în contextul ciocnirii colectivismului cu individualismul

Dintre toate organismele naţionale majore consultative sau aflate în colaborare cu autoritatea naţională în educaţie/cercetare (ministerul de resort), CNCS a fost, totuşi, unul dintre cele mai progresiste şi transparente. Tocmai de aceea a fost/este şi cel mai criticat; într-adevăr, măcar cu CNCS aveam criteriile comune prin care să-l criticăm, în celelalte cazuri vorbeam limbi diferite şi astfel nici criticile nu aveau sens, că nu se înţelegeau. Paradoxal era că, aproximativ spus, deşi CNCS derula sub 25% din fondurile de cercetare, atrăgea peste 90% din critici.

Am analizat toate Regulamentele acestui consiliu (am fost membru al acestui consiliu din 2006 până în 2012 şi vicepreşedinte în 2008-2012) de la fondare până în prezent (vezi mai jos). Se poate observa o schimbare extrem de interesantă de la un model colectivist – inevitabil acelor începuturi – la un model individualist, în timpul pregătirii şi mai ales după aderarea României la UE, cu un vârf în 2011, când acesta a fost compus şi condus de profesionişti formaţi în ţările/culturile individualiste ale Europei de Vest şi SUA. Într-adevăr, în 1994 şi 1999 misiunea CNCS se raporta la contextul naţional (in-grup). Începând din 2003 – în preajma aderării la UE –, misiunea CNCS începe să se raporteze la out-grup (contextul internaţional), cu un vârf, aşa cum spuneam în 2011, care vorbeşte chiar de excelenţă (fundamentul mediului academic modern)! Foarte interesant, schimbarea de paradigmă a continuat chiar dacă conducerea era aceeaşi, ceea ce arată că oamenii se pot adapta noilor cerinţe, dacă acestea sunt prezentate raţional. Va fi interesant de analizat Regulamentul aflat în pregătire pentru 2015. Sper, şi cred, ţinând cont de faptul că noul preşedinte al CNCS este, totuşi, preşedintele Academiei Române, că vom asista la o continuare a schimbării în acest domeniu de la un model colectivist la unul independent/autonom, în contextul integrării României în UE şi NATO.

  1. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice Universitare (Preşedinte: Prof. univ. dr. Cătălin Zamfir)
  • „…Orientarea cercetării ştiinţifice în învăţământul superior de stat, potrivit priorităţilor în acest domeniu şi în corelaţie cu dezvoltarea generală a învăţământului superior din România…” (din Regulamentul fondator din 1994 – Ministru Liviu Maior)
  1. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (Preşedinte: Prof. univ. dr. Ioan Dumitrache)
  • „…Stimularea şi orientarea, pe termen scurt, mediu şi lung, la nivel global şi pe domenii de specialitate, a cercetării ştiinţifice din învăţământul superior, urmărind corelarea acesteia cu dezvoltarea generala a învăţământului superior şi cu cercetarea ştiinţifică desfăşurată în celelalte instituţii de profil…” (din Regulamentul din 1999 – Ministru Andrei Marga).
  1. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (Preşedinte: Prof. univ. dr. Ioan Dumitrache)
  • „…A proiecta şi materializa strategii care să asigure un înalt nivel de performanţă a învăţământului şi cercetării ştiinţifice în domenii specifice, in context naţional şi internaţional, răspunzând necesităţii de dezvoltare intelectuală, profesională şi socială a individului şi de progres a societăţii româneşti…” (din Regulamentul din 2003 – Ministru Ecaterina Andronescu )
  1. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (Preşedinte: Prof. univ. dr. Ioan Dumitrache)
  • „…A proiecta şi materializa strategii care să asigure un înalt nivel de performanţă a învăţământului şi cercetării ştiinţifice în domenii specifice, în context naţional şi internaţional, răspunzând necesităţii de dezvoltare intelectuală, profesională şi socială a individului şi de progres a societăţii româneşti…” (din Regulamentul din 2006 – Ministru Mihail Hărdău).
  1. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (Preşedinte: Prof. univ. dr. Ioan Dumitrache)
  • „…A creşte relevanţa cercetării ştiinţifice din universităţile româneşti, a vizibilităţii ştiinţei româneşti în context naţional şi internaţional, răspunzând necesităţii de dezvoltare intelectuală, profesională şi socială a individului şi de progres al societăţii româneşti…” (din Regulamentul din 2008 – Ministru Anton Anton).
  1. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (Preşedinte: Prof. univ. dr. Alexandru Babeş)
  • „…A stimula excelenţa în cercetarea ştiinţifică din România…” (din Regulamentul din 2011 – Ministru Daniel Funeriu).
  1. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (Preşedinte: Acad. Prof. univ. dr. Valentin Vlad)
  • Regulamentul urmează a fi elaborat în 2015 (Ministru – Sorin Cîmpeanu).

Eu cred că evoluţia normală din CNCS, de la modelul colectivist al anilor 1994/1998 la modelul individualist al anilor 2003/2011, poate servi ca exemplu pentru mediul academic românesc. Fiecare conducere şi membru al CNCS şi-a adus contribuţia de-a lungul timpului, cât a putut şi a ştiu la vremea sa, pentru a merge în direcţia bună. În acest fel, aici, într-o generaţie, s-a ajuns de la un model colectivist (1994), inevitabil acelor începuturi, la unul individualist (2011), inevitabil vremurilor în care trăim. În mediul academic suntem, din păcate, însă departe de succesul CNCS – ba mergem chiar în sensuri şi/sau direcţii greşite -,  dar nu ne opreşte nimeni să urmăm modelul CNCS, chiar într-o variantă îmbunătăţită.

  1. Concluzii şi soluţii potenţiale

Generalizând cadrul paradigmatic kuhnian (Kuhn, 1962) de la ştiinţă la societate, aş spune că România are ca paradigmă de funcţionare modelul colectivist. Această paradigmă este însă provocată de noile generaţii mai tinere, astfel încât am ajuns în faza de revoluţie paradigmatică în care se înfruntă paradigma colectivistă şi cea individualistă. Paradigma individualistă este congruentă cu cea a ţărilor din UE, aşa că integrarea noastră în UE ne duce inevitabil acolo. Pe termen lung soarta bătăliei este cunoscută; întrebarea este: cât va dura revoluţia până când paradigma individualistă va câştiga şi se va impune? În cel mai bun caz acest lucru se întâmplă chiar acum; în cel mai rău caz în 20 de ani.

Aşadar, revoluţia paradigmatică înseamnă o mişcare de la colectivul oamenilor dependenţi unii de alţii, mai puţin deschişi spre inovaţie şi progres, la comunitatea solidară, creatoare de valori şi instituţii sociale moderne, a oamenilor independenţi/autonomi! Oare suntem suficient de inteligenţi şi patrioţi să înţelegem asta, să nu ne opunem şi să ajutăm la schimbare, astfel încât aceasta să fie în termenii care ne avantajează? La bază, noi românii suntem independenţi/autonomi, dar istoria veche, mai nemiloasă cu noi ca oportunitate de autodeterminare, ne-a colectivizat, iar comunismul a accentuat apoi acest lucru;

Eu nu spun că în România paradigma individualistă trebuie obligatoriu să o înlocuiască pe cea colectivistă ca model socio-cultural general. Sigur, ca independent/autonom mie mi-ar plăcea acest lucru, dar pot înţelege că opinia mea poate avea o contra-opinie colectivistă la fel de legitimă. Aşadar, în final, depinde de ceea ce vrem ca model socio-cultural general. Trebuie să fim însă naivi să nu vedem că integrarea în UE favorizează ferm şi ne împinge spre un profil individualist. Nu doar reglementările UE care trebuie asimilate în legislaţia românească, dar chiar infuzia de capital prin fonduri structurale are această funcţie.

Cred însă şi spun ferm că paradigma individualistă este cea care defineşte mediul academic modern la nivel internaţional. Acest mediu este unul care se construieşte pe excelenţă/elită, în care, în condiţiile regulilor stabilite de comun acord, valoarea profesională bate ridicatul de mână (adevărul ştiinţific nu se votează). Numai un astfel de mediu stimulează libertatea de gândire, inovarea/noul şi producerea de cunoaştere în beneficiul tuturor. Numai un astfel de mediu, format din comunitatea indivizilor autonomi şi puternici, creează o solidaritate academică autonomă şi performantă; altfel, comunitatea academică este una colectivistă, defensivă, fiecare încercând să obţină beneficii şi să se protejeze prin relaţiile pe care le are. Trebuie însă spus imediat că acest mediu academic modern este necesar să fie incluziv, prin faptul că trebuie să asigure egalitatea de şanse în atingerea criteriilor pe care le stabileşte. În plus, trebuie să creeze şi contexte mai puţin elitiste, bine definite, care să asigure accesul tuturor celor interesaţi, şi de unde, să poţi intra fără oprelişti în competiţia din liga excelenţei atunci când eşti pregătit.

Aşa cum spuneam într-un articol anterior, mediul academic este motorul dezvoltării societăţilor moderne. Aşadar, dacă independenții/autonomii pierd acum bătălia pentru mediul academic, atunci se amână însăşi modernizarea ţării. Lupta nu este încă pierdută, dar baricada se ţine cu greu şi ajutorul trebuie să vină repede, iar coaliţia independenţilor/autonomilor trebuie făcută imediat!

P.S. În final mă întreb: de ce trebuie să fie o bătălie? Are sens să ne rănim în astfel de bătălii? Nu putem să fim înţelepţi, astfel încât, ştiind unde vom ajunge, să găsim formele în care să ajungem acolo cât mai repede, în beneficiul tuturor (aşa cum doresc independenţii/autonomii), dar în siguranţă, cu timpul necesar de adaptare şi cu filosofia no one left behind (aşa cum vor colectiviştii)?

 ***

Referinţe selective

David, D. (în pregătire). Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al poporului român.

Hofstede, G.J. şi colab. (2010). Cultures and organizations: Software of the mind. Revised and expanded 3rd Edition. New York: McGraw-Hill USA, 2010.

Kuhn, T.S. (1962). The structure of scientific revolutions. Chicago: University of Chicago Press.


Recomandări

17 thoughts on “Despre Ciocnirea Civilizaţiilor în Mediul Academic Românesc sau Despre Independenţii/Autonomii Captivi şi Rătăciţi într-o Cultură Colectivistă

  1. Stefan Dorondel

    Sunt de acord cu analiza Dvs, mai putin cu increderea pe care o manifestati in puterea de schimbare produsa de aderarea Romaniei la UE. Un contraexemplu ar fi Italia, unde pe stiinte sociale cel putin, e o catastrofa. Proastele practici universitare – nu iti faci doctoratul in Italia ci la o universitate din strainatate – iti dau sanse aproape zero de incadrare in sistemul de invatamant universitar italian. Am avut colegi italieni care au fost acceptati la universitati americane dupa ce fusesera respinsi la unele – cu mult mai modeste – din Italia. Grecia ar fi un alt contraexemplu la ceea ce sustineti. Mai mult, bursele postdoctorale POSDRU sunt prilej de inflorire a relatiilor clientelare – aruncati un ochi pe “cartile” scoase in pripa la Editura Muzeului Literaturii Romane sau vedeti cine sunt cei care tutoriaza si veti vedea ca e un alt exemplu care submineaza increderea in schimbarea produsa de integrarea europeana.

    Pe scurt, mi-a placut analiza Dvs dar sunt ceva mai sceptic cu privire la schimbare. Sper sa aveti dvs dreptate si nu eu.

    Reply
  2. DRAGULANESCU NICOLAE

    EXCELENTA SI OPORTUNA ARGUMENTATIE IN FAVOAREA MULT ASTEPTATELOR TRANSFOMARI POZITIVE DIN INVATAMANTUL ROMANESC… Felicitari autorului pentru utilitatea, claritatea si pertinenta ideilor expuse!…
    Cred, totusi, ca termenul de 20 de ani este mult prea optimist! Si Brucan a fost optimist in prezicerile sale – ne dam seama cu totii acum…
    As propune autorului sa evalueze cantitativ balanta “combatantilor” (pe cele 3 transe de varsta), sa evalueze sociologic cauzele si impactul rezistentei la schimbare (cu definirea cailor prin care aceasta s-ar putea reduce, stiind ca nu se poate anula!!) si sa tina cont de impactul celor 3 milioane de concetateni care lucreaza de multi ani si chiar locuiesc in unele state membre ale UE (care nu mai pot accepta NONCALITATEA serviciilor prestate in administratia publica, invatamantul public si asistenta medicala publica din Romania – unii dintre ei devenind tot mai exigenti si chiar tot mai revendicativi!).
    Obiectivul nostru national dupa alegeri “ROMANIA – TARA LUCRULUI BINE FACUT” ar fi trebuit sa se concretizeze deja in POLITICI cu obiective si valori-tinta de imbunatatire RADICALA a calitatii serviciilor publice din Romania (administratie, invatamant si asistenta medicala)….Mai avem de asteptat!?

    Reply
  3. santana carlos

    personal/intamplator nu ma intereseaza mediul academic, ci mediul mai general, orizontal.
    recunosc ca am citit articolul pe sarite (complet, dar in 3 reprize/pauze, probabil chiar de mai multe ori unele randuri) de aceea si o sugestie (nu reclamatie), un rezumat pt generatia tl;dr n-ar strica la un articol asa lung.
    referitor la no one left behind (din p.s.), nu cred ca e motto/model colectivist (cu granite conservatoare clare)
    homosexuali, tigani, fumatoare, atei practicanti :) sau diverse alte “handicapuri” (sindrom down sau ce are stephen hawking) pot fi acceptati (inclusi si nu marginalizati) doar in societatea individulista, pro diversitate (progresist liberala)
    filozofie colectivista e mai degraba if you are not with us, you are against us

    Reply
    • Daniel David

      Asa este, aveti dreptate! Acel motto merge foarte bine intr-o societate individualista (a fost si sloganul unui programului educational din SUA); dar am vrut sa arat ca schimbarea in mediul academic nu inseamna, asa cum sugereaza colectivistii ca sa o blocheze, faptul ca nu ne pasa de oameni.

      Reply
  4. VINTILA Iuliana

    Excelenta analiza, curata sub aspect ideologic, un adevat “pat al lui Procust” pentru mediul academic romanesc!

    Teza avansata este pertinenta pana la un punct. Realitatea “autonomului” obligat sa profeseze intr-un mediu “colectivist” este cu adevarat ucigatoare (fara sa folosesc cuvinte mari ci doar propria experienta): esti obligat sa te colectivizezi sau sa pleci inainte de a te imbolnavi tu sau/si familia ta!

    Cred ca este motivul pentru care ati ales sa plecati. Vorbiti de asociatii profesionale din Romania ca posibile formatoare de “masa critica” in schimbarea de paradigma. Este o eroare: sunt formate din oameni aflati in functii de conducere, care acceseaza “butoane” de putere financiara, si/sau politica si ideologica, multi avand aspiratii mercantile pentru ei , rudele lor si apropiatii obedienti.

    A fost construita o retea de influenta si teroare la nevoie, care zadarniceste progresul. Profesorii univeresitari au VENITURI de pana la 10-20 de ori mai mari decat restul ierarhiei, pe care evident o controleaza ierarhic printr-un sistem piramidal si financiar alimentat prin bani,bunuri si beneficii.Selectia si promovarea cadrelor didactice universitare se face in functie de relatii si obedienta, rar in functie de unele standarde profesionale.

    Recenta initiativa a Ministrului Educatiei de finantare a universitatilor in functie de valoarea profesionala a personalului academic trebuie imediat aplicata pentru asanarea mediului academic de impostori politici si oportunisti adusi pentru rezolvarea nelegalitatilor din sistem (ziaristi, juristi etc).

    Autonomia universitara a creat feude care nu pot fi controlate pe principiul responsabilitatii sociale. Senatele universitare si Consiliile de administratie nu trateaza subiectele sensibile de coruptie sau frauda deoarece risca sa-si piarda actualii si potentii studenti, vazuti de multi conducatori de unitati academice drept “marfa” intrata in unitate, care produce alocatii bugetare obligatorii de la bugetul de stat. Cartele universitare sunt o insiruire de valori incalcate frecvent de “mogulii” colectivisti iar Comisiile de Etica sunt instrumente de razbunare si tortura pentru razvratitii autonomi.

    Rezistenta opusa de mogulii universitari este adusa la limitele paroxismului deoarece acestia pierd totul daca pierd functia: grade, titluri, influenta si, mai ales, bani, foarte multi bani, la care nici nu viseaza un profesor dintr-o universitate occidentala. Ii recunoasteti usor : isi acopera infractiunile politico-administrative prin idealuri si aspiratii inalte, trambitate disperat in media aservita prin titluri si privilegii!

    Bursele POSDRU multiplica coruptia si impostura, concurand la crearea unui nou model piramidal de influenta si castig.

    Majoritatea de 90% din sistem este aservita prin functii si bani sau prin complicitate la fraude, intimidari si amenintari cu “schete din dulap” (doctorate, functii didactice, diplome, gradatii de merit, prime, premii obtinute fraudulos sau semi-fraudulos).

    Coruptia morala este endemica. 40 de ani in Uniunea Europeana nu cred ca aduc contaminarea profunda a elitelor romanesti cu valorile academice universale!

    Reply
  5. lisetchi

    interesanta abordare! Poate ca ar merita ca, intr-o dezvoltare viitoare, sa luati in considerare, ca referential pt analiza, si “distanta fata de putere”

    Reply
    • Daniel David

      Da, asa este; este o dimensiune importanta. Am facut-o deja in lucrarea aflata in pregatire (citata in articol). Dar, asa cum spuneti, poate ca ar merita in viitor un scurt articol de acest tip (care sa traduca o analiza mai complexa, intr-un text mai de popularizare).

      Reply
  6. alinamp

    Draga Daniel, nu prea vad cum tratamentul pe generatie e altceva decat stereotipizare. Si nu vad legatura dintre individualism si calitatea academica asa de clar ca tine. Tieretul din universitatile romanesti e la fel de contra unui sistem de blind review ca si batranii. De fapt cel mai stereotip tanar academic roman a fost ala prins de Docea ca vindea lucrari de diploma la student pentru 250 de euro care cand s-a ajuns la anchetarea lui a zis ceva de genul Bai, pe langa ca aproape nu ma platiti, Universitatea din Vest, mai si faceti politie sa ma impiedicati sa castig singur? Pai atunci pa, ma duc in sectorul privat unde o sa ma descurc mult mai bine. Si asa a facut. Universitatea, cu o comisie de etica faimoasa, aia cu Neumann in ea, s-a apucat in schimb sa-l dea afara pe Docea ca a stricat imaginea universitatii, si a trebuit sa scriu eu in RL sa-i amenint sa se linisteasca. Nu era nici in unul in varsta din personajele negative in intreaga poveste, iar tanarul antreprenor era perfect individualist dar si corrupt.

    Reply
    • Daniel David

      P.S. Vorbeam azi cu un prieten despre cum sa reliefam cat mai pragmatic, dar haios, diferenta dintre mentalitatea colectivista si cea autonoma in cercetare si a rezultat asta:

      Intr-o cultura colectivista: daca faci un colectiv de cercetare de 5 oameni/cercetatori, vei avea ca output un articol cu 5 coautori.

      Intr-o cultura individualista: daca faci o echipa/grup de cercetare de 5 oameni/cercetatori, vei avea ca output cel putin 5 articole, fiecare cu mai multi coautori!

      Cred ca este o doza mare de adevar…

      Reply
  7. Daniel David

    Asa cum stim amandoi, lucrurile sunt mai complicate cu conceptul de « stereotip ». Nu putem intra aici in detalii, dar as puncta cateva lucruri pentru publicul mai larg.

    Sa presupunem, de dragul discutiei, ca este stereotipizare. Dar ce este rau in asta? Stereotipul are functii psihologice fundamentale in adaptarea noastra la mediu. Stereotipul trebuie inteles corect, nu prin conceptul de simt comun (ex. ca ar fi ceva rau). Dupa cum stim, stereotipul inseamna doar credinte despre generalizarea unor atribute/caracteristici la un grup. Nu inseamna ca aceste atribute/caracteristici sunt si eronate. Aceste atribute/caracteristici pot sa fie corecte sau nu (sau partial corecte).

    Mai mult, daca aceasta generalizare a unor atribute/caracteristici la grup (ex. generatie) este statistica si este scoasa din logica “ce cred” si este pusa in logica ” cum este”, atunci atributele/caracteristicile nu mai raman doar credinte in forma de stereotip, ci devin si cunostinte stiintifice sustinute empiric (evidence-based).

    Mediul academic modern – prin mijloacele de selectie, evaluare, activitate, etc. este unul cu profil individualist. Statistic vorbind, este clar ca majoritatea universitatilor din primele locuri din topuri provine din culturi individualiste. Asadar, discutia in acesti termeni generalizanti face sens atunci cand vorbim despre grup si proiecte la nivel de grup; este singura care chiar face sens, de aceea psihologia transculturala este un demers in plina expansiune astazi. Evident, asta nu se aplica atunci cand vorbim despre persoane individuale, unde analiza trebuie sa fie de asemenea individuala (asa cum corect ai aratat).

    Scurt spus, nu folosim o generalizare statistica asupra unui grup, pentru a lua decizii asupra unui individ din grup. Dar folosim o astfel de generalizare statistica pentru a lua decizii asupra unor politici publice la nivel de grupuri.

    Reply
  8. John Wayne

    Intru totul de acord. Plus ca in Romania sunt fete frumoase ca in filmele western de la hollywood.
    Ma inscriu si eu sa joc dupa scenariul asta.
    Macar cu pistoale cu apa colorata, sa stie toata lumea care sunt tampitii care ne enerveaza.
    Sau vopsea care nu se ia. Mai bine asa.
    Cred ca sta ar fi si o afacere buna. Mai ales ca se apropie vara. o sa fie cald.
    Pentru prieteni numai pistoale cu apa rece. Cere nu e colorata.
    Cred ca asa o sa ne revina si optimismul si veselia.

    Reply
  9. Pingback: Gala Profesorului Bologna – ANOSR | Blogul Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID: Pentru o Românie Raţională!

  10. John Wayne

    Ar trebui instituit un cod al culorilor.
    Cred ca ala politc e cel mai bun ca e cunoscut.
    Cand tragi cu pistolul cu apa colorata in rosu in cineva, inseamna ca acela e comunist.
    De exemplu tovarasul Iliescu.

    Reply
  11. Pingback: Întrebări şi răspunsuri cu referire la lucrarea despre psihologia românilor (FAQ) | Blogul Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID: Pentru o Românie Raţională!

  12. Pingback: Diseminare | Blogul Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID: Pentru o Românie Raţională!

  13. Pingback: Timpul Autonomilor: Eliberarea din Matrix sau Individualizarea Autonomilor din Reteaua/Mentalitatea Colectivista – O Analiza Psihologica a Manifestatiilor Sociale din Romania (din noiembrie 2015) pentru Lepetitjournal.com | Blogul Prof. Univ. Dr. Daniel

  14. Pingback: Timpul Autonomilor: Eliberarea din Matrix sau Individualizarea Autonomilor din Reteaua/Mentalitatea Colectivista – O Analiza Psihologica a Manifestatiilor Sociale din Romania (din noiembrie 2015) pentru Lepetitjournal.com | Blogul Prof. Univ. Dr. Daniel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *