Alina Mungiu-Pippidi

Demisia Adinei Florea. Acum

Procuroarea în conflict de interese, Adina Florea, care a vrut locul Codruței Kovesi și a ajuns să o ancheteze, ar trebui să demisioneze pentru eșecul de a proba în fața unei instanțe necesitatea controlului judiciar – pentru că nu a avut probe.

Tentativa a fost iresponsabilă având în vedere atenția asupra cazului și a demascat PSD mai rău decât o sută de adversari.

Sancționarea penală a Codruței Kovesi pentru erorile ei administrative -pentru care a plătit deja cu destituirea, o măsură administrativă- e o aberație. Dacă sunt dovezi, se vor proba.

Spre deosebire de Antonio Tajani, președinte al Parlamentului European și un distins membru al partidului lui Silvio Berlusconi, exersat în astfel de lucruri, eu am avut încredere în justiție și am dat tuturor contactelor mele occidentale un e-mail de asigurare că instanța va face ce trebuie. Nu pentru că judecătorii primesc ordine de la Bruxelles, ci pentru că în general fac ce pot. Și așa a fost.

Din păcate UE crede numai în partea de justiție română care răspunde la comenzi. CCR, CSM și curțile nu se bucură de mare apreciere, fiind imprevizibile. UE sabotează astfel exact terenul independent al statului de drept pe care a încercat să îl cultive.

Dar în timp ce critic UE, dat fiind că puțini alții au poziția să o facă, e clar că dna Florea trebuie să plece imediat și cine a numit-o e la fel de vinovat ca ea.

Ea însă, prima, are răspunderea și a tentativei, și a eșecului.

Afară cu ea.

foto: Libertatea.ro


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

39 thoughts on “Demisia Adinei Florea. Acum

  1. laur22

    Ai tu !!!!!!!

    Demisia procurorilor DNA carora li s-a infirmat controlul judiciar on cazul lui V.V.P. ai cerut-o ?

    Altminteri de ce judecatoare Francisca a dat afara la judecata procurorul sectzia de investigatzie a infractziunilor din justitzie shi l-a invita pe in procurorul trimis pe AL care nu avea nimic in comun cu dosarul ?

    Ei de ce ? Deorece asha a cerut « cineva » gurile rele zic ca e SRI-ul Franciscai pe firul scurt.

    Deci controlul judiciar a fost judecat in absentza.
    Adica schimbi procurorul care acuza cu un altul care apara shi te miri apoi de rezultat .
    Mda

    Hahahahahaha.
    Asta da stat de drept.
    Dai afara aprarea sau acuzarea din sala shi o inlocuiesti cu omul celeilate partzi apoi acestia cad la pace dupa cum le convine „ambasadorilor” shi mai apoi hahhahaha ceri demisia si desfiintzare celor ce nu sunt de acord cu acest manarie grosolana. Wow !

    Deci tzi s-a dat shi tzie ordin pe unitate ca sa prestrezi strans unit ?
    Ori te-a lovit acuma lumina care nu te-a lovit in cazul lui Ponta.
    A dreq coincidentza ca sa o mai shi cred.
    Ei nu ma nebuni.

    Altminteri asha este „Din păcate UE crede numai în partea de justiție română care răspunde la comenzi.” De ce oare ?

    Poate shi pentru ca pana acuma shi-au cam facut treburile murdare din Romanai cu ele.

    hahahahahaha

    Necazul e ca am inceput shi noi sa vedem aceasta stare de fapt a UE .
    Ghici cat o sa dureze pana cand o sa incepem sa reactzionam la acesta stare de fapt.
    Eu mai putzin, majoritatea tacuta mai mult.

    Exemplu :
    Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că proiectul european trece printr-o criză pentru că a trădat valorile liberale, afirmând că „protipendada bruxelleză” a închis ochii la gravele abuzuri din domeniul justiției în România,

    https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22979177-tariceanu-protipendada-bruxelleza-inchis-ochii-gravele-abuzuri-din-justitie-romania.htm

    Tot ce facetzi are un cost.
    Shi fitzi siguri ca o sa-l platitzi cu dobanda nu pentru ca vi-o cer eu ci pentru ca asha nmerg lucrurile in istorie

    Ro-exit ceva?

    Reply
  2. CMC

    „Intelectualii romani” cu ifose de deontologi:
    „Augustin Lazăr, Procuror General-Ministerul Public, Premiul „Speranța” al Societății Timișoara”. Evident, nu se cere demisia cuiva…
    Pentru conducerea unui DNA care a adus probe false in instanta si a inventat martori, d-na Kovesi merita sa fie procuror sef european. Ce ar trebui sa faca Kovesi pentru ca Sebastian Ghita nu mai are mandat european de urmarire?
    „Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) acuză presiuni din partea oficialilor europeni” – si nu cere deontoloaga demisia oficialilor europeni?

    Daca Ghita publica imgainile si dovezile pe care pretinde ca le are cu Kovesi, o sa-i ceara si lui demisia, marii deontologi ai patriei?

    Reply
  3. CMC

    O intrebare pentru d-na AMP: doar procurorul in acest caza r trebui sa demisioneze sau toti procurorii pentru care instanta stabileste „eșecul de a proba în fața unei instanțe necesitatea controlului judiciar”.
    Sa stim si noi daca justitie ar trebui sa fie oarba sau subiectiva doar in cazul divei asociatiei de femei europarlamentare (si in siajul lor) de la Bruxelles…

    Reply
    • cnc

      Nu li se poate cere demisia procurorilor, carora li s-au infirmat solutiile, pentru ca este vorba despre cazuri in care dosarele au ajuns la judecatori corupti, aflati in solda mafiei, sau infirmarile si achitarile s-au datorat dezincriminarii unor fapre penale de catre infractorii de la CCR sau din parlament.

      > „Sancționarea penală a fostei Sefe a DNA pentru erorile ei administrative -pentru care a plătit deja cu destituirea”
      Este o minciuna sfruntata. Fosta Sefa a DNA nu a comis nicio eraoare si nu a fost demisa, ci revocata, la cererea mafiei psd, prin intermediul slugilor lor de la CCR.
      > „eu am avut încredere în justiție și am dat tuturor contactelor mele occidentale un e-mail de asigurare că instanța va face ce trebuie”
      A fost o crunta dezinformare. In justitie sunt doua categorii de judecatori : (1) cinstiti, corecti, competenti, incoruptibili si nesantajabili si (2) corupti sau santajabili, aflati in slujba mafiei psd si alde. Fosta Sefa a DNA a avut noroc ca a nimerit la o judecatoare din prima categorie. A mai avut noroc si la un proces cu Inspectia Judiciara, cind trei judecatori din cinci au fost din prima categorie. Nu acelasi noroc l-a avut adjunctul Sefei DNA, Iacob, care a nimerit la un complet, in care majoritari au fost judecatorii corupti, din categoria a doua. Nu a avut noroc nici exceptionala judecatoare Camelia Bogdan, care a fost exclusa din magistratura de judecatori corupti din categoria (2). La sectia pentru judecatori din CSM, majoritari sunt judecatorii corupti, aflati in slujba mafiei psd, inclusiv sefa CSM. Asa ca stiu foarte bine strainii cum este justitia de la noi, nu pot fi dezinformati si manipulati de mesajele amp.

      Reply
  4. emil

    Stiam ca femeile sunt capabile sa-si distruga rivalele si proprii copii pentru un barbat, dar pentru o functie nu stiam!

    Reply
  5. SOCRATE

    MASONERIA, SECURISMUL, SINECURISMUL, TICALOSIA SI HOTIA AU DISTRUS IN ULTIMII 30 DE ANI ROMANIA.

    Reply
  6. MAKE

    Mie mi se pare ca dv atacati justitia. Cand Ghita si Ponta au obtinut la randul lor la ICCJ anularea controlului judiciar in 2016, procurorii erau buni? Sau cum? Nu inteleg. Mai bine va concentrati pe procurorul tortionar comunist Lazar si pe minciunile lui.

    Reply
  7. marius

    usurel ca procurorul a fost inlocuit cu un procuror supus securistului augustin lazar adica controlul judiciar a fost ridicat la ordin pe unitate securista!!!
    daca vreti sa aveti credibilitate cereti in paralel arestarea urgenta a tortionarului comunist augustin lazar altfel va cred partizana celulelor securiste care sustin duo kovesi-lazar

    Reply
  8. Adrian

    D.na Florea are anumite studii care i-au permis numirea. Să fim onești și să admitem că aceste studii ale diverselor persoane în anumite funcții fac România să fie reclamată la varii foruri europene, Cedo în primul rând.

    Reply
    • Marius

      Dar are rezultate in activitatea de procuror ? Ca in 30 de ani in Constanta, singurul ei dosar palpabil a fost anchetarea lui Mazare pentru purtarea unui costum cu insemne naziste. Nimic despre jaful imobiliar din Constanta si Mamaia, nimic de mafia care a facut din Mamaia o mahala sordida. A trebuit sa vina DNA ca sa fie condamnati mafiotii de acolo.

      Reply
  9. Dumitru

    Bun, eu as vrea sa inteleg intai ce s-a intamplat. AMP pare sa stie. Eu se pare ca nu. Eu stiu doar ca procurorul trimis de Adina Florea a fost dat afara de judecator inainte sa vorbeasca… Poate cineva sa-mi dea link-uri ca sa ma informez ?

    Reply
  10. MAKE

    Dna Pippidi,

    Incep intai cu concluzia iar apoi trimit la chestiunile juridice relevante.
    Procurorii SIIJ nu participa la sedinta de judecata pentru ca asa este legea facuta. Nu discut acest aspect, nu stiu daca este o scapare. Procurorul SIIJ face doar faza de cercetare penala, potrivit deciziei ICCJ din 26 feb 2019. Reprezentarea intr-o instanta o face insa un alt procuror din cadrul Sectiei Judiciare a Parchetului ICCJ. Ar trebui sa existe colaborare intre cei doi, macar in faza pregatirii infatisarii in instanta.

    Stiindu-se acest fapt, Adina Florea nu a fost prezenta in sala. A trimis un alt procuror de la SIIJ care sa depuna o declaratie in forma scrisa din partea procurorului de caz al Sectiei. Acest lucru, spun unii ziaristi, a fost refuzat de catre judecatorul Francisca Vasile. Odata terminat acest moment al depunerii punctului de vedere al procurorului de caz, procurorul de la SIIJ care fusese acolo doar sa depuna o hartie, nu mai avea ce face. Inteleg ca a si plecat sau a fost dat afara din sedinta. Cine a preluat reprezentarea? Un alt procuror despre care se spune ca nici nu stia cauza si care, mai mult, nu a reprezentat acuzarea ci mai degraba apararea lui Kovesi.

    Augustin Lazar spunea inca din 8 martie 2019 despre aceasta situatie. Lazar stia ca pentru reprezentarea buna in instanta, procurorul de la Sectia Judiciara a PICCJ trebuia sa conlucreze cu cel de la SIIJ, macar sa reprezinte punctul de vedere al SIIJ corect in instanta. In acest caz al lui Kovesi, nici macar asta nu s-a intamplat. Punctele de vedere ale SIIJ au fost aruncate la cos, nici nu s-au lecturat. Intelegeti sper, ca Lazar si PICCJ au manevrat astfel incat opinia SIIJ sa fie ignorata.

    Participarea procurorului la sedința de judecată
    Atribuțiile și competența procurorului din cadrul Secției de investigare a infracțiunilor din justiție

    ICCJ 26 feb 2019
    În ședința din data de 26 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală 
    ÎCCJ stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art.888 alin.(2) din Legea nr.304/2004, participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor de justiţie, în care urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, se asigură de procurori din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei. 

    Augustin Lazar, 8 mar 2019
    În cauza cunoscută publicului sub denumirea de „dosarul Mineriada”a fost inculpat, printre alţii-inclusiv militari, şi un magistrat; astfel, dosarul a devenit un dosar preluat de S.I.I.J. Până la acest moment, participarea în şedinţa de judecată a cauzei menţionate a fost asigurată de un procuror militar care a şi efectuat ancheta penală în cauză şi care, totodată, este şi şeful structurii de judiciar a Secţiei Parchetelor Militare. Având în vedere că acest procuror a efectuat urmărirea penală în cauză şi desfăşoară şi activitate de reprezentare în faţa instanţelor de judecată, respectiv are cea mai bună cunoaştere a cauzei dintre toţi procurorii
    Ministerului Public, precum şi specializare în participarea în şedinţa de judecată, reprezentarea de către acesta a Ministerului Public era singura în măsură să asigure în cele mai bune condiţii rolul procurorului în soluţionarea „dosarului Mineriada”.
    În aceste condiţii, s-ar fi justificat continuarea participării sale şi după preluarea cauzei de către S.I.I.J., participare care, în opinia Ministerului Public, asigură şi conformitatea cu art. 88^8alin. 2 din Legea nr. 304/2004. Pentru aceste motive s-a dispus desemnarea de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procurorului menţionat în vederea continuării activităţii de reprezentare în „dosarul Mineriada”.
    Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei. Judecătorul de cameră preliminară nu a acceptat această interpretare şi, prin urmare, nici participarea procurorului menţionat; în consecinţă a dispus participarea unui procuror din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Reply
      • CMC

        Din pacate, DA, la intrebarea a doua…
        In rest, iata pentru cine lupta d-na AMP si cine lupta pentru prokurorii din Romania:

        „Procurorul care voia să ‘liniştească’ judecătorii, printre magistraţii controversaţi care au protestat joi la Bruxelles. 30 de magistrați din toată țara au protestat joi pe treptele Palatului de Justiție din Bruxelles, împotriva modificării legilor justiției de către coaliția PSD – ALDE. Ei au purtat banderole albe și au afișat pancarte cu mesaje în engleză și franceză.

        Printre magistraţii prezenţi s-au aflat Cristi Danileţ, fost membru CSM, Cristian Ardelean, procuror dat afară de la DNA Oradea după apariţia unei înregistrări în care, alături de colegi, plănuia să-i „liniştească” pe unii judecători prin inventarea unor dosare penale, George Bucurică, procurorul din Oraviţa acuzat de hărţuire sexuală, Alexandra Lăncrănjan, procurorul DNA care instrumentează deja de câţiva ani dosarul Tel Drum, fără să-l trimită în instanţă.”

        Are aliati de nadejde d-na AMP!!!!
        Sa stea linistitita. Si ei se bazeaza pe domnia sa….

        Reply
      • MAKE

        SIIJ nu a fost reprezentata in sala de judecata. Cititi decizia ICCJ, cititi legea, cititi ce spune chiar Lazar.
        In sala a fost un alt procuror.

        Reply
        • Dumitru

          Bine, dar de ce ? Eu ce-am citit e bizar : procurorul SIIJ cica a fost dat afara din sala, locul ffindu-i luat de un subaltern de-al lui Lazar, care s-a grabit sa recomande ridicarea controlului judicial. Eu ce nu inteleg este :
          1. e adevarat ?
          2. e legal ?
          Adica, judecatorul are voie sa-l dea afara pe procurorul care a facut treaba si sa aduca in loc alt procuror ? Pai asa poti face scapat pe oricine, nu-i admisibil. Iar cei care ar trebui sa faca scandal sunt chiar procurorii.

          Reply
          • CMC

            1. e adevarat;
            „Procurorului Secției pentru Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) nu i s-a permis să depună concluzii scrise în dosarul fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi. Acțiunea naște controverse uriașe, acest lucru fiind o premieră în justiția din România într-un caz atât de mediatizat.”
            Procurorul a fost înlocuit cu unul dintre procurorii aflați în subordinea procurorului general, Augustin Lazăr. Din câte se pare, acesta a cerut ridicarea controlului judiciar al lui Kovesi. ”
            2. a fost interpretat de judecatoare ca fiind legal din cauza unei posibile ambiguitati in lege. In plus, judecatoarea scrie carti impreuna cu procuroarea care cerut in mod inexplicabil ridicarea controlului judiciar cand a inlocuit – cu concurwsul judecatoarei – reprezentatul SIIJ,

  11. alinaMP

    @Marius. Lazar e acel Lazar din memoriu? Daca da, sa isi dea demisia, dar inteleg ca nu e clar.
    @make. Intr-un caz de mare anvergura ca acesta, dar si in general in traditia noastra legala, judecatorul se uita la ce e scris. Nu stiu de ce credeti voi ca se schimba deciiziile asa de radical in functie de cine intra in sala, sistemul nostru a fost intotdeauna redundant pe partea asta cu procurorul de sedinta si nu e asta primul process la care asta nu explica nimic. O suta de mii de legi si coduri nu l-au facut mai coerent, dar rationamentul aplicat si la alte asemenea situatii il aplic si la ea.

    Reply
    • CMC

      Raspunsul la „”daca, da”:
      „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, precizează, într-un comunicat de presă transmis luni, că în perioada 1985-1986 a activat ca procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia, calitate în care a îndeplinit periodic şi atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia tuturor condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată.”

      Extrem de simplu de gasit. „Daca” se vrea cu adevarat…

      Reply
    • lili

      Dna Pippidi,

      Din nefericire pentru Romania, este teribil de clar. Este un cutremur similar cu stirea de acum cativa ani despre inchisorile secrete ale CIA si tortura. Dar numai intr-o parte a presei. Doar Tolontan, Narcisa Iorga, Asociatia 21 Decembrie 1989, PNTCD, Lucian Davidescu, Vasile Ernu si alti cativa au verticalitatea sa comenteze asupra subiectului. Restul s-au bagat sub pat. Iar pentru dv „inteleg ca nu e clar”. Vai de mine.

      Reply
    • marius

      e exact acel ticalos si nu trebuie sa-si dea demisia ci sa fie saltat cu mascatii si bagat la puscarie pentru crime impotriva umanitatii. Toti procurorii folositi de securitate au fost si foarte probabil sint niste ticalosi. Era sa disparem de pe suprafata pamintului toata familia in 84 din cauza acestor bestii. Au avut mai multa mila de noi citiva maiori de militie decit acesti ticalosi. Tata nu a vrut sa devina colaborator al securitatii si erau sa ne omoare pe toti, a reusit un maior de militie dupa un an de zile de teroare sa garanteze pt tata ca nu-i dizident ci doar capos.

      Reply
    • marius

      a recunoscut acum ca el e criminalul, nu luati nici o pozitie publica fata de acest securist???!!!!

      Reply
      • CMC

        Cand au interese, intelectualii romani intorc lucrurile pe toate fetzele si le distorsioneaza cum le convine.
        Cand nu le convine ce se intampla cu protejatii lor se uita pe pereti, se prefac ca nu aud, ca nu stiu, ca „daca da”, ca nu ne convine persoana care a dezvaluit samd… Daca analizati in detaliu, o sa vedeti ca nu e mare diferenta intre „intelectuali”‘ si sekuristi. Poate doar limbajul si nerecurgerea la violenta…

        Pana la urma, asta cu procurorii demostrati ca avand comportament abuziv chiar de CSM-ul lor sa ajunga sa protesteze pe trepte la Bruxelles pentru independenta justitiei e foarte tare …!!!!
        Unde mai pui ca nu deranjeaza niciun „”intelectual”.

        Reply
    • Pentru amp

      > „Sancționarea penală a fostei Sefe a DNA pentru erorile ei administrative -pentru care a plătit deja cu destituirea”
      Este o minciuna sfruntata. Fosta Sefa a DNA nu a comis nicio eraoare si nu a fost demisa, ci revocata, la cererea mafiei psd, prin intermediul slugilor lor de la CCR.
      > „eu am avut încredere în justiție și am dat tuturor contactelor mele occidentale un e-mail de asigurare că instanța va face ce trebuie”
      A fost o crunta dezinformare. In justitie sunt doua categorii de judecatori : (1) cinstiti, corecti, competenti, incoruptibili si nesantajabili si (2) corupti sau santajabili, aflati in slujba mafiei psd si alde. Fosta Sefa a DNA a avut noroc ca a nimerit la o judecatoare din prima categorie. A mai avut noroc si la un proces cu Inspectia Judiciara, cind trei judecatori din cinci au fost din prima categorie. Nu acelasi noroc l-a avut adjunctul Sefei DNA, Iacob, care a nimerit la un complet, in care majoritari au fost judecatorii corupti, din categoria a doua. Nu a avut noroc nici exceptionala judecatoare Camelia Bogdan, care a fost exclusa din magistratura de judecatori corupti din categoria (2). La sectia pentru judecatori din CSM, majoritari sunt judecatorii corupti, aflati in slujba mafiei psd, inclusiv sefa CSM. Asa ca stiu foarte bine strainii cum este justitia de la noi, nu pot fi dezinformati si manipulati de mesajele amp.
      Nu li se poate cere demisia procurorilor, carora li s-au infirmat solutiile, pentru ca este vorba despre cazuri in care dosarele au ajuns la judecatori corupti, aflati in solda mafiei, sau infirmarile si achitarile s-au datorat dezincriminarii unor fapre penale de catre infractorii de la CCR sau din parlament.

      Reply
  12. Cristina Gorgos

    Well, dupa câte am înțeles Adina Florea nu a avut ocazia sa probeze nimic in fata instanței pentru simplul motiv ca nu ea era procurorul de ședința din partea SIIJ, iar cel care era îndrituit sa fie acuzator din partea SIIJ a fost dat afara din sala de judecător și înlocuit cu un figurant de la Parchetul General care a probat lipsa de probe fiindcă oricum nu știa dosarul—sa dai sa fugi de-asemenea procedura. Iar acum! (ca sa menținem nota imperativă din titlu) soluția ar fi sa fie data afara cea care nici măcar nu era de fata—respectând procedura, mind you—și cu cine a inventat-o, adică împreuna cu ministrul Toader; dacă asta nu e proces de intenție, cu antepronunțare pe deasupra, nu știu cum altfel se poate numi propunerea lansata in articol. Admir loialitatea sustinatorilor lui LCK dar nu ma pot abține sa nu observ ca pentru a-și apara manevrele făcute in etapa de selecție a candidatilor la șefia EPPO—lista scurta cu LCK in cap redactata de doisprezece apostoli sau experți, cum li se mai spune—aceiași susținători trebuie sa recurgă, in apărare, la mijloace contondente de tip “afara cu ei și cu mama lor” care subliniază slăbiciunile demersului. De fapt, subiectul Kovesi ar trebui închis cât mai repede; persoana e compromisa încă din momentul in care si-a scos la iveală “pilele” internaționale care au împins-o la postul de procuror-șef european și, cu sau fără tinichele judiciare de coada ei (de cal) , nu va mai face altceva decât sa compromită in continuare orice atinge, inclusiv celebra instituție embrionara pe care ar fi, eventual, pusă s-o dirijeze. Și fără victime colaterale dacă se poate: demiteri de miniștri, călcarea in picioare a parlamentului national, atacurile la CCR și alte metode cazone născute in capetele cazone ale duo-ului Timmermans-Tajani sau in sufletele îngrijorate ale ambasadorilor (tot 12, e o obsesie apostolica ce bântuie prin Europa, cumva?) altfel riscam sa tărâm toată coșmelia UE in praful retragerii.

    Reply
  13. taunul77

    Se asteapta cineva ca pentru Florea sa „declanseze” Toader vreo procedura de revocare?

    Cel mai nimerit ar fi sa se desfiinteze SIIJ cu totul. Dar asta dupa alegerile parlamentare din 2020 …

    Reply
  14. mihaim

    In sfarsit o instanta a avut curajul de a la o solutie pe placul institutiilor de forta, fara sa fie influentata de presiunea externa, trebuie sa sarbatorim. Perfidul principiu al contradictorialitatii a fost strivit la timp si asa cum merita. Multumim dna AMP.

    Reply
  15. Minerva

    De prin presa adunate. 3 aprilie 2019: „Kovesi va scăpa de controlul judiciar, căci și-a ales completul … desigur, aleatoriu˝, susține Ingrid Mocanu. Judecătoarea Francisca Vasile de la ÎCCJ a dispus joi seara, 3 aprilie 2019, ridicarea controlului judiciar față de fosta șefă DNA, și în consecință, anularea tuturor interdicțiilor ce îi fuseseră impuse Laurei Kovesi. Decizia nu a fost una surprinzatoare, fiind intuită de foarta multă lume după ce s-a aflat că plângerea Laurei Kovesi împotriva măsurii controlului judiciar dispus de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a fost repartizată, aleatoriu, judecătoarei Francisca Vasile. Georgina Bodoroncea, procuroarea PICCJ care a pus concluziile ridicării controlului judiciar al Laurei Kovesi, a fost evidențiată de fosta șefă a DNA pentru „merite deosebite”. Între judecatoarea Francisca Vasile și procuroarea Georgina Bodoroncea există o legatură profesională destul de strânsă. Acestea au scos împreună două cărți. Concret, numele judecatoarei ICCJ Francisca Vasile si al procuroarei PICCJ Georgina Bodoroncea apar pe coperta cartii „Codul penal. Comentariu pe articole”, scoasa in decembrie 2014, la Editura C.H. Beck. Legaturile intelectuale dintre Francisca Vasile si Georgina Bodoroncea s-au consolidat, dupa scoaterea primei carti. Drept urmare a urmat o noua carte. Aceasta a fost scoasa de judecatoarea ICCJ Francisca Vasile si procuroarea PICCJ Georgina Bodoroncea doi ani mai tarziu, in noiembrie 2016, tot la Editura C.H. Beck. Este vorba despre lucrarea “Codul penal. Comentariu pe articole. Editia 2”. Berta Popescu a declarat, joi, la Antena 3, în emisiunea Oanei Zamfir, că există surse care susțin că Laura Codruța Kovesi ar fi încălcat măsura controlului judiciar. Jurnalista susține că fostul procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție ar fi mers la Parchetul General pe 1 aprilie, înainte de decizia ÎCCJ de a înlocui procurorul SIIJ cu unul de la PÎCCJ. Si deoarece vad ca treceti sub tacere tot ce este legat de TORTIONARUL comunist Augustin Lazar: Augustin Lazăr, procurorul general al României, este acuzat de Ioan Muntean, deținut al Penitenciarului Aiud în perioada comunistă, că ar fi ordonat ca acesta să fie băgat la izolare, fără un motiv real. Steluta Cataniciu, scrisoare catre CSM sectia procurori: Asistăm de câteva zile la dezvăluiri cutremurătoare care privesc activitatea Procurorului General al României. În concret, documente acum publice arată că Augustin Lazăr a condus, în anii 1980, Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din Penitenciarul Aiud care a refuzat, în mod repetat, eliberarea condiționată a domnului Iulius Filip, disident anticomunist, deținut politic condamnat pentru „Propaganda împotriva orânduirii socialiste”…

    Reply
  16. alinaMP

    @CMC
    Societatea Timisoara si cu noi am fost impreuna din 1990.
    Indiferent sub controlul cui ajunge una sau alta din organizatiile din RC, noi nu ne amestecam. Nimeni nu a fost dat afara din RC si ramanen deschisi oricui militeaza pentru cauzele noastre. Indiferent in ce tabara politica sunt.
    Dar da, indemnam lumea sa nu mearga cu turma si societatea civila sa nu se politizeze peste masura. Ce sa facem, daca PSD se face asa de odios e greu sa ceri cuiva sa nu il deteste! PSD nu s-a purtat niciodata bine cu societatea civila si culege roadele.

    In chestia cu Lazar: nu am urmarit si de asta nu scriu despre ea, cat nu m-am lamurit daca e el sau alt Lazar. Textul lui Vasile Ernu cred ca acopera bine ambele situatii si da, Lazar sa nu mai pozeze in anticomunist ca e ridicol. Dar functia nu ii cere sa fie anticomunist.

    Reply
    • Minerva

      V-ati facut de ras, doamna! Si insistati in continuare, nu numai in privinta Adinei Florea versus Kovesi, dar si in privinta TORTIONARULUI Augustin Lazar! Adina Florea n-a fost niciodata in conflict de interese, deoarece postul de sef al DNA era vacant deja cand dansa l-a solicitat. „Societatea civila” de care vorbiti isi ascunde cu greu epoletii, ca si multi „jurnalisti” si „magistrati” dintre cei pe care-i agreati si sustineti.

      Reply
    • CMC

      Sa inteleg ca totusi Lazar – daca tot nu trebuie sa fie anticomunist – merita Premiul Speranta al Societatii Timisoara?

      Reply
    • lili

      Functia nu ii cere sa fie anticomunist. Un contabil nu are nevoie de probitate morala. Insa un magistrat da.
      Si nu este vorba numai de probitatea morala. Chiar si etica a fost incalcata, ba chiar si legile, tratatele internationale precum Acordul de la Helsinki. Prin semnatura lui AUGUSTIN Lazar (nu altul), confirmata de Ministerul Public, acest procuror a girat tortura, abuzurile si incalcarile chiar ale legii comuniste.
      Dna Pippidi, nu puteti ramane ascunsa in spatele afirmatiei „functia actuala nu ii cere sa fie anticomunist”.

      Functia actuala ii cere sa fi avut etica impecabila. Ceea ce nu este cazul.

      Reply
  17. Andrei Sararu

    Cum adica „a vrut locul Codruței Kovesi”? Locul era eliberat deja si ocupat de un interimar iar doamna Kovesi nu mai putea fi numita pe post sub nici o forma dupa lege. Ce loc sa-i ia?

    Reply

Lasă un răspuns la Tudor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *